Printre confetti

ştie să iubească cât lacurile mările şi oceanele
toate acestea încap în stropitoarea
cu care udă o inimă
în zile aride în care
conturul cu roşu desenat pe tot peretele
s-ar usca într-atât că ar începe să se cojească

nu-ţi va spune niciodată despre plânsul său
gândeşte fără să ştie la începuturi
într-un vis dulce
cu îmbrăţişări în aceeaşi respiraţie
stropeşte cu apă toate desenele
ca să se asigure că inima-ţi va creşte printre confetti

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

ştie să iubească atât de mult
cât lacurile mările şi oceanele
toate încap în stropitoarea ei
cu ele îţi udă inima
în toate zilele cele bune
şi în cele aride în care conturul cu roşu
desenat pe tot peretele
s-ar usca într-atât că ar începe să se cojească

stropeşte cu apă vie
toate desenele
inima ta de copil să-ţi crească printre confeti

nu-ţi va spune nimic despre plâns
gândeşte adesea la începuturi
la visul nedezlegat al misterioaselor îmbrăţişări
ascunse în adâncul pântecului ud de mamă
în aceeaşi respiraţie
în aceleaşi bătăi ale inimilor

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stilul său

viţa-de-vie visează în culori
în stilul său îmbată lumea cu poveşti zile la rând
ca pe zei altădată vinul ce fierbea
în boabele din ciorchinii agăţaţi de cer

ce mai ştie lumea
despre fiecare bob după ce se prăbuşeşte sub teasc
de ce-ar mai şti
de vreme ce nu crede că în poezie
viţa-de-vie ştie pe de rost
visul săditorului care de când era copil şi-a dorit
să păzească în stilul său
toamna şi păsările

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te îndrăgosti...

Nu te îndrăgosti de o femeie care citeşte, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie...
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândeşte, care ştie ea ce ştie şi, mai mult, ştie să zboare; o femeie sigură de ea însăşi.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care ştie să-şi preschimbe trupul în spirit; şi, cu atât mai puţin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură şi care să nu ştie să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie însufleţită, lucidă şi ireverenţioasă.
Să nu-ţi doreşti să te îndrăgosteşti de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgosteşti de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubeşte sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci... NICIODATĂ.

poezie de Martha Rivera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături

I

Să te fereşti de omul bun
El ştie toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.

Şi, cum nu spune niciodată
Ce suferinţă i-a fost dată
Şi nu se plânge în zadar
De tot ce-i poţi da mai amar,

El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Şi peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.

Şi, neînştiinţat, te duci,
Mânat tu însuţi de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân' şi-n fundul fundului.

II

Norocul tău de omul rău:
El e trimis de Dumnezeu
Pentru a te înştiinţa
De tot ce-i greu în calea ta.

Pericolul el ţi-l măreşte,
Greşeala tot mai mult o creşte:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.

Şi suferinţa ce ţi-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut să ştii mai bine
Ce-ţi este gata pentru tine.

O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poţi să mori!

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru toate mările şi toate navele

Despre căpitani de cursă lungă, tineri sau bătrâni, despre marinari,
despre ofiţeri de marină, despre toţi oamenii mării care-arar cuvântă,
despre cei puţini la număr, de stirpe-aleasă, temerari
pe care niciodată soarta nu-i surprinde, nici moartea înspăimântă...

poezie de Walt Witman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suavă clipire

insinuată în carcasa incoloră susţinută de oase
începe să crească în ceţoase întoarceri
şi creşte şi creşte
ca un aluat dospit
peste albia de lapte
ce împrumută pielea de prunc nesăţios
mirosului dulceag al visării
în nevăzutele margini
crispate de nepriceperi
luate la strâns şi frământate
cu zâmbet
într-o suavă clipire
speranţa
cât de adevărată pare
surâzătoare
între degetele derutatei lumi sugrumate de indiferenţă
de parcă ar vrea să trezească
îndulcit
în amorţite priviri
pe orice s-ar întâmpla şi nimic mai mult
mai departe altceva nu se ştie
doar visarea
înaintea aceluiaşi vis
doar visarea croieşte sub ploile repezi
rochie lungă la poale
cu fluturi-coconi
brodaţi cu fir roşu-gălbui
contaminaţi de primăvara din acest azi
aiuriţi de dansatoare
păpădii
învăluite în secetoase rochii de bal

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt foarte uimit că imaginea ştiinţifică a lumii reale din jurul meu este foarte deficitară. Oferă o mulţime de informaţii faptice, pune toate experienţele noastre într-o ordine magnific de coerentă, dar este groaznic de tăcută cu privire la tot ce este foarte aproape de inima noastră, care contează cu adevărat pentru noi. Ea nu ne poate spune nimic despre roşu şi albastru, amar şi dulce, durerea fizică şi plăcere fizică; nu ştie nimic despre frumos şi urât, bun sau rău, Dumnezeu şi eternitate.

citat din Erwin Schrodinger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un doctor care nu ştie nimic despre astrologie nu se poate autointitula doctor... Există o curgere comună, o respiraţie generală, toate lucrurile sunt legate unul de celălalt.

citat din Hipocrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitatea care există

pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie ştie din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile şi toată căldura
o culoare şi o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-şi are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este mult mai deştept decât Dumnezeu, el ştie totul despre bine şi rău, corect sau greşit, superior şi inferior, păcat şi virtute. Dumnezeu nu ştie nimic despre toate acestea. DUMNEZEU DOAR EXISTĂ.

citat din Swami Muktananda
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Toti sunt cu ochii tinta
pe focul "lumânării"..
Şi caută răspunsul
Ochilor ei trişti..
Ea ştie ce dor arde..
ea ştie tot ce plânge..
ea ştie tot ce doare..
Si dulce si amar..
pe toate le. a gustat..
Şi rănile genunchilor
pe toate le cunoaşte
Şi cântecul in taină..
tot ea l. a murmurat..
Iubirea a vegheat. o
Lumină ea i. a dat..
Pereţii casei reci
Tot ea i. a mângâiat..
Şi tremura.. şi. i vie..
Şi. n ea zvâcneşte viaţa..
Şi. i zâmbetul un plânset
De Cer mereu legat..
Cararea e greoaie..
Si drumul. ntortocheat..

Dar lumânarea tace..
şi. n plansu. i-vis înalt..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul de informare actual. Care ştie nu spune, care spune nu ştie, care spune şi ştie nu-l bagă nimeni în seamă.

aforism de David Boia (28 septembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
înceracă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp in ceata

o să mă recunoască îmi spun
de parcă nu ne-am fi văzut niciodată
cu pădurile ascunse prin râuri
o să îmi prindă chipul de aer subţire
îmi va spune de anotimpul de ceaţă
în care se nasc iluzii

până atunci adun laolaltă amintiri pe sens interzis
încerc să aprind stele
de la o vreme îmi reuşeşte chestia asta tot mai des
de hârtie cu fitilul de gheaţă
adun cuminte literă lângă literă
s-ar putea să avem nevoie de toate cuvintele
tăcerea mea e cochetă se-mbracă în fir de mătase
culoarea albastră

nu vorbim despre fericire
case cu acoperişuri portocalii
surâsuri în plină lumină
cerul furat pe bucăţi

cu toate acestea, s-ar putea să mă recunoască
port cu mine toate semnele.

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paznicul turmelor (fragment)

Există destulă metafizică în a nu te gândi la nimic.

Ce gândesc eu despre lume?
Parcă poţi să ştii ce gândesc eu despre lume!
Am să mă gândesc la asta dacă am să mă îmbolnăvesc.

Ce idee am eu despre lucruri?
Ce opinie despre cauze si efecte?
Ce am meditat eu despre Dumnezeu, despre suflet
Şi despre facerea lumii?
Nu ştiu. Mie mi se pare că a te gândi la toate acestea înseamnă
A închide ochii nu a gândi. Sau înseamnă a trage perdelele
La fereastra mea (doar că nu am la ea perdele).

Misterul lucrurilor? Parcă poţi să ştii ce-i misterul!
Singurul mister e că mai există unii care se gândesc la mister.
Cel care se aşează la soare şi-nchide ochii,
Începe să nu mai ştie ce este soarele,
Şi se gândeşte la multe lucruri pline de căldură.
Însă deschide ochii şi vede soarele.
Şi din acel moment nu se mai poate gândi la nimic,
Fiindcă lumina soarelui e mai valoroasă decât gândurile
Tuturor filosofilor şi ale tuturor poeţilor.
Lumina soarelui nu ştie ce face
Iată de ce ea nu este eronată, e doar ceva comun şi bun.

Metafizica? Ce fel de metafizică au arborii de acolo?
Decât metafizica de a fi verzi şi stufoşi şi cu ramuri
Ce dau fructe la vremea lor, ceea ce nu ne face să ne gândim,
Pe noi, cei care nu ştim să fim atenţi la ele.
Aşadar ce altă metafizică mai bună decât a lor,
Aceea de a nu şti de ce trăiesc
Şi de a nu şti nici ce înseamnă să nu ştii?

"Constituţia intimă a lucrurilor"...
"Sensul intim al universului"...
Toate sunt false, toate acestea nu înseamnă nimic.
Nici nu-ţi vine să crezi că cineva se poate gândi la aşa ceva.
E ca şi cum te-ai apuca să faci tot felul de planuri şi calcule
Când se anunţă dimineaţa cu primele raze, iar pe conturul arborilor
Un aur lustral începe treptat să îşi piardă întunecimea.

A te gândi la sensul intim al lucrurilor
Este ceva în plus, cum te-ai gândi la sănătate
Sau cum ai aduce un pahar de apă fântânilor.

Singurul sens intim al lucrurilor
E faptul că ele nu au nici un fel de sens intim.

Nu cred în Dumnezeu fiindcă niciodată nu l-am văzut.
Dacă ar vrea el să cred în el,
Fără îndoială că ar veni să-mi vorbească
Şi ar intra la mine în casă pe uşă
Spunându-mi, Iată-mă!

(Poate i se pare ridicul să audă aşa ceva
Celui care, neştiind ce înseamnă să priveşti lucrurile,
Nu-l înţelege pe cel care despre ele vorbeşte
Cu felul de a vorbi deprins prin observarea atentă a lucrurilor).

Dar dacă Dumnezeu înseamnă flori şi arbori
Şi munţi şi soare şi clar de lună,
Atunci şi eu cred în el,
Atunci cred şi eu în fiece clipă,
Şi viaţa mea toată nu-i decât omelie şi liturghie,
Şi comuniune prin văzul ochilor şi prin auz.

Dar dacă Dumnezeu e toate acestea: arborii şi florile
Şi munţii şi clarul de lună şi soarele
De ce să le numesc eu Dumnezeu?
Le spun flori şi arbori şi munţi şi soare şi clar de lună;
Întrucât dacă el se face, pentru ca eu să-l văd,
Soare şi clar de lună şi flori şi arbori şi munţi,
Dacă el îmi apare ca fiind arbori şi munţi
Şi clar de lună şi soare şi flori,
Înseamnă că el doreşte să-l cunosc în chip de
Arbori şi munţi şi flori şi clar de lună şi soare.

Iată explicaţia că ascult de el,
(Ce ştiu eu mai mult despre Dumnezeu decât Dumnezeu despre el însuşi?),
Ascult de voinţa lui trăind, spontan,
Precum cel care deschide ochii şi vede,
Şi îl numesc clar de lună şi soare şi flori şi arbori şi munţi,
Şi-l iubesc fără să mă gândesc la el,
Şi îl gândesc văzând şi auzind,
Şi cu el drumetesc însoţindu-l clipă de clipă.

poezie celebră de Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind prea mult la un lucru anume, amintirile ajung să-l înfrumuseţeze într-atât cât să nu mai stim ce e real si ce nu.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!