Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Nicolae Grigorescu

După doi ani m-am întors acasă, ș-am început să fac singur iconițe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi așterneam hainuța jos, îmi întindeam marfa pe ea și-mi așteptam mușterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la țară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... și cumparau, bieții oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă dupa cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveți și când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine și m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva și s-a întors repede cu fața spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viața mea.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

O fiară desăvârșită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârșită,
Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o guste
Din inima mea tăiată în bucăți, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit și i-am adus jertfe
Părăsind credința strămoșească,
Am rânjit în fața păsării Arheopterix
Și în fața crucifixului, și mi-am făcut din ea altar
Unde rugam noaptea. I-am întins covor roșu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficși,
N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime.

poezie de din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Și venind cea de-a șaptea zi,
am scos un porumbel și i-am dat drumul,
și a plecat porumbelul și s-a întors.
Am scos o rândunică și i-am dat drumul
Și a plecat rândunica și s-a întors.
Cum nu avea unde să se așeze,
s-a întors.
Am scos un corb și i-am dat drumul.
Și a plecat corbul, și a văzut
au dispărut apele,
mănâncă și se bălăcește, croncăne, nu se mai întoarce.
Și am pus ofrandă pe vârful muntelui.
Zeii au adulmecat mireasma,
Zeii au adulmecat mireasma cea bună,
Zeii, ca muștele, s-au strâns deasupra mesei de sacrificiu.

poezie din Epopeea lui Ghilgameș
Adăugat de HecateSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

* * *

30.09.1996

Seară.
Nu voi mai vorbi despre neguri.
Voi nota doar că am meditat și azi
dacă să-i spun sau nu,
că m-a înțepat de câteva ori,
aș putea spune că m-a întărâtat,
dar nu i-am răspuns,
nu i-am spus că-mi amintește de cineva
știut de zece ani.
În octombrie se vor împlini.
Mă dusesem pe întâi, secretara
m-a chemat peste o săptămână,
când am venit și am fost acceptat.
Deci pe 9 octombrie, probabil, mi-am
început, îmi începusem cursurile
în clasa a unsprezecea.
Oi fi văzut-o din prima zi?
Se pare nu, oricum în următoarele,
foarte repede...
Nu-mi propun nimic deosebit,
dar versurile astea chiar nu-s versuri
vreau să fac versuri sau jurnal
sau să-mi notez ceva indiferent ce
cum continui
la aparat cântă,
mâncarea așteaptă fie făcută,
dar trebuie continui.
Încerc -l citesc pe Mircea Ivănescu.
Desigur, fiecare are locul său în lume,
modul său de expresie, dar
ce este arta
încă n-am aflat.
Dacă nu am ceva de spus...
Lumii m-am arătat,
dar lumii nu-i pasă de mine,
dar ce-i pasă lumii de mine.
Oh, când voi fi mulțumit de mine
mi-am tras la sorț cine-mi
va fi nevastă, pe cine trebuie
să mă concentrez; din trei.
a rămas cea mai veche
pe care-o știu de zece ani.

poezie de (1996)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

O zi

Ziua de ieri s-a ținut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viața mea -
Și la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând nu-i.

S-a pierdut neputincioasă și pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine și-a pierdut o zi cât o viață
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă
ceață.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Edgar Lee Masters

Elsa Wertman

Eram o fată de țăran din Germania,
Cu ochi albaștri, roză, puternică și fericită.
Primul loc de muncă a fost la Thomas Greene.
Într-o zi de vară - pe când ea era plecată,
El s-a strecurat în bucătărie, m-a luat
De-a dreptul în brațe și m-a sărutat pe gât,
Am întors capul. Apoi niciunul dintre noi
Nu pare fi știut ce s-a petrecut.
Am plâns gândindu-mă la ce se va întâmpla cu mine.
Am plâns și am tot plâns pe când secretul meu se dezvăluia.
Într-o zi doamna Greene a spus că înțelege
Și nu-mi va face nici un rău,
Și, neavând copii, îl va adopta.
(El m-a trimis stau departe la o fermă).
Așa că ea s-a ascuns în casă Și a trimis zvon este însărcinată.
Și totul a mers bine și copilul s-a născut-
Au fost atât de buni cu mine.
Mai târziu, m-am măritat cu Gus Wertman, și anii au trecut.

Dar la un meeting politic, când cei din apropiere credeau plâng
La elocvența lui Hamilton Greene,
Nu asta era. Nu! Voiam strig:
Acela este fiul meu!
Acela este fiul meu!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Dana Logigan

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum nu fie frumoasă mama mea?

înainte plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai vezi!

Zâna a râs puțin

pe coridor
mi se părea plutesc
și-mi spuneam în gând
Doamne, cât îți mulțumesc pentru zâmbetul ei!

în fața următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colț
plângea și-și zgâria obrazul drept
soțul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâșneau din dinți
de ce nu l-ai împărtășit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit urc de la 3 la 8

la pediatrie aștepta o tânără
n-o cunosc
știu doar se numește Claudia
și că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetița ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieșit pe hol
i-am dat sacoșa cu mâncare și fructe
printre uși, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiță cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut plutesc din nou
nici nu știu când am ajuns în fața spitalului

știu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
și că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i așa mama vine acasă?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Logigan

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineață
îmi tremură picioarele
îmi vine vărs

în fața ochilor
doar tărgi și seringi
aparate complicate și oameni incompleți

mama e mai ușoară cu câteva pietre

când m-a văzut în ușă
mi s-a părut
că mă năștea din nou

pe chipul ei
durerea și toată lumina vieții

se chinuia râdă
un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum nu fie frumoasă mama mea?

înainte plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai vezi!

Zâna a râs puțin

pe coridor
mi se părea plutesc
și-mi spuneam în gând
Doamne, cât îți mulțumesc pentru zâmbetul ei!

în fața următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colț
plângea și-și zgâria obrazul drept
soțul ei nu rezistase


un preot se bâlbâia
rudele scrâșneau din dinți
de ce nu l-ai împărtășit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit urc de la 3 la 8

la pediatrie aștepta o tânără
n-o cunosc
știu doar se numește Claudia
și că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetița ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieșit pe hol
i-am dat sacoșa cu mâncare și fructe
printre uși, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiță cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut plutesc din nou
nici nu știu când am ajuns în fața spitalului

știu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
și că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i așa mama vine acasă?...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Soție bolnavă

A fost bolnavă ani și ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu niște copii,
Cu copiii noștri, în curând orfani.

Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greșesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în brațe pe cel mic,
Legănă-l și cântă-i de nani-nani.
Nu uita faci asta."

Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in brațe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptușeală."

Am închis ușile și ferestrele,
Am părăsit copiii rămași fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.
M-am așezat jos, neputând să-i însoțesc.
I-am rugat cumpere niște dulciuri copiilor mei.
Am plâns în fața lor.
Am încercat nu vait, dar durerea era prea mare.

Am dat prietenilor banii trebuincioși.
Când m-am întors acasă copiii
m-au întrebat de ce mama lor nu-i mai ia în brațe...
Am umblat încolo și încoace
Prin camera aceea goală.

Apoi am ieșit afară și am jurat,
"Voi uita și nu voi mai vorbi despre ea niciodată."

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în orașul în care m-am născut
nu știam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
și atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, îți iei sarafanul
cu care te duceai la școală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viața în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când și când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
și mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi -ți pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred te încape
și acum"
Apoi a deschis ușile dulapului
și a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
și a scos uniforma pe care o purtam
la școală
avea chiar și emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care știe ce e aia o emblemă
Uite și banderola, mi-a spus
și mi-a întins cordeluța albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără și frumoasă
și tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa va avea o fată
care se va numi
ca și mine
Medeea,
iar eu am luat-o
și mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâția ani
eram din nou școlăriță
și când m-am dus la liceu
toți colegii au rămas încremeniți
aproape nu le venea să creadă
este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem ne pozăm și noi cu tine?
Puteți, bineînțeles puteți, doar am fost
colegi
am împărțit aceleași vise
cât încă mai visam
bineînțeles puteți!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am așezat fiecare în banca lui
așa cum stăteam înainte
și domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aștepta cuminte la rând
striga prezent
după care își etala realizările
aveam chiar și un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar și apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanța lui,
după el am urmat eu
nici se putea moment
mai potrivit
și dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînțeles
ca unei școlărițe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraș mare? Unde-i
localizat?
Aș, i-am răspuns, este un orășel prăfuit
de lângă București, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu și mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
și mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru nu-i dorește nimeni
și atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este pot încăpea și acum
în acest sarafan,
Bineînțeles
toți au început să râdă
chiar și domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
și m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată așa deșteaptă ca tine?
Auzisem ai terminat
Facultatea de Horticultură
și faci grădini
pentru oameni bogați
care plătesc bine
nicidecum ești profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac și acum, i-am răspuns,
dacă înțelegeți ce vreau spun
iar dumneavoastră sunteți primul
care ar trebui înțeleagă
întrucât lucrați cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
și viu
pentru că s-au născut din pământ arid
și se luptă ca să supraviețuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
și profund
acum înțeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
și m-am dus așa îmbrăcată
eram curioasă dacă vor recunoaște
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitați-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum și era de așteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteți
doamna Medeea
credeam ne-a venit o nouă colegă
și când colo erați chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliți
Dar chiar așa și este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
primiți și pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiți ce drum lung și anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranța... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele șchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Așa ajuns în țara anilor din urmă
în țara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.

Dar a venit tata și când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.

poezie de din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe PapucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Ploaia...

ploaia m-a agasat întreaga zi,
m-am ascuns din calea ei
chiar i-am ocolit bălțile,
totuși cu o răutate de copil răsfățat m-a încolțit,
nu am avut încotro "ho parsivo
dă-te la o parte
nu-ți pierde timpul cu mine,
du-te pe câmpii"
am spus eu falnic
ca un cocoș înaintea cuțitului,
ea grăbită ca o ploaie de vară
nici nu m-a privit,
cu nasul pe sus
așa mi s-a părut
a trecut meticuloasă pe lângă mine,
nu înainte de a-mi poposi pe frunte
pe haine,
după ce și-a desăvârșit lucrarea
a plecat
îngâmfată precum a venit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Și zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârșit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, -ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-așteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul și cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toți-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Și a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezește al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, -ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-așteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul și cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de (6 decembrie 2019)
Adăugat de AlesiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am călătorit mult în ultima vreme și a început să se vadă. Alaltăieri m-a dus mama cu mașina până acasă, iar când am coborât, i-am aruncat o bancnotă de zece euro și i-am spus: "Păstrează restul!".

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama era o femeie simplă și foarte modestă, însă o ființă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis față de orice tip de artă. O interesa vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, și mă lua și pe mine cu ea, pentru nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, rușii se uitau la mine și eu nu înțelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii și într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulți, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experiență extraordinară văd cum toate artele se combină într-o clipă. Și i-am zis mamei că vreau fiu și eu ca ei. Iar la grădiniță dansam. Făceam dansuri populare și îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi că există școli speciale la care trebuie mergi ca să ajungi profesionist. Fără știe mama și tata, m-am dus la o audiție. Apoi m-am întors acasă și i-am anunțat că eu o merg la o școală de balet și coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.

în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Buzele mele au șoptit

Când mă așteptam mai puțin, lumina a venit din haosul nopții,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi fața. Eram livid și gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Și nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate și priveam cerul,
Dar cerul dispăruse și pământul dispăruse dedesubt,
Și nici marea nu mai foșnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mișcarea pierise și nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopții,
S-a prelins pe fața mea, m-a cutremurat
Și ochii mei au început să plângă, râdă și să plângă
Și buzele mele au șoptit: De ce, Doamne,
Ți-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deșert,
Care mi-am înălțat chip cioplit,
Și am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Amintește-ți cuvintele tale și umblă.

poezie de din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Roscoe Purkapile

Mă iubea.
Oh, cum iubea –
N-am avut o șansă scap
Din prima zi când m-a văzut.
După ce ne-am căsătorit, am sperat
Că-și va dezvălui partea muritoare și mă va elibera
Sau va divorța de mine. Dar... puțini mor și nimeni nu renunță.
Apoi, într-o nebunie, am fugit de-acasă și dus am fost pentru un an.
Dar ea niciodată nu s-a plâns. A spus ca totul o fie bine acum,
m-am întors. Și întorsesem.
I-am spus că în timp ce făceam o cursă cu barca
Am fost capturat lângă Van Buren Street
De pirații de pe lacul Michigan,
Ținut în lanțuri, așa ca nu am putut să-i scriu.
A plâns și m-a sărutat spunând că a fost îngrozitor,
Șocant, inuman.
Atunci am înțeles , de fapt, căsătoria noastră
Era un privilegiu divin
Și nimic nu o putea desface
În afară de moarte.
Am avut dreptate.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Dumitru Sârghie

La Georgette...

Înspiralat, brebant, cochet,
am fost aseară la Georgette...
profilul ei oriental
m-a năucit în așa hal
– cuprins de marile-i ispite–
că i-am mâncat zece clătite
și-atras de ochiul ei divin
și de butoiu-i plin cu vin
roze, spumant și amărui,
mîncatu-i-am vreo patru pui,
iar gându-mi s-a rostogolit
la sânii ei de monolit,
la trupul ei ca de vioară,
cu-aromele-i de subsuoară,
la ochii ei de Sakuntală
și la privirea-i triumfală,
în fața căreia, vă jur,
n-am putut să mai îndur
și, Doamne,-ntr-un moment prielnic,
oricât păream eu de sfielnic,
de fâstâcit, dar norocos,
i-am sărutat un ochi umbros,
apoi un sân de abanos,
suav, i-am dat jos un elastic,
o, tempora, ce vis fantastic!,
cu ochiul stâng spre-o Gabrielă,
cu trup serafic de gazelă,
ce noapte, mamă, ce banchet!,
stau cu Gabi și Georgette
și când să mă îndrept discret,
înspiralat, brebant, cochet,
spre Mădălina, bat-o vina,
de-odată, mi s-a stins lumina!
..............................................

Uitasem rostu-mi ezoteric,
când o făceam și pe-ntuneric!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sophia Loren

Au fost niște momente grele pentru mine când am ajuns la Hollywood și am început să fac filme acolo, căci atât presa americană, cât și cea italiană au început să scrie despre viața mea și să-mi facă poze în mod constant. Când m-am întors în Italia, nu mai puteam ieși în public fără atrag sute de oameni pe urmele mele. Dar n-am să mă plâng din cauza faimei.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am sărutat pe a mea mamă (poezie pentru copii)

Am sărutat pe a mea mamă
Și un cadou i-am dăruit:
Eu... sunt cadoul ei de seamă
Cel mai frumos cadou primit!

M-a sărutat și ea-ndelung;
A lăcrimat de bucurie;
Și m-a rugat, nu-i mai plâng
Și să-i recit o poezie.

I-am recitat versuri frumoase
Și-a tresărit de bucurie;
Deoarece, ea nu aflase
Că știu: această, poezie.

poezie pentru copii de din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook