Fără ecou

Aştept din când în când câte-un semnal
De la cei morţi; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l şters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Şi-ating cu mâna, c-ochi deschişi de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le aşteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ţinut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarţa-n canioane
Şi-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Şi inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Şi aştept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
şi nici pe-a mea, în care-aş fi erou,
nu mi-o deţin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuţiş de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el să rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio şcoală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai ştiu abecedar, cuvintele se leagă altfel... şi unde-i raţiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înţeles, minciuna-i azi o naţiune;
graşi, proşti, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
şi aplaudă zănateci pe doi lei, parşivi plătiţi şi ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paşte, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
aşa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu eşti de minte "neam";
ce stă orbit şi mut, nu-şi spune ştiinţa din cei ce mai ştiu, la alţii noi... credeam
că este drept şi-s legi cum să fim şi mai buni, bogaţi... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
şi văd, cum de la glonţul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ştafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeţi... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca şi cum bulă de săpun se sparge
într-o linişte ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înţeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenuşiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aştept, de amestec parcă şi de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum şi se întâmplă, inconştient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

De m-ai uitat, e că ţi-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l ţin în palme şi ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvăţasem... Rugămintea.

Să nu mă uiţi că ce-i mai rău e-a pierde
Când ţi-a luat timp să mă ai fără pretenţii
În lumea asta unde numai delicvenţii
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.

Şă ştii că sunt lipit de mine, te păzind
Şi nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o ţin în aşteptare, o exersând... iubind,
Să-ţi fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Aştept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viaţă
Ce-am înşirat, necazuri, perlele pe-o aţă
Şi să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.

Mi s-a înceţoşat privirea în lungul aşteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs şi numere şi-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul aşternut cărării.

Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva şi aş fi vrut să pot să ştiu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Şi cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.

Stau neclintit, cu pesimist crez în speranţă
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Şi-l caut, când şi când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv bileţel, netrimis

Prin lanuri, ce-mi apleacă vântul,
cu gând odată aş colinda,
să te văd iar, să-ţi spun cuvântul;
"atât de mult... j'envie de toi"!

Cum nopţile le aştept să treacă
şi de zi nu m-aş sătura,
orice amintire o strâng, de pleacă,
"să nu te pierd... j'envie de toi"!

O lume întreagă nu există,
cum singur eu, myself, io, moi,
n-aş fi doar vid, gol ce persistă,
"de nu revii... j'envie de toi"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Un nu ştiu, ce-i inexplicabil
Ca şi cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.

E doar când simţi că eşti, că te-ai
Pe bucăţele ignorate,
Când redescoperi "sănătate"
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?

Inopinat îţi devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca şi cum n-ai fi tu... Halal!

O înlănţuire strânsă-n carne,
Se apăsând 'n dezintegrare
Pe fir ţesut cu încleştare
Să ţină, întreg să nu răstoarne...

Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai şi rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?

Ciudat să-ţi creşti cu grijă eul
Visând că-ţi eşti deplin stăpân
Şi fără semn, cum un nebun
Să-ntorci uşor bine, în greul...

... Ce-i blestemat să-şi ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanşând voios, că doare
Cum glonţul; ce-i nul fără capsă!

Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-şi trece ea vrândul.

E junghi ce strânge, sfredeleşte,
Înţeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcneşte-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găureşte...

... În usturime explodează
Şi roade, îngheaţă inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbuşiri epuizează!

Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul "muribund".

De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?... Simbol suferind!!!

E nevăzut ce-ţi ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos şi bine;
Semnal că mierea-i din albine
Şi dulce nu-i fără durere!...

E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul îşi scălâmbă
Şi-ţi spune; a naşte nu-i îndeajuns!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viaţă şi, azi, ce-abia mai sunt!

Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Şi un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiţii vremii, toţi cei ce se iubesc.

Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neştire
Şi visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!

Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toţi amăgiţii vieţii, acei ce mor sperând!

......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuşi, cum mai sunt?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestatornic

Cum oare copilu-i din mine şi nu-i cum sunt eu, partenera...
Şi gând ce-am precis doar al meu, nu-l respect, masca-mi pun, viziera,
Şi cum de sunt eu de atâţia de ani şi-uit de mine, mă întreb în oglindă,
Iar visul ce îl am l-am avut de copil, l-am trădat, trădător... se perindă?

Cum inima îmi spune -ce-i drept că o am- şi mintea, de-a mea, poate minte,
Iar dragostea pură rămasă la fel către acceaşi –se întreabă şi ea- ne dezminte
Şi naşterea vrută, adulată de toţi, de ce-o tot girăm să ne poarte
Amarul de ani şi ne zbatem să fim... Pentru ce subiect... Obiect, pentru moarte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În extincţie

Parcă am tot neamul în război...
Aşa-o fi fost când nu eram,
Sau gând făceau unul din doi
Ai mei, ce m-au tot plâns, duream.

Căci neamul meu se împuţinează
De atât fugit pe alte fronturi,
Unde se plâng, se căinează
Case să-şi facă... stând în corturi.

Şi mai dramatic, se subţie
De număr, suflete dispar,
Că ţara mea nu poat' să-i ţie,
Îi pierde făr' să aivă habar...

... Îi arde prin maternităţi,
Focar le face scene, bal
-Din neglijente răutăţi
De cer- cei ce îngrijesc... fatal.

E ca un fel de genocid,
Sau moarte către ce-i civil,
Civilizat... Cum fratricid,
Încartiruiţi în imbecil.

Poate o fi multă nepăsare,
Dar păsu-i sfânt de la bătrâni,
Pierduţi în nepăsat de stare...
'ndeajuns e crima, gând nebun.

Suntem pieirea pe şosele,
Că numai noi n-avem destule,
Noi, ce-am acumulat doar rele...
Facem antumele postume.

Pierim în şanţuri îngropaţi,
Nişte nevăzuţi de pe zebre.
Stăm la ghişee încolonaţi
De atâtea morţi... nu-s deajuns jerbe.

Ne pierdem din mintal cultură,
Că pierdere-i, de spiritual.
Suntem, din ce-am fost, o prescură
Ce-o-nmuiem grâu, din sol... Graal.

Ne-au părăsit şi popii, lacomi,
Ce odată erau plini de har...
Acum doar pătimaşi de patimi,
Ne sorbind lacrimi cu pahar.

Se aleg, ei singuri, dintre noi,
Spunându-şi, ei singuri, "aleşi",
Şi s-au făcut mulţimi, puhoi,
Din dregători... pentru ei, dreşi.

Dar tot ne naştem împotrivă,
Că nu sunt morţi la câţi se nasc.
Nu-s de-atât boabe în colivă
Chiar de-alţii grâu culeg, îl pasc.

Rămânem neostoit grânar,
Ne însămânţăm cu ideal.
Renaştem des, să nu fim rar
Un neam român... măcar vocal!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 128

O! Cât de des tu muzica mi-o cânţi
Pe-acel lemn sfânt, care răsună blând
Sub degetele tale, şi mă încânţi
Când corzile i le loveşti pe rând.
Şi-atunci pe clapa mică sunt gelos,
Căci ea sărută dulce mâna ta
Şi-n loc cu gura mea s-o simt duios
Lâng-acel lemn timidă ea va sta.
S-o gâdili astfel tare şi-ar dori
Cu clapele ar face schimb cu zor
Când degetele tale lungi şi vii
Le fac să sune atât de încântător.

Dar dacă clapa te doreşte rău
Dă-i degetul, mie, sărutul tău.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilic colegă

Mă uit din când în când în aula de cursuri
Să-ţi văd chip diafan, ascultând încântată
Poveştile de ştiinţă, tresărind cum te usturi
Uimindu-te. Simt cald; de-ar fi odat' şi-odată!?!

Mă-nchipuiam alături cum ţi-aş atinge mâna
Şi te-ascultând sorbindu-ţi din vorbe inedite
Ce nu ţi-am auzit; nici cum pronunţi minciuna
Ce-ador doar de-i a ta cum zilele dorite!

Mă văd cu tine-n braţe în dansul de la Drept;
Te simt cum mă atingi, respirul la ureche
Şi-s roşu de timid... Altul de vrea, accept
Să te invite apoi... Nu cred că-ţi sunt pereche!

Mi-eşti numai o dorinţă ce o visez, o poză
Să o păstrez pe-o filă, doar una în album
Lângă un vers umil, o lacrimă şi-o roză;
S-o ţin să nu se piardă, să te privesc şi-acum!

Întreb şi-acuma vântul care te-atins atunci,
De se întoarce pală să-l simt pe frunte, în piept,
Dintr-un voiaj de-o viaţă pe mări, oceane, lunci
Să mi te-aducă pură?!?... Himera ce-o aştept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Mă strâng, îi simt cum mă sugrumă...
În groapă simt un miros de brumă,
Pereţi de pământ atinşi de ciumă
Mă strâng, îi simt cum mă sugrumă...

Mă uit la cer şi aştept o pană...
Aştept să cadă peste rană,
Să pot pune amintiri in ramă,
Mă uit la cer şi aştept o pană...

Corbul mă vede, mă plânge, mă simte...
Dorul, durerea şi frigul îl resimte,
Mă priveşte neputincios,
El e acolo sus, iar eu aici jos...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cartea Ta

În cartea Ta, ai scris şi despre mine
Cu slove mari sau mici, ori de tipar—
Eu nu ştiu, Doamne, însă ştiu prea bine
Că tot ce-ai scris, e drept şi se cuvine
Să-mi pui în faţă-al vieţii calendar.

În cartea Ta, sunt fapte cât şi vorbe,
Şi lucruri ce-am lăsat, şi ce-am iubit,
Ce-am dat uitării, ce-am ţinut ca normă—
În cartea Ta, stau toate tipărit.

Acolo-n carte-i poate-un rând neterminat...
Adesea-ncep dar, nu duc pân' la capăt,
Sau poate unul gol... Aş fi putut să fac
Dar n-am făcut, sau am făcut din treacăt.

Tu bine ştii ce-i Doamne-n cartea Ta,
Tot ce-am făcut şi spus ai scris îndată
Şi dacă e vreun rând neterminat—
Acoperă cu dragoste şi iartă.

poezie de Mihai Ghidora (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!