Anotimp in ceata

o să mă recunoască îmi spun
de parcă nu ne-am fi văzut niciodată
cu pădurile ascunse prin râuri
o să îmi prindă chipul de aer subţire
îmi va spune de anotimpul de ceaţă
în care se nasc iluzii

până atunci adun laolaltă amintiri pe sens interzis
încerc să aprind stele
de la o vreme îmi reuşeşte chestia asta tot mai des
de hârtie cu fitilul de gheaţă
adun cuminte literă lângă literă
s-ar putea să avem nevoie de toate cuvintele
tăcerea mea e cochetă se-mbracă în fir de mătase
culoarea albastră

nu vorbim despre fericire
case cu acoperişuri portocalii
surâsuri în plină lumină
cerul furat pe bucăţi

cu toate acestea, s-ar putea să mă recunoască
port cu mine toate semnele.

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ca toate povestile

vezi e ca şi cum am tăia drumul acesta în două
şi-am rămâne fiecare cu câte un capăt în mâini
în faţa noastră s-ar deşira infinitul cu aripi în zdrenţe
ar pieri încet visele neluminate, ascunse în căuşul palmelor tale
între noi s-ar aşterne o zi fără cuvinte ca o pojghiţă de gheaţă
nu m-ai mai întreba de ce mâinile mele sunt reci

şi-atunci depărtarea nu ni s-ar mai strecura în vene
ca un fir subţire de sânge străin
am zâmbi suspendaţi între semne
inutilelor poduri oarbe de apă

nici măcar durerea nu ar mai putea trăi pentru noi
dar taci
era doar o poveste ca toate poveştile

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva care nu are casă şi este singur pe lume, îmi spunea că toate becurile multicolore din jur şi tot fastul Crăciunului reprezintă o mare minciună. Câtă vreme ignorăm nevoile semenilor, s-ar putea spune că avea dreptate? În câte pâini s-ar converti luminile albastre, roşii sau portocalii?

citat din Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp al panzei de paianjen

îmi plac serile acelea în care
uşile se deschid singure dinspre înafara înspre-năuntru
ca şi cum drumul s-ar întoarce amintindu-şi de noi

îmi plac asfinţiturile uitate de toamnă
atât de simplu tu vorbeşti despre cerul căzut dintre stele
cu ferestrele strânse prin case oamenii pictează-n culori şterse
undeva praful s-a ridicat deja ca-n urma paşilor mei

n-ai fi crezut că se mai poate începe un anotimp cu sandale pe umăr
toate trec doar prin ape şi-apoi luminile caută un loc nepătruns
şi-ţi spuneam astă seară am zâmbit
cât poţi privi un drum înainte să-l ţeşi?

poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horoscop

(lui Viorel, Roxanei, Mirunei şi Dianei)

cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă
din iubirea de viaţă mi-am făcut un scop
îngeri în preajma mea frenetic mă animă.

de fiecare dată am trecut de hop
m-am adaptat frumos la fiecare climă
cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă.

rapsodia inimii se-aude-n stetoscop
un freamăt al naturii în sânge imprimă
sunt o lumină vie în mâini de episcop
ard ca lumânarea nimic nu mă suprimă.

cerul îmi trimite veşti bune-n horoscop
şi toate semnele să am viaţă sublimă.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

A fost odată... Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Şi-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.

Ai reuşit cu-acele vorbe, şapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârşit
Al unei stele care-a strălucit.

Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Şi vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!

Şi, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai eşti în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îţi aveai la mine-n suflet rost.

Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo,-n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta înghesuială de cuvinte

tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
şi un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai ştiu ce e cu mine
de aş tot vorbi ca şi cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranţă
oricum nu am să învăţ niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorinţă
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern

nimeni nu e vinovat
că eu sunt aşa defect
încât îmi acopăr tăcerea şi tristeţea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
şi bucuria reîntoarcerii în sine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări în vreme

Tot mai des mângâi scoarţa copacilor,
Obrazul vremii,
Îmi sunt dragi pietrele reci de pe drum,
Cerul care a căzut pe mine,
Pământul care s-a deschis şi m-a înghiţit,
De-atâtea ori,
Stâncile acestea care mi-au stat în cale,
Care mă împiedică mereu
Să escaladez o existenţă abruptă,
Cărarea înfrigurată care duce la tine.
Mângâi fina mătase a ierbii,
Florile de câmp,
Macii de pe rochia ta purtată.

Iubesc tăcerea ţărânii,
Ţărâna asta care mă împresoară,
Care tace când eu îi vorbesc
Din ce în ce mai des,
Care tace când o îmbrăţişez,
Şi îmi curge din pumni
Ca dintr-o clepsidră...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele-ţi îmi cântă visul

În sărutul tău, femeie, buzele şoptesc timide
Când aştern pe ale mele vise din efemeride,
Am să le adun pe toate, picături nemuritoare,
Stropi din zâmbetul prin care îmi eşti lună, îmi eşti soare

Te voi legăna cu ochii, voal privirea-mi ţi-e pe umeri,
Pielea ta străluce stele, printre ele te enumeri,
Nici nu ştii... dar fără tine, cerul plânge câteodată,
Îi dispare tot albastrul într-o mare agitată

Dulce linişte sublimă, povesteşte-mi de iubire,
Doar acolo sunt acasă, precum într-o mănăstire,
Te ascult, de vrei, de-a pururi, glasul tău îmi dă bineţe,
Buzele-ţi îmi cântă visul, lângă tine-s tinereţe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Roiuri de gânduri
îmi zumzăie în minte.
Gânduri de bine,
gânduri despre mine,
despre tine,
despre lume.
Unele îmi dau aripi,
altele mă inspiră.
Unele mă încântă,
altele dezamăgiri îmi înşiră.
Într-un moment de elan suprem
îmi stabilesc priorităţile
şi fac să roiască
toate gândurile
care ar putea
să-mi stăvilească entuziasmul
de a trăi,
de a iubi,
de a fi EU.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub steaua versatilă

steaua mea îmi face cu ochiul
îmi aruncă priviri versatile
visului verde i-a venit sorocul
să răsară-n lume - slove febrile.

steaua mea mă-nvaţă să mă schimb
să adun doar lumină în gândurile mele
îmi pune pe creştet un azuriu nimb
o seamă de emoţii vibrează sub piele.

steaua mea îmi pregăteşte veşnicia
fericiri diafane îmi cântă sub plasmă
conjug bătrâneţea cu trăinicia
păcatul visceral îl spăl cu agheasmă.

steaua mea mă-ndrumă la tot pasul
să străbat cu slova cerul şi atlasul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visam să-mi fiu propria cauză şi propriul ţel; acum credeam că prin mijlocirea literaturii mi se va îndeplini dorinţa. Literatura îmi va da nemurirea în schimbul eternităţii pierdute; nu mai exista Dumnezeu care să mă iubească, dar aveam să aprind o flacără în milioane de inimi. Scriind o operă hrănită din povestea propriei vieţi, mă voi re-crea şi-mi voi îndreptăţi existenţa. În acelaşi timp, voi fi de folos umanităţii; ce dar mai minunat decât cărţile i s-ar putea face? Mă ocupam şi de mine, şi de ceilalţi; îmi acceptam "încarnarea", însă nu renunţam la universal: proiectul meu putea cuprinde totul; satisfăcea toate năzuinţele care înfloriseră în mine de-a lungul celor cincisprezece ani.

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii supuşi

nu mă mai cred ocolit de cuvinte
ţin aproape
mă joc în tăcerea lor plină de înţeles

tu mă simţi abătut
mă laşi să privesc departe
cu ochii supuşi

îmi adun gândurile şi le las liber zborul
îmi aniversez plăcerile de care îmi aduc aminte
şi mă bucur ca un copil

port în trup durerile acumulate cu anii
încerc să nu mă plâng
rup din ele cu dinţii strânşi
mă conving singur că nu există
şi deschid larg uşa să scape în lume

angoasele vremii sunt peste tot
nici nu ştiu cum să mă feresc
acum sunt mai aproape de tine
şi nu mă vezi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 103

Ah! Cât e de săracă Muza mea,
Când s-ar putea distinge negreşit,
Căci tema, chiar cu mine lângă ea,
E mai măreaţă decât ce-am slăvit.
Să nu mă învinuieşti că nu mai scriu!
Cată-n oglindă, chipul vei zări,
Care întrece tot ce eu descriu
Şi de ruşine versul îmi va fi.
N-ar fi păcat atunci să-ncerc să dreg
Stricând astfel ce-a fost odată bun?
N-are alt scop poemul ce-l încheg
Decât de harul tău să pot să spun.

Însă oglinda, când priveşti în ea
Ţi-arată ce în vers eu n-aş putea.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul romanţei

prin momente muzicale îmi vorbeşte timpul
simt trecerea lui prin inimă şi suflet
îmi stăpâneşte regal gândirea şi trupul
în fiecare celulă vibrează un sunet.

timpul este sincer în iubirea de viaţă
muzica mă mângâie ca un înger gingaş
îmi este alinare prin ploaie şi ceaţă
mă călăuzeşte pe al zilei făgaş.

senzaţia de suferinţă se estompează
în culoarea luminii cu chip de luceafăr
tentaţia arzanda să ating o rază
e o perspectivă pentru sufletul teafăr.

melomania este lupta victorioasă cu timpul
anotimpul romanţei îmi fascinează chipul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am şi alt coşmar, care provine din faptul că am orbit. Acesta este coşmarul în care încerc să citesc şi nu pot pentru că personajele se însufleţesc, fiecare literă se transformă în alta, iar cuvintele, scurte la început, devin lungi cuvinte olandeze, cu vocale care se repetă când încerc să le descifrez. Sau dacă nu, spaţiile dintre rânduri se lărgesc, literele încep să se întindă, totul apare scris în negru şi roşu pe hârtie lucioasă şi este atât de mare încât devine intolerabil. Şi când mă trezesc literele îmi ţin companie un timp. Pentru o clipă îmi trece prin minte: n-am să le pot uita niciodată şi o să înnebunesc.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.

Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.

Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!