* * *
La umbra ta, m-aplec, pădure,
Cu osteneala zilelor cu brumă;
M-apasă vântul, ploaia mă-ncovoaie,
La geamul vieții, ciorile, îmi scurmă.
Nu mai sunt copilița alintată,
Nici ramu-nmiresmat de Primăvară;
Sunt plânsul frunzei, lacrima uitată
A unui drum ce duce către seară.
Pe fruntea rece, mi se-așează Toamna,
Cu norii coborâți peste pământ;
Mă doare-nsingurarea și regretul,
Mă doare orice vorbă, orice gând.
Aud cum vântu-mi șuieră din spate;
E ceas târziu, o noapte de catran.
Întind cu teamă, mâna printre ierburi,
Biet cuc stingher, căutând un cuib... și-un ram.
poezie de Florina Emilia Pincotan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florina Emilia Pincotan. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre păduri
- poezii despre primăvară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.