Banca

O dâră verde iese din albă neaua-n crustă
Pe aleea de castani ce-o ştiu pe dinafară
De când îmi petreceam vacanţele de vară...
E banca îngropată în gându-mi fără vârstă.

M-aştern în loc de omăt cu visul din retină
Cu ochi deschişi; văd iarna, osos stingher de câine
În pas săltat trecând fără de ieri, de mâine...
Şi angelic chip din clasa liceului, o virgină.

Oh cât am aşteptat-o să vină să se-aşeze,
Să îmi pierd mâna-n păr cu ochi plimbând pe buze
Ce nu-ndrăzneam să cer, speriat să nu refuze
De-o atingeam în mutele-mi, dorinţele prea treze.

Am stat şi să răzbun trecuta neîmplinire
Într-un sărut prelung cu alta-n seva cărnii
În scârţâit de dinţi pân' la-nroşitul ţărnii
De buze sparte-n spasmul de-a inimii oprire.

Cât sufeream când banca o regăseam cu alţii
Ce-i profanau şi lemn şi semne scrijelite;
Cum n-ar fi fost pe lume atâte alte iubite
Şi singuru' aş fi fost ce-nalţa rugi cu psalţii.

Aş vrea să stea mereu ascunsă, neatinsă,
S-o port în mintea-mi vie cum ştiu şi-am cunoscut-o;
Numai a mea să fie, mireasa ce-am cerut-o...
Să-i stau pe braţe verzi, de lacrimi toată ninsă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechiuşă?

Am luat o lecţie de la un câine,
O căţea, în fond o umanitate-
Despre credinţa oarbă, de sinceritate
Fără de margini, peste orice mâine.

Am cunoscut-o suflet de gigant
Într-un sublim de-nţelepciune, stoic
Nespus nicicând, doar demonstrat eroic
Zilnic fără recompense, fără epatant.

În veci nu o să ştiu c-avea dorinţe;
De pentru câine e cumva vreo fericire?!?...
Nu mi s-a spus nicicând de câinii au iubire
Sau e o simplă chestie de preferinţe.

Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni şi c-un năsuc maro;
Parcă eram eu însumi credincios, un alter ego
Şi mă vedeam culcat iubitei 'n lanţ de salbe.

I-am fost la rându-mi bunul curator
Şi-am întremat-o-n nou dintr-o epavă;
Ştia de-atunci că i-a fost soarta gravă
Şi-n veci nu m-a mai părăsit... Un slujitor.

Mi-a arătat copii ce şi-i făcea-n ascuns,
Venea să mă invite să-i văd, mândră...
Au fost şi morţi deja când se uita-ntrebândă
De sunt frumoşi şi i-a-ngrijit 'ndeajuns.

În fond fusese veşnic o hoinară
Ce supravieţuia în mii de circumstanţe;
Era o enciclopedie d-experienţe, relevanţe
Şi mă ierta de câte ori plecam... O-ntreagă vară...

Nu ştiu precis de doar a îmbătrânit
Sau brusc a dovedit-o suferinţa
Căci niciodată nu şi-a exprimat voinţa
De-a vrea mai mult... decât stăpânul prorocit.

Oh câte rugi am înălţat la cer
Să vină primăvara cum ne promisese
Căci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duşi, mai duşi, suflet stingher.

Ne-am separat o seară oarecare
Crezând că i-am tratat şi suflet şi angoase,
Dar dimineaţa crudă o-ngheţase...
Murise Urechiuşă, ca o binecuvântare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Şi mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Şi atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... şi-am, mâine, rost?

Şi ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Şi-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi aşteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aş fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară

Se poate? M-am îndrăgostit de ţară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
şi-o simt aşa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veşnic vară,
aşa cum o visez, să aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o ţin, ca niciodată să nu piară, s-o sărut pe imn şi să-i închin şi eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
şi îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoşii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am şi eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheaţă, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, să îi fac buchet cu buze pline, maci
şi să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... şi s-o întreb în fiecare zi... Eşti fericită, ţara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir să-ţi dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Lăsat liber

Cui va rămâne sunetul ce-aud
Şi cine va mai scrie ce-am cuvinte?
Şi-atingerea cum va mai fi; nu nud,
Dacă nu sunt... şi n-ar fi rece, ce fac azi fierbinte?

Cum or mai exista copaci şi păsări,
Dacă se pierd de-un nevăzut în plus...
Şi cum se vor purta cămăşi, alte mătăsuri,
Pantofi, sandale... Fi-vor, cărăuşi?

Păcat şi pentru umbra ce dispare
Şi-i unică, un fel de-a fi, de forme...
Şi nici oglinda n-ar mai fi bogată; purtătoare
De-un chip mult mai puţin, în ramele enorme!?!

Şi aerul ce-l dezgolesc, cine-l va umple,
Sau pân-atunci ce va fi-n loc, în gol
Şi-n ziua naşterii, mai are cin' s-asculte?...
Căci mi s-a spus mereu că mi-este monopol?!

Şi numele, când va dispare de pe buze,
Ce se va spune-n loc; va mai fi iar expir
Cu aceleaşi note... Şi-unde pleacă muze,
Când mă pierd interlocutor şi izul... elixir?

... E un bagaj imens ce-l port drept hărăzire
Şi-ar fi sub înţeles să mi-l debarasez...
Aşa că nu mă-mpac, de ce n-aş vrea "oprire"?...
Şi tot mă chinui să exist?!?... Mi-am făcut EU-l crez!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privată fantasmagorie

Cât de necaz mi-e, că de-o să dispar
Voi lua cu mine în unicat lumii imagini
Şi sunete nu vor mai fi din corul planetar,
Ce le-am doar eu în timpanu-mi fără margini.

De pier eu, sigur piere o întreagă omenire,
Cum n-a văzut-o nimeni altul, al meu tablou,
Pictat cu acetatul de colină de-a mea fire;
O prismă ce întoarce vieţile-mi apuse, ecou.

Am un carrefour de trecători pereni prin minte,
Cu holograme plină; apar şi redispar blajin,
Cu glas cu tot, mişcări cu ochi lucind, cuminte...
Când câte unul, câte doi, zâmbesc şi pleacă, vin...

Sunt seva mea lucindă, serul meu sangvin,
Ce curge, îmi spală ce-am memorie eternă,
Cât îmi va fi, a mea, cât încă-i sunt cămin...
Că mi-o descopăr eu, în negru, c-o lanternă.

Ce multe-mi vor pieri de-al meu eter palpabil
Ce numai eu ating, e propriu', al meu feeric...
De mai găsesc, arar în noianul execrabil,
Un suflet ascultând necazul meu... vreun cleric...

... Din sputa mea de gel, ce-o ţin pe gât... Din sferic...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană

Se-nalţă chipul ce-mi atinge buze
Într-un sărut să mă divinizeze
Pe mine-un neştiut, cerându-mi scuze
De o mulţime de păcate -în mintea-mi- treze.

Şi stau urcat în estul de odaie
Cu flacăra de ceară-n mâini prelungi,
Tot aşteptând în prosternare inima să-ndoaie
Vis... ce nu ştie iertare nici dacă plângi, plângi.

Mă port într-un breloc trimis în chip
Transfigurat dintr-un ceva imaginar
De tragic, de sanctificat ca un Oedip
Şi umplu o lume cruciată în altar.

Mă scrijelesc în piatră, în lemn, pe pânză,
Să fiu reconoscibil, să fiu seamăn,
C-altfel nici rugile n-ar ajuta să vânză
Nespuse spovedanii către-un spirit geamăn.

Sunt pus să umplu golul de perfid
Mă coborând din negrul fără tonuri
La toate sectele ce se mânjesc pe zid...
Să-nveselească multitudine de Domnuri.

Mă tot întreb cum pot la infinit să sorb
Atâtea vini şoptite-n buze fade;
S-ascundă vinovate falsul morb
Crezând că liturghii se-ascult cum serenade.

Sunt un tapet de cer în trei dimensiuni
Închipuindu-mi că pot fi oprit din goană
De pedepsiri, creând deşertăciuni...
Doar că sunt prins mimându-mă, o icoană.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de cer, clipă albastră...

Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naşte-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.

Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Şoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.

Clipa-i cât o veşnicie, dacă ştii s-o guşti întreagă
Şi te-abandonezi în braţe, braţele cui îi eşti dragă.
Şi închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină şi va aştepta cuminte,

S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrăţişare
Şi să-i dai drumul la aripi, să se-nalţe, să coboare.
Poţi s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfăţişare,
În albastrul dimineţii, sau în ploile cu soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Aştept din când în când câte-un semnal
De la cei morţi; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l şters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Şi-ating cu mâna, c-ochi deschişi de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le aşteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ţinut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarţa-n canioane
Şi-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Şi inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Şi aştept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, că...uş

Aleargă rola încondeind foaia cu tuş
S-aştearnă caldul încă proaspăt din culcuş
De-o noapte-ngemănând chip gol cu spiriduş
Ce-mi bântuie în mintea-mi jucăuşă... jucăuş.

Doar a scăpat din colivia strălucindă cu peruş
Şi fredonează pe zăbrele c-un arcuş
Un zumzet bondăresc de-un mai de cărăbuş
Într-o zi ce-o pipăi... precum moalele de pluş.

Simt cordu-n pieptu-mi ritmic bătăuş
Pe pajiştea din malul de ceairu-alunecuş
Ce l-am făcut din albe flori un derdeluş
Înmiresmat, un altcumva... un vis de săniuş.

Îmi iau sprinţar din 'naltul corcoduş
O rămurea să-mi fac un galben cerceluş
Mă tăvălind pe câmpul fremătând pănuş
În joacă c-un flocos... zglobiu de căţeluş.

Îs în atelierul tatei mirosind a rumeguş
Şi văd la poartă aşteptând inert un cărăuş;
Un caretaş ce ţine-n braţe un rozaliu de bebeluş
Râzând fără de dinţi... în hohote, ghiduş.

Aş vrea să strig dar mă sufoc cu un căluş
Şi plouă cald, mă înec sub noru-n ropot duş,
Iar mâna-n loc de toc e c-un ţăruş
Ce împlânt cu scrisul... "SOS, veniţi acuş'!".

E-un gând cum spuma de-un bătut albuş
Cu capul prins în palmele-nroşite de-un frecuş
Ca un coşmar ce-aş vrea să-l şterg ca pe-un retuş...
Da-s eu, nu pot... e-un suvenir, de mine, un trepăduş!...

Cât coborâş, cât coborâş... şi cât urcuş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dileme

A căzut o frunză şi-am călcat-o verde,
Nu ştiu de o doare şi nici de mă vede,
Rămasă în urmă a-nceput să moară,
Eu păşesc agale să nu mă mai doară.

Cred că vine toamna sosind dintr-o parte
Cu răzleţe lacrimi în cer adunate,
Încă-i cald spre seară şi e uscăciune
Şi plutesc prin aer miresme de prune.

Nu ştiu şi nu-mi pasă cum este afară,
Tu nu eşti cu mine şi n-ai fost de-o vară,
Ai plecat voioasă cu o dimineaţă
Fără stropi de rouă pe flori şi verdeaţă.

Nu erai mâhnită şi nici supărată
Cu-al meu braţ de vise te-ai pierdut deodată,
Am rămas cu luna să vorbesc în noapte
Când şi când îmi spune cât eşti de departe.

Pustiit în mine m-am prins de-a mea mână,
Nu vreau să fiu singur când mă ceartă luna,
Îmi vorbesc în şoaptă când aştern poeme,
Să-nţeleg femeia când iubind se teme.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!