Autoportret cu Marc Chagall
trebuia să nu fie niciodată fericit
fiindcă se născuse într-un ghetou
și viața sa a fost hăituită
de două mari războaie?
noaptea picta în atelierul ticsit,
pe pânze improvizate din fețe de masă greoaie,
pe cearșafuri sau cămăși de noapte,
picturile sale erau ferestre onirice
prin care scăpa în cealaltă lume
uneori, lumea i se părea un circ miraculos
alteori un circ grotesc...
da, totdeauna un circ
cu clowni, călăreți și acrobați
în lumea reală...
trebuia numai să deschidă fereastra
și aer albastru, iubire si flori
să intre prin ea.
se făcea că plutește peste pânzele sale
ghidându-i arta, un duh sau poate Bella,
ea era umbra sa,
oaza din inima-i tristă,
ochii și sufletul lui.
când și când pânzele sale
furau tristețea lumii întregi
alteori, visele sale deschideau aripi diavolești,
de liliac și de vultur,
arta lui este arta unui lunatic,
străluciri de argintiu,
un suflet albastru sta deasupra picturilor
opera lui - un jurnal personal în imagini.
nu-și va uita rădăcinile niciodată
nici cărțile sfinte Tora și Talmudul,
eternul său-albastrul acvamarin,
electriza iubirea și fantezia sa.
bărbatul întoarce capul alesei sale
și aceasta a pictat de-a pururi el,
emblema culturii idiș.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pictură
- poezii despre arte plastice
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre vulturi
- poezii despre viață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.