Cerșetorul de ocazii
În mileniul nostru aspru unde-i soarele torid
Cerșetorul de ocazii de-un bătrân e-ndrăgostit,
Urcă-n trenul conștiinței, jură că n-are picioare,
Degetele de la mâini sunt întoarse către soare,
Ochii sunt cruciți, cu dânșii cercetează stelele
Când adorm în tren bătrânii, uitând portofelele...
Numai că bătrânul nostru, coborâtor de pe munte,
Dur și aspru, prefăcut, gândurile își ascute,
Nu adoarme, dar se face că-i în lumea lui Moș Ene,
Cerșetoru-i ia bănuții și-i ascunde în izmene.
Moșu-i pune stânga-n gât și cu dreapta-l nimerește
Unde banii i-a ascuns. Toată lumea se trezește.
Cerșetorul de ocazii vrea sa fugă, cale nu-i,
Trenu-aleargă peste șine cu viteza calului,
Apoi fluieră, nechează, de durere cerșetorul,
Fiecare răsucește, ba o mână, ba piciorul,
Plin de lacrimi și mânie încă varsă-njurături,
Pe spatele lui scrie: ești parlamentar, să furi?
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre trenuri
- poezii despre somn
- poezii despre picioare
- poezii despre cai
- poezii despre Soare
- poezii despre viteză
- poezii despre stele
- poezii despre promisiuni
Citate similare
Cerșetorul
Întâlnindu-l pe peron
Mi-am zis: sărăcuțul om...
Hai să-i dau și lui un RON,
Dar el îmi ceru de-un rom.
epigramă de Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre gări sau epigrame despre cerșetorie
Dragoste de scrum
Moș Martin, rege-n Carpați,
Falnic se plimba pe creste
Printre brazii cei înalți,
Despre el se duse veste...
Purta stelele în brațe,
Le rotea frumos pe frunte
Și în urme punea stanțe
Însemnând munte cu munte.
Smulgea fulger din tabloul
Cerului străpuns de nori,
Peste tot era eroul
Celor slabi și visători.
El avea un duh cu semne
Și-n fața lui Dumnezeu,
Îi plăcea să se îndemne
A învinge rău și greu.
Acum însă-al nostru rege
N-are sânge-n mădulare,
Se simte stingher și rece,
Nu mai are căutare...
Doar la el, pe munte, sus
Mai privește stelele
Și visează că e urs
Cât îl mai țin zilele.
Mormăie, umbra își tunde,
Vrea să iasă iar pe drum,
De el viața se ascunde
Într-o dragoste de scrum!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre înălțime
- poezii despre zile
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre urși
- poezii despre tuns
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
O baladă modernă a morții cerșetorului de sub pod
noaptea înainta tot mai hotărât peste umbrele orașului
frigul atacase violent totul deasupra asfaltului crăpat de timp
în cârciuma din gang fumul de țigară se întinsese gros, ca un nor alburiu,
deasupra puținilor clienți rămași
vocile tari și răgușite umpleau aerul călduț,
plin de un miros greu de transpirație
la o masă șubredă, un cerșetor își calcula, ușor amețit, gurile de vodcă rămase în pahar
și asculta cu atenție o poveste porcoasă spusă lângă el
care nu se mai sfârșea
cerșetorul termină ultima sorbitură
după care cerși de la o masă vecină cinșpe mii pentru încă o vodcă ieftină
despre care lumea spune că e făcută în camera din spatele barului
din fecale macerate de om
o bău cu sete la tejgea în picioare, într-o înghițitură prelungă
se închise la toți nasturii paltonului său ros până la căptușeală
își aprinse o țigară
și ieși în aerul înghețat al orașului
vântul de decembrie bătea cu îndârjire peste străzile goale
înfrigurat, cerșetorul își scoase radioul său mic din buzunarul de la piept -
singurul lux pe care și-l mai oferea în ultimii ani -
își potrivi bine căștile în urechi și deschise pe postul său obișnuit de muzică clasică.
forța notelor simfonice ale concertului pentru trompetă in Mi bemol major a lui Haydn îi inundă urechile arse de ger -
îl mai auzise o dată, demult, și-i plăcuse teribil
înveselit, dădu mai tare volumul radioului și continuă drumul spre culcușul său de sub pod
între țevile de apă caldă
se apropie de calea ferată și sări atletic peste șinele înghețate
fără să mai audă nimic
când, pe neașteptate, întoarse privirea și văzu luminile unui tren de noapte năpustindu-se spre el
primul lui instinct îi comandă să sară din mijlocul șinelor în dreapta sa
din fața trenului în viteză
o bucurie imensă însă îl cuprinse bizar
pe când se uita la trenul ce se apropia cu viteză de el
la gândul că moartea îi e la doar 2 secunde depărtare -
astfel, se decise, într-o fracțiune de secundă, să renunțe la restul de viață
și-n concertul lui Haydn,
și să aștepte trenul acolo - singur și liber -
în mijlocul șinelor
aproape imediat, un sunet sec, urmat de un zgomot de oase sfărâmate,
umplu pentru o clipă spațiul întunecat de sub pod.
trenul izbi din plin cerșetorul ce stătea în picioare, nemișcat, în calea sa,
aruncându-l brutal în tufișurile cu țepi înghețați de pe margine
pacea se reașeză încet peste noapte
odată cu stingerea ultimelor sunete ale trenului ce gonea indiferent mai departe
viața părăsea leneș trupul zdrobit al cerșetorului
pe ultimele acorduri ale trompetei din concertul în Mi bemol major al lui Haydn
sub coloanele podulului din beton masiv
în noaptea ce stăpânea abia acum, autoritar, orașul pustiu și înghețat
poezie de Adrian Crețu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cerșetorie, poezii despre gheață, poezii despre urechi, poezii despre trompetă, poezii despre sunet sau poezii despre secunde
Cine dă, lui își dă...
Lângă un sătuc de munte, în hățișuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic își făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ și din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori și păsărele.
Făr de nici-o mângâiere, far de nici-un ajutor,
Rezemat în niște cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit așa, sărmanul, își ducea al vieții fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.
Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerșească demâncare,
Arătându-și trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!
Îl știa de mult tot satul și, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulțumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!
Ani în șir trecu de-a rândul, mulți din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Și din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-ași mai schimba cojocul, cârja, tolba și sumanul.
Înaintea lui sătenii îi ieșeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce își lua darul, tuturor zicea cu pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!
De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerșetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.
Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, și la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
De acuma, știu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!
Cerșetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândește s-o mai ție.
Și-i repetă și stăpânei vorba lui, cu multă pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!
După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Și,-obosit, se odihnește pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihnește bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic și-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit și mort de foame, și uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
Moșule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Și nu am gustat nimica, nici măcar un colț de pâine.
Știu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îți mai pun ceva în tolbă, ba și cei ce-o fac în silă.
Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Și chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată și-o mănâncă; potolește-ți foamea-n pace;
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!
După ce mâncară pâinea, mulțumindu-i, a plecat
Spre căsuța boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrățișează,
Dar deodată rău îi vine și la față se-ntristează.
Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă și frumoasă
Ce mi-a dat-o cerșetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!
Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-și vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Țipă, urlă de durere, conștiința nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viață, dar nimic nu poate face.
În durere-și vede fapta cea mârșavă și debilă
Și își ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moșului, trecând în pace:
"Cine dă, lui își dă, tată, cine face, lui își face''!
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre voce, poezii despre pâine, poezii despre moarte, poezii despre mamă sau poezii despre durere
Pe pământ, lucrurile nu sunt statornice, lumea când îl înalță pe om, când îl umilește, și asta se întâmplă pentru că omul este nestatornic. Nestatornice sunt lucrările lui, gândurile lui, nestatornice sunt cele ce se petrec în viața lui în această lume. Minunată este smerenia Hristosului nostru. Întreaga viață a Domnului nostru nu este altceva decât un exemplu de smerenie, ca să ne ajute să ne smerim cugetele noastre, căci mereu vrem să avem mai mult și să satisfacem egoismul nostru întunecat.
Părintele Efrem Athonitul în Despre credință și mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre smerenie, citate despre întuneric, citate despre gânduri sau citate despre ajutor
Judecând un cerșetor apt de muncă și un hoț, am pedepsit mai aspru cerșetorul, fiindcă fura din mila sufletelor.
aforism de Tiberiu Petre (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre cerșetorie, aforisme despre suflet sau aforisme despre muncă
Bătrânul cerșetor
La colțul străzii e un cerșetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispășeste râsul tuturor.
Adolescenții se mai țin de glume
Și-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân și înțelegător,
Cu noi, cu toții, dar, cu cei mici, anume.
Și cine observă, într-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerșetorul, a uitat să moară.
Sub zdreanța lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.
poezie celebră de Adrian Păunescu (19 aprilie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre uitare, poezii despre râs, poezii despre religie, poezii despre adolescență sau poezii despre Dumnezeu
Arcturus e un soare care se aseamănă mult cu Soarele nostru în ce privește vârsta lui, e tot un soare matur; Vega însă e un soare tânăr, în toată puterea lui. Pentru Vega abia acum începe adevărata viață, pe când Soarele nostru a început de mult să coboare spre dclin.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Soare, citate de Victor Anestin despre Soare, citate despre început, citate de Victor Anestin despre început, citate despre vârstă, citate de Victor Anestin despre viață, citate despre tinerețe, citate de Victor Anestin despre tinerețe sau citate despre maturitate
Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerșetorul, eu, țarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferințele oamenilor. Există numai Unul și nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Și ar fi bine să nu recunoaștem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simțim în noi acel "EU" și să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite și inevitabile amărăciuni și suferințe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință, citate de Lev Tolstoi despre suferință, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate despre superlative, citate de Lev Tolstoi despre superlative, citate despre scriitori, citate despre existență, citate de Lev Tolstoi despre existență sau citate despre cerșetorie
* * *
cititorul de oameni
se trezește cu noaptea în cap
plimbându-și ochii
de la stânga la dreapta
de la stânga la dreapta.
vede un punct
și încă un punct
și încă un punct
apoi se face lumină.
cerșetorul sprijină ușa supermarketului
exact cum o făcea ieri
iar cititorul de oameni
nu poate trece cu vederea
haina trei sferturi
din piele ecologică
neagră.
trecerea de pietoni
abia se mai vede.
străzile se pierd
înghesuite într-un oraș fantomatic
și tocmai el
cititorul de oameni
subliniază cu verde
noxele mașinilor înmatriculate
într-o țară vecină.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre verde, poezii despre vecini, poezii despre trecut, poezii despre poluare, poezii despre pietoni, poezii despre oraș, poezii despre ochi sau poezii despre noapte
Cerșetorul și supraponderala
Îi cere uneia cu multe kile:
- Un leu, mâncați-aș, să îmi dai,
Că n-am mâncat de două zile.
- Fantastic... ce voință ai!
epigramă de Vasile Iușan (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe epigrame despre zile, epigrame despre timp, citate de Vasile Iușan despre timp, epigrame despre mâncare sau epigrame despre greutate
Eu vin din lumea lui foaie-verde
Eu vin din lumea lui foaie-verde
De unde dorul este pribeag,
Unde dragostea ni se pierde
În tot ce-i frumos și ni-i drag.
Eu vin din lumea lui Făt-Frumos,
Unde totul este iubire,
Cânt doina pe fluier de os
Și caut calea spre fericire.
Eu sunt făcut din lutul barbar
Țara o doică cu sânul plin,
De la ea am supt lapte cu har,
Dar și mierea și vinul pelin.
Îmi pare c-aud depărtările cum
Plutesc pe aripi de dulce mătase,
Pe toate-aș vrea să le-adun
Din rune trecute, din vise și oase.
Sub fruntea adânc-a Carului -Mare,
Scârțâie cumpăna fântânii și-atât,
Doamne, unde-i mâna Ta, oare,
Să mi-o pui drept fular peste gât?
Eu vin din lumea surâsului Tău
Și glasul duios îmi sună-n timpan,
Eu nu Ți-am făcut nici un rău,
Trece-mă, Doamne, frumos în alt an.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre țări, poezii despre vin, poezii despre mâini, poezii despre miere, poezii despre lut, poezii despre lactate sau poezii despre frumusețe
Bătrân în genunchi
E bătrân, înfrigurat, cu haine vechi, dar cu o floare-n mână,
așezat în genunchi în fața ușii închise de la biserica din sat,
e obosit, dar își spune rugăciunea-n șoaptă,
atrăgând privirile uimite sau scărbite ale unor trecători.
Unii au milă și-i dau bătrânului bani, iar alții trec nestingheriți,
dar bătrânul se roagă și plânge,
că e singur și neajutorat
soția lui murise cu mulți ani în urmă,
dar urmează o minune soarele încălzește ușor atmosfera
și cineva vine și-l ia pe bătrân,
ducându-l într-un loc feeric plin de bucurie și iubire,
unde amintirile se mai pierd din când în când
și floarea înflorește, iar petalele ei cresc în culorile zilei.
poezie de Eugenia Calancea (23 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre soție sau poezii despre plâns
Arhitectură
sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcția ochilor
tu parcă privești spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toți locuitorii pământului în camera noastră
și cum de te uiți la fiecare ca și cum l-ai cunoaște
suntem doar noi
îți jur
și privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar și în ochii mei distingi ființe cu mâini și picioare și cu papuci de casă
care privesc în direcția ochilor
și tu parcă privești spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce ești m-aș da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poți privi și pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mișc
stau aidoma ție ca un perete
și aștept cutremurul să ne surpe
poate așa
o să moară toți oamenii ăștia ai tăi imaginari
sau cel puțin
o să ni se amestece cărămizile
poezie de Rareș-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inventatori, poezii despre imaginație, poezii despre femei sau poezii despre cutremure
Eu sunt cerșetorul...
Eu sunt cerșetorul,
Care vine la masa ta
Să-ți ceară un bănuț
Pentru o carte de poezie
Toți ai mei s-au dus
Nu mă mai încape nici cerul
Nici pământul
Fluturii de sticla s-au spart
Demult
Mă mai întâlnesc cu ei
Mă mai întâlnesc cu mine
Copil fiind
La mese-întinse de Crăciun
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre fluturi, poezii despre cărți, poezii despre copilărie, poezii despre Pământ sau poezii despre Crăciun
În lumea iubirii
În lumea în care, se naște iubirea
Sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-și clătească privirea
Cu iasomii, trandafiri, tuberoze!
În lumea în care, se naște iubirea
Sunt numai cuvinte de pluș.
Să mângâie suflete le e menirea,
S-alunece lin pe arcuș.
În lumea în care, se naște iubirea
E limpede apă și-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-și duc fericirea,
Pământului, dându-i ocol.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din În lumea iubirii
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre tuberoze, poezii despre suflet, poezii despre roz, poezii despre naștere, poezii despre inimă sau poezii despre fericire
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre căile ferate, poezii despre vinovăție, poezii despre prăpăstii sau poezii despre muzică
Vis de nuntă
Ea cuprinde a lui mână
Între palmele-i plăpânde,
Și-alipind-o de obrazu-i,
Plecând fruntea, își ascunde
Ochii triști, cuprinși de cearcăn
Și gurița-i suspinândă,
Pe-al lui piept scăldat de păru-i
Și de șoapta tremurândă.
Tot mai tare mâna-i strânge,
Tot mai tare îl îmbie.
Disperarea dar o-nfrânge,
Varsă lacrimi de mânie...
A ei inima bogată
Mult rămas-a sărăcită,
Și de zbucium și de freamăt
Se învinge, și-i slăbită.
Cu priviri păienjenite
Vede toate-n tremurare
Și pe-o clipă, că ar strânge-o
El de mână, ei îi pare.
Și atunci îmbrățișează
Mai cu foc pe acel care
Sub privirea-i se întinde
Ca apusul peste mare.
Toată mintea ei și-așterne
În visări ce n-au menire,
De-al lui piept când își rezeamă
Tâmpla arsă de zvâcnire.
Se încheagă între lacrimi,
Pe sub pleoapele închise,
Un vis dulce și ferice,
Visul rege peste vise
Ce mai până-o zi în urmă
Îl purtau ei împreună.
Vis de aur cu icoane
Și cu preot ce-i cunună.
Și ca-n vis, icoane multe
Îi privesc dinspre altar,
Și ca-n vis apare preot
Cu cădelniță cu jar...
Numai visul nu-i același,
Nu se-nalță din pustiu,
Ci e stins, de ieri rămas-a
Doar un plânset trist, târziu...
Dar ca-n vis, icoane multe
O privesc cum se cunună
Cu durerea și amarul
Când îl strânge iar de mână.
Și pe nume îl șoptește,
Și îl cheamă la trezire
Pe-al lui piept când pleacă fruntea
Peste floarea lui de mire.
Și ca-n vis, același preot
Ține slujbă-n ceas târziu...
Dar icoane vechi și multe
Privesc mirele-n sicriu...
poezie de Cristian Cruți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre nuntă sau poezii despre monarhie
Cerșetorul face mai multe povești din povestea lui...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2015)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Otrava-i a ta
Lumea își leagă tinichele de picioare
Când în liniștea cerului vrea ca să zboare,
Găzduiește lacrimi în buze de stele
Așteaptă în vis, pe rând, să le spele.
Zbuciumă gesturi în vechea scriptură,
Viscolește fumul prin fereastra cu ură,
Am galaxii rebele în suferințele mele,
Iubirea ta renaște cu rănile în ele.
Scântei mai presus decât simțurile noastre
Străbat divinitatea luminilor albastre,
Curge risipită credință-mblânzită în noi
De mitologia lacrimii scăldate în ploi.
Te renasc în mine surâs de sărut feminin,
Cuminte trăiesc în zborul uitării senin,
Ofrandă aduc Domnului pe Golgota lui Sfântă
În clipa iubirii ce-n iubire ne-nfruntă.
Tu leagă-mi tinichele de flori la picioare,
Scoate-mi inima și-o usucă la soare,
Pune câinii să muște cu poftă din ea,
Sunt sigur c-o să moară, otrava-i a ta!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viscol, poezii despre sărut, poezii despre suferință sau poezii despre simțuri