Viaţă

S-au pornit mii să întrebe şi miliarde să răspundă,
Străbătând nemărginirea fără sorţii de izbândă.
Căutând o viaţă-ntreagă cheia porţii către soartă,
Ei fereacă pe vecie trista omenirii poartă.

Poate cerul fără seamăn într-o zi de primăvară,
Şi-a deschis apele vieţii într-un ceas tainic de seară.
Iară ploaia care astăzi leagă cerul şi pămîntul,
A rodit mugurul vieţii veşnic treierat de vânturi.

Iară zbuciumul ce arde sufletele măcinate,
Este calea ce ne-ndreaptă către taine adevărate.
În zadar cercăm noi oameni să rotim pământu-n mână,
Când se duce veacul nostru şi ne-ntoarcem în ţărână.

poezie de Alexandra Chirvasitu (19 iunie 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpuri grele împovărează umerii vechii ţărâne,
Când nu ştim ce foc aduce lumina zilei de mâine.
Veşnic cântă orologiul lumii pline de sfârşituri,
Pe când viaţa îşi încheie simfonia doar în chipuri.

Oameni fără de valoare fură pâinea unor neamuri
Şi se roagă în biserici purtând fel şi fel de hramuri;
Într-o lume-n care unul calcă viu peste dreptate,
Tot acela se-amăgeşte năziund spre demnitate.

Şi mari vise îşi destramă firul fără tălmăcire,
Pierzându-şi apoi lumina într-un hău de amăgire;
Cei ce caută frenetic cheia tainei către soartă,
Îşi fereacă pe vecie simpla fericirii poartă.

Timpul trece fără milă şi în goana lui amară,
Omenirea înnebuneşte în trecerea ei fugară.
Însăşi viaţa e o luptă pentru rostul ei în lume,
Cu stindardul de izbândă doar uitarea unui nume.

poezie de Alexandra Chirvasitu (9 august 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

62 de crini pe cerul vieţii

Şaizeci şi două de garoafe
În calea vieţii au răsărit
În calea celor şaizeci şi două
62 de crini pe cerul vieţii
A răsărit şi s-au pierdut în zare

În casă azi vă este sărbătoare
62 de crini pe cerul vieţii,
Au răsărit şi s-au pierdut în zare
Cu mic, cu mare, am venit cu toţii
Căci este mare zi de sărbătoare.

S-aveţi, ca grânele, lucind în soare
Realizări şi împliniri, speranţe
Ca macii să se-nalţe, să răsară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Sufletul e-o voce deschisă către eternitate,
omul experimentează pe a putea şi nu se poate.
Dorul este un zbor fără de cuvinte, doar poezie
noi suntem mereu la un pas de o implozie.
Nu ştim să fim ce am putea să dăruim,
ne naştem fără voie, trăim ca să iubim.
Însămânţăm din noi al vieţii arătură,
iar cerul ne cuprinde, ne îndură.
Curând ne vom găti sfârşitului de an
şi vom lăsa din nou o lacrimă către final.
Ducem cu noi ponoase neiertate, o neîmplinire
şi totuşi... suntem o poveste plină de destine.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

La umbra ta, m-aplec, pădure,
Cu osteneala zilelor cu brumă;
M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie,
La geamul vieţii, ciorile, îmi scurmă.
Nu mai sunt copiliţa alintată,
Nici ramu-nmiresmat de Primăvară;
Sunt plânsul frunzei, lacrima uitată
A unui drum ce duce către seară.
Pe fruntea rece, mi se-aşează Toamna,
Cu norii coborâţi peste pământ;
Mă doare-nsingurarea şi regretul,
Mă doare orice vorbă, orice gând.
Aud cum vântu-mi şuieră din spate;
E ceas târziu, o noapte de catran.
Întind cu teamă, mâna printre ierburi,
Biet cuc stingher, căutând un cuib... şi-un ram.

poezie de Florina Emilia Pincotan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către care depărtări?

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,
Vai! Ce multe-avem de spus...
Când cu viaţa ne deprindem,
Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,
Toată lumea să ne ştie,
Pe când doar un pumn de oase
Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,
Faurii de gălăgie,
Spun că vor schimba natura,
Frunze-albastre-n pomi să fie.

Dar eu tac şi stau de-o parte,
Las a lor totul să fie.
Ştiu că gurile sparte,
Nu pot dăinui-n vecie.

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntoarcere ne poartă?

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avântul către civilizaţie poate fi pentru un popor o foarte mare primejdie, dacă uită două lucruri: ce are şi ce poate. Tradiţia poate fi uitată dar ucisă nu, dacă i se taie drumul în clasele de sus, ea rămâne şi se adânceşte tot mai mult în clasele de jos... A admira o civilizaţie străină, vrednică de respect, este o datorie. A o imita, fără schimbare, este o umilinţă, şi una fără folos. Popor civilizat este acela care a ajuns să satisfacă sănătos şi armonios nevoile sale cele adevărate, înălţate către un ideal care întrece cerinţele vieţii elementare şi biruie egoismul individual.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîmpărţind iubirile la doi

Ridic privirea înspre verzi destine,
Iubiri rebele... re-mpărţind la doi
Şi te-nfăşor cu trupul meu, pe tine,
Când cerul vieţii ninge peste noi.

Ca-ntr-un alint... ispitele ne leagă
Tot împletind atingeri diavoleşti
Şi încercând nebune să-nţeleagă
De voi pleca... sau dacă mă opreşti.

Mă tragi uşor... pe trupul care arde
În profunzimi fierbinţi, fără cusur,
Eliberând privirea de smaralde
Şi sânul, ce mă-ndeamnă să te fur.

Desfac abil a coapselor răscruce
Şi scutur curcubeul... de tăceri,
În dimineţi ce vor a mă seduce
Bătând la poarta viselor... de ieri.

Şi iar ridic privirile-nspre tine,
Reîmpărţind iubirile... la doi,
În aşternutul marilor destine
Când cerul vieţii ninge peste noi

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Lucrurile s-au întâmplat aşa:
Când s-au întâlnit atunci, în prima seară,
Şezând pe-o bancă strâmbă la şosea,
Sub cerul înstelat de primăvară

Nu bănuiau ce soartă îi uneşte
Erau timizi, ca la-nceput de drum,
Gâtlejul îl simţeau ca prins în cleşte,
Vorbeau de aer, nori, de ceaţă, fum.

Deşi simţeau un răscolit în vine
De parcă se chemau de ani şi ani.
Timpul trecea, s-a-ntunecat de-a bine,
Şi-atunci, în umbra deasă de castani.

Ce le-ascundea roşeaţa de pe faţă,
S-au apropiat, s-au mângâiat pe mână...
Au trecut ani, şi seara, dimineaţa,
Acum bătrâni, sunt veşnic împreună.

poezie de Jean Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Când luna sus răsare pe cerul înstelat
Inima mea, nebuna, se zbate ne-ncetat,
Se umple de iubire şi dragoste curată
În timp ce stelele cad una câte una,
Magie presărându-mi în ale mele gânduri
Să fim legaţi o eternitate, de-a pururi:

S-o priveşti mereu, că acolo suntem noi,
Încoronaţi de iubirea ce ne-o purtăm pe veci amândoi
Veşnic îndrăgostiţi, nedespărţiţi de oameni,
Împărtăşind mereu aceeaşi minune, cu-o rază sclipitoare, ce arde fără oprire,
Ce poartă numele de IUBIRE.

poezie de Diana Alexandra Sima (17 iulie 2012)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un felinar în noapte

Ca un felinar în noapte, stau la ţărmul viselor
Marea bântuie tăcută, valuri poartă al meu dor.
Adieri, brize mi-aduce, astăzi veste de la tine,
Pescăruşii ţipă-n larg, soarele meu nu mai vine...

Bat cu aripa în val, timpul zic să nu-l mai pierd
Că iubirea mea-i plecată, astăzi sunt o amintire.
Şi pe cerul înnourat astăzi plânge lacrima,
Cu amintirile în braţe, eu te strig iubire acuma.

Mă ascund după un val, paşii să-ţi aud sunând
Pe nisipul ruginiu... peste cerul fără soare,
Pescarusii trec în zbor... ţipă, în valuri se aruncă
Şi o lacrimă căzută... înapoi vor să-mi aducă.

Eu privesc în noapte iară, nici un suflet nu zăresc,
Paşi-ţi drumu-au rătăcit, drumul vieţii e pustiu.
Doru-mi frânt într-o basma, îl leg bine să nu-l pierd
Şi în sân, la inimioară eu tăcută mi-l aşez.

Cerul este plin cu stele, fă-ţi cărare printre ele
Raze de argint în palme, bolta cerului-i albastră.
Ca aripa unui flutur, mângâie-mi fruntea uşor
Şi o clipă azi eternă, s-o păstrezi în al meu somn.

Departe, la ţărm de vise, ascunsă astăzi, eu plâng
Vântul îmi poartă în neştire rândurile ce le scriu.
Târziu... pâlpâie lumina, când vântul o poartă lin,
Felinar aprins în noapte, inima-mi bate-n pustiu.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmură lin vântul, streşini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună şi în bălţi se strâng.
Ploaia peste ramuri pică tot mai des,
În şoptiri de ape noi poveşti se ţes,
Cu un înţeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc
Ce-au cuprins şi luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Şterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis,
Salbe lungi de picuri, cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorţit,
Readus la viaţă, ochii şi-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu pluteşte către tine-n zbor.
Te aştept pătrunsă de tainic fior
Şi mi-e tare dor.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credo

Noi credem că cea mai scumpă posesiune a noastră e Viaţa.
Noi credem că trebuie să mobilizăm toate forţele Vieţii
împotriva forţelor morţii.
Noi credem că înţelegerea reciprocă duce la cooperare reciprocă:
cooperarea reciprocă duce la Pace;
iar Pacea este singura soluţie pentru supravieţuirea omenirii.
Noi credem că trebuie să protejăm, nu să risipim resursele naturale,
ele sunt moştenirea copiilor noştri.
Noi credem că nu trebuie să poluăm aerul, apa şi solul,
ele sunt condiţiile preliminare de bază ale vieţii.
Noi credem că trebuie să protejăm vegetaţia planetei noastre:
modesta iarbă care a supravieţuit cincizeci de milioane de ani
şi copacii măreţi apăruţi acum douăzeci de milioane de ani,
astfel pregătim planeta pentru oameni.
Noi credem că trebuie să mâncăm numai hrană naturală, curată,
proaspătă, alimente integrale, neprocesate şi fără chimicale.
Noi credem că trebuie să ducem o viaţă simplă, naturală, creativă,
absorbind toate sursele de energie,
armonie şi cunoaştere în noi şi-n în jurul nostru.
Noi credem că ameliorarea vieţii şi-a omenirii pe planeta noastră
trebuie să înceapă prin efort individual,
căci întregul depinde de atomii care-l compun.
Noi credem în:
Dumnezeu Tatăl,
Natura Mamă
şi în Frăţia Oamenilor.

poezie de Romain Rolland & Edmond Bordeaux Szekely, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fila din acatist / Osana Luminii

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge lin cu apă vie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Dulcea mea Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a îngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Blândă fericire.

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te, Maică pururea Fecioară,
Sfânta mea Marie.

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Unde eşti Tu
lumina creşte din tălpi
şi nu curge sânge...

Lacrimile
au ars piroanele
şi cerul şi-a deschis ochii
către noi.

Suntem copii,
Dumnezeu ne ia de mână
şi ne împarte Pâinea la toţi...

Lemnul crucii
numai e rană
şi orice inimă rastignită
devine psalm de iubire.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri paradisiace

seva vieţii mele creşte în lumină
obsesii, viziuni vânează fericirea
iubirea absolută se scurge-n albumină
senina ca cerul, cum este privirea.

o lume de extazuri de avânturi supreme
se înrădăcinează din fragedă pruncie
pulsaţiile vieţii cu clarităţi boeme
desfată inima îi dau trăinicie.

gânduri se rătăcesc prin lumea largă
timpul le conduce pe drumul către vis
armonii de suflet învaţă să culeagă,
libertate este sub cerul larg deschis.

spre împliniri de vrajă secundele aleargă
oriunde-arunc privirea mă simt în Paradis.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene... flori frumoase

Într-o zi aşa frumoasă
dorul nostru se revarsă,
în jocul de Sânziene
cu flori multe ca pe scene.

Flori de câmp ce ne sunt dragi
în horă cu oameni dragi,
cerul s-a deschis puţin
ne aşteptă să venim.

Mireasma de flori pătrunde,
izvoare şi flori mărunte
plutind în părul lor bălai,
cu armonie într-un dulce plai.

Jocu-i lung în seară târzie
şi multe fete au să vie,
iar pe cerul plin de stele
cele rele să se spele.

Cerul are luna plină
o boare pe frunte m-alină
şi mă-ndeamnă să privesc
din vis, să nu mă trezesc.

poezie de Eugenia Calancea (24 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul imposibilei reîntoarceri

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăşi primăvara vieţii mele-a izvodit,
Retrăiesc întâmplări adunate-n câteva albume,
Şi,-n braţele acestei primăveri, mă las iscodit.

Întors în copilărie, sufletul încearcă să rezume
Tot ce,-n goana vremelnicei clipe,-a dobândit,
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăşi primăvara vieţii mele-a izvodit.

Cum orice râu de munte, neistovit în spume,
Să nu se poată-ntoarce la izvoare,-i osândit,
Copilăria-i amintire ce devine terapie anume
Ce nu se poate repeta decât în dorul spovedit

Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără explicaţii...

Intr- o adiere blândă, tu te pierzi in văzul lumii,
Aduni gândurile- n palme si le numeri ca nebunii,
Când ai obosit să aflii doar din ele sensul vieţii,
Sorţii te abandonezi, rostuiesti alte concepţii.

Cum că viaţa- ţi este dată, din iubire fără ură,
Fără frici, fără mânie, fără de sindromul,, turmă",
Fără să dai explicaţii, singur soarta ţi- o croiesti,
Harul tău ţi- e călăuză, far ţi- s legile Cereşti.

Nu ştii către care zare, inspre est sau spre apus,
Să- ţi batătoreşti cărarea, să audă ce- ai de spus,
Răsăritul să îţi nască, frunze, flori pe trunchi uscat,
Iar la vest maritul soare, să n- apună niciodat'.

In cadranul unui ceas, timpu- n secol se măsoară,
Mugurul ce prinde viaţa, umbra trunchiul o- mpresoară,
Pe pământ, păduri de oameni, prinşi de Cer şi in adânc,
Vor sfida mesajul morţii, vor fuma al morţii cânt.

Şi din hău când se- ntrupează, pe spinarea unui rac,
Să pornească- mpiedicată, pasul ei să ţină- un veac,
Numai unul înainte, alţii trei tot înapoi,
Tot pe loc să ducă ritmul doar prin ceaţă şi nevoi.

Noi cu torţa vesniciei, vom gusta din ce- o să vină,
Răsăritul lângă noi, iar apusul ani lumină,
Când ne- om plictisi de viaţă, cu o frunză de trifoi,
Vom doini doar printre ingeri, sfinţii vor cânta cu noi!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea sfredeleşte lacom, nu doare dar mă sting

poate că e prima oară când
mă gândesc la moarte
o văd frumoasă
ca o înălţare
ca un zbor
fără lumină
dinspre primăvară către toamnă
şi invers...

strâng în braţe copilăria
în labirintul dintre ani
mama brodează linişti
tata
plecat şi el
caută înţelesurile cerului
în jurul meu strănepoţii
construiesc drumuri şi castele de nisip
doar iedera urcată peste horn
sufocă păianjenul crescut din fântână

cum cerul acoperă zarea
sufletul mi se umple de oameni

dar ce folos...

(nimic nu se termină
fără un alt început
însă la capăt e o pârtie
care duce înspre alt timp)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea

tăceam şi răsfiram cuvinte
în crâng se zbăteau ca să cadă
galbene frunze
lumânarea s-a stins între lacrimi de ceară
am luat de mână cerul
să îi arât ce a mai rămas din oameni
mă îmbrac în haine de pământ
să ascult tăcerea cuvintelor ce mor
aici, târziu, la ţărm uitat de mare
sunt cântec în amurg
pe buze foşneşte cuvântul a valuri
să aprind în ochi curcubee
în poarta vieţii o făptură
atât de albă, atât de pură
păşeşte încet către cer, păşeşte spre iubire
iubirea sufletului în ţipătul pământului
cuvântul este tril divin, e tainică chemare
iar cântul ei e dus spre alte zări de păsări călătoare
mă aşez pribeag pe stânca goală
tot aşteptând apusul
tu ai venit în zorii noi
din suflet preacurat să aprinzi lumini
nu te-ai ascuns în ziduri de tăcere
tu ai zburat, aleasa cerului, spre stele
dar totul a fost doar un vis
tu pasăre măiastră, închisă în colivii
azi scriu surghinuit pe drum de seară
mă arde ceara arsă şi strig
arată-mi Doamne calea către ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!