Omagiu

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune
Nespusă tare, în gând o suavă recitare
D-esenţe, scoase din deliricul tăciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare.

Iar ecou e, sau nu, căci osul tăciunit
E doar orbite goale şi-n ele, înăuntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spăşit,
Sau sens a dat la tot... Bun bulgăre, ca untul!

Către ce să-şi îndrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupă-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion îşi întoarce fumul, înspre josul
De un periscop, făcut dintr-un femur uşor...

... Dezmăduvit, rămas un labirint calcaric
În şold, rotund de atâtea, atâtea mângâieri?
Oare nu-i un păcat, c-atâtea frumuseţi, barbaric
Au sfârşit; la fel cum tot ce-i azi, mâine va fi un ieri?!

Iar ieri, ce-i azi de-un mâine şi alaltăieri e-un azi
Şi tot ce-a fost, de-acum, e-un mâine-n viitor,
Cum oasele ce-ţi sunt, coloane să nu cazi?!...
Omagiu-i mâna pe umăr, la fostul drag, cu dor!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont limitat

Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi;
pe ieri îl găsesc la apusul ce vine
şi astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ţine
cât pot să rămân înc-un verde de brazi.

Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i peste,
că nu pentru tot e mereu reuşită,
iar azi, ce-o fi mâine, e-o nouă ispită
în mersul la toartă să închege poveste.

E totuşi un spaţiu, se cheamă speranţă
ce ţine între toarte un pic de-orizont,
vândut o capcană, în fond doar un pont...
ce nu-l mai prizez... resemnat în vacanţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Şi mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Şi atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... şi-am, mâine, rost?

Şi ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Şi-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi aşteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aş fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Poveşti...,
De ieri şi de mâine
De- acolo şi de-atunci.
O zi e, mereu!

Azi poartă, pe rând,
Şapte nume venite din gând.
De nu-i azi, e visare.
De-i ieri, ori de-i mâine,
Şoapte de gând
Te-mbată pe rând.
Nu-i zi ca azi.
Tu eşti, azi.

Rămâi ca acum,
În acum- ul lui azi.
Ca azi nu va mai fi un alt azi,
Ca azi nu va mai fi un alt tu,
Ca să fii.

Azi pierdut în ieri, ori în mâine,
Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Eşti gând,
Ori aici şi acum
E doar azi.
Rămâi tăcut ca ziua de azi.

poezie de Florin Dragoş Minculescu din Cine nu Eşti (2016)
Adăugat de Florin Dragos Minculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi azi

Între ieri şi azi
există întuneric.
Ai grijă să nu cazi,
că totul e vremelnic.
Între ieri şi azi
e un apus de soare.
Priveşte printre brazi,
că mâine iar răsare.
Între ieri şi azi
e noapte şi-întuneric.
Tu nu poţi ca să cazi.
Tu eşti un om puternic.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Whisky...

... fumul de grâu ars roade nerv cu aromele de câmpuri ciopârţite în boabe,
fermentându-mi gândurile negre într-un extaz inexplicabil
adulmecat în sorbituri de papilare îmbăieri,
făcându-mă să plec cu obrajii îmbujoraţi, ca globurile bradului plin de podoabe,
în zbor spre vârf strălucitor de un sclipici placabil,
uitând de orice înnegurare de un azi ce-a devenit deja un ieri...
... un ieri ce e şi mâine, diluat în cub de gheaţă, când totul este rău torid,
sau numai simplul caramel, ţinut în cald de palme să se nască abur
în elixiric crud de fructe, ca o pâine
ce-o muşti să-i simţi dextroza cojii până ce-ţi pierzi un echilibru invalid
şi sânge urcă să răcească ochi, iar trup se înmoaie de îndărătnicul de taur,
cu rău cu tot, ce-ar fi fost lup, dar a rămas doar credinciosul câine
... doar suflet, cât e toată fauna de un pământ întreg, ce se iubeşte nesfârşit într-un etern de mâine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prea târziu chiar şi pentru vise...
Căutând chei la porţi deschise...
Rămâi prinţesă..." Zi de azi ",
închisă în palatul ei!
Căci orice "Azi ", începe mâine!
Şi zilele trec... iar fiecare petală este pierdută!
Voi pune hamuri noi la tristeţe şi noroc!
Şi voi zvârli oasele trecutului la câini,
Să nu mai latre a pustiu
La zilele de ieri şi de azi...
Căci mâine...
Nu va mai fi "Azi " şi "Ieri" este deja uitat de Azi!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine (Tomorrow never knows)

-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine şi cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ţi povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!

Întreb un bătrân, ţine strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri şi mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!

-Înţeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine şi ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:

-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost şi care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Şi câţi de mâne crezi c-o sa mai fie?

Viaţa este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poţi iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?

poezie de Alex Dospian (mai 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp şi nici spaţiu nu îi sunt etalon.
Suntem duşi în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerţii.
Fiecare moment, e secundă plecată
Şi noi naştem doar noi; pe ai noştrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiaţe, nu-s aceleaşi mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credinţă...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i fiinţă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expiraţi.
Şi nici zile, ce credem etern; îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine taţi.

Tot misterul de viaţă, nu ne batem să-l ştim.
Luăm în lene ştiutul, cum doar noi îl cunoaştem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroşi revederii... Am şi uitat, cum ne naştem!?

Ce naivi în păcat!... De cât suntem în viaţă
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neştiut.
Tot ne credem, aceeaşi, neschimbata paiaţă
Bănuind repararea; în viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp şi făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... maşină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină.

Preţuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde?
Existenţe finite, ignorând că sfârşesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoşesc?

Suntem plânşi, colţ în gură, c-un zâmbet; priviţii
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost desemnaţi, noi "iubiţii";
Creatorul renunţă, n-are timp de pierdut.

Şi de nu ne schimbăm- componenţi cognitivi-
Să dăm totul odată, cert ştiind nereluarea;
Vom sfârşi incompleţi- muritori inventivi
De fărâme din timp- ce-şi aşteaptă plecarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi când râzi

Am uitat de ieri, ce zi este azi?
Dar n-am uitat ce este mâine.
Îmi este tare dor, iubitule, de tine
Simt mâine, plângi, azi când râzi

Nu sunt singură, am uitat de ieri
Astăzi regăsesc, în gând gândesc
Zbor ca fulgul în neantul fericirii
Mâine te aştept cu flori să te-ntâlnesc

Dintotdeauna te-am ştiut marea iubire
Erai acolo sus, doar mâna mi-ai întins
Plutesc pe valuri şi râuri de fericire
Ştiam ca eşti real, tu credeai în vis

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul bun şi omul rău

Eşti bun când doar la bine-aderi,
Când în ispite tu nu cazi,
Când astăzi eşti mai bun ca ieri,
Iar mâine eşti mai bun ca azi.

Eşti rău când tu, din răsputeri,
Faci rău şi tot mai rău decazi,
Când astăzi eşti mai rău ca ieri,
Iar mâine şi mai rău ca azi.

poezie de George Budoi din Bunătatea şi răutatea (25 februarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi, te iubesc! Te vei mira: "Şi azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aş vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunţă la trufie,
opreşte-ţi paşii singuri şi nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu şi tu vom şti,
în viitorul nostru împreună
în viaţa ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi şi vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri şi azi

Ieri mergeam, fecior, la bal,
Astăzi moş, sufăr global,
Ieri spre Est eram atent,
Azi râvnesc spre Occident,
Ieri la ruşi le dădeam banii,
Azi mi-i iau americanii,
Ieri eram români sadea,
Astăzi, romi ş-om mai vedea,
Ieri era pace-ntre noi
Azi e peste tot război.
Ieri n-aveam oranj sau bej,
Ci sub steagul roş, pe Dej,
Ieri în evul mort ateu
Credeam toţi în Dumnezeu.
Azi, aşa cum am mai spus
Ne-nchinăm către Apus.

poezie de Nicolae Rotaru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valori în marş

Ce-i "clasic" azi a fost cândva "romantic",
Doar ce-a fost strigăt a rămas "ecou"!
Ce-i azi "modern" va fi odată "antic",
Dacă n-ajunge "vechi", n-a fost nici "nou"!

epigramă de Marcel Breslaşu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religiaţi religii... oase

E un cult, de-un timp, în talismane,
Fetişuri, mult paranormal
Şi-i tot mai mult plâns de icoane,
Iar cler, e-o firmă... Imoral!

Minciuna spusă, o zi în urmă,
Interpretată-i "hors context",
Iar tot poporul e o turmă,
Păscând pământul gol... Grotesc!

Se crede mult că-ţi atingi scop
Te tăvălind să pupi pe moaşte,
Iar calendaru-i horo(r)scop
Şi-ţi spune el... Crăciun sau Paşte!?

Din şcoli, sunt azi mai serioase
Doar cea vieţii, de şofer;
Căci ele îţi spun cum să "rozi" oase,
Sau să conduci... făr' caracter?!

În judecăţi e doar orbire,
Fără cântar, că-i măsluit.
Spitalu-i gol; doar o clădire
Şi doctor nu-i... nemituit!?

Asfaltu-i tot o gurmandiză,
Ce s-a mâncat, nu-i pe şosele
Şi-i mestecat, pe caz de criză,
De cei ce şi-au "turnat"... măsele.

Sunt culturi multe aculturale,
Că nu-i posibil mură-n gură
Şi atunci şi lucruri literare
Sunt tot un soi de... spălătură.

... Un fel de bloguri, de ochiate,
Dar nevăzute în puşcării
De gardieni, cu ochi la spate...
Îs încelulări-hotelării.

La filme, nimeni nu se uită
C-avem tv. de spălat creier;
Cu jurnalişti, ca dup-o ţuică,
Cântând acelaşi cânt de greier.

Ne-am pus pe ridicat biserici
Cu miile şi catedrale,
Crezând că zidurile-s clerici
Şi liturghii, cerşind... sunt "şcoale".

E-un cult, el zis, religii... os,
Tot mai puţin religial...
Cum legea-i doar oficii... os
Şi şmecherii îs... oficial!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!