Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre apă sau poezii despre aer
Citate similare
Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, și-n târg voi alerga, pe ulițe, prin piețe, amănunțit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-ați văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărțit de ei și iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci și nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.
în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre suflet, citate despre mamă, citate despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Marele nimic
am căutat o viață întreagă
marele nimic
ieri, plimbându-mă pe stradă, la amiază
l-am găsit,
era cocoțat acolo, sus-sus
nu știu cum a ajuns
privea disprețuitor la noi
el, marele nimic
greu l-am convins
să-l iau cu mine
lumii să-l arăt
l-am pus cu grijă în desagă
am mers apoi o viață întreagă
prin lumea asta, mare, goală
când am deschis desaga
am descoperit mirat
în ea era decât... nimic
desigur foarte mic
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În lumea Marelui nimic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre trecut sau poezii despre miezul zilei
Adevărul
Am căutat
Am căutat adevărul pierdut în întuneric
Și l-am găsit
Pe punțile albastre ale iubirii
Printre zeițe și nimfe uitate de vreme
L- am găsit
Bechetuind cu muze-n văluri transparente
Mângâind supărător
La-ntâmplare picioare și pântec
Sărutând buze ochi
Fără să-i pese
L-am găsit
Mângâind plete blonde sau brune
Amețit de.... mătăsuri
Strângea în brațe..... dulcile... fecioare
Fără să-i pese
De urmare
Am înțeles...(și-am înțeles)
Că iubirea e doar o căutare
O căutare imensă până la fericire
Și poate o căutare.... infinită
poezie de Constanța Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- poezii despre virginitate
- poezii despre uitare
- poezii despre păr blond
- poezii despre păr
- poezii despre picioare
- poezii despre fericire
- poezii despre albastru
Grăbindu-mă
Grăbindu-mă adânc
Să te patrund,
Pe iarba crudă
Ca o sărbătoare,
Iubito, am pierdut
Și nu confund,
Ceva alunecos și dur,
Ca o-ntâmplare.
L-am căutat
Acoperit cu tine,
Cu mâinile-n contur
Pe trup de foc.
Pe tălpile de rouă
Încă pline,
Pe sânii tari
De patimi și noroc.
Speram pe buze
Să-l găsesc în noapte
Și inocența dulce
Să i-o cruți.
Credeam c-alunecase
Printre șoapte,
Vrând să te facă astfel,
Să-l săruți.
L-am căutat,
De-a latul și de-a lungul,
În sus și-n jos
Ca un nerușinat
Și l-am găsit
Într-un târziu... nătângul,
În Peștera Muierii,
Pitulat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre sărbători
- poezii despre sâni
- poezii despre speologie
- poezii despre rouă
- poezii despre noroc
- poezii despre noapte
- poezii despre nerușinare
Grăbindu-mă
Grăbindu-mă adânc
Să te pătrund,
Pe iarba crudă
Ca o sărbătoare,
Iubito, am pierdut
Și nu confund,
Ceva alunecos și dur,
Ca o-ntâmplare.
L-am căutat
Acoperit cu tine,
Cu mâinile-n contur,
Pe trup de foc.
Pe tălpile de rouă
Încă pline,
Pe sânii tari
De patimi și noroc.
Speram pe buze
Să-l găsesc în noapte
Și inocența dulce
Să i-o cruți.
Credeam c-alunecase
Printre șoapte,
Vrând să te facă astfel,
Să-l săruți.
L-am căutat,
De-a latul și de-a lungul,
În sus și-n jos,
Ca un nerușinat
Și l-am găsit
Într-un târziu... nătângul,
În Peștera Muierii,
Pitulat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-am căutat dar te-m găsit...
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
refren:
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de ghețar
zâmbetul - și trist și marțial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-știu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ți spun nimic nici n-am să-ți scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
refren
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit și lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
refren
cântec, versuri de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre adolescență, poezii despre zâmbet, poezii despre tristețe, poezii despre sat, poezii despre prezent sau poezii despre ochi
Celui drag eu i-am deschis, dar iubitul meu plecase; sufletu-mi încremenise, când cel drag mie-mi vorbise; iată eu l-am căutat, dar de-aflat nu l-am aflat; pe nume l-am tot strigat, dar răspuns nu mi s-a dat. Fete din Ierusalim, vă jur: De-ntâlniti pe dragul meu, ce să-i spuneți oare lui? Că-s bolnavă de iubire.
în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni sau citate despre boală
* * *
nu te-am căutat dar te-am găsit
toate în lumea asta au un rost
în adolescentă te-am iubit
azi te văd la fel precum ai fost
ochii tăi cu luciu de cristal
buzele- cu rece de ghețar
zâmbetul - și trist și marțial
mai sfidează fostul boschetar
nu te-am căutat dar te-am găsit
doar voiam să văd cum te-ai păstrat
-știu că pentru tine am murit
inc-atunci la margine de sat...
nu te-am căutat dar te-am găsit
n-am să-ți spun nimic nici n-am să-ți scriu
doar mă simt un pic mai fericit
parc-am dat de apă în pustiu
nu te-am căutat dar te-am găsit
sunt la fel de bâlbâit și lent
-pentru tine am îmbătrânit
pentru mine-s tot adolescent...
poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste
am căutat într-o noapte limita universului
am găsit femeia
am căutat ochii, am găsit privirea
am căutat buzele, am învățat sărutul
am căutat mâinile, am cioplit cuvântul
cu privirea ta
cu buzele trupului
cu mâinile gândului
am așternut pe scoarța sufletului
povestea noastră
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre mâini, poezii despre limite sau poezii despre gânduri
Am căutat...
am întrebat într-un talcioc
un corb bătrân, ascuns cu rost,
"ai mai adus purtând în cioc,
iubiri ce mie nu mi-au fost?"
cu ochii lui plini de sclipiri
privi în ochii mei căprui,
răspunse trist; "doar amăgiri,
am mai găsit umblând hai-hui"
m-am conformat și am plecat
cum am venit, însingurat,
dar înainte l-am rugat
să îmi păstreze ce-am căutat
o să-l mai caut la alt talcioc,
poate atunci cu alt noroc,
o să-mi aducă dintr-un foc
o dragoste, să-mi pun în loc
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc sau poezii despre bătrânețe
Oh! cât de bine știi
Mi-am rătăcit gândul
Într-o zi din luna martie
L-am căutat în nenumăratele
Poeme de iubire
Dar l-am găsit înlănțuit
În amintirea unei clipe
Oh! cât de bine știi
Cât arde locul
Unde dragostea a copilărit
Mi-am rătăcit amintirea
Căutând-o în lunile ce au urmat
Dăruind-nopților povești
Scăldate în râuri de dor
Oh! cât de bine știi
Cât doare locul
Unde dorul și-a făcut albie
Mi-am rătăcit zâmbetul
Într-un colț de suflet
Mirosind a sare
Oh! cât de bine știi
Cât de sărate sunt lacrimile
Născute din dor
Mi-am rătăcit iubirea
Într-o inimă de gheață
Dar gândul amintirea și zâmbetul
Vor naște speranța
Ce mă va ajuta s-o regăsesc
Oh! cât de bine știi
Cum speranța transformă gheața
În bulgări de vise scăldate în soare
Oh! cât de bine știi
Și totuși mă lași să iubesc
INIMA MEA
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre naștere, poezii despre inimă, poezii despre gheață sau poezii despre dor
Cuvânt
Te-am căutat în zbuciumul de mare
În țipătul furtunii,-n tremur de pământ,
În susurul ce plânge în izvoare
În taina ce-i purtată de-un cuvânt.
Te-am căutat în razele de soare,
Sub umbra munților încărunțiți,
Pe după nori, în zarzării în floare,
În codrii de cuvânt-n versuri despletiți.
Te-am căutat în stele, după Lună,
În ochii ce pe drum i-am întâlnit,
În liniștea ce tace în furtună,
În versul ce durerea și-a doinit...
Te-am căutat... dar unde n-am făcut-o?
Că universu-ntreg l-am răscolit,
La îngerii din cer ce-au zis:
-Nebuno!
La tine-n suflet încă n-ai privit!
Mi-am amintit că te-am ascuns în mine,
Ca să te am chiar dacă nu-mi mai ești,
Când doruri plâng inima să-mi aline...
Cuvântul care-mi deapănă povești.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre plâns, poezii despre cuvinte, poezii despre îngeri, poezii despre zarzări sau poezii despre tăcere
În noaptea sfântă, de Crăciun
În noaptea sfântă, de Crăciun
Am făcut un lucru bun.
În genunchi m-am așezat,
Rugăciuni am înălțat,
Să-l aflu pe Dumnezeu,
Pe Tatăl Ceresc al meu.
Toată noaptea m-am rugat
Și pe Domnul l-am aflat.
L-am aflat în cer, în stele,
Și în gândurile mele.
L-am găsit acolo, sus,
Stând alături de Isus.
Lângă fecioara Maria,
Care-a născut pe Mesia.
El de-acolo ne veghează
Și mintea ne luminează.
Tot de acolo ne privește
Și de rele ne păzește.
Dumnezeu este în toate,
E în viață, e în moarte.
Tot în noaptea luminată,
În zarea îndepărtată,
Cu ochii minții am văzut
Tărâmul necunoscut,
Spre care ne îndreptăm
De pe pământ când plecăm.
Chiar și-acolo l-am aflat
Pe Cel care ne-a creat.
Toată viața, cât trăim,
Cu credință să-i slujim,
Din suflet să-i mulțumim.
poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre lumină, poezii despre creștinism, poezii despre Maria, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre stele sau poezii despre sfinți
Nu-mi mai este niciodată frică
De frica cea cumplită a morții, mi-am construit și eu o casă
Și acum, această casă este beatitudinea oceanică și nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat și eu o haină
Și acest veșmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăția
Și glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăție fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Și acum hrana îmi este meditația yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic și veșnic îmbătător al adevăratei cunoașteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica dușmanului, mi-am căutat și eu mereu un tovarăș
Și până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic și etern al betitudinii divine care nu se sfârșește niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un dușman.
Din cauza fricii de a nu greși, am căutat și eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Și acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic și mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greșeală.
Pentru că sunt deja un înțelept în care se oglindește fără încetare întreaga măreție ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoașterii supreme; și peste tot acolo unde merg
Sunt veșnic fericit și pe deplin liber.
poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre greșeli, poezii despre dușmănie, poezii despre bogăție, poezii despre adevăr, poezii despre înțelepciune, poezii despre vestimentație sau poezii despre sărăcie
În căutarea iubirii
Te-am căutat, iubire, de sus, cu cerul,
Când l-am rugat să-mi deseneze,
Din nori, o inimă mai roșie ca focul
Și-am scris cu mâna mea pe ea,
Încă te-aștept, iubirea mea.
Te-am căutat iubire, cu marea cea sărată,
Când am rugat-o să izbească malul,
Și dacă valul ei îți va lovi piciorul
Să ți-l sărute cu sărutul meu
Și apoi să-mi dea de veste.
Te-am căutat iubire, cu câmpul plin de flori,
Când l-am rugat să îmbie, cu minunat parfum,
Pe fiecare domnișoară, la margine de drum,
Iar când te va vedea, să îți ofere-n dar
Un zâmbet și-o lalea, toate din partea mea
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre nori sau poezii despre lalele
Un om sărac
Un om sărac.
Într-o zi la poarta mea,
A venit un om sărac,
Mi-a cerut să-i dau ceva,
Căci era tare înfometat.
Mi se părea puțin ciudat!
Eram gata, gata să-l refuz,
Dar l-am primit, l-am ajutat,
Chiar de eram puțin confuz.
L-am pus la masă, l-am servit,
Primul fel și-al doilea fel,
Era așa de mulțumit!
De parcă era-n al treilea cer.
l-am dat și haine de-nbrăcat,
Și ceva leacuri ca să aibă,
Mi-a mulțumit, ma-nbrățișat,
Era vesel, nu-i venea să creadă.
Ma privit cu ochii-nlăcrimați,
Și c-o voce blândă mi-a șoptit:
Fi de Domnul binecuvântat!
El să-ți răsplătească însutit.
Multumesc! l-am spus și eu:
Domnul să te binecuvinteze!
L-am încredințat Lui Dumnezeu,
Ca să-i fie bine pe oriunde merge.
Ne-am despărțit prietenește,
Și de-atunci la mine-n casă,
Orice sărac care pășește,
Va fi îngrijit și invitat la masă.
poezie de Marcu Olimpiu (25 octombrie 2019)
Adăugat de Marcu Olimpiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre mulțumire, poezii despre ajutor sau poezii despre Dumnezeu
Căutări
Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat
și mi-au răspuns lunatic
îndepărtate aripi lunecând.
Te-am căutat prin nopți
și aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în visul tău, copile
și te-am găsit
iubirea, legănând.
Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
și te-am găsit
ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zile, poezii despre singurătate sau poezii despre copilărie
Aripi în lumină
Te-am căutat prin gânduri, singuratic
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat și mi-au răspuns lunatic,
Îndepărtate aripi, fâlfâind.
Te-am căutat prin nopți și aspre zile
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în visul meu, copile,
Și te-am găsit, iubirea, legănând!
Te-am căutat prin timpuri efemere
Dar tu erai prea sus, mereu urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
Și te-am găsit, ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deunăzi, m-am pomenit față în față cu un copil care cerșea! L-am întrebat dacă are părinți și l-am îndemnat să le ceară lor, mâncare! Dar, când am ajuns acasă, am căutat, în săculețul pentru porumbeii de la fereastră, cea mai uscată bucățică de pâine și am mâncat-o! Ca să-mi amintesc de cei doi ani, când m-aș fi bucurat să găsesc pe masă o cojiță, oricât de uscată! Și aveam părinți!
Iulia Mirancea în Roata vieții
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre superlative, citate despre pâine, citate despre porumbei, citate despre mâncare, citate despre copilărie sau citate despre acasă
Am căutat iubirea...
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Și-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: "Rămâi, ești prea frumoasă!"
Și-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Și-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Și-am spart în țăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeț.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrențe și cioburi fără preț.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colți de stâncă. Și-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.
Și totuși în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Și-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degrabă și L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simțit că viața ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrențe cutremurat de plâns.
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar și putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.
-Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumețul. Și El mi-a spus în șoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...
-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauți înnourat și crunt?
-Eu... am șoptit în silă, eu... căutam iubirea...
-Iubirea?... fu răspunsul străinului. Eu sunt...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre drumeție, poezii despre vorbire, poezii despre sânge, poezii despre stânci sau poezii despre spaimă