Automobilul

În fond e-o tablă contorsionată,
Metal înşiruit în lonjeroane...
Pe scaun stai şi e capitonată
Şi-i plină de şuruburi şi piroane.

Are şi uşi şi geamuri, ca o casă
Îi treci de prag, are tavan, podea,
Are oglinzi, confort, e luminoasă...
În ea te poţi culca, ca pe-o saltea.

Dar ne e visul fiecăruia din noi,
E mersul în deplină libertate...
Te scoate-n lume, e prezentă la nevoi;
E standardul de viaţă şi de calitate.

Este-o comună, foarte şic, rasată,
Îţi poate conferi o clasă, un statut...
Tot ea e "aspiranta" veşnic adulată
Şi locul preferat de-un prim sărut.

Ajungi să o iubeşti ca pe-o femeie,
Un ideal de-ascultătoare şi docilă...
Poţi s-o porneşti când vrei de-i dai o cheie
Şi-o schimbi dintr-o bătrână, cu copilă.

I-am dat puterea, ce-i neţărmurită;
Îţi poartă trup născut, bolnav sau mort,
Ia fiinţe, mutilează, o tratezi rănită...
Este-o autohtonă sau produsă de import.

Facem cu toţii pentru ea o pasiune,
Muncim ca s-o avem şi ea munceşte...
E simbolul de secol, de perfecţiune!
E sclava noastră şi stăpân de sclav... maşina este!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!