Dora cercetă totul atentă, cu ochii ei mari, căprui, iar totul i se înfăţişă cât mai impresionant în faţa ochilor, mai ales vehiculul albăstrui; "Pacifis" i se păru senzaţională, uluitoare. Nu se grăbiră spre treptele ce duceau la bordul navei albastre, iar Lia, înţelegătoare, îşi adaptă mersul ritmului prietenei sale. Soarele împrăştia împrejur străluciri aurii, care aici deveneau albăstrui, datorită prezenţei uriaşului vehicul spaţial. Deşi nu se grăbiseră, nu merseseră repede, ajunseră totuşi în dreptul treptelor ce urcau spre puntea principală. Sfioasă, Dora se opri din nou înainte de a urca, tare emoţionată; avea să-l cunoască pe Don Juan, să-l întâlnească personal şi... cine ştie, cu puţin noroc sau ajutor din partea Liei, poate chiar să-i vorbească; în plus, îl va vedea şi pe director, cât şi pe domnul profesor Manea, dar şi pe ceilalţi...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găsind timp disponibil între două consultaţii, Lia nu ezită s-o caute pe Dora; cabinetul acesteia nu se afla departe de locul în care se afla Lia, evident, tot în Institut, pentru vizita medicală. Din fericire, o găsi; Dora era acolo. Lia îi transmise răspunsul lui Lucian. Auzind că poate veni în vizită la bordul navei albastre, domnişoara Bercea se bucură şi nu se feri în a-şi manifesta bucuria. Stabiliră însă ca ziua următoare, după-amiaza, să vină la bordul navei "Pacifis", pentru că ţinea tare mult să-l cunoască pe Lucian, iar dacă el plecase, ce rost ar fi avut să meargă acum?! Se mai înţeleseră ca dimineaţa următoare, Dora să vină în cabinetul Liei, pentru a rămâne cu Magda, pe la ora 09.30. Aceste amănunte fiind stabilite, Lia reveni la timp în locul în care continuau investigaţiile medicale; era rândul ei să intre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se îndreptă din nou spre Institut. Maşinile colegilor săi plecaseră deja. Portarul se miră să-l revadă, dar nu-l reţinu. Alex nu se îndreptă spre rachetodrom, unde, în negura nocturnă, staţiona în linişte uriaşul vehicul spaţial albastru, ci spre clădirea principală a Institutului. Se opri şovăielnic în dreptul uşii pe care scria "Director". Să-l deranjeze sau nu pe Traian Simionescu? El nu era Luci, preferatul dânsului, ca să-l deranjeze la orice oră, dar fie ce-o fi... Ciocăni.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinţii lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezenţa celor doi martori, Lucian şi domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea şi doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spaţială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniţi. După părinţii informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea şi Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai îşi asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian şi Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alţii doi, tot în uniforme: Alex şi Nistor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar cei şapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de faţă cu părinţii lor, care încercară să-i ajute, măcar puţin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinţii lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deşi nu-i gonea nimeni. Totuşi, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-şi mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezenţa directorului la bord, care se ocupa de instrucţia echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aştepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că era după-amiază, Lia nu intră în fostul ei cabinet de psihologie şi psihiatrie, s-o caute pe Dora, deşi îi lăsase acesteia la dispoziţie cabinetul ei. Totuşi, presupuse că Dora nu era acolo, ci în cabinetul ei, fiindcă avea şi domnişoara Bercea unul. Iar presupunerea Liei fu corectă; o găsi pe Dora în cabinetul acesteia. Dora tresări, plăcut surprinsă s-o vadă pe Lia; nu se aştepta ca numai cu o zi înainte de lansare, vechea ei prietenă s-o viziteze. Bucurându-se în egală măsură de revedere, cele două se îmbrăţişară şi se sărutară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian părăsi puntea principală a navei albastre. Rămasă singură, Lia şovăia: Să plece sau nu? O parte din ea îi spunea să plece imediat, dar o alta să rămână în aşteptarea lui. Inexplicabil, îndemnul de a rămâne se dovedi a fi mai puternic şi o reţinu la bordul navei albastre, în aşteptarea lui, a Don Juanului Insitutului. El pornise grăbit spre clădirea principală a Institutului, aceea destinată conducerii. Uită să ciocănească la uşă înainte de a intra în biroul directorului iar zărindu-l pe acesta, nici nu-l salută. Directorul tresări, ridicându-şi capul spre cel ce dăduse buzna în biroul său; îşi recunoscuse după glas preferatul, iar fiind vorba despre acesta, nici gând de supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngândurat, porni spre rachetodrom. Era aproape 10.00, iar soarele se ridicase strălucitor pe boltă, nici un norişor neîndrăznind să-i stea în cale, să i se împotrivească. Directorul urcă grăbit treptele navei albastre, iar când trapa se deschise, se opri, fără a trece dincolo de ea. Pe puntea principală se aflau toţi cei şapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea. Când auziră trapa deschizându-se, îşi ridicară toţi privirea, să vadă cine este. Zărindu-l pe director, tresăriră şi priviră îngrijoraţi spre ceasuri. Nu, nu era 12.00, deci, nu întârziaseră de la întâlnirea cu dânsul. Se foiră neliniştiţi, de parcă nu ştiau cum să se comporte în prezenţa directorului Institutului; doar domnul Eugen Manea părea foarte calm.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ce-i? Ai ceva important să-mi spui?
Dora: În afară de faptul că plecaţi azi, peste doar câteva ore... Da... Ghici cu cine m-am întâlnit aseară, năroado?
Lia: Nu ştiu. Cu cine?
Dora: Cu colegul tău cel frumos, comandantul misiunii, Don Juan, norocoaso! E un tip super; superb...
Lia: Cu Luci? Zău?
Dora: Chiar cu el. Şi m-a oprit, ba chiar a vorbit cu mine.
Lia: Serios? Despre ce?
Dora: Păi, ca să vezi... Despre tine.
Lia: Cum adică?! Despre mine?
Dora: Da. M-a întrebat, destul de direct, fără ocolişuri, dacă ai vreun prieten, adică, mai exact, vreun iubit.
Lia: De ce te-ar fi întrebat aşa ceva?
Dora: Habar n-am.
Lia: Şi tu ce i-ai răspuns?
Dora: I-am spus adevărul, evident, că n-ai nici un prieten şi că n-ai avut niciodată.
Lia: De ce i-ai spus aşa ceva?
Dora: Dar ce-ai fi vrut? Să-l mint?! Încearcă tu, dacă poţi; eu n-am îndrăznit.
Lia: Ah, pricep; privirea lui intimidantă... Dar n-ar fi trebuit să-i spui. Oricum, n-are importanţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În interiorul navei însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Aici, situaţia era "roză", deci, temperatura, mai mult decât plăcută şi mereu constantă, nu ridica probleme celor aflaţi pe puntea principală, la acea oră, cei trei băieţi, care intraseră, urcând rapid treptele ce duceau spre intrarea în navă. În aşteptarea "inspectorilor", îşi revăzură nava, aşa cum le indicase directorul, deşi, ştiind că totul era în bună stare, efectuaseră mai superficial această nouă verificare. Totuşi, controlară din nou toată aparatura navei aflate în stadiul de pregătire pentru o asemenea călătorie îndepărtată, bineînţeles, controlând de data aceasta mai în fugă totul. Erau foarte siguri că nu uitaseră nimic şi că totul era perfect pe acolo sau prin orice altă parte a navei lor. Totuşi, nu doreau să aibă nici o surpriză neplăcută, după cum nu aveau intenţia să se expună nici unui risc, tocmai de aceea revăzură totul. Terminară însă destul de repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ajuns pe puntea principală a navei "Pacifis" era chiar Lucian; părinţii lui plecaseră, deocamdată, spre birourile lor. Aveau să se întâlnească puţin mai târziu, la primul etaj al sediului principal al Institutului, unde se afla sala în care îşi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară. Deocamdată singur, Lucian îşi cercetă nava: frumoasă în interior, frumoasă şi la exterior; "Pacifis" – albastră, măreaţă... De decizia de azi a Comisiei depindea întâia ei misiune.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora îşi pipăi obrajii, parcă nevenindu-i să creadă că Don Juan chiar o sărutase şi porni visătoare spre cabinetul ei. Iar el, Lucian, cum să nu fi fost mulţumit, doar aflase, din surse foarte sigure, de la cea mai bună prietenă a Liei, domnişoara Dora Bercea, un amănunt foarte important pentru el: domnişoara psihiatru Lia, consilierul misiunii, bruneta cu chip angelic, de păpuşă, cea care-i pusese de mult inima pe jar, nu avea şi nici nu avusese vreodată un prieten, un iubit, care să-i zădărnicească lui cu ceva planurile de a o cuceri în următorii 13 ani de misiune. Aflase că, cel puţin în acest sens, avea cale liberă spre inima ei... Era un prim pas, deloc lipsit de importanţă, din punctul lui de vedere. Ajunse la maşina albastră fără a înţelege câtuşi de puţin ce se petrecuse în nava albastră, cu directorul şi nici nu se mai chinui cu încercarea de a găsi o explicaţie. Se urcă la volanul maşinii, ieşi pe poarta Institutului, iar de afară îi luă pe cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, continuând drumul spre oraş.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul şi doamna Stancu îi salutară pe director, pe profesorul Manea, pe ceilalţi părinţi şi pe colegii fiicei lor; de abia după aceea se îndreptară spre ieşire. "Merge împreună cu părinţii ei?!" îşi zise Lucian în gând, privind spre trapa navei, pe care familia Stancu tocmai ieşise; îşi continuă ideea, tot în gând: "Probabil că dânşii îl cunosc pe individul respectiv; desigur, asta ar explica de ce tatăl ei mi-a cerut mie să stau departe de ea, să n-o fac să sufere, favorizându-l astfel pe tipul ăla. Hmm... Rămâne de văzut, stimate domn..." Lia şi părinţii ei coborâseră deja treptele navei; încă se aflau pe rachetodrom; habar n-aveau de ce solicitase fiica lor această învoire. Părinţii Liei se urcară în maşina proprie, iar ea se îndreptă spre poarta Institutului, unde aşteptau cei doi body-guarzi, Florin Neamţu şi Bogdan Trană. Ceilalţi rămăseseră pe puntea principală a navei albastre; dintre toţi, doar lunganul părea necăjit; în minte îi răsuna doar numele "Adela, Adela..."

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseseră de câtva timp la bordul navei albastre. Domnul profesor Manea venise cu ei în navă, dar nu rămăsese prea mult timp. Se retrăsese, pentru a-i întâmpina, alături de director, pe oaspeţii serii. Rămaşi singuri, până la ora 17.00, cei şapte tineri erau liberi câteva ore, pe care le puteau petrece oricum doreau ei. Dansul li se păru a fi potrivit şi plăcut, adecvat vârstei lor. Deci, muzica se făcu auzită pe puntea principală. Cu acest prilej, Lucian găsi momentul potrivit pentru a o invita la dans pe Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, nu pricep de ce s-ar fi interesat de mine...
Dora: Nu pricepi? Poate că... Te iubeşte. Altfel de ce s-ar fi interesat? Gândeşte-te, Lia! Nu-i eşti deloc indiferentă. Am remarcat asta la el. Să fi văzut ce bucuros era când a aflat că n-ai nici un prieten.
Lia: Nu mai spune! Era bucuros?
Dora: Foarte. Atât de bucuros, încât m-a sărutat.
Lia: Poftim?!
Dora: Doar pe obraji, fugitiv, năroado! Cred că n-o să mai spăl niciodată locul în care buzele lui mi-au atins obrajii...
Lia: Ah... Ce tupeu pe el! S-o interogheze pe cea mai bună prietenă a mea... Ce-şi închipuia că o să afle despre mine?
Dora: Nu-mi dau seama ce... Dar tu ce intenţionezi să faci în legătură cu chestia asta?
Lia: Probabil că, deocamdată, nimic.
Dora: Deocamdată?!
Lia: Desigur, deocamdată. Pentru că, dacă el a îndrăznit să te interogheze pe tine, eu îi voi întreba pe prietenii lui cei mai buni despre el, iar spre deosebire de el, am avantajul că aceştia participă la misiune.
Dora: Te referi la...
Lia: Alexandru Ştefan şi Nistor Harris, geneticianul şi geograful. Ei sunt prietenii lui cei mai buni, de destul de mulţi ani. Doar să le câştig puţin încrederea, simpatia şi... 13 ani; am destul timp să aflu cât mai multe amănunte picante de la ei doi despre Don Juanul nostru. Şi tot spre deosebire de el, chiar am ce afla.
Dora: Chiar vei proceda astfel?
Lia: Bineînţeles. De ce nu?
Dora: Nu ştiu, Lia. Nu mi se pare corect.
Lia: Ba e foarte corect. El de ce să se intereseze despre mine şi eu despre el nu?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia se hotărî să se întoarcă pe puntea principală, iar dacă după câteva minute nu va întâlni pe nimeni, să plece înapoi de unde venise, adică în oraşul artificial. Cercetă atentă cu privirea totul, fiecare colţişor, dar nu găsi nimic în neregulă. Totul era aranjat, bine îngrijit, pus în ordine, curat; totul "sclipea" în jur. Se observa de departe că Lucian avea o grijă deosebită de această navă, de întreg aspectul ei, atât interior, cât şi exterior.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia o îmbrăţişă prieteneşte, cu căldură, cu afecţiune; cealaltă păru mult mai rezervată în gesturi, nu o întâmpină pe Lia cu tot atât de multă bucurie. Ambele intrară în cabinet. Magda se afla pe acelaşi scaun unde o lăsase Lia, rămăsese nemişcată. Când auzi uşa deschizându-se, nu se întoarse deloc s-o vadă pe Dora, nici măcar de curiozitate. Amândouă veniră în faţă, una lângă alta. Vrând, nevrând, Magda o zări pe prietena Liei. Dând ochii cu ea, tresări uşor: Dora chiar semăna foarte mult cu Lia. Era tot înaltă, suplă, tot brunetă, tot cu părul lung; doar ochii îi erau căprui, spre deosebire de cei albaştri ai Liei. În rest, chipul îi era la fel de blând, trupul la fel de suplu; asemănare foarte mare. Iar când mai şi vorbi, la fel de blând, asemănarea deveni şi mai izbitoare; aproape că nu le mai deosebea pe cele două prietene.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex însă nu avu parte de norocul colegului său. Şi pe el tot tatăl lui îl trezi, domnul Radu-Emanuel, altfel el ar fi dormit mult şi bine şi ar fi întârziat serios, nu glumă. Însă şi aşa întârzie, cu puţin peste ora 08.15; când ajunse el al bordul navei albastre, toţi erau deja acolo, chiar şi doctoriţa echipajului, Stela, cât şi profesorul Manea. Iar ca şi cum asta nu i-ar fi fost de ajuns, printre cei prezenţi pe puntea principală se număra şi directorul Institutului, domnul Traian Simionescu. Dânsul îl fixă cu privirea pe genetician de îndată ce acesta pusese piciorul pe puntea principală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, nu era pentru prima oară când rămânea doar el singur, în plină noapte, pe puntea principală a navei albastre "Pacifis", doar că, de data aceasta, spre deosebire de celelalte dăţi, nava nu mai staţiona pe rampa de lansare a rachetodromului Institutului, ci zbura în afara sistemului solar, în misiune spre planeta Proxima. Iar el era totuşi, după cum indicau cele şase mici buline aurii de pe reverul hainei uniformei sale, comandantul acestei misiuni. Şi nu era nici joacă, nici glumă, nici probă. Totul era foarte serios. Norocul lui că avea parte de nişte colegi minunaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!