* * *

Nu vântu-n codru se perindă.
Nu frunze cad pe măguri, rar.
Din albăstrimea infinită
Şiroaie curg de psalmi stelari.

Văd: cu albastra ei maramă,
Pe nori uşori din cerul nalt,
Se-arată Preaiubita Mamă
Ducând pe Pruncul Preacurat.

La răstignire-n lume iară
Îl duce pe Cel Înviat:
"Te du, Iisuse, dormi pe-afară,
Sub vreun tufiş însingurat."

Zărind câte-un pribeag, spre dânsul
Mă-ndrept, prindu-l trist, duios:
Au, nu cumva e însuşi Unsul
Cel cu toiagul noduros?

Şi poate-n clipa cea de taină,
Trecând, nu voi vedea de-ndat'
Că-n brazi e-un heruvim şi-n iarbă-
Mântuitoru-nfometat.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul albastru

Desprins din codrul secular
Un curcubeu se regăseşte,
Ascuns în cioata de stejar
Unde tăcerea întâlneşte,

Apoi urcat pe cerul trist
Alungă norii cei zburdalnici
Şi cu pretenţii de artist
Răsare printre brazii falnici,

Se scaldă-n mare până-n zori
Creând un peisaj măiastru,
Pe cerul părăsit de nori
Devine-un curcubeu albastru,

Iar după ploaia cea trecut
Se-nalţă-n zare peste lume
Trecând pe podul cel de lut
Spre marea nopţilor postume.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmi din Biblia Vieţii

Sapă-n stânca cea mai tare
Câte-o vorba ziditoare,
Scrie pe cerul infinit
Visul tău neprihănit,
Spală-ţi fapta vinovată
În albia argintată,
Împarte-un zâmbet şi mulţi ani
Cu cel mai trist dintre duşmani,
Caută-n dumnezeire
Ne'mplinita ta iubire,
Umple ulcioarele de lut
Cu clipa întâiului sărut,
Zilele înlăcrimate
Le aruncă mai departe,
Scaldă-ţi ochii pe alee
În culori de curcubeie,
Caută în cel ce crede
Steaua care nu se vede...

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Iisuse, eşti speranţa mea

Lacrima din ochii tăi, Iisuse,
În palma mea a căzut.
Sângele tău sfânt
În apă limpede s-a prefăcut.

Rănile tale şi pe mine m-au durut.
Ştiu că-ai fost vândut cu un sărut
De un ucenic pe care l-ai iubit mult,
Căci aşa a fost scris de la început.

Iisuse, într-o zi din nou ai să vii,
Căci tu eşti cel de pe urmă şi cel din întâi.
Eu la tine mereu mă voi ruga
Tu, Iisuse, eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (6 noiembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepe corăbii

I

Dacă lupul urlă la o stea,
Semn e cum că-i cerul ros de nori.
Rupte burţi de iepe-n albă nea,
Pânze-ndoliate de mari ciori.

N-o să-şi scoată gheara de azur
Cerul din duhoarea-i de gălbează,
Cetini-ţeste leapădă-mprejur,
Prin livadă, vântul şi nechează.

Auziţi? E grebla de-asfinţit
Ţesălând dumbrăvile ucise.
Voi, cu braţe smulse de vâslit,
V-aţi pornit spre ţările promise.
Da, plutiţi, sfârşiţi-vă suişul!
Glas de ciori vărsaţi din curcubeu.
În curând şi-o scutura frunzişul
Pomul alb ce-l am pe capul meu.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de Emil Iordache
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze târzii

Frunzele cad; la fel şi eu;
Câteva flori târzii au ochii umezi, irizând violaceu;
Ochii mei la fel.
Prea rar se-aude-n vreun tufiş o şoaptă lirică,
Voios sau trist un tril de păsărică –
Întreaga pădure-aşteaptă-un cântecel.

Poate să vină iarna: ea aduce mai aproape
De foc cercul ( zi de zi mai mic) de priviri mioape,
Prieteni vechi care vorbesc despre zilele de-atunci.
Lăsaţi-o; acum cerul este înnorat şi ud,
Iar primăvara şi vara-s deja trecut –
La fel sunt şi toate lucrurile dulci.

poezie clasică de Walter Savage Landor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Din suflet cad rare cristale
prin cerul şi-n cerul din mine,
în vuiet adună... cascade,
în salturi... simţiri libertine.

Cresc pomii mustind iar a verde
cu-nfipte în cer rădăcini,
pe ramuri purtând oseminte
de stele-martir şi lumini.

Cad picuri de timp îngheţat
prin ploi colorate cu rouă,
la altarul cel alb, cu vise udat,
tăcută aşteaptă Viaţa cea Nouă.

Dansează acum toţi macii în floare
să bucure câmpul cu pace,
s-aplaude îngeri - luminii de strajă -
nisip mişcător pe o filă de carte.

Ape şi văi forfotind neîncetat,
şi zei, şi demiurgi, pe-a cerului cale,
fărâme de spaţiu, munţii de timp
ce curg în astrale spirale.

O nouă Lumină se naşte tăcută
din Astrul spre ziuă pierdut,
o nouă Speranţă, o nouă Credinţă
în Omul cel nou, un nou Început!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărat a înviat!

Soarele se ridica zâmbind din locu-i iar
Şi vântul mângâia flori albe răsărite
Din clipa în care Iisus cel plin de har
A înviat din morţi. Iar feţele cernite

Se luminau deodat' cu bucurie mare
Şi-n rugăciuni se cufundau smerite
Mult preamărind pe Domnul fiecare;
Luminile jucau pe feţele umbrite.

Măslinii au uitat de răni şi suferinţă
Iar flori nemaivăzute se legănau în vânt,
Iisus a înviat după făgăduinţă
Şi bucurie mare aduse pe pământ;

Pretutindeni vestea, în grabă, s-a aflat:
"Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!"

sonet de Radu Băeş din Adevărat a înviat! (2004)
Adăugat de Radu Băeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele albe ale umbrei

departe
în adânc de codru
pe un meleag
cu nori de lapte grei
acolo oamenii seacă
de dor
de oftică
de trista lor cădere...

o flacără
aprinde-a lor mâhnire,
conduse
suflete oarbe spre pieire,
sclavii zeului indiferenţei
gol în nemurire...
mâhnire mocnind în abis

pe stâncile
de ger uscate
chiar sub cel soare
arzător din zi
cădeau
brazii din codru
apăru drept licărire
parcă ar fi de smoală
ori nu damnată
fiind de fel
plângea cu umbra de singurătate
cu chiuit de moarte şi blestem

vedea că-n locul cela
adormit de jale
pe unde ziua se lupta să stea
îşi învăţau cu sârg năpasta
îşi împlăntau inima-n ea
oh! de pe stânca
îngheţată-n soare
cu văicăreala ei
de moft
se chinui
să înţeleagă fapta
cum fără umbre
vieţuiesc cu zare
cum fără milă caută soroc
cuprinzând-o parcă starea
de a ieşi prin vis din joc

atunci în drum se aciua prostimea
trecând trecând trecând
cu orele uitate în simţirea-i
de tăciune plângăcios umbrit
dar prea cuprins fiind cu nesimţirea
se trezi parcă liber plin de avânt
pe un meleag departe
unde taina sclupta albirea orei
cuminţenia de sfânt

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia e-o legendă ce pune soare-n noapte,
Din fulgere croieşte lumina din răscruce
Şi-, n ceasurile negre, pudrează simplitate,
Să înflorească-n suflet iubirea ei cea dulce.
In ochii ei de mamă, femeia zămisleşte
Iubirea pentru pruncu-i, cu glasul cel duios,
Ea poate ca să poarte pe braţe, cât trăieşte,
Îmbrăţişarea-i caldă, prin nori şi timp ploios.

În mâna ei de zână şi timpul istoveşte,
Femeia-i rugăciune şi cântec de-nceput,
Iar când afară tună şi vremea se-năspreşte,
Ea este pragul casei şi zbor spre absolut.
Pe rozele din buze îi înfloresc cuvinte
Şi-, n şoaptele din noapte, aduce vântul lin,
Din suflet, ea revarsă noian de simţăminte,
Ca să ne crească aripi spre cerul cel senin.

E mamă şi regină, soţie şi iubită
Şi-, n aura-i de muză, poeme noi urzeşte,
Iar fruntea ei cu lauri îi e împodobită
De clipele apuse în timpul ce-o zoreşte.
În inima ei mare păstrează frumuseţea,
Când anii îi brăzdează lumina din obraz
Şi-, n toamnele iubirii, brodează tinereţea,
Sădindu-ne în suflet lumina din topaz.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că... odată

când voi uita ce-i viaţa şi voi privi-n pământ
voi şti că-i timpul pentru despărţire
şi-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând

privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
şi verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an

voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuşi
şi ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
şi să o las în loc de rămas bun

vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am ştiut
mi-s urmele o ceaţă prefirată
şi cel ce-am fost se toarce ca un fum

odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
şi m-oi intoarce... umbră într-un colţ de cer

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă poveste

La liman m-ai scos IISUSE al meu
Din mocirla-n care am bălăcit
Cu isop curăţind păcatul greu
TU, inimă curată mi-ai zidit!

Cât voi trăi pune-voi mult zel
A te cinsti cu sârg IISUSE
Voi fi mult- Milostive, blând Natanael,
Cu aceleaşi vechi şi tot mai noi resurse...
O, IISUSE preadulce, HRISTOASE IISUSE!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Ţara de Sus

(cu gândul spre Mihai Eminescu)

Trecând, nu poţi să nu opreşti,
Ajuns din zările albastre,
Să poţi vedea la Ipoteşti
Icoana poeziei noastre.

Săruţi, îngenunchezi uşor,
Faci semnul crucii spre Iisus,
Te duce gândul la izvor
Şi la LUCEAFĂRUL de sus.

Spre LACUL cel cu nuferi plin,
Înconjurat de falnici tei,
La FLOAREA-ALBASTRĂ, la suspin
Adânc pornit de dragul ei.

La buciumul din vârf de deal
Ce sună-a jale uneori,
La FĂT-FRUMOS, făr' de egal,
Să-l vezi o dată şi să mori.

Dar şi la PLOPII FĂRĂ SOŢ
Te duce gândul să rămâi
La pândă şi să prinzi un hoţ
Ce fură dragostea dintâi.

Te duce gândul zburător
La cerbii ce vin să se-adape,
Iar eu MAI AM UN SINGUR DOR
Să fiu mereu de voi aproape!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada muncitorului

Eu sunt un monstru pentru voi
Urzind un dor de vremuri noi,
Şi-n lumea voastră-abia încap...
Dar am să dau curând la cap.

O, dormi adânc, mereu, aşa,
În vise dulci, hidos burghez,
Oftând, palate de-ţi lucrez,
Eu ştiu şi bine-a dărâma.

În noaptea asta, iată, sună
O serenadă din topor,
Amanţilor pierduţi sub lună,
Poeţi cu putredul amor.

O, dormi în noaptea infinită,
Burghez cu aer triumfal,
Dar preistoric animal
În raţiunea aurită.

Sub luna blondă nu se plânge,
Ci răzbunările se curmă,
Martirilor scăldaţi în sânge,
Cânt serenada cea din urmă.

O, dormi... dar voi urca spre soare
În zbor sublim de-aeroplan...
Cu vise dulci, burghez tiran:
E aurora-ngrozitoare...

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului, 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul frunzelor de-apoi

Atâtea frunze mor şi cad,
Când mai abrupt, când mai uşor,
Pe un covor înşelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.

Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.

Şi cad, şi cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,

Şi curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i trişti, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul gândului

Iară scriu şi-aud afară Întunericul de smoală Şi salcâmul ud oftând, Cu frunzele delirând.
Plouă-n noaptea toamnei gri, Udă frunze zeci de mii Şi-n sicriele de fier, Aşez gânduri de rebel.
Mai curg rimele pe foaie Una, trei, zece, şiroaie, Iar prin ochii reci deîndat' Plânge cerul frământat.
Rătăcind prin amintiri Văd cum fostelor iubiri, Nu le pasă de-al meu vers, Eu alerg prin Univers.
Şi rămân în ploi şi vis Doar cu masa mea de scris, Mâzgălind pe-un pergament, Al gândului testament.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar va vedea cineva o femeie (la ospeţe) ducând îmbucătura la gură sau deschizându-şi buzele atât ca să i se poată vedea dinţii; ea îşi vâră îmbucătura în gură cât se poate mai în taină.

citat celebru din Dimitrie Cantemir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă încearcă o cruntă teamă

Eu am să tac, tu nu te teme
când lacrimile-mi curg şuvoi.
Din ochii mei, de multă vreme
curg lacrimile parcă-s ploi.
Eu cad prizonier tristeţii
când văd că tu mă părăseşti.
Când văd cum floarea tinereţii
pleacă din cele lumeşti.
Mă-încearcă o cruntă teamă
când îţi ating obrajii reci.
Când îţi acopăr cu maramă
ochii trişti, închişi pe veci.
Lângă crucea de pe piept
am să-ţi pun ca să-înflorească,
Trandafiri albi în buchet,
în rai să te însoţească.

poezie de Dumitru Delcă (6 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

nu doare
de aceea trecând
rănile sale
sunt doar amintiri
atâta doar
că ia cu el
şi duce departe
doar el ştie unde
cea mai importantă parte
a vieţii noastre
poate cândva
nu se ştie când
ne vom reîntâlni
cu tot ce-am făcut
am zis am urât
iubind trecând
uitând aşteptând
să fie oare
în ziua aceia
o altă înviere?
sub care cer
spre care mântuire
se îndreaptă el visul?
toate acestea
sunt doar închipuiri
aşa să ştii
tu cel care treci
neştiut
însingurat călător
prin ploaia rece
a propiilor tale închipuiri

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

E septembrie şi vara plânge-n zori cu diamante,
Cu bobiţe mici de rouă şi se-ndreaptă spre apus,
Cântă păsări migratoare în acorduri disonante,
Mierla şi privighetoarea au plecat spre sud... s-au dus...

Se mai zbat prin crizanteme fluturii cu praf de stele,
Tot mai rar susţin concerte greierii îmbracaţi în frac,
Zboară penele din cuibul părăsit de rândunele,
Şi o vrabie se-agită gureşă şi fără trac.

Toamna-şi pune şevaletul pe cărările din codru
Şi pe frunzele adormite ea pictează în culori,
Doar un brad veghează-n mijloc, verde ca smaraldul, mândru
Şi cu vârful se înalţă printre cariere de nori.

Vântu-n trecere grăbită smulge frunze de pe ramuri
Şi le-aşterne pe cărare pe sub paşii mei covor,
Norii plumburii se-adună şi cu stropi mi-aruncă-n geamuri
Când se scurge vara-n toamnă lunecând încetişor...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!