Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Violetta Petre

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și să aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Și n-a știut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu știe nimeni încă, nu știu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viață:
De ce mi-a fost durerea și adăpost și haină,
În fiecare noapte și-n orice dimineață?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Violetta Petre

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.

Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat -s pământeană, să nu simt cum lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot zbor și pot cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot mor și să renasc,
Și de vreau fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În țipătul de pescăruși strig eu, dar numai păsările-mi înțeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor și n-am avântul
Să mă înalț la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă fiu ce nu sunt...
Și marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
și versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun și cină
și totuși mușc din lacrimi cu plăcere, când știu că mai am veri la rădăcină...
Și noapte sunt mai mult decât sunt zi și-n stele alint deși la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc -s una dintre ele...
În toate câte sunt regăsesc, dar mai ales septembrie cheamă și când prin alte luni rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât iubești,
te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus sunt sfârșit
și trebuie -l urmez,
las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia OprițaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât iubești,
te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus sunt sfârșit
și trebuie -l urmez,
las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița

poezie de din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -OdobescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.

M-am gândit
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dumnezeu a înțeles

îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se știe de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie pronunțe cuvântul moarte
pentru oriunde privesc tu respiri

mișc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu știe cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine

privesc ca și când aș fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. îmbătrânea ca o ceață de început de lume
era singura ocazie când nu puteam urc, cobor

în sfârșit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supraviețui morților. cântă în surdină
fără a ști că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înțepătură caldă

Dumnezeu a înțeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenușă

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Zburând pe-un colț de viață prin iubire

De-atâta iubire albastră ce-ți port
Cerul a ales să-mi fie-aeroport.

M-am înălțat pe-un vis neînfruntat
De lipsa brațelor întinse spre zburat.

S-a răsucit fierbinte inima în mine,
Am scos-o sângerând în mii de rime.

Tu ai pus-o într-un pahar cu gheață
Să mi-o trăiești in fiecare dimineață.

Azi n-ai uitat, ai sărutat paharul,
Nesfârșirea a știut să-mpartă harul.

Inima bea, prin sărutul din tine,
Zburând pe-un colț de viață prin iubire!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Vreau răspunsuri... încă mai aștept!

Mi-ai împletit cunună din astre
și un fir de gând,
pe frunte mi le-ai pus
fără de vină,
să-mi lumineze calea
atunci când frământ,
când nu-mi găsesc cărarea
și nici rostul,
crezând -i a mea vină.

Nici tu,
dar nici Apollo
cel sfătuitor
nu-mi dați răspunsuri,
când întrebările
dor!

Unde-i lumina
care mi-a fost promisă,
unde-i iubirea,
pe care o aștept
smerită,
unde-s răspunsurile
pe care le aștept
de-o viață
și unde-i bucuria
să mă răsfețe
în fiecare dimineață??
Unde-s???
Le voi găsi
la margine de lume,
le voi primi ca dar,
în nopți fără de somn,
ori poate,
le voi citi în raza
lui Venus,
cel strălucitor!?

Pe Tellus Maters tu mi-ai dat
o casă,
în față am acum,
a masă,
pe ea bucate
câte vrei,
dar n-am răspunsurile VIAȚĂ,
le vreau pe toate,
chiar dacă tu,
nu vrei!

Le merit!
Nu sunt sfântă,
nu mă găsești în calendar,
ci doar aici pe Terra
unde bătătorită-i calea
pe care tu mi-ai dat-o-n dar!

Pe Jupiter,
l-am invocat în taină,
suprem judecător,
văd de am dreptate
în cele socotite!
Și dacă am,
tu VIAȚĂ,
tu zăludo,
să-mi spui pe dată
toate răspunsurile
chiar dacă-n gândul tău,
crezi nebună!

L-am întrebat pe Cronos,
răspunsul nu mi-a dat
la simpla-mi întrebare,
firul vieții
mi-e secat?
Și dacă da,
îl pot uda?
Mai pot eu înoda
ceea ce viața
știu,
va refuza?

Nu-mi reproșa că am trăit
ca Hermes,
știu că da,
dar dat-am tot ce am simțit
și altora!
Cu prisosință chiar,
n-am fost zgârcită
trebuie s-o recunoști,
m-am pus pe mine-n poezie,
m-am dăruit cu totul
fără de regret,
dar vreau răspunsurile,
eu înca, mai aștept!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De dor

Cât dor poate -ncapă-n mine
De uneori înfior
Și mă întreb de n-am murit!
Sau poate că m-am rătăcit
Prin labirinturi de iubire
Și nu mi-a dat nimeni de știre
pot mor de-atâta dor!
Căci m-am născut din dor de mamă,
Că am trait cu dorul tău
Și voi muri, cum moare-oricine
De dor pentru pământul său.
Voi învia de dor de voi,
Iubind și-n lumea de apoi.

poezie de (21 mai 2013)
Adăugat de Angelina NădejdeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

și totuși cred că m-am născut cu mine

nici nu mai știu
de când mă știu
sau poate
m-am născut
cu mine,
era tot noapte
vara'ntr-un târziu,
când bolta-și poartă
stele la chipiu

nici nu mai știu
de port un nume
sau de sunt
zodie'n pronume,
mi-au pus în apa
de botez poeme,
să mă tot tulbur
prin trileme

nici nu mai știu:
am fost la școală?
sau ploaia clipei
m-a'nvățat cuvinte?
vedeam sub pleoape
umeda escală
când poezia'n ochii
croia, veșminte

nici nu mai știu,
sunt eu? îmbătrânesc?
sau ridurile'n anii scurși
le tot doinesc
povara trupului
prin vlagă o sleiesc
și de la capăt
punctu-l pun
pe: te iubesc

poate că m-au lăsat
ca să mă nasc
s-ajung în pomul
vieții mele vreasc
din câte oase
carne-aș vrea -ți fiu
c-am două mâini
și sângele cu care scriu

privesc la rânduri
descifrând Lumina
sărut Iubirea
ce-a-nflorit retina
între poeme
irișii-i frământ
simt regină
chiar de-s om de rând

și totuși cred
m-am născut cu mine
fiindc-altcuiva
i-ar fi prea greu
să-și țină mintea
trează'ntre ruine
și sufletul în mâini,
de Dumnezeu

simt dor de viață
de-adieri de vânt
simt ploaia
și natura'ntr-un Cuvânt
și chiar de nu mai știu
de când mă știu
e-atât de bine...
că mi-e dat să-mi fiu!

și totuși cred
că m-am născut
cu mine

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăiești prin mine și-n mine vântul plânge
Și picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ți-e mâhnirea și mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai ești cu mine! M-așez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul și îți șoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ți crudă, nu le mai iei aminte...

Și nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe fața mea...
Sunt singură și tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu știi cât te-am iubit?!

Și lacrima tot curge... Și lacrima tot țese
Și adâncește-n suflet cărările funeste...
M-aștepți! M-aștepți, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existența inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai ești lumină! Ești înger... Știu vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam fiu, strălimpede, străin,
vă vedeți pe voi, privind prin mine.
Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar -mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și aș fi vrut, atâta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ultimei dorinți

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coșmar,
sfâșii verbe-n trecerea finală
Și să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeți torțele în noapte,
ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini și șoapte.
Și să-mi lăsați o lacrimă de mir,
ud cu ea a visului petale,
Apoi, pășind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsați la tâmple câte-o floare!

Cum și-au dorit și alții înainte
A frânge timpul ne-nțeles și dur
Și eu râvnesc... Pășiți printre morminte
Și ceruiți-mi liniștea de-acum!
Pe cruce agățați-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă și am înghețat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luați în seamă!
În viața mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau trec al nopților hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Și-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toți cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiți de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace și lumină.
Și cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezește-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coșmar
Inconștient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâșii îndoliate de tăceri
V-ați prins la braț. Și nu ați luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-ați luat din toc nămeții de cuvinte.

sfâșii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... și prin boală,
Cu ființa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-ați întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsați alese semne?
S-au dus și anii buni și anii grei...

Și să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuință,
Un ne-nțeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căință.
Voi, cruzi și nemiloși, v-ați osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morții când voi fi-mplinit
Voi știi că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Și alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne așteaptă primitor.
El nu-i decât a vieții mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Și să mă pierd cu fiecare val,
sfâșii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coșmar.
Apoi plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, te-am lăsat orfană,
-ți cauți o poveste, -ți sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten îți așezi pe rană,
-ți mângâie tristețea și lacrimi și durerea!

Eu am rămas acasă și te aștept cuminte,
Doar gândul e cu tine și parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, te ascund în brațe
Și scâncetul albastru nu pot ți-l ascult.

ningi frumos acolo, în luna vieții mele,
Așa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aștepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ți rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeață,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viață.
Viața mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viața mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
și-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
și poeziei am dat glas.

Cu ea am pășit în lume
și mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
și am devenit tribun.

poezie de (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Singura

Singură am venit pe lume
iar după mine mine nimeni n-a urmat
Deși la barză m-am rugat
Cu-o rugăminte anume
Să mai aducă un băiat.

De-atunci degeaba-m așteptat
barza-i cam bătrână
Și poate-a și uitar
Ce-am rugat-o acum o săptălună
De-atunci mulți ani trecură-n zbor
Pe barză nu o mai implor,
Caci știu ca singură eu voi rămâne
Si tot așa eu am să plec în altă lume

poezie de
Adăugat de Alesia MoroianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

30.09.1996

Seară.
Nu voi mai vorbi despre neguri.
Voi nota doar că am meditat și azi
dacă -i spun sau nu,
că m-a înțepat de câteva ori,
aș putea spune că m-a întărâtat,
dar nu i-am răspuns,
nu i-am spus că-mi amintește de cineva
știut de zece ani.
În octombrie se vor împlini.
Mă dusesem pe întâi, secretara
m-a chemat peste o săptămână,
când am venit și am fost acceptat.
Deci pe 9 octombrie, probabil, mi-am
început, îmi începusem cursurile
în clasa a unsprezecea.
Oi fi văzut-o din prima zi?
Se pare că nu, oricum în următoarele,
foarte repede...
Nu-mi propun nimic deosebit,
dar versurile astea chiar nu-s versuri
vreau fac versuri sau jurnal
sau să-mi notez ceva indiferent ce
cum continui
la aparat cântă,
mâncarea așteaptă să fie făcută,
dar trebuie continui.
Încerc -l citesc pe Mircea Ivănescu.
Desigur, fiecare are locul său în lume,
modul său de expresie, dar
ce este arta
încă n-am aflat.
Dacă nu am ceva de spus...
Lumii m-am arătat,
dar lumii nu-i pasă de mine,
dar ce-i pasă lumii de mine.
Oh, când voi fi mulțumit de mine
mi-am tras la sorț cine-mi
va fi nevastă, pe cine trebuie
să mă concentrez; din trei.
a rămas cea mai veche
pe care-o știu de zece ani.

poezie de (1996)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moșul...

La mine n-a fost Moșul... niciodată
L-am așteptat mereu cu pantofi rupți
Și cremă n-am avut măcar odată,
I-am șters cu lacrimi... dar n-a fost de-ajuns...

L-am implorat să vină să-mi aducă
Măcar o bombonică, ca să știu
inimioara mea este curată...
Iubită doar un pic aș vrea fiu.

Eu l-am rugat pantofi să îmi aducă
I-aș fi păstrat ascunși în lumea mea
Și aș fi mers desculță în toți anii,
-i am curați atunci când el ar vrea.

E lumea mea... un univers ce doare,
Și nimeni nu mă vrea în visul lui,
Sunt singurică... doar cu a mea vină,
Că m-am născut..., și sunt a nimănui...

poezie pentru copii de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauți, m-am ascuns în mine
Și lacăte de gheață-am pus la porți;
Mă ninge liniștit și mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorți

Toți îngerii goniți din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopțile, pe un coșmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat și vara minte,
A coborât și iadul pe pământ.

Și gustu-i de cenușă și tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă și mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu ești și nici eu nu-s.

Eu în deșetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Așa am păcălit moartea

în tot ceea ce am scris nu știu dacă
am scris cartea cărților
știu doar
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenții cu doar
câteva provizii
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineața
la amiază și seara
fără ca cineva să se așeze
la masă cu mine
hrănesc cu aceleași cuvinte
cu firimiturile căzute
îmi hrănesc singurătățile
timp în care
ai mei
privesc îmbătrâniți din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărților dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina
ultima carte
de morală
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

așa îmi păcălesc moartea

stau pieziș și împletesc șuvițe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
mușcătura de pe suflet...

poezie de (6 octombrie 2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook