Ochi de cer, clipă albastră...
Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naște-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.
Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Șoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.
Clipa-i cât o veșnicie, dacă știi s-o guști întreagă
Și te-abandonezi în brațe, brațele cui îi ești dragă.
Și închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină și va aștepta cuminte,
S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrățișare
Și să-i dai drumul la aripi, să se-nalțe, să coboare.
Poți s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfățișare,
În albastrul dimineții, sau în ploile cu soare...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre albastru
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre versuri
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre struguri
Citate similare
Când n-ai iubirea cui s-o dai, sunt porți închise și în rai...
Hai, udă-mă la rădăcină, c-un ''te iubesc''! De-ți este greu,
Te-ajut, să-l scoți iar la lumină din umbra-n care stau și eu.
Mi s-a uscat un vers pe gură și altul stă să să-și piardă-n vânt
Ultima răsuflare verde și uite, cade la pământ!
Tu poți să-mi nemurești poemul, doar aplecându-te, să-l vezi
Și peste frunza-i veștejită, o mângâiere să așezi.
Oprește-te din goana vieții, eu mor pe-o margine de hău,
Pe unde-au năpădit scaieții și chiar de nu-s în drumul tău,
Lipește-ți fruntea de țărână și-ascultă geamătul din vers!
Când tu alergi spre nemurire, eu mă opresc și cad din mers.
Hai, udă-mă la rădăcină, tânjește trupul meu de dor,
Lovește-mă cu înc-o vină, însă nu mă lăsa să mor!
Iubirea-ți este grea povară, când nu ai cui s-o dăruiești
Atinge-mi fruntea și-o sărută, să simt că-ți sunt, să simți că-mi ești!
sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre sărut, poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Eva
Un sentiment aparte m-a cuprins,
Când am văzut enigma vieții mele
Cu ochi ca mura și cu părul lins,
Mi s-a părut că zbor spre stele.
Și totdeauna aș vrea să fiu cu ea
Să o admir ca pe o floare rară,
Să-i dau din mine, soldă viața mea,
Și s-o primească simplu-n primăvară.
Cărările să le parcurgem împreună,
Lumina caldă s-o luăm din soare
Să-i pun din flori de vis cunună,
Și s-o ador mereu într-o splendoare.
La ea mi-e gândul și visez s-o am
Mai aproape, și s-o strâng la piept,
Să-i simt parfumul ei de magheran
Împodobindu-mi soarta cât mai drept.
poezie de Nicu Petria (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre stele, poezii despre păr, poezii despre primăvară sau poezii despre gânduri
* * *
mă auzi,
te visez și te chem
sunt lacrimă pe nisipul fierbinte
tu, unde ești
te cer cerului, pământului
mă auzi,
e tăcere, veghe și durere
dacă tu, într-o zi
mă auzi
să vii, să vii, în nopți târzii
în adâncuri
taina s-o găsim
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre durere
Te-aș ascunde-n vers...
Eu îți caut mâna dreaptă, la răscruce de destine,
Stânga-n lanțuri te așteaptă, s-o eliberezi de mine.
Și orfani de vor rămâne umerii, de-mbrățișare
Vor jeli viori din strune și-or muri de-nsingurare.
Te-aș ascunde-n vers, iubite, să îmi cânți cu muza-n brațe
Printre rime obosite, necuvânt să nu te-agațe.
Și te-aș scrie-n nopți de veghe, un poem pe glezna albă,
Sau sărut lângă ureche, să te-adun din cer și iarbă.
Știu să cânt refren de iele-n nopți vrăjite, sclav te-aș face,
Când mirese nedormite te ademenesc rapace.
Aș pândi de după vise, ca un vânător de stele,
Diminețile să ni se rotunjească în inele.
Te-aș criogena în nordul cu eternități polare
(Mai păstrez și-acum fiordul amintirii fără soare).
Să îmi fii mereu sub gene, irișii să te păstreze
Un mesteacăn din poiene, dor de noi să descifreze.
Tu să înfrunzești alene, când din alba hibernare
Te-or trezi zâne viclene cu promisiuni stelare.
Eu să te culeg, când fructul va erupe de dulceață
Să te gust, să te adulmec, cu apucături de hoață.
Să te sorb ca pe-o licoare, ce mă-mbată cu iubire,
O beție-nșelătoare ce-n curând o să expire.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre vânătoare, poezii despre vioară sau poezii despre urechi
Moartea ne-a mai furat un poet: Nicu Gavrilovici... Drum lin spre stele!
Moartea intră prin pereți și sugrumă dimineți cu blestemul nepereche
Rătăcit printre dorinți, de pe frunțile de sfinți, în scriptura cea mai veche,
Unde scrie că murim mai ușor decât gândim, de la prima-nfățișare.
Și atunci mă-ntreb de ce mai învăț un 'a, b, c'', dacă viața-i moarte-n floare?
Azi mă doare-un răsărit, care nu s-a mai ivit și a adormit cuminte
În poeme de-nnoptat, pe un așternut curat din silabe și cuvinte.
Bate-un clopot, plânge-n cer, ca un ultim prizonier muza pe un vers sihastru,
Stele cad, ca un nomad caut drumul înspre iad, căci e raiul prea albastru...
Moartea umblă printre noi în strai galben de șiboi, mirosind a primăvară,
Intră-n orișice ungher, cu lacrima la rever și nu poți s-o dai afară...
Își bea ceaiul cu nesaț sau cafeaua pân' la zaț, te privește indecentă,
Și zâmbește insolent, alegându-și alt client... beție evanescentă!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre superlative sau poezii despre somn
Albastru 47
La miezul nopții se dezbracă seara,
Rămâne goală pentru-a fi pictată
'N albastrul dimineților de ceară,
Așa cum n-ai văzut-o niciodată.
Nu-nchide ochii, nu pleca în vise,
Fii lângă mine-n asfințitul care
Aprinde-o lumânare în culise,
Și înflorește-albastrul din cicoare.
Pe scena-nvăluită-n așteptare
Suntem eroi cu replici desuete,
Dar, nimănui nu cerem, azi, iertare
Pentr-un poem cu versuri incomplete.
Noi ne citim în braille de-o veșnicie,
Eu te cunosc și tu mă știi de-o viață,
Albastrul îți zâmbește numai ție
De sub un cer cu lacrima de gheață.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre prezent sau poezii despre pictură
Răsărit de soare în aburii toamnei
E toamnă-n dimineți și în iubirea mea
Și aburii nu vor să lase la vedere
Cum încă strălucește la răsărit o stea
Când soarele o-mbracă în umbră și tăcere...
Începe simfonia luminilor dansând
Cu note ruginii pe frunzele ce-așteaptă
Să fie invitate la dans de vânt, pe rând
Într-o îmbrățișare... O lacrimă în șoaptă
Sărută o petală desprinsă dintr-o floare...
Grădinile se-mbracă în strai de crizanteme
Gutuile se-nalță cu fruntea către soare
Că astăzi va apune o clipă mai devreme...
Din aburii de toamnă Lumina explodează
Și mângâie Pământul răcit în asfințit
În zorii dimineții planeta se visează
În verile toride, fierbinte răsărit..."
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre dimineață, poezii despre Soare sau poezii despre vară
Iubirea mea, balast de piatră
Eu tânjesc după iubire ca-nsetatul după apă,
Pește pe uscat mă aflu, când iubire nu găsesc.
Printre degete, ca ploaia, dragostea fuge și-mi scapă,
Se pornește-apocalipsa, când rostesc un ''te iubesc''.
Fug pădurile, copacii se dezbracă de-al lor verde
Și se scutură și macii, zdrențuindu-și roșul strai,
Cerul se îndepărtează și albastru-n munți și-l pierde,
Când ridic fruntea spre-nalturi și iubirii-i spun: mai stai!
Noaptea, când coboară vise, în iatacul dintre stele,
Pe sub gene se strecoară un coșmar cu neiubiri.
Eu, te chem, ca pe răcoare în căldura verii mele,
Dar tu ningi cu nepăsare și mă-nlături din priviri.
Eu voi arunca iubirea, ca pe un balast de piatră,
S-o adune cerșetorii și s-o vândă pe un ban.
De-o zărești printre gunoaie, sau de o auzi cum latră,
Pune-o într-o partitură, să o cânte un pian!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre păduri, poezii despre pian sau poezii despre pești
Albastru rănit
Gențiană, Gențiană, trage-ți cerul să-ți ajungă,
Când mușca-vor vârcolacii luna-n noaptea cea mai lungă!
Îți va-ngenunchea albastrul și pe glezna de fecioară
Vei simți cum înflorește scâncetul întâia oară.
Nu te dezgoli întreagă, lasă-ți gândul să mai zburde!
Trupul freamăte ca frunza, jurămintele sunt surde.
Când dorința te subjugă și te risipești într-altul,
Îți cresc aripi și cu fruntea, ce ușor atingi înaltul!
E o clipă-nșelătoare, care doare cât să placă
Și n-ai vrea să se sfârșească, să rămână, să nu treacă,
Ca o apă curgătoare, insensibilă stăpână
Peste pietrele ce-așteaptă mângâierea ce se-amână.
Vei rămâne așteptare, brațe goale, răni deschise,
Întrebări fără răspunsuri bat la uși demult închise.
De-ai păstrat un gând sub gene, doar al tău, vei fi bogată-
Trage-ți cerul, să-ți mângâie, lacrima nevinovată!
Trag de cer, să prind albastrul în căușul palmei mele
Și nu-l vreau cu lună plină, nici cu soare, nici cu stele.
Doar curat fără glazură, cum mi-e gura fără miere,
Cu dulceața naturală a miresmei de muiere.
Cu sulemeneli, să-și umple buzele menade-n târguri-
Vânzătoare de plăcere, la lumina din amurguri.
El, sărutul nu se vinde pe nicio monedă rară-
Este poarta încuiată înăuntru și-n afară.
Eu fac dragoste cu gura și cu palmele deodată,
Restul vine de la sine și mi-e dragostea curată.
Nu mă-mbrac nici în trufie, nici în gesturi prefăcute
Și nu vreau vreo zeitate, laurii să-mi împrumute.
Pun albastrul între mine și dorințele din sânge,
Ca să nu mă pierd cu firea, când în brațe mă vei strânge.
Și-ntre spații siderale, rătăcind fără de minte,
Eu aștept, că știu trezirea, cât mă face de cuminte...
Mă reinventez în Eden, ca femeie și docilă
Îmi urmez ne-ngenuncheată jumătatea și n-am milă
De durerea mea din carne și de lacrima de sânge,
Ce se scurge, nu din iriși, ci din trupul ce se frânge...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre dorințe, poezii despre curățenie, poezii despre vârcolaci sau poezii despre virginitate
Din flori de gând te-adun
Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ți-am spus,
Clepsidrele așteaptă impulsul remușcării;
Azi m-a ucis amurgul și-un vis a mai apus
Și mușcă fericirea din buzele răbdării.
M-aș dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Și-n coajă de tristețe te plămădesc, iubire.
Și lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul și ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Și valsul fără tine mi-e greu... Și mi-e ușor
Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streșini, cu toamnele plângând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals sau poezii despre tristețe
Și ce doare, când iubirea...
Porți de fier îți cresc pe brațe și pe ochi ți-ai pus obloane,
O cetate-ți este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină și păcate de fecioare.
Dincolo de porți ești singur, cu statuile de ceară,
Ți-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanțuri grele.
Nu guști nicio dimineață și nu știi ce poate-o seară
Să-ți aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.
Îți arunc niște semințe de poeme-nfometate-
Poate-or încolți pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.
N-ai oglinzi să-ți vezi neviața cum își bate joc de tine,
Nicio frunză nu foșnește în tăcerea ta de gheață;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de rușine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învață.
Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenușă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ți spun că vorba ți-este stearpă și bolnavă-
La ce bun, când ești de piatră și nu simți nimic, străine?
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre trecut sau poezii despre stânci
Replică la poezia "Zădărnicie" de Valentin David
Și dacă-a vrut să-i crească-aripa,
Cu brațul să despice norii
Și să întreacă-n zbor cocorii,
Iar timpului să-i fure clipa,
Să-și însușească universuri
Și luna s-o umple de vină,
Să fure soarelui lumină
Și să-l pecetluiască-n versuri,
Și dacă-a adunat avere
'N bijuterii și-n alte bunuri,
Riscând și apelând la tunuri,
La strategii și revolvere,
A vrut să fie zeu și rege
Și nimeni altul să nu fie,
Stăpân pe-o-ntreagă geografie
Și a-ncălcat oricare lege,
La ce i-a folosit tumultul,
Când zace-acum în somnul greu?
A vrut să fie Dumnezeu
Și s-a ales doar cu mormântul...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre nori sau poezii despre monarhie
Noi, poeții...
Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Și le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-și aruncă peste lume jumătățile de vină,
Ca și când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munții-n spinare și pădurile pe frunte
Și din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame și pe tâmplele cărunte
Așezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.
Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nșelătoare,
Și le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieții doare
Și pentru o dimineață și o zi, plătim dobânzi.
Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linșăm în piețe și s-o ardem chiar pe rug,
Din dușmani să-mi fac prieteni și să-i țin pe lângă mine,
Și tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.
Noi, poeții, spargem pietre, din nisip facem castele,
Oprim timpu-n loc la vamă, să ne păsuiască-un ceas,
Scormonim într-un mesteacăn, să înnobilăm inele,
Pentru nenuntiții lumii, neiubiții ce-au rămas...
Noi cărăm cuvinte goale și tăceri fără răspuns,
Dar, povara, nu-i povară, ne e hrană-ndeajuns...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă sau poezii despre sâni
Cântec de ploaie
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul și aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare și ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador dușurile lor scoțiene, reci și fierbinți,
Să mă spăl pe dinți îmi place cu apă de ploaie
Să-i amețesc, când ies din baie, pe bărbați.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic și poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Și-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloș parașută ar putea fi pentru cel îndrăzneț,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ții prea departe cardul de mine,
Și tu știi că eu ți-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie și știu cum să te iau
Și-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toți din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Și tu habar n-ai
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul
și aversele cu poetese rivale...
parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre rochii, poezii despre parașutism, poezii despre muzică sau poezii despre literatură
Străină de vară
Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Și-mi cresc nori de plumb pe umeri și pe aripi, vai de ele
Și de versul fără muză din poeme zbuciumate!
Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.
Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Și-a fugit cu flori și iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-așteptai, iubite-n rai cu două pașapoarte.
Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, știi, alabastru-acela verde,
Și să mi-l trimiți prin poștă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.
Vară, ți-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ți sunt străină.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre uitare, poezii despre sperieturi sau poezii despre rai
Doar albastrul
Cum să priponesc albastrul, când e-atâta depărtare
Între mine și seninul florilor ce cresc în cer?
El rămâne veșnic singur într-un semn de întrebare
Și în ochiul meu albastru, enigmatic pasager.
L-aș picta pe ramuri goale și în toamnele din mine,
Pe fereste când îngheață iernile orice cuvânt.
Ți-aș picta și ție pașii când te-ndepărtezi, străine
Și i-aș pune mamei cruce, tot albastră, pe mormânt.
Câte-un strop, în ploi nebune,-aș picura să nu mai doară
Griu-acela fantomatic ce inundă amintiri.
Și pe voalul de mireasă aș picta o primăvară
Cu albastru de ciocare pe suspinele de miri.
Și-aș mai rupe o bucată mare cât o Atlantidă,
Să-mbrac vântul ce mă-ndoaie, în azur nemuritor.
Și ți-aș face, Ție, Doamne, o albastră piramidă,
Unde să primești nebunii, când vor cere ajutor.
Aș mai colora și gânduri negre ce mă-mpovărează,
Ca o vină neștiută îngropată-n eu-l meu.
Doar albastru-acela tainic din altare mă salvează,
Zămislit de rugăciune și credință-n Dumnezeu.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă sau poezii despre salvare
Și...
Și n-ai să știi cum este s-o iubești
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, ușor, să poposești,
Să-i memorezi pentru vecie forma.
Și n-ai să știi nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinți,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Și când ajunge până sus, la sfinți.
Ți-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocnește-n măruntaie
Și fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculț prin fulgere și ploaie.
Te temi să o auzi cum clocotește,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Și iarăși te-ai purtat prostește,
I-ai dat în schimb tăcerea și mâhnirea.
Nu ești făcut să fii tu alchimistul,
Să o topești când o îmbrățișezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.
Deci, n-ai să știi cum poate să se piardă
În brațele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!
poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre schimbare
Îmi rămâne amintirea, a iubire, să-mi miroasă...
Am pe frunte flori ''râpene'', care-mi înfloresc pe gene
Și albastrul ''mioritic'', decolteul mi-l îmbracă,
Lângă mine am ''camelii'', cântec roz de sânziene,
Și ce dacă vine ploaia și mi-s ochii triști, ce dacă!
''Șipot'' grațios și dulce izvorăște din Ileană
Și-mi pătrunde-adânc în suflet, ca o simfonie-albastră
Eu mă simt ca o zeiță, lacrimă nepământeană
Ce-nflorește fantomatic într-o părăsită glastră.
Cu o bucurie-''augustă'', un jian cu versu-n brațe
Mă îmbie să-mi las toamna în păduri să hiberneze,
Mă dor umerii de vară și las aripi să mă-nhațe
Și învăț să las poeme, din iubire să cineze.
Ce magie-mi umbă-n vene și cum curge poezia,
De pe buze fremătânde și cuvântul se răsfiră,
Ca un fluviu de lumină ce-mi hrănește sihăstria
Ca o notă-amețitoare, acompaniind o liră.
Timpul s-a oprit din mersu-i, în clepsidre marmorate
Frunza-i doar decorul verde, nemișcat în consternare
Eu implor îngenuncheată, doar un strop d-eternitate
Să fiu țărmul ce așteaptă-mbrățișarea de la mare.
Sunteți valurile-albastre, ce-mi mângâie glezna rece,
(Eu nu am știut că vara poate fi așa frumoasă)
Chiar de vine înserarea și minutul se petrece
Îmi rămâne amintirea, a iubire să-mi miroasă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet
Vara a uitat să plece...
Este vară-n ruginia toamnă ce-și așteaptă rândul,
Pe-un fotoliu ars de soare, printre frunze-și cată gândul.
Ploile-au rămas în urmă, vântul și-a scrântit o gleznă,
Calendaru-a luat-o razna, dorm clepsidrele în beznă.
Stau copacii în dilemă și nu știu ce să mai facă,
Să se bucure de verde, sau, goliți de strai, să tacă?
Verde crud pulsează-n seve, firul ierbii dă să iasă,
Iasomia se îmbracă-n albă rochie de mireasă.
Flori de câmp își dau din coate, se trezesc din hibernare
Și privesc spre ceru-albastru-nmărmurite de mirare.
Un scaiete-și pune fracul violet și frații-și cheamă,
Macii vitregiți de floare, împletesc din zori năframă.
Vara a uitat să plece și aleargă prin poiene,
Eu opresc visele toate, să nu-mi fugă de sub gene...
sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E mult prea scumpă
E mult prea scumpă viața asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o lași să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieții
să-l poți uita și-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poți nesocoti vreun har.
E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrățișarea
să-ți pară vreo iertare grea.
E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrșit,
să-ți par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.
E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
și pacea inimii și slava
statornicului legămînt.
E mult prea scumpă veșnicia
s-o dai pe-o umbră și pe-un fum;
E mult prea scump Cristos și Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre inimă, poezii despre iertare, poezii despre fum, poezii despre creștinism sau poezii despre ceas