Dragoste de scrum

Moş Martin, rege-n Carpaţi,
Falnic se plimba pe creste
Printre brazii cei înalţi,
Despre el se duse veste...

Purta stelele în braţe,
Le rotea frumos pe frunte
Şi în urme punea stanţe
Însemnând munte cu munte.

Smulgea fulger din tabloul
Cerului străpuns de nori,
Peste tot era eroul
Celor slabi şi visători.

El avea un duh cu semne
Şi-n faţa lui Dumnezeu,
Îi plăcea să se îndemne
A învinge rău şi greu.

Acum însă-al nostru rege
N-are sânge-n mădulare,
Se simte stingher şi rece,
Nu mai are căutare...

Doar la el, pe munte, sus
Mai priveşte stelele
Şi visează că e urs
Cât îl mai ţin zilele.

Mormăie, umbra îşi tunde,
Vrea să iasă iar pe drum,
De el viaţa se ascunde
Într-o dragoste de scrum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea stâncii

Povestea ei, povestea stâncii sumbre
ce plânge-adesea în pădure, sus,
în munte, când, venind prin ceaţă, umbre
coboară spre poiană, în apus,

e-atât de veche şi atât de tristă,
încât se spune rar, la focuri vii,
de către cei ce-n munte mai rezistă,
uitaţi de timp, de ceruri şi de fii:

Era odată-n munte veselie
la stâna c-o băciţă şi-un cioban,
în grija lor, aproape cu o mie
de oi crescute-n raiul dunărean.

Se bucurau, trăiau în libertate
şi se iubeau, munceau, iar viaţa lor
era cum nu credeau că se mai poate
mai bună, mai frumoasă, făr-un nor.

Şi-ar mai fi fost, dar, peste munte rege,
venit din depărtare, de curând,
era un urs ce n-a mai vrut să plece,
şi le lua mioarele, pe rând.

S-a întâmplat ca, într-o-anume noapte,
să îl înfrunte cu-arme ce-au avut
şi ea, şi el, şi câinii – toţi cei şapte –
Au fost învinşi, răniţi şi au pierdut.

Au îndrăznit, au înfruntat un rege
şi au plătit prea mult: durerea ei
de dincolo de ea, de orice lege,
de moartea lui ce-a transformat-o-n stei.

Iubirea ei mai străluceşte, încă,
în inima închisă într-o stâncă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfozele nopţii

În loc de pernă dorm pe-un munte
şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori
când infinitul nu mă mai ascunde
visez năprasnic şi-atunci cobor

Mă învelesc c-o plapumă de nori
mi-e somnul cât istoria de lungă
cu geografia dragostei măsor
eternitatea poate-o să-mi ajungă

Mi-e somnul cât istoria de lungă
când infinitul nu mă mai ascunde
nopţii îi bag iar stelele în strungă
în loc de pernă dorm pe-un munte

Şi mă-nvelesc c-o plapumă de nori
să-nvăţ tabla înmulţirii doar cu flori

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne puse pe-un sărut

Furişat într-o uitare
Cu risipă de iubire,
Mă întreb de ce ecoul
Se stinge în amintire?

Unde ieri a fost să fie
Focuri neastâmpărate,
Azi e-un munte de tăciuni
Şi o mare de păcate.

Mă întreb, întreb întruna
Cât mai ţin cuvintele?
În privirea mea adormi
Tu, şi toate stelele.

Furişaţi într-o uitare
Ne blestemăm clipele
Ce ne-au retezat în timp
Zborul lin, aripile.

Eu aici şi tu aproape
Punem semne pe-un sărut
Care-a fost sublim odată
Dar la urmă a durut!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optez deci pentru munte

Câmpiile mă cheamă,
Să le răspund gândesc,
Ele îmi dau o casă
Fără s-o cuceresc.
Dar muntele cel falnic
Nicicum nu-i mai prejos,
Mă-ndeamnă să urc drumul
Abrupt, alunecos.
Ori munte, ori câmpie,
E greu, nu pot să neg,
Deci stau să judec bine,
Căci soarta mi-o aleg.
Dar muntele îmi place
Urcuşul îmi dă ghes,
Pentru că doar prin trudă
Pot sta mai sus de şes.
Optez deci pentru munte
Să mă opresc nu pot
Optez deci pentru munte,
Să urc sus, sus de tot.
Optez deci pentru munte.

poezie de Howard Simon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horia

Să priveasc-Ardealul lunei i-e ruşine
Că-a robit copii-i pe sub mâni streine.

Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceaţă,
Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.

Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munţilor se pare,
Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori
Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.

- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său

Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ţie.

- Nalţi suntem noi munţii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.

Atunci luna iese, norilor regină,
Fruntea lui cea pală roşu o-nsenină,

Galbenele-i raze încing fruntea-i rece,
Că părea din munte diadem de rege.

Şi un stol de vulturi muntele-ncongior,
Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor,

Când în miezul nopţii, cununat cu nimb,
Fulgere aruncă sus de pe Olimp.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
prin timp noi vom rămâne
chiar de ni-i clipa rece
noi tâmpla ne-o vom ţine

Şi frunte lângă inimi
şi inimi lângă frunte
noi sus vom ţine gândul
mai sus decât un munte

Şi muntele e-o treaptă
şi noi suntem un munte
florile ne ard sub pleoape
ochii-n rouă ştiu să cânte

Iar durerea-i prea adâncă
nu mai vrea din gând să iasă
hai să facem visul stâncă
şi din lumină omului mireasă

poezie de Costel Zăgan din Remember (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de aur

În bruma vieţii iubirea revigorează,
Se reînoieşte în inima care visează,
Vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieţii să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgeţile din inimă să-i fie razele de soare.

Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte şi nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.

Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunţii de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru în pieptul dorului

Câinele rău este negru în cerul gurii,
Stelele sunt lătrate până în cerul cerului...

Dumnezeu vrea să se convingă
Dacă cerul este negru în întregul lui

Şi tu îmi spui că merg cu capul în nori
Şi mă mai întrebi: de dragul cui?

Stelele cad ploaie în poezia mea
Şi-i fac din (şi prin) lumină gurgui!

Câinele rău, negru în cerul gurii,
Latră pe litere în pieptul dorului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetorul de ocazii

În mileniul nostru aspru unde-i soarele torid
Cerşetorul de ocazii de-un bătrân e-ndrăgostit,
Urcă-n trenul conştiinţei, jură că n-are picioare,
Degetele de la mâini sunt întoarse către soare,
Ochii sunt cruciţi, cu dânşii cercetează stelele
Când adorm în tren bătrânii, uitând portofelele...

Numai că bătrânul nostru, coborâtor de pe munte,
Dur şi aspru, prefăcut, gândurile îşi ascute,
Nu adoarme, dar se face că-i în lumea lui Moş Ene,
Cerşetoru-i ia bănuţii şi-i ascunde în izmene.
Moşu-i pune stânga-n gât şi cu dreapta-l nimereşte
Unde banii i-a ascuns. Toată lumea se trezeşte.

Cerşetorul de ocazii vrea sa fugă, cale nu-i,
Trenu-aleargă peste şine cu viteza calului,
Apoi fluieră, nechează, de durere cerşetorul,
Fiecare răsuceşte, ba o mână, ba piciorul,
Plin de lacrimi şi mânie încă varsă-njurături,
Pe spatele lui scrie: eşti parlamentar, să furi?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântare

În viaţă iubirea mai îngenunchează,
Se ofileşte-n inima care o păstrează,
Ar vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Ar vrea sensul înnoirilor senine,
În cerul vieţii să se simtă bine,
Albastră să-i fie sclipirea din zare,
Inima să-adune razele de soare.

Dorul să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte, cu tumult
Toamna să-i aducă rodii pe pământ.

Rodia cea mare să fie încântarea,
Zvâcnirea să fie zborul, asaltarea,
Inima cât pumnul diamant-virtute,
Nestemată-n ciocul condorului din munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri şi râuri şi o punte
În vârstă de un milion de ani...

Ţi l-am adus în braţe pân' la poartă
E minunat şi piatra lui e grea,
Comerţul ambulant cu munţi se poartă...
Dar unde-ai să-l aşezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreţi ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Şi-am dat puţin pe el... un chilipir...

Iubita mea, găseşte marea vale
În care să-l aduc şi să-l răstorn
Şi-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

Iubita mea ţi-am cumpărat un munte
Sa faci cu el ce-i şti şi ce vei vrea,
Eu mă retrag în peşteri muribunde
Că am uitat să-ţi mai şoptesc ceva:
Am dat pe acest munte VIAŢA MEA.

Din marele bazar cu amănunte
Plătind cu viaţa tot ce scump era,
Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte...
Păcat ca n-o să-ncapă-n lumea ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe fericite

Val de ape, vârf de munte
Netezesc priviri de stea,
Între clipele mărunte
Inima-mi e-n umbra ta.

Cântă valul, zarea cântă,
Buzelor tale se-nchină
Poezia-n rimă sfântă,
Forma pură de lumină

Val de ape, buze dulci
Netezesc şi visele,
În inima-mi de te culci
Tu cu toate stelele.

Nu adorm, adun din ape
Lebedele cu mult drag
Şi din munţi aduc aproape
Raze dulci fixate-n prag.

Iată, asta-i fericirea
Clipelor uşor mărunte,
În ea se scaldă iubirea,
Spuma mării, sus, pe munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisc de târziu

Copil fiind, ziceam: iubirea-i munte
Ce-şi semeţeste piscurile-n cer,
Şi celui care vrea să îl înfrunte,
Puteri deosebite i se cer.

Când am crescut, m-am opintit spre munte,
Fiind adolescent îndrăgostit;
Pe drum arid, spre piscurile-i crunte,
Nu doar odat-am fost rostogolit!
Azi sunt matur şi mă tot uit spre piscul

Pe care-o viaţă-ntreagă l-am visat,
Cunosc ce greu e drumul, care-i riscul
Dacă spre vârful lui te-ai avântat.

Şi totuşi urc! Îmi sângeră piciorul,
Şi inima tot mai ades suspină,
Dar nu mă dau bătut; mă-npinge dorul
De a sta sus, cu fruntea în lumină.

S-aproape sus! Mai e o stâncă sură,
Dar muntele îşi cere jertfa lui:
Se prăvăleşte-n hău câte-o făptură!
Şi-o altă cale spre-a urca sus, nu-i!

Rămân aici? Renunţ? Merg mai departe?
Voi reuşi sau nu? E greu de spus!
Ştiu doar că încă-o stâncă mă desparte
De piscul cel ameţitor de sus!

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

Am să te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi ştiute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Poveşti vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătişaţi o să păşim şi – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat că printre atâtea rele,
Există şi iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiţi – vă până veţi ajunge stele!

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Şi marea va urca din nou pe munte,
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe braţe peste a vieţii punte.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dintre alpinişti erau din grupul lui Fischer, dar pe la sfârşitul cozii au apărut, în cele din urmă, şi doi dintre coechipierii mei, Rob Hall şi Yasuko Namba. Modestă şi sobră, Namba, la cei patruzeci şi şapte de ani ai săi, mai avea un drum de patruzeci de minute până să devină cea mai în vârstă femeie care a escaladat Everestul şi a doua japoneză care a urcat pe aşa-zisele "Şapte Vârfuri", cele mai înalte piscuri de pe fiecare continent. Deşi avea doar patruzeci şi două de kilograme şi era slabă ca un ţâr, avea o voinţă extraordinară; uimitor, dar dorinţa ei de neclintit fusese cea care o împinsese pe Yasuko în sus pe munte. Mai târziu a ajuns şi Doug Hansen deasupra Pasului. Acest membru al expediţiei noastre era un poştaş dintr-o suburbie a oraşului Seattle care pe munte devenise cel mai bun prieten al meu.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste melancolică

Teiul îşi scutură florile
Pe pletele tale,
Parfumate flori şi petale
Deschid codrul şi porţile,

Aurite ale cerului
Îngeri cu stele în frunte,
Strălucesc ca apele izvorului
Argintiu ce alunecă pe munte.

Apleacă-ţi capul pe mine
Să-ţi şoptesc la ureche tainele iubirii,
Nu-ţi fie frică de stelele fine
Care apar din cerul nemurii,

Şi numai lasă-mă să te îmbrăţişez
Cu o dragoste melancolică,
Iar buzele să mi le aşez
Pe buzele tale când noaptea te ridică.

poezie de Octav Hriţcu (19 iulie 2021)
Adăugat de Octav Hriţcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult mai greu

E mult mai greu acum s-asculţi
decât să faci ce-ţi place
dar vai cum plâng atât de mulţi
ce nu mai pot desface.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu am s-ascult de Dumnezeu
căci cei ce râd de El acum
amar vor plânge-odată-n scrum.
E mult mai greu acum muncind
decât să te laşi lenei
dar vai câţi zac acum scrâşnind
în muncile gheenei.
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi munci cu Dumnezeu
căci cei ce lenevesc acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

E mult mai greu să urci în sus
decât s-alergi în vale
dar ce frumos e la Isus
iar fără El, ce jale...
— Să-mi fie orişicât de greu
eu voi urca spre Dumnezeu
căci cei ce prea petrec acum
amar vor plânge-odată-n scrum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!