Eliza

Adie pe stradă o undă, Eliza
Şi lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăştie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieşită din ape, în cristale sclipeşte
'n şuviţele-n lungi de culoare mondenă...
Şi-n gând fiecare cu jind o cerşeşte.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Şi-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, aşteptând peţitorii,
Îşi trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzeşte cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinţi au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intuşabilă

... Când trece pe stradă în zâmbete-ncântă
Şoferi, trecători, un parfum lasă-n urmă.
C-un gest de uimire se-oprind, se avântă
Şi-o muzică-s paşii ce-ntinde şi-i curmă...

... Jucându-şi pe umeri şuviţele lise
Lucind în bătaia de raze de soare,
Lăsând ca o ramă chip-sursă de vise
Şi-o mână trecându-şi în păr, ca o floare...

... Când gâtul subţire răsare din guler
De-un alb ca de-omăt din cămaşa-n carouri
Şi saltă sub geaca cu-nscrisul fin "Muller"
Ce tremură-n salt peste sânii-n trusouri...

... Ce-şi lasă o dungă sub fusta mulată;
O linie-n undă cum cheia de sol,
Abia percepută, pe corp ondulată,
Ce iute răsare din stofă-nspre gol...

... Şi-n lungi efilări, catifele de jambe
Se scurg în balansul ce mângâie, adie
Şi aer şi iris... Brusc şiruri de dalbe
Sclipiri dintre buze se varsă, se-mbie...

... Şi ochii-i se pierd într-o Porsche argintie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

E-o boare caldă diafană
De aer, în Zefir curgând.
E-o lene de plăceri şi gând...
Îmi vindec, de-o idilă, rană.

Sunt pe nisipul răcorit,
Nu te aud, e doar talaz.
Am inima într-un Alcatraz...
Doar ai plecat, şi-i asfinţit.

M-atinge valul şi tresar;
-Nu-ţi este trupul răcoros,
Te-ai dus cu gând de neîntors?!?...
Nici plin, nu mi-am făcut măcar.

Se-aud mii pescăruşi... În larg
Marea e-n vuietul de-o scoică.
Din perle ce ţi-am dat, o troică,
Mi le-ai făcut lacrimi şirag.

La coastă clipocesc delfini,
M-au înţeles că-agonizez.
Uit totul, îi privesc, visez,
Mă duc cu ei... suntem marini!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea a opta

Cu mângâieri de moale mătase-n catifea
Atinge obrazul inimii în suavă tresărire
Cu caldu-nfierbântat din bobul de cafea
Prin pleoapele visând o amară înfiripire.

Şi păr în băieţeşti plete ascunde gând
Ce şi-l răsfiră şic de un pasaj de mână
Cu degete de pluş, în umed tremurând
Brăţara-ncheieturii cu-n firicel de vână.

Bărbiţa fină-i este un piedestal de buze
Cu roşul cărnii rupt de dinţi sidef de perle
Ca boabele; cerceii ce-s clinchet să auze
Mărturisiri de amor şi simţuri să deferle.

Dorinţă se numeşte şi blândă-i răsuflarea
Ce-o dă, nimic să ceară, iubire, început,
Şi val neostoit e plaja lumii, marea
Ce-nviorează nor de-un picur de sărut.

În jur halou văzduhul e îmbătat mirerasmă
Şi sunetul de paşi încântă azur, alee,
Întoarce chip privind-o, fuiorul de fantasmă...
Doar partenera noastră-i, de-o viaţă, o femeie...

Un opt ce stă culcat ca infinitu, o cheie,
O veşnic primăvară, o martie, o scânteie...
O aştept, o celebrez, eterna ea, idee!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

pe degete litere
pe buze cuvinte
pe coală întrebări
la răscruce de timpuri
versul curge şi se scurge
printre flori şi nestemate
rug în mine şi în sânge
plânge dorul printre voalul de cuvinte
plouă iar, e frig în toate
tu mă aştepţi în largul mări
într-o barcă ferecată între valuri
trece un val şi vălul cade
dezvelind în larg, pe ape
o fecioară între ape
bate inima întruna
trec şi păsări migratoare
căutând un cuib, o casă
bate vântul, ţipă ploaia
am rămas pe ţărm de lume
aşteptând un dor, o boare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii care întârzie

Şi iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori
Cu gâze şi fluturi că mie,
Dor mi se face din nou de cocori

Uscatele vânturi adie
Când pier în adâncuri comori
Că iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori

Străin într-o lume pustie
Şi-n noaptea cu plâns de viori
Din pricini ştiute doar mie
Mă simt vinovat uneori,
Că iar primăvara-ntârzie...

rondel de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negrul

E negrul lipsa de culoare
Sau e intensul la extremă;
Un interzis pastel de floare,
Blestem, simbol de anatemă?...

Sumbrul e gând de nepătruns
Întrezărit în zămislire
Sub masca de călău ce-n smuls
De cap dă suflet nemurire?...

Întunecat în ochi de orb
Se caută pierdut de creier
Să zboare în înţelept de corb
Să-şi cânte nopţile de greier?...

Închis în mantii monahale
Se pedepseşte corp în schisme
Din grotele neanderthale
Se prevalând de erotisme?...

Lugubrul domină creaţii
-Abis adânc extraterestru-
Doar sfâşiat arar lumină
De-o stea sau faclă de pedestru!?...

... Slujeşte-n roba nedreptăţii
Şi-n toga de arhiereu
Şi-n mirele fatalităţii?
Negrul e arsul Prometeu!?...

Şi de predomină, el, negrul,
Tot ce există, nu se ştie;
Nu-i oare absolut integrul,
Sursa de tot, culoarea vie?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se crapă pământul, să nască

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Şi parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimţit oriunde şi picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alţi de-ai noştri, precum noi
Ce îşi ţin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul îşi dă floare.

Se varsă şipuri uriaşe, pe simţuri, inundând parfum
Până ar plezni şi piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Şi clopoţei cu trei ovale se pleacă sfioşi lângă drum,
Pierind tăiaţi de toporaşi şi-n şir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Şi-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi şi păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă şi ea... Sunt tot o muzică, răsun!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenuşa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
şi cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
şi lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
şi ea....
poate copilă...
poate sirenă...
şi el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corp de femeie

În primul rând, este simbolul
Eteric, diafanul, e dorinţa,
Apoi e material, adică fiinţa;
Doar Ea le poate combina, îşi joacă rolul.

E-n gesturi, cu mişcări unduitoare...
Cu şarmul de gheişă sau de mim
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă...
Prin iris poţi intra în făgaş de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îţi este scris;
Poţi colinda prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung şi moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou...
Te poţi juca cu el, de îi eşti erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiţi înfermecat- le-ai vrea lipite...
Te zbaţi între real şi-între ispite
Să le atingi, să simţi miere de floare.

Sprâncene-s arce de subânţeles
Ce-şi schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.

Ovalul feţei-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipeşte îngrijit de creme fine;
Cu el te încântă, ea amor deţine...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină şi i-o urmăreşti
Cum mişcă de cuvinte de nectar...
Îţi vine s-o săruţi, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerşeşti.

Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Şi ocazia îţi dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aştri şi pământ d'esenţe-
Tot el discerne vrute existenţe;
E şi simţ practic, ştie neştiutul.

Suavul gât prelung, mereu subţire,
E loc de nu-ţi permite s-o răneşti;
De aici îi vin silabe îngereşti,
Şi-i loc să-i laşi amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguşti, nu-i loc de vis;
Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,
Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n "V" de literă te încânţi;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârşind în mijlocul de pietate
Şi-n el simţi suflet... inima ce-o cânţi.

Pe sânii fermecaţi pentru creaţii,
Din sfârc de roze cu pistil, să bei;
Nu vrei să ştii- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îţi pierzi, în incantaţii.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mişcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui, ce-şi câştigă dreptul printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în braţe ai ţine,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinţi pui pielii, făr' s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple ca de zbor,
Genunchi şi glezne fine, de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită...
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.

Contemplul maxim e locul de plăcere...
De te doreşti în trup să-i fi un "plug"
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să "mori" şi-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esenţa vieţii ea o poartă, o dă, o naşte.
Noi toţi suntem ai ei... Este eternul Paşte!
Renaşte simţ şi fizic, este sursa... de vedenii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă

E-un singur zis, în lume, de valabil,
Tot nerecunoscut, întortochiat în schisme
De adevăr, realitate, regretabil
Simbol, ce guvernează în aforisme.

Nu e legat de niciun voluntar,
Mai bine spus, nu ţine de voinţă,
E un urât ascuns de-un avatar,
Ca ateu rugându-se... ce-i nicidecum credinţă.

E mai curând o sumă pentru toate
Şi toţi, conclav de-o lume interactă;
Pedeapsa libertăţii că se poate
Şi că vrei mult... iar timpul nu aşteaptă.

E plaga sângerândă, stând deschisă
Şi n-ai garou, privind cu năzuinţă
Că gând închegă fapta, ce ai promisă
Ţie, nu altuia... Da-i cruda neputinţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi... Anda

Sub pleoape o strâng şi mult aş da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.

Pe dinţi îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să muşc uşor macul de... o Adam.

Şi mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.

Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Şi gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.

E şi arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănţuindu-se; Anda
Încântând simţ, lumi de-o... Adam.

Dorinţă-i şi mister! E a ta,
În vis, nopţi, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i şi-o Evă... o Anda.

Dedicat ei, ca şi Elizei, Sanda...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din cerul obscur

Privesc în adâncul frumos şi curat
din spatele ochilor tăi minunaţi
şi trec într-o lume cu oameni ciudaţi,
ce par că sunt îngeri din sfântul regat.

Se-aude o muzică stranie-n jur,
iar liniştea ei îmi creează-un fior,
căci muzica tristă mă face să zbor
spre dulcea lumină din cerul obscur.

Simt pieptul cum creşte, devine enorm,
iar inima-mi bate mai altfel, ciudat,
în aerul proaspăt şi înmiresmat.

Culeg o petală din zboru-i planat,
o mângâi şi-n tine încerc s-o transform,
m-aşez liniştit la picioare... şi-adorm.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune
Nespusă tare, în gând o suavă recitare
D-esenţe, scoase din deliricul tăciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare.

Iar ecou e, sau nu, căci osul tăciunit
E doar orbite goale şi-n ele, înăuntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spăşit,
Sau sens a dat la tot... Bun bulgăre, ca untul!

Către ce să-şi îndrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupă-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion îşi întoarce fumul, înspre josul
De un periscop, făcut dintr-un femur uşor...

... Dezmăduvit, rămas un labirint calcaric
În şold, rotund de atâtea, atâtea mângâieri?
Oare nu-i un păcat, c-atâtea frumuseţi, barbaric
Au sfârşit; la fel cum tot ce-i azi, mâine va fi un ieri?!

Iar ieri, ce-i azi de-un mâine şi alaltăieri e-un azi
Şi tot ce-a fost, de-acum, e-un mâine-n viitor,
Cum oasele ce-ţi sunt, coloane să nu cazi?!...
Omagiu-i mâna pe umăr, la fostul drag, cu dor!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Să fii tânăr, e a nu şti că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinţi,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbaţi... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimaţi,
bucatele în gust te aşteptând toate întinse
şi camera veşnic la fel de curată, cu cearceafuri şi, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuşi, veri, de unchii chemaţi,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinţi.

A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
şi, pieptul o dană ce aşteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp şi scrisul îţi pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar ţeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.

Tinereţea, e-o pală de simţuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-şi piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe şirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toţi te iubesc, le eşti tânărul drag,
iubit de bunici, de părinţi, de prieteni, de fete, femei, de băieţi, de natura... o doică
ce-ţi mângâie părul, tuleiele-n barbă şi ochi ţi se scaldă în ferici licăriri...

Tinereţea e-o sursă eternă de vise reale, e-un veşnic... că nu mai sfârşeşte de atâtea infinite trăiri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Automobilul

În fond e-o tablă contorsionată,
Metal înşiruit în lonjeroane...
Pe scaun stai şi e capitonată
Şi-i plină de şuruburi şi piroane.

Are şi uşi şi geamuri, ca o casă
Îi treci de prag, are tavan, podea,
Are oglinzi, confort, e luminoasă...
În ea te poţi culca, ca pe-o saltea.

Dar ne e visul fiecăruia din noi,
E mersul în deplină libertate...
Te scoate-n lume, e prezentă la nevoi;
E standardul de viaţă şi de calitate.

Este-o comună, foarte şic, rasată,
Îţi poate conferi o clasă, un statut...
Tot ea e "aspiranta" veşnic adulată
Şi locul preferat de-un prim sărut.

Ajungi să o iubeşti ca pe-o femeie,
Un ideal de-ascultătoare şi docilă...
Poţi s-o porneşti când vrei de-i dai o cheie
Şi-o schimbi dintr-o bătrână, cu copilă.

I-am dat puterea, ce-i neţărmurită;
Îţi poartă trup născut, bolnav sau mort,
Ia fiinţe, mutilează, o tratezi rănită...
Este-o autohtonă sau produsă de import.

Facem cu toţii pentru ea o pasiune,
Muncim ca s-o avem şi ea munceşte...
E simbolul de secol, de perfecţiune!
E sclava noastră şi stăpân de sclav... maşina este!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!