up, down
atât de proaspăt colțul dimineții,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, crește cât cerul
pieptul meu
albă străbătând neașteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunții
de rușine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată
timpul este o contracție
ca o ușă deschisă, rămâne
să știu de care parte sunt
până atunci, pieptul meu crește
privirea caută umbre
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre timp, poezii despre rușine, poezii despre frică, poezii despre dimineață, poezii despre creștere sau poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.