Canalul

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria, ce curge-acum întoarsă,
va tine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Scăldat în lapte de zâne,
născut din acest pământ,
cu sabia la plug arând,
am apărat hotarul sfânt.

De hoarde barbare călcaţi,
care pe aici au trecut,
le-am dat şi apă şi pâine,
dar ţara nu ne-am vândut.

Tisa, Dunărea şi Nistru
vorbesc istoria nescrisă
de care mulţi nu vor să ştie,
dorinţa lor a fost prescrisă.

M-am ridicat din ţărână,
oştean al ţării am fost şi sunt,
istoria o port în minte
şi n-am să uit de jurământ.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul 353 (după numărul unei celule din închisoare)

Doamne,
Cei care vor din cer să te răstoarne
Ne-au rupt din oase şi ne-au smuls din carne
Ne-au pus obloane grele la fereastră
Să nu vedem zidirea Ta măiastră.

Flămânzi şi goi ne-au aruncat în hrube
Încovoiaţi de boală, roşi de bube
Şi zilnic scurmă în acest gunoi
Să vadă, câţi au mai rămas din noi.

Dar noi, din fund de iad şi de pe brânci
Ne aplecăm pe tainele adânci
Cu sufletul călcăm pe legi şi fire
Şi ne-mbătăm c-un strop de nemurire.

Iar când groparii vin în ţintirim
Noi din morminte le strigăm: "- Trăim"
Fiindcă aici nu ne hrănim cu pâine,
Ci cu nădejdea zilelor de mâine.

Şi-asupra lor apasă un blestem:
Ne au în mână şi, tot ei, de noi se tem.
Să tremure! Că noi, cei din morminte,
Vom trece peste ei! Vom merge înainte!

poezie celebră de Petre Strihan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitor

Ar fi timpul să stăm lângă foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
să scriem poeme sau cărţi să citim
la lumina ce scade treptat în fereastră.

Pe masă, paharul cu ceai sau ţigara
să-şi urce spirala căldurii am vrea.
târzie pe dealuri să fumege seara,
luceafărul palid să licăre abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste faţă cu plesnet de bici
pe când visul musteşte amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Străvechi amintiri vor ieşi din morminte
şi-o clipă vor arde pe-o creastă de val.
Acolo, sub mâl, vor rămâne-oseminte –
toţi morţii de-acum, risipiţi pe Canal.

Şi umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi miliţienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoală că ai vorbitor!

Şi-adâncă va creşte tăcerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereche (De ziua ta)

De ziua ta norocul ţi-l descântec
De ziua ta eu îţi doresc senin
De ziua ta - viaţa fie-ţi cântec
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta - garoafe prin cuvinte
De ziua ta - un fericit cămin
De ziua ta ţi le doresc fierbinte
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta tu eşti aici, în mine
Cu fâlfâiri rotunde şi fluide
Iubirea mea subjugă, nu ucide...
Pereche de pe maluri Euxine.

poezie de Romeo Morari
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi tot aici

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor şi-l suie,
se cern zăpezi a nu ştiu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei şi lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat şi ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Căţui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriţi trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Ţiţeiul nostru spumegă în sonde,
scot munţii saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărăţii cât şapte ţări într-una
se clatină, pândite de cenuşe,
stăpâni ai lumii au muşcat ţărâna,
noi tot aici, noi tot între cătuşe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărţi aduce,
istorii noi aşterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuţi pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuţi din ghinde şi blesteme –
Noi tot aici, noi tot în aşteptare,
Să prindă visul trup – şi să ne cheme.

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici au trăit străbunicii,
Aici au trăit şi bunicii.
Aici îmi trăiesc şi părinţii,
Aici mi-au dat lumina, zeii şi sfinţii.
Aici îmi trăiesc cinci copii,
Aici se joacă şi fac năzdrăvănii.
Aici îmi trăiesc toţi nepoţii,
Aici vor trăi şi strănepoţii.
Aici este locul celor plecaţi,
Aici noi îi plângem, pe cei îngropaţi.
Aici ne hrăneşte şi râul şi ramul,
Aici a trăit, trăieşte şi va trăi, tot neamul.

poezie de Dumitru Delcă (12 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare

Când vom ieşi din beznă şi ruină
şi raze tari în ochi ne vor izbi,
îi vom închide poate — şi vom fi
desfiguraţi de prea multă lumină.

Vom trece pragul spre surata viaţă
împovăraţi, necunoscuţi, livizi,
cu amintirea roasă de omizi,
cu bucuria vânătă de ceaţă.

Dar cum a lumii dreaptă socoteală
ne vor fi şters-o anii cei păgâni,
ca s-o cunoaştem iar, deşi bătrâni,
vom merge cu plăcuţele la şcoală.

Pe drumul fără mame călăuze
ne vom ruga de-un ghiocel curat
să ne înveţe zâmbetul uitat
şi să ni-l scrie fără greş pe buze.

În inimi când s-or sparge trandafirii
vom zăbovi privind la porumbei
şi-i vom citi acolo, printre ei,
abecedarul proaspăt al iubirii.

Din înfrăţirea şoimului cu zarea
vom şti să bem paharul de azur
iar limpezimea cântecului pur
ne-o va turna în glas privighetoarea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, acolo

Tu eşti acolo, între lumi, singurătatea mea,
Tu eşti acolo, între inimi, pulsând ca o speranţă,
Cântec născut din nevăzut, dar intonând vederea,
Tu eşti acolo, lângă tine, dar eşti în siguranţă?

Îţi vede, oare, cineva, tristeţea de sub pleoapă?
Cuiva îi pasă de lumina ce ţi se stinge-n sânge,
Ce pâlpâie şi cere-ntr-una un glob de spini cu apă
Ca să îşi prindă rădăcină şi mugur care plânge?

Tu eşti acolo, între lumi, eu sunt aici, cu tine.
Tu strigi, eu chem, eu strig, tu chemi... ecou...
Eu sunt acolo, lângă tine, tu eşti aici cu mine...
Două culori încrucişate, o inimă din nou.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lor vor fi stejari

Aici, în ţara de piatră,
Românii-s stăpâni pe vatră.
Aici, în munţii legendari,
Românii îs falnici stejari.
Ei aici trăiesc de veacuri
Apărând a ţării haturi.
Aici, cu credinţă-n Sfântul,
De ani răscolesc pământul.
Aici, apa din izvoare,
Când e cald, le dă răcoare.
Aici, în codrii seculari,
Copiii lor vor fi stejari.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zânele

La miez de noapte zânele-mi vorbesc
Se pierd în zare şi nu spun nimic...
-"Suntem aici ca să te prindem în dans!"
Şi timpul îmi spune cu dorul de necontenit
Lumina e din ce în ce mai mare
Se-aşterne pe chipul purificat de iubire
Dragostea e un repaus din care nu ies pentru a spune ceva
Suntem aici să atingem lumina
Din care să ne creăm rugi către Sfintele altare;
Suntem în ceasul în care anii nu se mai descompun în ulcioare
Luptăm să aprindem focul veşnic
Al dragostei şi vieţii, luminii şi speranţei.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fost-am

Fost-au păsările şi pe aici?
Fost-au clipe amare, dulci
Fost-au ai noştri foşti bunici
Fost-au toţii, ce noi suntem aici.

Fost-am pentru voi, aici, şi eu,.. mâine
Totul pleacă, vine,.. ce rămâne?
Tu şi eu şi altul, ce vom fi mâine?
Foşti,.. ce au fost uitaţi poimâine

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maximus: Cinci mii de oameni stau în noroiul îngheţat. Trei mii dintre ei sunt răniţi şi sângerează. Două mii nu vor mai pleca de aici. Nu vreau să cred că au luptat şi au murit degeaba.
Marcus Aurelius: Şi ce vrei să crezi?
Maximus: Că au luptat pentru tine şi pentru Roma.
Marcus Aurelius: Şi ce reprezintă Roma, Maximus?
Maximus: Am văzut multe alte locuri din lume. Lumea este barbară, crudă şi întunecată. Roma reprezintă lumina.
Marcus Aurelius: Totuşi, tu nu ai fost niciodată la Roma. Nu ai văzut ce a devenit. Sunt pe moarte, Maximus. Iar când un om îşi simte sfârşitul aproape... vrea să creadă că viaţa lui a avut un scop. Ce va spune lumea despre mine în anii ce vor veni? Voi fi cunoscut ca filosof? Ca războinic? Ca tiran?... Sau voi fi împăratul care a restituit Romei adevărata ei identitate? A fost odată un vis numit Roma. Putea fi doar şoptit. Dacă nu îl şopteai, dispărea... aţât de fragil era. Şi mă tem că nu va rezista acestei ierni.

replici din filmul artistic Gladiatorul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau şi Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, ţigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat şi dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Şi ocupat, dar nu supus,
Căci forţele şi-a adunat
Şi orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toţi ocupanţii vin să plece
Împovăraţi de bogăţii
Din ale ţării avuţii.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Şi nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaşte
Timpuri ce nu vor mai renaşte,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este Aici şi dăinuie de veacuri Aici? Pentru că ceea ce a venit aici, va pleca inevitabil de aici. Efemerul e doar o umbră apărută în vis pe care tu o numeşti formă, "forma mea", lume, macrocosms, creaţie; dar el nu a fost niciodată aici, doar visezi asta. Doar eternul fără formă, doar absolutul, e veşnic aici. Fii asta, nu şti asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotul Unirii

bate un clopot, bate la Alba
din vremuri aduce românii
de pe munte, din şesuri cărunte, din văile multe
de la marea cea mare răsună chemarea
au fost atunci o mână de români
ce-au făurit în bună zi unirea
au rupt tăcerea şi jugul din străini
şi au ales unirea
pe stemă au pus doruri şi dureri
iar pe Câmpia Libertăţii au adunat stele din cer
aici, de atunci, se vorbeşte româneşte
curg astăzi amintiri
de la Dunăre la Prut
de la Tisa până la mare
de jertfa unui popor de bravi români
ce au visat odată România Mare
au dăruit acestei lumii o floare între spini
şi au numit-o simplu, România
pământul sfânt în care ne plângeau copaci a jale multă
copii, părinţi ucişi de hoardele străine
şi au venit români de pe meleagurile toate
să înfăptuiască tainic ideal
''să ne unim cu Ţara''
ei au ales lumina, iubirea, libertatea
e clipa azi, române
o flacără arde în tine şi în neamul românesc
a fost atunci unire în spirit, în suflet şi în gând
hai azi la horă, mamă, tată
joacă-joacă iarăşi, soră, frate
''să dăm din nou mână cu mână''
să aruncăm pleava străină
să închinăm azi un pahar, să ne unim ca fraţii
suntem o naţie străveche, avem o viaţă şi un viitor
iubirea, cinstea, adevărul, ne este astăzi scutul
şi vom cânta în lume
jucând hora unirii peste veacuri, noi, neam biruitor
bate un clopot, aici mereu bate
un clopot bate în cetate, în veci va mai bate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!