Ea purta un albatros legat la gât
unii spuneau că ea e stăpâna
oceanului adimensional,
alții știau că e doar știma
cu ochii de mătasea broaștei,
numai visătorii credeau că ea era sirena
ce-l amăgise pe albatrosul regal,
stăpânul cerului de deasupra valurilor,
(de fapt, albatrosul era încarnarea
-sufletul marinarului-
înecat în vaginul materiei primordiale,
amăgit de cântecele ei ademenitoare,
ce nimerise-n plasa ei și murise înecat,
el-libertatea spirituală a omului
printre mediocrități-)
albatrosul ei venise-n zbor
planând pe curenții de aer
de deasupra oceanelor
atras de cântecul ei misterios.
într-o oglindă a azurului de argint
se reflecta lumina lunii și a oceanului
acolo ea era atrasă de umbra albatrosului
din lumea de dincolo
câteodată, oglinda-i părea un ochi străin
în care ea căuta adevărul,
virtutea și păcatul,
alteori autoamăgirea, iluzia
de atâta așteptare și dor de albatros
părul ei se metamorfozase în plante,
carnea pe os, în reavăn pământ,
oasele, în piatră,
sângele în apă,
ochii în luminile cerului,
așteptarea în vânare de vânt.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre ocean
- poezii despre muzică
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre sex
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Dragostea
deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiță
și părul ei era din șuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
își netezi rochița
și privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru și de atâta negru scânteietor
pe câmp mușețelul se întunecase.
mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roșul curcubeului era negru.
și oranjul lui era negru.
și galbenul lui era negru.
și verdele lui era negru.
și albastrul lui era negru.
și indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un șuvoi care se pierdea în mare.
mama știu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
și brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene și oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
și o porni în sus pe curcubeu.
umbra ei, cu vertebre și intestine
îi continua joaca.
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mamă
- poezii despre jocuri
- poezii despre curcubeu
- poezii despre verde
- poezii despre roșu
- poezii despre rochii
- poezii despre păr
- poezii despre păianjeni
- poezii despre negru
Era într-adevăr un mister
eram nedumerit
cum poate fi strălucitoare
și sigură totdeauna pe ea,
eram fascinat totodată
de expresia figurii ei
de amazoană,
fiindcă îmi părea
într-adevăr o enigmă
eram fascinat cum
poate înflori într-o clipă
( am văzut odată un dans japonez
în care un pitic în agonie
devenea corolă de floare,
pasăre în zbor, pește în apă)
erau într-adevăr un mister
ochii metalici ai leoaicăi,
ochi de pradă, sfășiată
de nevoi contradictorii,
era într-adevăr un mister
cum dansa ea pe apucate
ca un arc voltaic
pe magistrala muzică
a vertebrelor poeticești
sfărâmate.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre dans, poezii despre păsări, poezii despre pești, poezii despre contradicții sau poezii despre apă
Idea de ordine la Key West
Cântecul ei trecea dincolo de geniul mării.
Apa niciodată nu a luat forma minții sau a vocii,
Așa cum o face corpul, corpul în materialitatea lui, fluturând
Din mânecile goale; și totuși mimica mișcării ei
Producea un strigăt constant, era cauza unui strigăt constant,
Care nu era al nostru, deși noi îl recunoșteam,
Neomenesc, un strigăt al oceanului cel veritabil.
Marea nu era o mască. În nici un sens.
Cântecul și apa nu se contopeau într-un singur sunet,
Chiar dacă ceea ce ea cânta, era doar ceea ce auzise,
De vreme ce ceea ce cânta era murmurat cuvânt cu cuvânt.
Se prea poate ca în toate frazele să se fi învolburat
Zgomotul apei măcinând pietrișul și suspinul vântului
Dar noi pe ea o auzeam, și nu marea.
Pentru ca ea era făurarul cântecului pe care îl cânta.
Mereu cu capul acoperit, gesticulând tragic, marea
Era doar locul pe unde își purta ea pașii pentru a cânta.
Ce spirit este acesta? ne întrebam, fiindcă eram conștienți
Că ceea ce noi căutam era spiritul și mai știam
Că ne vom pune această întrebare ori de câte ori o vom auzi cântând.
Dacă-ar fi fost numai vocea întunecată a mării
Care se ridica sau numai mulțimea valurilor care o colorau;
Dacă-ar fi fost numai vocea de la periferia cerului
Și a norilor, a coralilor din adânc înconjurați de pereții apei;
Oratorie a aerului în urcare, un sunet al verii
Repetat într-o vară nesfârșită,
Dar sunet și atât. Însă era mai mult de atât,
Mai mult chiar decât vocea ei și a noastră printre
Rafalele de apă și de vânt lipsite de orice însemnătate,
Dincolo de distanțele ostentative, de bronzul umbrelor cățărate
Pe cele patru orizonturi, de atmosferele muntoase
Ale cerului și ale mării.
Contenind, vocea ei era cea care făcea
Cerul să pară dureros de intens și de acut.
Ea era singurul făurar al lumii
În care cânta. Și când ea cânta, marea,
Oricare i-ar fi fost sinele, devenea însăși esența
Cântecului ei, pentru că ea era creatorul. Apoi noi,
În vreme ce o urmăream cum înainta acolo, singură,
Înțelegeam că nu a existat niciodată o lume pentru ea,
Exceptând lumea pe care o cânta și pe care, cântând, o făurise.
Ramon Fernandez, spune-mi, dacă știi,
De ce atunci când cântecul a luat sfârșit și noi ne-am întors
Spre oraș, spune-mi de ce luminile translucide,
Luminile navelor de pescuit la ancoră,
Cu lăsarea nopții, tăind oblic aerul,
S-au înstăpânit asupra nopții, tranșând felii din mare,
Stabilind zone emblemă și axe de foc,
Rescriind, descântând, adâncind noapea?
Oh! binecuvântata frenezie pentru ordine, palidul meu Ramon,
Frenezia creatorului de inventa cuvintele mării,
Cuvintele porților înmiresmate, delicat diferențiate,
Cuvinte despre noi și despre originile noastre,
În demarcații încă mai fluide, în sunete mai cuprinzătoare.
poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cuvinte, poezii despre voce, poezii despre sunet, poezii despre aer, poezii despre întuneric sau poezii despre tragedie
Cântec pentru Ana
Nu mai e mult și voi trece dincolo,
În rămuriș va rămâne doar umbra, un clopot înstelat
În care am stat cu Ana nopți și zile. Dulce era gustul ei,
Sălbatic era trupul ei, adânci erau ochii ei, ochii ei negri.
Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici
Pâlpâiau în șemineu, îi desenam flori pe piele.
Parcă toate mă dor. Aud și acum forfota sângelui,
Cântecul ploii, coapsele ei frecându-se sub cearceaf,
Un sunet împurpurat strălucind în carnea ei
Și în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind
De deasupra. Un buchet de forsiția, un arbust de ceai, o rodie,
Un coș cu nuci, un tort aniversar, fusta ei roșie
Uitată pe scrin, albeața trupului ei, perle în cutii negre, de piatră.
Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,
Cortexul meu fumegă; din cenușa lui un heruvim albastru zboară spre cer,
Apa nopții se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.
Dar acum nu mai e mult și voi trece dincolo; ființa se va despărți de ființă,
În rămuriș va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,
În care am stat cu Ana nopți și zile.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre foc, poezii despre zile, poezii despre viață, poezii despre uitare sau poezii despre tinerețe
Frumoasa și bestia (retro)
Eram doar un bici
cu nervii în vânt
ea nu era de-aici
pe cuvânt
Cu părul plângând
era prea frumoasă
numai în gând
o mai văd câteodată
Era prea frumoasă
nu nu era de-aici
ea doar mătasă
eu doar arici
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre gânduri
Albatros
©Daniela Marchetti
Să-ți fie darul melodia trupului meu,
îngerul și-a amânat plecarea,
în cetățile cerului, Dumnezeu
desenează munții și marea
Pe plajă ruină este castelul promis,
nisipul îmi vorbește de înserare,
albatrosul își caută consoarta în vis,
îngerul devine întrebare
poezie de Daniela Marchetti (2018)
Adăugat de Daniela Marchetti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre soție, poezii despre seară, poezii despre religie, poezii despre promisiuni, poezii despre plajă sau poezii despre nisip
Stelele de deasupra mării
Undeva departe-o enigmă-ntâlnește
O altă enigmă,-naltă și vastă,
Ochi în ochi, nemărginirea apelor privește
Nemărginirea cerului albastră.
Stelele cântă imnuri îmbiind la calm
Deasupra mărilor biciuite mereu de-un uragan;
Și-ar putea vreodată-acel maiestuos psalm
Găsi odihna la sânul imensului ocean?
Zarea-nnegurată când soarele-i la scăpătat
E-alinată de-adierea unor aripi îngerești
Acolo unde-aleanul pământului, de nevindecat,
Află puterea din pacea minților cerești.
Totuși, harul cerului plin de strălucire
Eclipsează apele oceanului, rebele;
Noi nu le putem vedea locul de-ntâlnire,
Dar putem vedea o maree de stele.
poezie de Amos Russel Wells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre uragane, poezii despre pace, poezii despre odihnă sau poezii despre imn
Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lydia Humphrey
Du-te, vino; du-te, vino la și de la biserică,
Întotdeuna cu Biblia sub braț,
Până am îmbătrânit și mi s-a albit părul;
Necăsătorită, singură pe lume,
Găsindu-mi frați și surori în congregație,
Iar copii în biserică.
Știu, unii râdeau de mine și mă credeau ciudată.
Cunoșteam sufletele de ulii care zburau sus pe cer în lumina soarelui,
Deasupra turlelor bisericii, luând biserica în râs,
Disprețuindu-mă fără să mă fi văzut.
Însă, așa cum aerul din înălțimi era dulce pentru ei,
Aerul din biserică era dulce pentru mine.
Era viziunea, viziunea, viziunea poeților
Într-o formă democratizată.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre biserică, poezii despre înălțime, poezii despre viziune, poezii despre ulii, poezii despre suflet sau poezii despre râs
Ea era frumoasă
lui nichita stănescu și lui florin iaru
ea era înnebunitor de frumoasă și se arăta doar când voia
o dată într-un an, o dată într-o viață
după ce cuvintele ultimului poet care a scris despre ea ajunseseră
pe fundul oceanului
și ceilalți credeau deja că este numai o legendă, precum atlantida
sau el dorado
toate ale ei pantofii, rochia neagră, părul alungindu-se la infinit
linia ghicită a coapsei, unghiile siclam, fructele de mare mâncate delicat
cafeaua băută doar pe jumătate, dezordinea lăsată în dormitor
ogarul care aleargă fără să latre vreodată
privirile care o urmăresc fără șanse
limuzinele cu jenți frecate până la strălucire
păsările migratoare, fierul de călcat și tâmplăria de secunde
toate există doar în visul nostru
cel de noapte cu noapte
pentru că numai visul nu este distrus de ceasuri, de trecere și de întâmplare
visul revine la nesfârșit
coșmar uneori, alteori fabrică de ciocolată, visul.
ea era nemilos de frumoasă, cel puțin cu noi, poeții.
poezie de Bogdan O. Popescu din Aerobiciclete (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre încălțăminte, poezii despre secunde sau poezii despre păsările călătoare
Zmeul și nunta
Lui Pompiliu Borș
Treceau dincolo Prutul
Numai păsări în zbor.
Numai păsări înot.
Numai
Umbra visătoare și tristă
A lunii pe valuri trecea.
Și, dus de vânt,
Dus de vânt,
Dus de vânt,
Zmeul copilăriei
Iscălit cu numele meu
În litere noi, colțuroase,
Aduse de vânt,
Aduse de vânt.
Neamuri din Cot, din Miorcani,
Pe celălalt mal
Deasupra zmeului se aplecau
Citindu-l cu lacrimi în ochi
Ca pe-o scrisoare trimisă
Din cea mai adâncă urgie,
Din iad. Coborau rude
Pe celălalt mal mai apoi
Să asculte muzica
Ce la nunta mea cânta.
Nu au văzut,
Nu au putut desluși
Chipul miresei.
Poate că nici nu
Existase mireasa cândva.
Poate că era numai
O plăsmuire imaginară a mea,
Albă și minunată,
Albă și minunată,
Albă și minunată.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre înot, poezii despre tristețe, poezii despre superlative, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Alb - astru
privesc...
răsfrângere în cenușa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
și cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape
acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
și lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
și ea....
poate copilă...
poate sirenă...
și el poate râu....
poate Narcis...
între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre bucurie, poezii despre albastru, poezii despre alb sau poezii despre sărut
În jur, firele înalte ale ierbii se clătinau domol, proiectate gigantic pe bolta însângerată de jertfa nașterii unei noi zile. O nouă zi... și iarba... Părea crescută din cer; era iarba cerului, aprinsă în lumină, arzând viu în iradierea roșie a Soarelui ce sângera... Iarba cerului era acoperită de sânge... Iarba cerului... Iarba...
Constantin Cubleșan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sânge, citate despre înălțime, citate despre zile, citate despre timp, citate despre roșu, citate despre promisiuni, citate despre naștere, citate despre lumină sau citate despre jertfă
Terține-n cinstea unui vânt nebun
Era doar vânt. Doar cine-avea curajul
să-i strige-n față adevărul? Iarba
servea în vârf de suliți echipajul.
"Tu nu ești primul care-mi smulge barba."
Era doar vânt. Cutreiera pământul.
Sub tălpi se viscolea în hohot oarba
zgrăbunță risipită, jurământul
cocoarelor, pe care-l spulberase.
Era doar vânt. Și nu-și găsea mormântul.
Îl însoțea, învârtejit în grase,
hilare arătări sporindu-i hora,
un praf gălbui ce năpădea terase.
"Aruncă-mă în ochii tuturora."
Era doar vânt. Și-n zarea bleumarină
un pâlc de nori umfla multicolora
iluzie a formelor, cortină
cu stâlpi și turle scânteind prin țară.
"Ți-ai numărat orașele, țarină?"
Era doar vânt. Și forfota sprințară
a văilor care-i spuneau pe nume
îi strălucea pe mână, ca brățară.
Era doar vânt. Se-ncoronase-anume
să logodească flori, s-aducă ploaie.
Dar prelungea un sterp surâs prin lume
și, măgulit că salcia se-ndoaie
în fața lui, obișnuia să fure
slugărnicia frunzelor vioaie.
Era doar vânt. Și năvălea-n pădure
ca vizigoții-n temple. Dar gorunii
sfidau tăcuți, cu trunchiurile dure,
sminteala lui, visau în raza lunii
sub cerul pustiit de mere coapte.
"O, împărații lumii și nebunii!"
Era doar vânt. Și se stingea în noapte.
Și cerul negru se făcea de lapte.
poezie celebră de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre văi, poezii despre umor, poezii despre tăcere, poezii despre stejari sau poezii despre păduri
Tărâmul
într-o noapte, am prins sufletul
în adâncimea universului
era prea mare distanța
de la mine la el
am îndesat gândurile în buzunare
doar ca să mă aflu în treabă
eram năucit de lumina cerului
curgea zgomotos printre pletele timpului
obosit, am închis ochii o clipă
când m-am trezit
eram dincolo
adică nicăieri
asta a fost ieri
de azi nici nu mai vorbesc
atârnat de umbra pașilor pierduți
plec spre polul opus
al cui
eu asta nu știu să o spui
mă dor acut
vorbele aruncate pe pereți
în splendoarea unei lumi
rătăcite pe alt tărâm
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Desculț de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre prezent sau poezii despre ochi
Un măr
Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roșie ca un măr și credea că e un strugure.
Își aștepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau și ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Și spera așa în Frunze, vânt și ploaie
Ca și când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puțin, înțelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale și cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziș, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de brațe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Știa așa cum știe o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Și... Toamnă.
poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre struguri, poezii despre ploaie sau poezii despre picioare
Volatilitate
era atât de frumoasă
pășea pe aer proaspăt
părea un nufăr ziua
părea o lebădă
noaptea
trupul ei era din lut mlădios
de amforă pierdută-n nisipuri
de vestală neprihănită în temple
ochii ei erau ca oceanul primordial
neatins de furtuni
de corăbiile aspre
glasul ei era de-argint înaripat
pielea de fluturi sălbatici
de mătase albă
era atât de frumoasă
încât i s-ar fi închinat
zeii străvechi
sihaștrii din peșteri
tiranii din cetăți
și castele
era frumoasă ca un tărâm
nepângărit de om
era atât de volatilă
ca un orizont
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre nuferi, poezii despre marină, poezii despre lut sau poezii despre lebede
Evocare
Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.
Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă și plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospețe de barbari.
Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, citate de Nichita Stănescu despre moarte, poezii despre idei, citate de Nichita Stănescu despre gânduri, poezii despre greutate, citate de Nichita Stănescu despre frumusețe, poezii despre copilărie, citate de Nichita Stănescu despre copilărie sau citate de Nichita Stănescu despre apă
Autoportret cu Marc Chagall
trebuia să nu fie niciodată fericit
fiindcă se născuse într-un ghetou
și viața sa a fost hăituită
de două mari războaie?
noaptea picta în atelierul ticsit,
pe pânze improvizate din fețe de masă greoaie,
pe cearșafuri sau cămăși de noapte,
picturile sale erau ferestre onirice
prin care scăpa în cealaltă lume
uneori, lumea i se părea un circ miraculos
alteori un circ grotesc...
da, totdeauna un circ
cu clowni, călăreți și acrobați
în lumea reală...
trebuia numai să deschidă fereastra
și aer albastru, iubire si flori
să intre prin ea.
se făcea că plutește peste pânzele sale
ghidându-i arta, un duh sau poate Bella,
ea era umbra sa,
oaza din inima-i tristă,
ochii și sufletul lui.
când și când pânzele sale
furau tristețea lumii întregi
alteori, visele sale deschideau aripi diavolești,
de liliac și de vultur,
arta lui este arta unui lunatic,
străluciri de argintiu,
un suflet albastru sta deasupra picturilor
opera lui - un jurnal personal în imagini.
nu-și va uita rădăcinile niciodată
nici cărțile sfinte Tora și Talmudul,
eternul său-albastrul acvamarin,
electriza iubirea și fantezia sa.
bărbatul întoarce capul alesei sale
și aceasta a pictat de-a pururi el,
emblema culturii idiș.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre iubire sau poezii despre vulturi
Ochii albaștri ai ploii
car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau să vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!