Sunt o nebună! Zâmbeşte!

Sunt o nebună!...

Înfăşurată în curcubeu
stau cu urechea lipită de înălţimi
aud cum zămisleşte noaptea roiuri de stele
aprinse pe umerii tăi.

Nu mă tem de plânsul norilor
apăruţi în palmele bătătorite ale cerului
sângerat în răsărituri.

Sunt o nebună!

Cucerită de sunete şi culori
fac dragoste traversând timpul
decorat cu revelaţii ce bântuie
sufletul dezmembrat de femeie.

Dacă te strig...ai să m-auzi?
Aş vrea să-ţi dăruiesc, zilnic, noi începuturi
să te trezeşti din somnul adânc
căzut la marginea nopţii.

Zâmbeşte, nu te teme!...

Sparg baloane create-n săpun
fumez tăgări din pachetul LM
colorat în albastru şi roşu
mă locuieşte un pătrat circumscris
ales, pueril, de rotundul vieţii.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baloane de săpun

Au înnebunit baloanele de săpun fin,
sunt peste tot şi zboară puƫin.
Unele se sparg imediat ce sunt rostite
altele se dezumflă îndată ce sunt privite.

Îmi plac baloanele de săpun oricum,
pentru că nu se plâng şi nu se fac scrum.
E deajuns să se nască puţin
şi ele pot cumva să zboare lin.

Îmi plac baloanele dar nu de săpun,
sunt mai cuminţi şi nu zboară putin.
Niciodata nu le privesc îndeajuns
şi ele se sparg când prea sus au ajuns.

Îmi plac baloanele dinainte de scrutin,
pentru că se sparg imediat în anonim.
Înnebunesc baloanele de săpun fin,
ce vor dispare în spiritual nostru latin.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baloane de săpun

Îmi plac baloanele de săpun,
pentru că nu se plâng niciodată.
E deajuns să se nască puţin
şi pot deja să zboare lin.

Îmi plac baloanele de săpun,
sunt cuminti şi zboară putin.
E dejuns să le privesc
şi ele se sparg, din cauza mea.

Îmi plac baloanele de săpun,
pentru că se sparg în linişte.
E deajuns uneori să le mângâi
şi ele se sparg, de emoţie.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă fumez în goliciunea mea
fără filtru
mă fumez până în memorii
cu inimă cu tot
mă fumez de tristeţe
de disperare
de frică
mă fumez resemnat
şi mă scutur pe trotuar
sunt propria mea ţigară
ultima din pachetul vieţii

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de viaţă

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfinţit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aş vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Aş vrea să ne plimbăm pe curcubeu,
Ca pe un pod ce zările le leagă
Tu colorată-n roşu, în verde eu,
Două lumini plecate-n lumea largă.
Sub soarele oranj să te sărut
Când părul galben magic îţi luceşte
Cerul albastru să-l privesc tăcut
Să simt că timpul nu se mai grăbeşte.
Din pietre indigo să-ţi fac şirag
Să ţi-l aşez la gât, să te desfete,
Să mă aplec şi să-ţi culeg cu drag
Un bucheţel frumos de violete.
De-aceea către cer privesc mereu
De cum răsare soarele din mare
Aş vrea să ne plimbăm pe curcubeu
Să ne scaldăm în valuri de culoare.

poezie de Octavian Cocoş (6 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi din mijlocul luminii care te răneşte

fugi din mijlocul luminii care te răneşte
ideile înceţoşate, cuvintele nu au rost
unde nu poţi respira timpul
unde nu poţi trăi decât în amintiri
amurgul îşi înfige colţii
trădeză pe Dumnezeu ascuns
după luna agăţată de marginea nopţii

fă-ţi o luntre pe susurul vieţii
ieşi din emisferele statice
oasele se ciocnesc limpede
pe o alter muzică în ritmuri păgâne
şi pielea mirosindă a fum de ţigări
cu trupuri prelungi şi culori agasante

vino să bem din aceeaşi noapte fecundă
vino să fim amândoi lumini cu sânge-mbibate

fugi din mijlocul luminii care te răneşte
n-o vezi cum stă răsturnată albastră şi poate nebună,
rotunda-şi vântură coada, fă-i vânt s-ajungă departe

dincolo de imaginaţii
să nu poată respira timpul
să nu poată înfige colţii

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

Te voi iubi pân' la sfârşitul vieţii,
Chiar dacă multe piedici mă opresc,
Aş vrea s-alung urmările tristeţii
Din ochii tăi şi-n ei să mă-oglindesc.

Nemărginit e focul ce s-aprinde
In pieptul meu, atunci când te privesc.
Chiar insăşi viaţa mea de mi-ai pretinde,
N-aş ezita să nu ţi-o dăruiesc!

Iubito, te doresc în orice clipă
Si-aş vrea doar lângă mine să te am,
Să fac mereu din dragoste risipă,
Să freamăt precum frunza de pe ram.

Eşti îngerul din înălţimi astrale
Ce-ai apărut pe-altarul vieţii mele,
Mă însoţeşti oriunde, pe-orice cale:
Si pe pământ şi dincolo de stele.

La ceas târziu, în nopţile cu lună,
O clipă de odihnă nu-mi găsesc,
Văd chipul tău ce parcă-ar vrea să-mi spună
Doritul şi eternul "Te iubesc"!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carte de vizită

eu sunt un lup spânzurat
de propriul urlet
sălbatică liturghie
a codrului arzând interior
amiază de întuneric
schimonoseală
de înger martir
în ziua a
şasesuteşaizecişişasea
din sinaxarul playboy

eu sunt un lup circumcis
cu ascuţimea sunetului
din schelălăitul meu oligofrenic
actor cu şapte măşti
repetate una după alta
până la infinit
corcitură împuţită
de ying şi yang
înger subteran având tatuate
două aripi de cer albastru
pe vârful ascuţit
al cocoaşei

eu sunt un lup singuratic
un dobitoc pe cale de dispariţie
o fiară
nebună
nebună
nebună
care se scaldă noaptea
în râul rece al morţii
apoi îşi usucă urletul
şi rânjeşte
la Lună

poezie de Sorin Olariu din Anotimp împăturit
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechea lipită

De ce stai cu urechea lipită de propriu-ţi piept?
Vrei să-ţi pui cireşele după coaste
sau poate
poate să numeri foşnetul sângelui
din buzele plecate la oaste
sau poate
poate vrei să alăptezi o carte cu foi rupte
şi să-ţi curgă lacrimi
de neputinţă. Te întreb!
Spune! De ce stai cu urechea lipită
în coasta mea
de urechea mea?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul gândurilor aprinse

o pană ruptă din timpul rănit
putrezită de zbor
a devenit îmblânzitor de cuvinte

flămândă de nemurire ar vrea să scrie
despre ochii linşi de priviri
dar obosită stă înclinată
pe strigătul din pagina albă

pradă nopţii cu braţe nevăzute
în jocul gândurilor aprinse ce ard
ca un Dumnezeu al flăcărilor
simţurile noastre abia dezmorţite bat la poarta luminii

ochiul demn plânge

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa divină

Nu mă tem de tine, moarte,
Chiar dacă vii să mă ucizi în vis.
Atât mă tem, că încă nu am scris
Cum să te spânzur într-o carte.

Să văd cum mori şi Tu măcar o dată
Cum sufletul îţi curge în pământ
Că n-ai în tine nimic sfânt
Fiinţă hâdă fără nici o Pată?!

Aduni copii, femei, bătrâni
Cum îi alegi, nebună fără minte?
Dintre cei răi, pe cel cuminte
Tu, Pacoste, din Casa de nebuni.

Sunt prea bătrân să mă mai tem de tine
Şi n-am sfârşit ce am avut de scris
Omoară, Doamne, păcătoasa-n vis
Şi-nvaţă-mă să fac ce se cuvine.

poezie de Aurel Anghel
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie pentru prima femeie

Am învăţat frica de mic,
aşa cum umbra învaţă curbele luminii,
cum câinele, fiecare şut,
cum foamea din coaste
învaţă somnul.

Vai, mamă! văleleu! şi aoleu! şi doamne ajută! cum te mai lauzi tu cu copiii tăi,
cum le mai închini tu altare,
cum mai ciuguleşti tu din palmele lor rupte
întocmai ca un porumbel şchiop de un zbor;

ah, cum îi mai plângi tu pe ei, lingându-le sângele,
cum îi mai mângâi tu pe creştet,
dar, vezi tu, creştetul ăla a crescut şi vrea răspunsuri,
vrea răspunsuri, mamă, aşa cum duminicile galbene din palmele tale
vor odihnă;

creştetul ăla de copil prostănac şi cuminte
vrea răspunsuri,
vrea răspunsuri ca fiecare zâmbet fals care
ţi s-a strecurat printre riduri.

Şi dacă vreodată ne-ai iubit
aşa cum frica iubeşte fuga,
şi dacă vreodată ne-ai modelat la lumină,
şi nu la umbră,
şi dacă vreodată ne-ai mângâiat pe aripi,
şi nu pe creştet,
şi dacă vreodată ai crezut cu adevărat în noi,
precum sfoara în gât,
jură-te pe mă-ta, jură-te pe mă-ta
că toate sunt bune,
că toate sunt mame, surori,
şi fraţi!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de iarnă

Dacă ning şi vezi că tac, cu sufletul te strig,
ia aminte!
(şi pune-n vatră lemne,
în jocul nostrum, în care nu eşti, se face frig...)
în agonia iernii ni-s trupurile sfinte
nu ştiu de ce-ntorc luna pe toate părţile
(de ce cuvintele
cu care scriu sunt ace de brad
ce scrijelesc în piele!
din a noastră poveste nu se iese ca din alte poveşti...)
focul naşte-n zăpadă culori nepământene...
ştiu şi când umbli peste tot în mine
şi cum în lacrimă nu mă gaseşti,
cu sufletul te strig
noi vom sfârşi sugrumaţi de troiene!
De-aceea ard în fereastră un bob de tămâie
nu ştiu cât din mine îţi mai curge prin vene...
în palmele noastre văd urme de cuie
aşa mă provoc, eu! rănindu-ne
şi stând agăţaţi cu sufletul de stele
cine-mi mai hrăneşte sângele? strig...
(aprinzi sau stingi un foc, lasă semne...)

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Amprente (7 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopţii

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopţii
împletindu-ne cu paşii vântului
şi
surâsul stelelor

picurii nopţii
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
şi strada
şi trotuarul
plutind pe aripile vântului şi ale nopţii
ca o mângăiere adusă
de pe înălţimi

alături
stelele
culorile
şi zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopţii

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopţii
împletindu-ne cu paşii vântului
şi
surâsul stelelor

picurii nopţii
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
şi strada
şi trotuarul
plutind pe aripile vântului şi ale nopţii
ca o mângâiere adusă
de pe înălţimi

alături
stelele
culorile
şi zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri

Eu am curajul să simt
adânc şi pe-ndelete,
cum trece timpul.

Eu pot să aud
şoaptele de dragoste
ale picăturilor din curcubeu.

Eu pot găsi urma gândurilor tale,
sau pot ieşi în calea lor.

Eu pot vedea
formula luminii ochilor tăi
şi pot măsura greutatea
vorbelor tale.

Mă pot pleca
sub povara anilor,
dar simt că trăiesc
şi am curajul să simt tot,
să gândesc tot
şi să nu fac nimic altceva
până când voi simţi
că nu mai simt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste...

De ne-am naşte mereu din adânc de mormânt,
Fericiţi să ne-ntoarcem amândoi pe pământ,
Să te naşti iar femeie, să mă nasc iar bărbat,
Să-mi fii iar nebună să-ţi fiu iarăşi păcat...

Şi să fug după tine şi să râzi cum râdeai
Să-ţi prind aripi, şi-n vise tu să fii Lorelei
Să nu poţi făr de mine, să-ţi fiu unicul gând...
Iubindu-ne veşnic pe pământ renăscând.

Corneliu Subotnicu (23 martie 1996)
Adăugat de Corneliu Subotnicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmăţul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălţimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârşitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeaşi direcţie necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbeşte întunecimii ce urcă şi coboară
despicată de himere într-un dezmăţ de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociţi

poezie de Elena Toma
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă când Primăvara vine
şi se adună toată în ale tale braţe
intrând în tine cu parfumul florilor, tiptil,
ce au dormit sub pătura de-omăt o vreme,
lungă.

Iubeşte-mă când palmele sunt moi
din săruturi albe ce au fost de gheaţă
boboci ce vor aduce înfiorări în trup
cu calda lor trezire din razele de Soare,
sfânt.

Iubeşte-mă când ale tale tălpi sunt înverzite
de cuişoarele ieşite din pământul negru
adevăratele minuni ce ştiu a strânge trupuri
în brâurile ierbii crude ce-aşteaptă trupuri,
de îndrăgostiţi.

Iubeşte-mă când trupul tău e încălzit
de răsăritul Soarelui scăpat prin frunze
ce te apucă tainic de mijloc şi de umerii tăi albi
să te îngenuncheze ca pe-un rob în coapse
de femeie.

Iubeşte-mă când simţi că eşti furat
de toţi nuntaşii Primăverii răsăriţi în a ta fire
de miile de ghiocei ce se doresc ucişi pe rând
în cozi de Evă despletite de-un Adam cu gura,
dulce.

Iubeşte-mă când Luna se coboară
pe fruntea ta cu toate colierele de stele
în ceasul când toţi clopoţeii caută s-adoarmă
sub sprâncene umede de lungi săruturi,
ale nopţii.

Iubeşte-mă cât ţine nunta Primăverii
răsai in mine şi apoi ascunde-te ca şi un Soare,
bea din mine toate ploile şi lacrimile bucuriei
s-avem o Primăvară veşnică în noi,
iubindu-ne.

Iubeşte-mă cât are viaţă Primăvara
de restul o să se ocupe Timpul
un Timp ce o să ţină ghioceii treji în noi
cu ploi de stele şi divine lămpi
dacă iubim din suflet.

Iubeşte-mă, si-adăposteşte-te în mine
Pentru o viaţă şi o Primăvară veşnică
E tot ce pot să-ţi cer şi să-ţi ofer iubite
În scurta mea călătorie pe acest Pământ.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!