Înotând în pielea goală
La Capri, pe partea dinspre sud vest,
am găsit o grotă micuță, necunoscută,
unde nu erau oameni și am intrat în ea,
lăsând trupurile noastre să-și piardă
toată singurătatea.
Toți peștii din noi,
au evadat pentru un moment.
Peștilor reali nici nu nu le păsa.
Nu le deranjam viața personală.
Treceam în liniște peste ei
sau pe sub ei, eliberând bule de aer,
balonașe albe care se ridicau la suprafață
spre soarele care lumina ambarcațiunea
în care barcagiul italian dormea
cu pălăria trasă peste ochi.
Apa era atât de clară încât ai fi putut
citi prin ea o carte.
Apa oferea o astfel de flotabilitate
încât ai fi putut pluti stând pe coate.
Stăteam pe ea ca pe un divan.
Stăteam pe ea ca
Odalisca Roșie a lui Matisse.
Apa era floarea mea neștiută
cineva ar trebui să picteze o femeie
fără togă sau eșarfă
așezată pe o sofa adâncă precum un cavou.
Pereții acelei grote
aveau toate nuanțele de albastru și
tu ai spus "Uite! Ochii tăi
au culoarea mării. Uite! Ochii tăi
au culoarea cerului. "Iar ochii mei
s-au închis de parcă li s-ar fi făcut
deodată rușine.
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pești
- poezii despre lumină
- poezii despre înot
- poezii despre viață
- poezii despre viața personală
- poezii despre singurătate
- poezii despre rușine
- poezii despre roșu
- poezii despre pictură
Citate similare
și ochii
care te fulgeră erau
de un albastru injectat
precum miezul albastru al unei flăcări
galbene de aparat de sudură
cu oxiacetilenă în clipa
când te hotărăști s-o stingi
așa-i erau ochii în plină tandrețe
privesc fascinat cum mâinile ei
se lasă-n râul de iubire
și-n căuș aduna apa
care străbate lumina la fel
cum străbate aerul
căzând pe buzele moi
e un act de autoritate
numai apa poate să pretindă asta
ochii se întâlnesc din nou
au culoarea oțelului proaspăt răcit
taie clipa-n două înainte de somnul
de veci au fost așa la supărare
acum tremură instabili
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre supărare
- poezii despre râuri
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre galben
- poezii despre foc
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Toc
ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii
ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii
ochii din sticlă
ochii din roșu
ochii din pahar
ochii
mă dezbrac și alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate
poezia nu mai e
doar apă
liniște
tu
pe suprafața apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine
fața mea
un desen cu ochii albi
cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roșu, din pahar, ochii
mă privesc și... nu dau doi bani pe singurătate
viață strânsă în cămașa de forță a pielii
orbitor e doar soarele
ce ne încălzește nebunia în ibricul lui dumnezeu
o
c
h
i
i
m e i
e
ș
tu
i
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre apă, poezii despre poezie, poezii despre întuneric, poezii despre îngeri, poezii despre încălțăminte sau poezii despre visare
Adevărul pe care cei morți îl cunosc
Pentru mama mea, născută martie 1902, moartă martie 1959
și tatăl meu, născut februarie 1900, mort iunie 1959
De ajuns, am spus și am părăsit biserica,
Refuzând acea procesiune țeapănă spre cavou,
lăsând mortul din sicriu să meargă-acolo singur.
Iunie. M-am săturat să fiu bravă, iarăși și din nou.
Am călătorit spre Cape. Mi-am rotunjit cultura
sub cerul brăzdat de soare, diurnul călător,
acolo unde marea pivotează ca o ușă de fier.
Și ne-am mângâiat. În altă țară oamenii mor.
Dragul meu, vântul se năpustește ca un balaur
dinspre marea-n spume, iar noi astfel ne-atingem, încât
ne pierdem unul în celălalt. Nimeni nu rămâne singur.
Unii oamenii ucid pentru asta sau pentru atât.
Ce se poate spune despre morți? Ei zac fără pantofi
În bărci de beton. Ei sunt deja asemeni pietrelor
Sau mării, dacă aceasta s-ar opri din mișcare. Ei refuză
Binecuvântarea gâtlejul, ochii și încheieturile lor
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre naștere, poezii despre vânt, poezii despre religie, poezii despre mișcare, poezii despre mamă sau poezii despre fier
Ochii
Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Se luminează zările,
Se purifică apele
Și pornesc lacrimile
Fericirii spre infinit.
Când ochii mei
Se întâlnesc cu ochii tăi,
Dezlănțuim unirea
Cerului cu viața
Și noi ne transformăm în
Lumina divină,
Ruptă din tine, Soare,
Care distruge ura din Război!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unire, poezii despre război, poezii despre infinit, poezii despre fericire sau poezii despre Soare
Răsărit
Am mijit din noapte ochii mei de femeie,
care sînt ochi de buhă, de omidă, de paing, de gazelă și leoaică,
nu era niciun bărbat în casa mea.
Soarele parcă apunea în timp ce se înălța palid cu toți ochii lui
de leu și de bărbat cu miros tînăr adulmecînd fecioarele.
Să vă mai spun că am murit într-o bătaie de inimă
și am înviat în alta e fără rost.
Mi-era foame, așa că am mușcat o bucată de soare,
îmbătrînisem și uite, el strălucește iar deodată.
Și peștișorii din pîrîiașul năvalnic depun milioane de icre
și brazii se cunună domnește în catedrale.
poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lei, poezii despre virginitate, poezii despre timp, poezii despre noapte, poezii despre inimă, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre femei
Tânăr
Acum o sută de uși
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje și când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul își scutura zulufii peste mine,
stele înțelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroșii,
iar scândurile casei erau netede și albe ca spermanțetul,
și probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouț,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
și credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura și lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.
poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre înțelepciune, poezii despre tinerețe, poezii despre tată sau poezii despre somn
Mă stingi în ochii tăi
Mă stingi în ochii tăi
bulgăr de iubire
rostogolit sub pașii
pe care au nins
cuvintele ce nu s-au spus
te rostogoleai
lacrimă albastră
sub pleoape te cuibăreai
în ochii mei ca într-o ciutură
sorbeam și mă îmbătam
până dimineața
simt cum mă stingi în ochii tăi
chiar dacă lumânarea
pâlpâie încă
mă stingi în ochii tăi
lumina stinsă
își va risipi cenușa
nu va mai fi timp
nici o mână
să o adune în urnă.
poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre lumânări, poezii despre dimineață, poezii despre cuvinte sau poezii despre cenușă
Izvorul nopții
Frumoaso,
ți-s ochii-așa de negrii încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adânci, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi,
și peste munți și peste șesuri,
acoperind pământul c-o mare de-ntuneric.
Așa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de NIKI
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre văi, poezii despre seară, poezii despre munți sau poezii despre Pământ
Un vis plutitor. Viața
Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, să fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
Viața, contopită în infinit,
crește prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopții
cu dorințele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet și culoare,
mișcare
prin timp și trupuri,
oglinzile
din ochii noștri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viața? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcțiile,
dezvelind
ochiul albastru
și flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este și va fi...
poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre teatru
Poem în alb și negru
#alb
ceața a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii și în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorințele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violențele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb și am zâmbit în fața aparatului de filmat cât de mult am putut
apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârșit
#negru
rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viața mă întreb de ce frunzele sunt negre ca și cum ar fi suportat o operație am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reușit să ies la suprafață
noaptea mă îndrăgostesc de liniște dar e o liniște neagră și sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfășurată ca o mumie soarele s-a dezlănțuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina
apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârșit.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme, poezii despre zăpadă, poezii despre rochii, poezii despre rochia de mireasă sau poezii despre violență
Ochii tăi
Când se lasă roua, de cu zori
Și-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colț de iarbă veșnic verde.
Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toți norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimați veghează
Peste munți, păduri și peste ape.
Când pământul stă o clipă-n loc
Și se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de brațe numai mie.
Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoiește luna toți pereții,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineții.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre rouă, poezii despre păduri sau poezii despre nori
Lacustră
Stăteam de vorbă sub ape, într-o liniște desăvârșită.
Domneam, pe fundul lacului, ca un rege și o regină
într-un palat acoperit cu o cupolă de sticlă, prin care
pătrundeau, până la noi, razele de lumină, jucând,
în dreptul chipurilor noastre, un dans feeric de brocarturi
scumpe, înșelătoare. Așezați pe buturugi, la masa
scoasă din vechiul barcaz scufundat, ne sprijineam
de coloanele de trestie și papură; mâna ta se odihnea
pe capul unui sceptru împletit din stuf.
Verzi deveniseră ochii noștri și nu mai aveau pupile.
Se lăsase peste lumina lor semnul eternității și al împăcării,
deschiși, acolo jos, într-o lume stranie, în care
toate dimensiunile sublimau într-una singură, uniformă.
Beam esențe de alge și mușchi, îndulcite cu miez de trestie,
din căni scobite în lemn. Mâinile noastre se mișcau încet
prin densitatea fluidă, degetele ne erau albe și reci, lunecoase,
cu pielea ridată cumplit, ca a unor bătrâni.
Vorbeam sub ape, și vorbele noastre se înălțau
ciorchini de aer globular către suprafață, spărgându-se,
fără sunet, în albia valurilor tăiate de vânt. Afară, tot peretele
de stuf șoptea sub lumina soarelui ce pălea. Dedesubt,
noi nu simțeam nimic; aici, umbrele și sclipirile se
îngemănau în permanența unor timpuri prinse sub un
cavou de sticlă străvezie, care nu trădau nimic despre neputința
dinainte, care sfidau orice silință de închegare a ceea ce va urma.
În împărăția negrelor scoici și-a mâlului era liniște.
Peștii șerpuiau în voie pe lângă noi, argintii ca niște linguri
scăpate sub ape de fantomele unor pescari bărboși
și veșnic flămânzi. Așteptam amândoi o nouă înserare...
poezie de Dragoș Niculescu din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre sunet sau poezii despre pescuit
Făcând un semn cu mâna, apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de pe lângă streașină licărea de-ți lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului și intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie și se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii și pe velințele cele de mare preț ce erau așternute prin palat, de milă sa nu le strice frumusețea. Baia era pardosită cu tot felul de marmură lustruită și adusă din meșteșug așa, încât închipuia fel de fel de flori, de păsări și câte nagode toate. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. Ștergarele erau de mătase și în țesătură cu fir de cel mai bun și cu mărgăritare. După ce ieșiră din baie și se îmbrăcară, trecură prin grădină, unde mirosul florilor îi îmbăta.
Petre Ispirescu în Broasca țestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre aur, citate despre flori, citate despre superlative, citate despre păsări, citate despre palate, citate despre oi, citate despre ochi, citate despre lactate sau citate despre frumusețe
Parcă, parcă...
Era-ntr-o vară (parcă joi)
și toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetățeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Bușteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, suflețel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi și picățele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
ușor, ușor ne-am așezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai șoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
și ne pupam așa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre trenuri, poezii despre sprâncene, poezii despre sfârșit, poezii despre noroc sau poezii despre degete
Ție
Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ți păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape?
Sau glasu-nvăluindu-mă ușor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncape,
ce deodată mi-o deschizi sub pleoape -
sau drumul laolaltă, suitor?
Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
și părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind - o, nu te teme! -
și azi mai regăsesc același dor,
pe care anii au știut să-l sape
în limpezimea primului fior.
poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre voce, poezii despre prezent, poezii despre iarnă sau poezii despre dor
Himere
Soarele trăznit în temeri
Mă pedepsea în largul mării
Atât era de cald prin ceață
Că apa se umfla deodată
Eu așteptam un strop din norii
Ce se plimbau uscați pe față
Și mă văitam rănit în barcă
Se naviga voit în zare
Dar nu vedeau în lemnul bărcii
Închis și mătuit de raze
Se confunda mortal cu solzii.
Și sufeream,
La hrană mai speram doar peștii
Dar și aceia se plimbau
Și nu vroiau să vină-n barcă
Și mă topeam,
De sete mai speram în seară
Să tragă ploile cu ea
Dar tot în zi mă lamentăm
Stăteam acum întins pe burtă
Și mă gândeam,
Dar deodată lemnul umed
Avea trăirile din tine
La vâsle intuiam un braț
La celalalt o gleznă coaptă
Iar pe o scândură în lat
Erau și sânii tăi în roată
Te admiram și-ți mulțumeam
Că mă salvezi încă o dată
Și stai cu mine pe furtună
Erai frumoasă-n coji de lemn
Aveai doi ochi scăpați spre Lună
Și îți vorbeam,
Dar barca se lăsa tăcută
Cădea în marea ce-o iubea
Adânc în jos în ape reci
Și-ți reproșam,
C-ai fost cu mine nevăzută.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărci, poezii despre lemn, poezii despre tăcere, poezii despre sâni, poezii despre salvare sau poezii despre ploaie
Adânca privire
Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.
Absența ta ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd că mă și tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.
Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.
Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre superlative, poezii despre plâns sau poezii despre picioare
Femeia (atât de albă in iarba verde dormea...)
Atât de albă în iarba verde dormea
Încât lumina din trupul ei se ridica,
Clipei s-adâncească misterul
Un soare deasupra-i pictase chiar cerul.
Din părul ei ce-n vânt vălurea
Neamuri de păsări în jur risipea,
Și trupul ei atât de frumos
Se îtinsese în câmpuri pe jos.
S-a întâmplat la fel ca și-n vise
Sub ochii mei trupul ei înflorise
O recunosc în fiecare floare
După parfum, după culoare.
De-o atingi, o vezi cum scânteie,
Sub ochii tăi redevine femeie
Te-ademenește, cu iubire te-mbată
Înger și demon
Deodată!
poezie de Valeria Tamaș
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări sau poezii despre promisiuni
Fata care cânta
Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost așezată pe un scaun, legată și executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec știam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tușit, a râs,
A tușit, a râs, e adevărat? Da, așa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung și mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata și mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Știi, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriți, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o școală nouă,
unde nu știi pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, șase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu știu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre flori, poezii despre muzică, poezii despre jocuri, poezii despre școală, poezii despre umor sau poezii despre tristețe
Pod de Cuvinte
Cât să fi trecut de când umblam desculță
Pe malurile Acheronului?
Primăvara vieții rămăsese în urmă
Cu tot cu Podul ei de Piatră sfărâmat...
Soarele dogorâtor al verii sorbise toată apa mărilor,
Iar pe nisip rămăseseră înscrisuri vagi
Și trupurile moarte ale iluziilor
Care se avântaseră, cândva, în larg.
E toamnă, Mario! Ei și?
Între ochii tăi și ochii mei, Pod de Cuvinte
Refăcut cu migală, sărut cu sărut,
Până când această poezie, iată!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poduri, poezii despre vară, poezii despre trecut, poezii despre toamnă, poezii despre sărut sau poezii despre primăvară