Femeia
Femeia e-o legendă ce pune soare-n noapte,
Din fulgere croiește lumina din răscruce
Și-, n ceasurile negre, pudrează simplitate,
Să înflorească-n suflet iubirea ei cea dulce.
In ochii ei de mamă, femeia zămislește
Iubirea pentru pruncu-i, cu glasul cel duios,
Ea poate ca să poarte pe brațe, cât trăiește,
Îmbrățișarea-i caldă, prin nori și timp ploios.
În mâna ei de zână și timpul istovește,
Femeia-i rugăciune și cântec de-nceput,
Iar când afară tună și vremea se-năsprește,
Ea este pragul casei și zbor spre absolut.
Pe rozele din buze îi înfloresc cuvinte
Și-, n șoaptele din noapte, aduce vântul lin,
Din suflet, ea revarsă noian de simțăminte,
Ca să ne crească aripi spre cerul cel senin.
E mamă și regină, soție și iubită
Și-, n aura-i de muză, poeme noi urzește,
Iar fruntea ei cu lauri îi e împodobită
De clipele apuse în timpul ce-o zorește.
În inima ei mare păstrează frumusețea,
Când anii îi brăzdează lumina din obraz
Și-, n toamnele iubirii, brodează tinerețea,
Sădindu-ne în suflet lumina din topaz.
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre trandafiri
- poezii despre toamnă
- poezii despre tinerețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.