Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Astfel își petrecură cei șapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puțin în privința dimensiunilor; chiar și a comandantului, mai ales că nu se știa mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el își alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spațială. Bineînțeles, nu reușiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine și zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Cât despre ploaie, nu încetase. Măruntă, deasă, încă mai ploua. Vremea se stricase și nu părea a se îndrepta în curând. Cei șapte tineri, împreună cu profesorul Eugen Manea rămaseră doar în interiorul navei "Pacifis", pe puntea principală, deși nu doar în acel loc. Lia deja se simțea ca o străină, nu ca între colegi, cu toate Maria și Lucian nu o tratau deloc astfel; poate nici Stela sau tânărul Mihai. În general însă, cam toți evitau discute cu ea, parcă până și profesorul Manea... Toți păreau mai distanți. Cât despre el, cel pe care-l acuzase, chiar dacă-i zâmbea din când în când, iar când se uita spre ea, n-o privea deloc cu ură, ci cu admirație, de vorbit nu-i vorbise deloc până seara, nu-i adresase nici un cuvințel. Trecuse de ora 18.30, iar ei încă erau în navă. Nu-i mai căutase între timp nici Horațiu, nici alt membru al Comisiei Disciplinare. Pe la ora 19.00, trapa navei se deschise. Toți își îndreptară curioși privirile în direcția trapei, pentru a vedea cine va sosi; era Traian Simionescu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Toți cei șapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecați în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuținau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniștiseră datorită faptului situația se clarificase, stresul creștea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei șapte tineri aceasta era prima misiune spațială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Și totuși, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru , evident, fără mine, Alex și Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuși membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ți închipui am fi lucrat ca proștii toți trei timp de cel puțin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am accept niciodată ca "Pacifis" plece fără ca eu fiu la bord, cu alții și să aștept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine știe câți ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Și oare altul ar avea grijă să nu pățească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar și ca simplu membru al echipajului, aș îngriji-o mereu cu multă atenție, n-aș neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aș fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aș fi de acord; nu din cauză n-aș avea încredere în tine, știu ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalți patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-ați putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

De data aceasta, nici unul dintre cei șapte tineri nu mai ajunse cu întârziere la Institut; erau toți pe puntea principală a navei albastre, înainte de ora 08.00 și-l așteptau pe instructor; doar Mihai plecase deja, pentru avea proba la geografie. După ajutorul pe care i-l acordase geograful cel înalt, era sigur că nu va avea probleme nici cu geografia, se simțea superpregătit și... plin de dulciuri! Mihai își spuse în gând că nu va mai mânca nimic dulce mult timp; Nis îl suprasăturase. Bineînțeles însă, geograful tot nu renunța la dulciurile sale; el nu se sătura niciodată! Nici Eugen Manea nu întârzie deloc; avu grijă sosească la timp (chiar înainte să fi plecat Mihai) și să se ocupe serios de elevii săi, de instruirea acestora, așa cum dăduse directorul dispoziții, dar nu numai din această cauză. Profesorul s-ar fi ocupat oricum de elevii săi, de pregătirea acestora.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Despre domnul Manea, Lia mai știa că este instructor șef, printre multe alte activități pe care dânsul le mai desfășura în cadrul Institutului, dar nu-i cunoștea pe elevii dânsului și nici nu deținea amănunte despre ei. Își dădea însă bine seama acei trei membrii de bază ai echipajului, care fuseseră și examinatorii lor și despre care mai aflase recent cum tot ei ar fi chiar și constructorii navei cu care vor pleca în această misiune, trebuiau fie cu siguranță dintre elevii domnului Manea, pe care dânsul îi pregătise și instruise; iar ea de abia aștepta să-i cunoască.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Iar cei șapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de față cu părinții lor, care încercară să-i ajute, măcar puțin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinții lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deși nu-i gonea nimeni. Totuși, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-și mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezența directorului la bord, care se ocupa de instrucția echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aștepta -l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cei șapte tineri porniră într-o incursiune prin nava albastră, pentru a o cunoaște mai bine, lucru valabil, bineînțeles, doar în cazul celor patru tineri mai noi în echipaj, conduși de cei trei colegi mai vechi. Cu această ocazie, Lucian stătu, după cum promisese, mai mult în apropierea Liei, oferindu-i cât mai multe explicații referitoare la uriașul vehicul cu care vor întreprinde îndelungata lor misiune, dovedindu-se a fi foarte bine informat și pregătit, deci, chiar nu era doar Don Juanul Institutului, bun de nimic altceva; dovedea că se pricepea și la altceva, nu doar la a fi pe placul fetelor, deși chiar și-n acel moment, tot pentru a-i face pe plac unei domnișoare, anume ei, se străduia el să fie cât mai explicit. Lia, evident, îl admira, dar în tăcere; era impresionată de persoana lui, dar cu totul altceva reieșea din comportamentul sau cuvintele ei; ea încă nu dorea să-și exprime sentimentele reale față de el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După ora 20.30, puntea principală se mai eliberă, căci plecaseră și cei 14 părinți, la bord rămânând doar cei șapte tineri și instructorul lor, domnul profesor Eugen Manea. După cum era de așteptat, imediat după plecarea președintelui, Nistor își despachetă râvnitele dulciuri; le simțise lipsa... La 21.30 trapa navei se deschise; de dincolo de ea apăru directorul, singur; îi găsi pe cei din interior lucrând conștiincioși la pregătirile pentru îndelungata misiune. Toți își îndreptară pentru câteva clipe atenția spre trapă; probabil se așteptau apară și președintele, nu doar directorul. Cum însă nu era decât Traian Simionescu, se liniștiră și își văzură în continuare de treabă. Iar directorul li se alătură rapid, dar în final păru mulțumit; Eugen Manea se ocupase de elevii săi serios, nu-i neglijase deloc; listele se prelungeau din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cei șapte tineri rămaseră doar la bordul navei albastre în acea zi, împreună cu instructorul lor, profesorul Manea, până seara, destul de târziu, în timp ce Comisia Disciplinară își continuase ancheta în cazul "Enka Lucian". Mihai mai repetase la geografie, împreună cu Nistor, chiar și aici, la bordul navei albastre, pentru ziua următoare, când avea proba la geografie. Se înțelegea bine cu lunganul; nici geneticianul nu mai părea a fi împotriva lui, deși uneori încă îi mai zicea "puștiule".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Rămași din nou singuri, doar cei șapte tineri, își continuară, într-adevăr, activitatea începută ziua trecută, aceea de a vizita nava albastră. Iar cum "Pacifis" nu era deloc micuță, nu reușiră nici până în seara acelei zile s-o vadă pe toată, dar după 27 iunie aveau destul timp s-o tot vadă, s-o tot cunoască, deci, considerară totuși, ceea ce văzuseră era suficient. Oricum, vizitaseră locurile mai importante, care chiar trebuiau cunoscute de toți membrii echipajului, nu doar de cei trei tineri care o construiseră; bineînțeles, pentru ei, "Pacifis" nu avea secrete. Parcă nici pentru tânărul informatician nu avea atât de multe, acesta reușind le afle din informațiile de pe computer, pe care le studiase cu atenție.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După intervievarea celor șapte tineri, oficializarea misiunii chiar se putea considera încheiată. Toți reporterii și persoanele oficiale invitate plecaseră în jurul orei 21.00, zona rachetodromului fiind mai liberă de abia în jurul orei 21.30. Mai rămăseseră doar cei șapte tineri, părinții acestora, domnul profesor Manea și directorul. Plecase chiar și Adela, cu părinții ei. Evident, lunganul își luase rămas bun de la ei, doar el îi invitase. Acum, la acea oră, era mai puțină aglomerație, iar cei rămași se pregăteau și ei de plecare spre casă. Înainte însă de a se retrage cu toții, profesorul Manea îi îndemnă pe cei șapte tineri să mai intre puțin în nava lor, pe puntea principală, singuri, părinții lor rămânând afară, să-i aștepte, iar ei procedară întocmai.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După plecarea tuturor invitaților, cu îngăduința directorului, cei șapte tineri porniră spre nava albastră împreună cu domnul Eugen Manea, luându-și deocamdată rămas bun de la părinții lor, care, dat fiind tocmai primiseră liber, se îndreptară nu spre locurile lor de muncă din Institut, ci spre case, stabilind să se întâlnească acasă, în acea seară, cu fiii sau fiicele lor. Nu la mult timp după încheierea ședinței, cei șapte tineri erau deja pe puntea principală a navei lor, deocamdată încă în compania instructorului Eugen Manea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Primul ajuns pe puntea principală a navei "Pacifis" era chiar Lucian; părinții lui plecaseră, deocamdată, spre birourile lor. Aveau să se întâlnească puțin mai târziu, la primul etaj al sediului principal al Institutului, unde se afla sala în care își desfășura activitatea Comisia Disciplinară. Deocamdată singur, Lucian își cercetă nava: frumoasă în interior, frumoasă și la exterior; "Pacifis" – albastră, măreață... De decizia de azi a Comisiei depindea întâia ei misiune.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Deocamdată, la acea oră, nu foarte matinală pentru o zi de vară, primul sosit dintre cei șapte tineri membri ai echipajului se dovedi a fi geneticianul Alex. Iar dacă mulțimea de curioși strânsă în afara Institutului nu putea crea probleme nici unuia dintre cei șapte, nu la fel se putea afirma și despre cei din interiorul Institutului, sau mai bine zis cele, pentru marea majoritate erau tinere domnișoare, angajate ale Institutului sau încă eleve. Era de înțeles a cui sosire o așteptau fetele – evident, nu a președintelui țării, ci a Don Juanului Institutului, comandantul misiunii, ele fiind marile lui admiratoare. Și pentru aceasta era una dintre puținele ocazii pe care le mai aveau de a-l vedea, ignoraseră complet "amenințarea" directorului – dânsul n-avea decât să ia orice măsuri împotriva lor, oricât de drastice ar fi acestea – însă ele, admiratoarele înfocate ale lui Don Juan, nu renunțau la șansa de a-l mai întâlni, măcar o singură dată înainte ca el să plece în anunțata misiune spațială, mult mediatizată în ultima perioadă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cei 14 părinți nu păreau dispuși adauge nimic, deci, nu luară cuvântul, mai ales când văzură că din nava albastră ieșeau cei șapte tineri. Îl lăsară pe director și se îndreptară spre copiii lor. Înainte de a se despărți, Eugen Manea le aminti celor șapte ca ziua următoare să nu sosească mai târziu de ora 08.00, când se vor întâlni, la bordul navei albastre. Evident, cu toții îi salutară pe director și pe profesorul-instructor înainte de plecare. Fiecare dintre cei șapte tineri mergea acasă cu familia, evident, cu mașina personală. Lucian mergea alături de părinții lui, spre locul în care Enka Iulian parcase mașina. Ajunși în apropierea mașinii, domnul Enka scoase cheile, dar i le întinse fiului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Oricum, cu ajutorul sateliților artificiali de telecomunicații, lansarea putea fi urmărită în direct la televiziune, aproape pe tot cuprinsul globului pământesc, de către cei dornici vadă acest eveniment. Până în momentul lansării, crainicul spațioportului vorbise despre obiectivul misiunii, misterioasa planetă Proxima, dăduse date referitoare la membrii echipajului, deși era conștient aceștia erau supercunoscuți, explicase pe larg despre uriașa navă spațială "Pacifis", despre instructorul șef al echipajului, domnul profesor Eugen Manea și despre directorul Institutului, domnul Traian Simionescu, vorbise despre modul în care a fost pregătită și organizată această importantă misiune etc. etc. În general, dăduse informații referitoare la misiune și nu avusese motive să se plângă, subiectul dovedindu-se aproape inepuizabil, iar în plus, se bucurase de un larg auditoriu, pentru oamenii îl ascultaseră cu interes, căci fiecare dorea știe cât mai multe lucruri despre tot ceea ce era legat de această misiune spațială ieșită din comun, din tiparele obișnuite până atunci.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Atunci, într-adevăr, se și apucară de treabă. Căutau alți patru tineri care fie potriviți pentru această misiune. În această zi, instructorul Eugen Manea și cei trei elevi ai săi (Lucian, Alex și Nistor) nu făcură altceva decât să cerceteze lungile liste cu numele celor ce activau în Institut, liste de pe computer, căci fără ajutorul computerului nu s-ar fi putut descurca. Ei cereau detalii amănunțite despre cei ce li se păreau a fi potriviți spre a le deveni colegi, amănunte care le erau oferite fără dificultate de către computer, din când în când amuzându-se pe seama vreunuia dintre cei cercetați. Greu de căzut de acord asupra viitorilor colegi; evident, fiecare avea alte preferințe.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cât despre colegul "Ucigașei", Ovidiu Băloi, zis "Cocoșul", pe el nu mai era nevoie -l anunțe nimic, doar auzise discuția, deci știa că fuseseră invitați toți cei 14 body-guarzi în vizită la bordul navei albastre "Pacifis". Lucian nu avu mult de așteptat până să sosească ceilalți colegi ai săi, Mihai, Maria și Stela și restul body-guarzilor, aduși de "Ucigașa"; portarul nu-i reținu, le permise trecerea, iar Petre și Adi intraseră împreună cu Lucian. Astfel porniră toți spre rachetodrom. Dintre cei 14 body-guarzi, doar cei doi care o însoțeau pe domnișoara doctor Stela, Șerban Fulger, zis "Tunetul" (acesta era cel bolnav, care își va încheia cariera de body-guard după data de 27 iunie) și Costel Frunză, zis "Violentul", mai intraseră în Institut, dar nu și pe puntea principală a navei albastre. Pentru ceilalți era pentru prima oară când intrau în Institut și tot ceea ce vedeau aici li se părea foarte diferit față de ceea ce era afară. Pentru ei era ceva inedit, cuvinte ca "rachetodrom, rampă de lansare, navă spațială, punte principală etc." lipsind cu desăvârșire din vocabularul lor până în acel moment; acum aveau de-a face cu ele pentru întâia oară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoția Dorei crescu în intensitate, mai ales că toți cei aflați în interior își îndreptară privirile în direcția trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deși nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalți nu-i erau necunoscuți, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi știa însă pe toți: pe profesorul Manea – doar dânsul și directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălțimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoștea că era încă doar un băiețandru și nu s-ar fi zis ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunțică și foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) și tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenția Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deși nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicității din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînțeles, le auzise de mult și Dora. Iar dintre toți, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; și pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook