Eliza

Adie pe stradă o undă, Eliza
Şi lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăştie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieşită din ape, în cristale sclipeşte
'n şuviţele-n lungi de culoare mondenă...
Şi-n gând fiecare cu jind o cerşeşte.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Şi-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, aşteptând peţitorii,
Îşi trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzeşte cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinţi au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!