Despre speranță
(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)
Speranța pe care în suflet o porți
Chiar și numai de la ușă până la liftul blocului,
Acea speranță îți pune pe față mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuțitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Și sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aș putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce ușor
Se rupe în ușă,
Aș putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Și tot așa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieții din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorință se naște,
Lacrima ce nici nu știe când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!
poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre muzică
- poezii despre existență
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre seară
- poezii despre ocean
- poezii despre nisip
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.