Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Orbite

ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalț privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-și șuvoiul
de oase
și înfigîndu-se în orbitele goale ale orașului
în una din ele te-ai oprit
îți flutură privirea peste oglinzi concave
ca niște fîșii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineții
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvălește țipătoare
încît se face gheață spartă în cioburi...

cerul își urnește cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-și bolovanul numit dimineață
dincolo de oraș
ochii noștri
mult prea cusuți cu litere
își trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîșii de ziar

poezie de
Adăugat de Anca Diana VasluianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Trec prin oglinzi

de apă caldă scăpată
în drum spre robinet
de la alt robinet
și se vede orașul în ruină
părăsit de lumea nebună
mă prinzi de gamba piciorului
în veșnice dureri de fericire
saltul mi-l curmă spre stele
cerul devine nisipos
și totul vuiește fără ritm
oglinzile se sparg una
câte una pe rând

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Noica

Poem filozofic pentru S

III

Peste câte o catedrală ochii îți alunecă, o învăluie toată și apoi se ridică spre cer.
La o bisericuță pictată, în schimb, privirea ți se oprește pe un detaliu,
fie că e peștele ce duce la Judecata de Apoi bucata de om ce sfâșiase,
fie că sunt pătimirile Sfântului Nichita.
Apoi privirea îți fuge de pe pictura exterioară spre iarba din jurul bisericii,
spre câțiva arbori, și se oprește acolo. Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aci, cum spunea poetul; ne e greu să mai săltăm cerul la loc,
în tării și atunci îl lăsăm așa, prăbușit în amestecul nostru de necredință și credință.
...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Prigoana. Documente ale procesului. 50 de ani de la pronuntarea Sentintei" de Constantin Noica este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -52.02- 36.99 lei.
Ion Untaru

Oglinzile oglinzi reflectă

Această zi de tevatură plină
Când n-am cu cine un cuvânt să schimb
Prin camerele vieții mă tot plimb
Balanța lumii, spre absurd se-nclină

Simt printre degete curgând făină
Ciudată moară-a unui anotimp
Și măcinând frânturi dintr-un olimp
Pe o hârtie de tipar, velină

Oglinzile, oglinzi reflectă, ziduri
De ce-ai voit în elete-nsinguri
Când luptele se dau numai în ringuri
Și fețele învingătorilor au riduri?!
Asumă-ți bătăliile rămase
Cu ultimul ecou ascuns în oase!

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un vis plutitor. Viața

Viața este culoarea din ochii tăi și-ai mei,
bate într-un timp, pur și simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată și peste tot,
așteaptă, la rând, să fie simțite,
apoi vorbite,
țesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în așteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
și aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naștere
zorilor
unei noi dimineți
care să strălucească.
Viața, contopită în infinit,
crește prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopții
cu dorințele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet și culoare,
mișcare
prin timp și trupuri,
oglinzile
din ochii noștri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viața? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcțiile,
dezvelind
ochiul albastru
și flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este și va fi...

poezie de (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Orbule, trezește-te!

Orbule, trezește-te, am venit cu trâmbițe!
Să mă aștepți cu mii de flori, la geamul morții.
Să mă primești cum numai tu, o ști a face, zi de zi!
Să mă dezmierzi cu vorbe dulci și sărutări de dimineață!
Nu mă ridica din privirea ta, luminează doar cu ea!
Lacrimile curg, formând un râual deznădejdii,
Să privesc cerul, să respir din nou zâmbetul tău sublim,
Nu am nici lauri, nici prea multe vise,
Marea-mi vorbește prin oglinzile sparte de gând,
Eu proiectez lacrimile ca surse ale izvorului divin,
Tu mă bei, uitând să mai respiri,
Tămăduitor al vieții... Amin!

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Fărtăiș

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheață ale cerului cad...
Cad amețitor, fără încetare,
Cerul se unește cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică fața spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneți îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Și ei mor topiți de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Și râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par niște litere...
Niște litere în mișcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini și alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipește vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depășește granița lumii reale
Cu țurțuri lungi
Cristalizați la ochi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reflexii din oameni

oglinzile surpate în conștiința orașului
au multe chipuri înghețate
oameni de gheață și zăpadă
e plin vacarmul de nea

ei coboară să fie aplaudați
să aducă lumina din visterie
crezul unei înnoiri
a omului bionic

pe la colțuri supraomul se ascunde
cuprins de mersul pe sârmă
neștiind când va răsări
din bobocul noii orânduiri

oglinzile surpate în conștiința orașului
se crapă de la atât frig între figuranți
soarele desenează vitralii
din urma unei civilizații îngâmfate
bucurându-se ca un pictor avangardist
de abstract împroșcat cu vitalism
de durerea de făuritor cu lacrimile de estet în fața tabloului accidental

oglinzile surpate în conștiința orașului
au înghețat în cărți de duzină
unde tinerețile arzătoare
scriu cu tăciuni stinși

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Morți din prea multă dragoste

se împăcase-n vis cu bărbatul,
doar în imaginar,
pe trupurile lor odinioară înflorite
în care nu mai pulsa acum viul-organic,
se dezmierdau diminețile aureolate
atinse de ochii fluturilor magici și de păcate.
se spărseseră-n incendiul barbar și el și ea
când trecuseră din dragoste în moarte
și apoi în metanoia.
pielea ei nu mai răspândea acum mirosul
de carne tăvălită prin jarul bărbatului.
pictorii pictaseră pe oglinzi imaginare
trupurile lor goale
(prizoniere ale fluturilor-monarh)
porniți într-o migrație fascinantă
să pigmenteze cu portocaliu cerul senin
și să-i acopere ca o pătură vie
pe îndrăgostiții morți din prea multă dragoste.
roiurile își băteau grațios aripile catifelate
combinând portocaliul intens cu negrul jocului de linii,
pe deasupra lor, respira greu universul
învelindu-i cu o dantelă nobilă.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

Picură lumina...

Rănile mele
sunt ca niște cărări pustii
au învățat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică

genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese

în fiecare clipă rup cu dinții din viață
și-atunci inima își mai pune un petec
din care picură lumina...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Verdict

Oglinzi din pansamente sfinte
Brodează cerul dărâmat în noi,
La colțul străzii azi se vând plăcinte
Din betoane scorojite, moi...

Cumpărăm anafură și sânge
Să burdujim prezentul colțuros,
C-un dinte șui o babă plânge
Că i-au căzut caninii jos.

Zâmbim în lacrima ce trece
Peste podețul vechi, pe râu,
Umbra în valuri dă să-nece
Fusta cea cloșă până-n brâu.

Se văd oglinzile cum sapă
Imagini pline de amor,
O iapă mânzul își adapă
În loc de apă cu lichior.

Dă bici spre rai Adam și Eva,
Mărul e putred în gâtlej,
S-a terminat în basme greva
Pornită de la un vârtej!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul și din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineață
scormonesc prin memorie
am senzația că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuținat trupul
și de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
și-mi zgâlțâie privirea
sunt înghesuit într-un colț
de întuneric și lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea își leagănă tăcută umbra
și din când în când
îmi ciugulește din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalță ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a așezat umbra și cerșește
puțină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iași, (2019)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Reflexii

în casa aceasta cu multe oglinzi
se târau pașii noștri
și-un soare plăpând
ținând isonul unei cântări absurde.

în casa aceasta diminețile nu mai au gust de pâine,
nu mai promit nimic, nicio poveste...
până și moartea se rătăcise
într-un azil neîncăpător,
când eram atât de singuri.

în casa aceasta oglinzile sunt fluide,
nu le poți refuza lumina,
se reinventează lacrimă de copil,

nici cerul nu se sfârșește
cu îngeri căzuți!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Cerul ca o pată (de Paști, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu același titlu, al poetului Daniel Murărița, dar și de faptul că soția mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La țară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd și pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puține haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneții mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci și alb de tot de-aș fi și chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare

doar afurisitul instinct de supraviețuire mă oprește
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariție
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simțurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferință
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minții și privesc în mine
trec cu greu prin hățișul de oglinzi derutante
nu mai știu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nțep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor

dimineța desfac fereastra spre răsărit
deschid și inima să-mi curgă cerul lin
dau binețe soarelui ca și cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor
articulez câteva frânturi de gând frumos
apoi îmi văd de viață ca și cum aș fi nemuritor

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deodată, Alex fu trezit din gândurile sale de zgomotul unor pași. Își coborî privirea de pe cerul înstelat asupra parcului în care se afla; nu zări pe nimeni prin preajmă. Totuși, nu-l înspăimântă deloc gândul că n-ar fi singurul plimbăreț nocturn, rătăcit prin părculeț la ora aceea; poate vreo pereche de îndrăgostiți, sau niște câini vagabonzi, doar erau destui, chiar și prin centrul orașului... Se ridică de pe bancă și porni agale pe alee, afundându-se din nou în gândurile legate de misiunea navei "Pacifis"...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Renaștere

S-au prins cuvintele, semințe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuți ai palmelor universului.
S-au înlănțuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în față și în spate,
dincolo de chipul dimineții, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfințenia vieții.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creștere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuților.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc și a scorțișoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtășirea din intimitatea aerului.
S-au aprins fețele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Își schimbă vestimentația, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din așteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.

poezie de (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Sub cerul cu fantome

Din ochii toamnei curg boabe de rouă,
Pământul suflă în oglinzi cu pene,
Totu-i așteptare când pe ostroave plouă
Cu fluturi puși fantome peste gene.

Legende minunate în ochii toamnei curg
De-atâta așteptare să fii oglinda mea,
Să intru vis cu vis, ca rugile-n amurg,
Sub cerul cu fantome ascunse-n steaua ta!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook