Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în orașul în care m-am născut
nu știam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
și atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îți iei sarafanul
cu care te duceai la școală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viața în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când și când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
și mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ți pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
și acum"
Apoi a deschis ușile dulapului
și a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
și a scos uniforma pe care o purtam
la școală
avea chiar și emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să știe ce e aia o emblemă
Uite și banderola, mi-a spus
și mi-a întins cordeluța albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără și frumoasă
și tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca și mine
Medeea,
iar eu am luat-o
și mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâția ani
eram din nou școlăriță
și când m-am dus la liceu
toți colegii au rămas încremeniți
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm și noi cu tine?
Puteți, bineînțeles că puteți, doar am fost
colegi
am împărțit aceleași vise
cât încă mai visam
bineînțeles că puteți!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am așezat fiecare în banca lui
așa cum stăteam înainte
și domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aștepta cuminte la rând
striga prezent
după care își etala realizările
aveam chiar și un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar și apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanța lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
și dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînțeles
ca unei școlărițe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraș mare? Unde-i
localizat?
Aș, i-am răspuns, este un orășel prăfuit
de lângă București, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu și mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
și mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i dorește nimeni
și atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea și acum
în acest sarafan,
Bineînțeles că
toți au început să râdă
chiar și domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
și m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată așa deșteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
și faci grădini
pentru oameni bogați
care plătesc bine
nicidecum că ești profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac și acum, i-am răspuns,
dacă înțelegeți ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteți primul
care ar trebui să înțeleagă
întrucât lucrați cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
și viu
pentru că s-au născut din pământ arid
și se luptă ca să supraviețuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
și profund
acum înțeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
și m-am dus așa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaște
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitați-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum și era de așteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteți
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
și când colo erați chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliți
Dar chiar așa și este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiți și pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiți ce drum lung și anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat și stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"

Încercam și încercam găsesc răspuns
Însă nimic nu părea fie potrivit
Și atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuță, aflată-n fața mea
Stătea o fetiță ce părea ascultă
Șuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am așezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferință,
Nici pic de iubire sau dorință.

Vrând par politicos, am întrebat:
"Micuțo, ești bine, ce s-a întâmplat?"
Și fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poți să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Ești bine? Ce sa întâmplat de ești supărată așa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai știe cât....
Dar atunci și-a ridicat capul din pământ
Mi-a șoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu și eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am așteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu își găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viața m-a marcat.
"Fetițo, viața merge înainte, să nu-ți para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimați către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima și mintea mi-a deschis
Și am știut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viața asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de
Adăugat de Alexandra MarinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Așa plăcut, mai adia ușor o boare

M-am așezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu frații și mama ta în șoapte
Pe doamna am salutat-o și mai târziu am și vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soț s-a despărțit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ți spun, iubito, eram adolescent
Am înțeles din ce am discutat
viața ei și-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat și cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult șoptit
acest băiat, ce de mână îl ții, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte și în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aș fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum ești?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist ... te căsătorești

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns și am simțit speranța ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Și-a venit acum un an și clipa revederii
Erai așa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Țineai de mână un băiețel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu ești fericită, că nu e totul bine

Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Și vreau să-ți spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Și tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc și-ți spun în șoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naște

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zarea

ăsta în fiecare zi cumpără șampanie zarea ăsta nu e în toate zările șușoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi șampaniile zarea până și casierele se mirau când ajungeau scaneze codul de bare al șampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil gândeau una mi-a și zis sărbători fericite domnu' sărbători fericite i-am spus

deși nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreți să o faceți lată domnu' nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viața pe care nu o înțeleg viețuitorii nu știu ce a înțeles nici dacă a înțeles ceva nici nu are importanță de vreme ce acum stau și scriu și scriu în timp ce beau șampanie zarea și mi se deschid toate zările

și îi văd pe angajații self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva ies cu zarea neplătită ca nu cumva iau prea multe zări dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă și frumoasă și tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viața i-am spus iar ea mirată bine bine viața dar în fiecare zi nu domnișoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am să uit (poezie dedicată soției)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burdușit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfințit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Și în cale i-am ieșit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era așa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era și puțin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viața-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în față
Mă vrăjise-atât de mult!
Simțeam că la cer -înalță,
nu mai sunt pe pământ.

A rămas și ea uimită.
Obrajii i s-au roșit.
Am văzut că-i mulțumită
pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o ușor în brațe
Și un sărut i-am furat.
Am vrut și ea să se-înalțe
Precum eu m-am înălțat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Și pe viață ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credință
Viața să ne-o bucurăm,
La copii să dăm ființă,
Lângă ei mereu stăm.

Vrem țină legământul
Atât cât ne ține viața.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe ața.

poezie de (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Întâlnirea cu iubirea

M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceață,
Și-am vrut să-l iau de mână și să-l conduc în viață.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există așa ceva în realitate
Și dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea ființă, i-am răspuns, există și are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertății sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei pași țin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu știu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceața s-a risipit,
Îngerul însoțit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a șoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Și-a dispărut...

poezie de din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
cu o mare durere de cap

toată noaptea am visat
că le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se mai stingea câte-un poet

și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele

am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină
cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate

cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul
pe care nu-l știam
la fel făceam

cum vedeam un termen de care nu mai auzisem de mult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea

și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată

văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire

mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul
și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor

dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus

e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă

am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune

unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre
a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete
și tocmai ce-l dureau foarte tare

după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine
zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam

era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură
fiindcă un altul le-a șters pe următoarele

iar într-un târziu am văzut cu uimire
cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină

iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă
te iubim

atunci
s-a ridicat timid în genunchi
apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat

ne făcea semne să-l urmăm

și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai

pe urmă am rămas fără încălțăminte
fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi
doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, că eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, să ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar că e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă că el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poate aș fi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin să te uite, să te lase în urmă, să te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei recunoști asta. Nu încerca să mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu să fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fără cuvinte

azi m-am trezit devreme
obosit cu o mare durere de cap
toată noaptea am visat că le recitam poezii serafimilor
și trebuia utilizez cât mai multe cuvinte
niciodată pe-același sau unul asemănător
deoarece la fiecare greșeală lor le cădea câte-o pană
iar în lume se stingea câte-un poet
și fiindcă la noapte aș putea avea același vis
m-am gândit să mai elimin din ele
am luat dicționarul
am citit pagină cu pagină cuvânt cu cuvânt
apoi am început să le tai cu o linie neagră
suficient de groasă cât să cuprindă literele cu coadă
dar și pe cele moțate
cum vedeam unul care avea sinonime
cum îl tăiam
ori pe altul pe care nu-l știam
la fel făceam
cum vedeam un termen de care nu mai auzisem demult
hârști cu carioca pe el
de i se făcea frig odată ce era întuneric în lumea lui
și devenea tot mai mititel
că nici să se pipăie nu mai putea
apoi dispărea și locul său imaculat se făcea
și cu mare grabă îndată am ajuns la litera m
chiar la cuvântul moarte m-am oprit
din negru cum era
cum i-am dat cu carioca peste frunte
cum a strălucit
mai că nu-mi venea să cred
așa că din nou i-am dat
iar și iar până când s-a consumat toată
văzând că nu mai pot avansa către alte cuvinte
mi-am luat lexicul și-am plecat spre librărie
să-mi cumpăr altă cariocă
însă în autobuz m-am întâlnit cu unii
le-am povestit totul
iar ei s-au luminat la față de o așa mare descoperire
mi-au luat dicționarul din mâini
au găsit cu totul alte cuvinte
și-au început să le taie cu ce se nimerea
ba chiar un bătrân și-a înțepat degetul și cu sângele lui le ștergea
așa că atunci când am coborât în stație
tăiasem deja jumătate
și dicționarul era cu mult mai ușor
dar fiindcă era prea devreme
librăria avea lacătul pus
e închis se deschide abia la zece fix
a zis cineva citind pe ușă
am luat dicționarul
am șters lacăt închis zece și fix
și imediat s-au deschis ușile și ne-a poftit înăuntru librarul
care apăruse acolo ca printr-o minune
unii nerăbdători l-au întrebat dacă nu cumva are carioci
da
din alea negre a răspuns
și ni le-a dat cu mare-ncântare
deoarece le avea crescute în degete și tocmai ce-l dureau foarte tare
după aceea ne-am pus pe treabă
a început să ne fie bine zâmbeam
iar fiindcă timpul trecea mult mai repede
pe dată s-a înserat
și mai erau atât de puține cuvinte pe lume
încât abia de ne mai vorbeam
era de ajuns să dăm din mâini și ne înțelegeam
apoi nu am mai dat nici din mâini
unul le tăiase din greșeală
asta am priceput când a clipit și i-a curs o lacrimă
una singură fiindcă un altul le-a șters cu gândul pe următoarele
iar într-un târziu am văzut cu uimire cum dispăreau de lângă noi
scaunele mesele cărțile pereții acoperișul librăriei
străzile și întregul oraș
chiar cerul a dispărut cu tot cu păsări
și câte stele am putut vedea atunci cu ochiul liber
însă cuvântul moarte tot mai era la locul lui
și tremura din toate literele singur pe pagină
iar nouă ni s-a făcut milă și i-am spus
nu-ți fie teamă te iubim
atunci s-a ridicat timid în genunchi apoi în picioare
ca o armonică s-a desfăcut
și după ce i-au dat aripi cu mare bucurie s-a înălțat
ne făcea semne să-l urmăm
și-abia atunci pielița vieții s-a dat la o parte
am închis ochii
am văzut raiul ca și cum am fi sub pământ
am zărit râmele
și am plâns fără lacrimi de ne tremurau cămășile
fiindcă ne bucuram că și râmele ajung în rai
pe urmă am rămas fără încălțăminte fără haine
chiar fără unghii și păr
am rămas goi doar cu carnea noastră curată
însă nu ne-a fost frig
nici nu ne-am rușinat
eram cu toții tineri
fericiți ca la facerea lumii
întrucât dicționarul era și el gol
și lumina universul întreg
având corola din pagini albe
iar pe noi
drept semne de carte

poezie de din Orașul văzut prin oglindă
Adăugat de Valentin BusuiocSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 ianuarie 2016.
Distribuie

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat și m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea și felicitări că nu te lași bătut. Ai niște slăbiciuni și faptul știi care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune și am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport și să mănânc diferit. Să te accepți pe tine nu înseamnă rămâi așa cum ești, ci înseamnă să nu te pedepsești pentru ce te-a dus în situații urâte de viață și să îți iei angajamentul vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment și îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Bine, scuză-... Și cum s-a rezolvat problema în final?
Lucian: Nu contează cum, ci doar că s-a rezolvat totuși, cu bine.
Lia: Și totuși, cum ai reușit să-l convingi pe Nick?!
Lucian: Ți-am spus, nu mă mai chinui atât, nu vreau să detaliez, mi-a fost de ajuns prin ce-am trecut aseară... N-a fost deloc plăcut!
Lia: Care parte n-a fost deloc plăcută pentru tine?
Lucian: Poftim?!
Lia: N-are importanță. Deci, aseară, când ne-am întâlnit, totul se rezolvase deja, de aceea erai atât de mulțumit!
Lucian: Da, evident!
Lia: Și totuși, ce căutai în oraș?
Lucian: Cum, adică?! Păi, Nick plecase furios din navă, apoi, blondina... Ea mi-a spus să stau liniștit, că va rezolva ea totul, dar n-am putut să-i dau ascultare. Nu puteam fi liniștit! Nu puteam suporta gândul că le creasem acest gen de probleme! M-am dus să vorbesc cu Nick, să-i explic situația, însă nu mai era nevoie... Când am ajuns eu acolo, erau deja împăcați, îmbrățișați. Maria a reușit să-l convingă că nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Ești sigur că se împăcaseră?
Lucian: Da, absolut! Dacă văzându-i împreună, îmbrățișați, încă puteam avea îndoieli, apoi Nick mi le-a spulberat imediat! El însuși m-a asigurat totul este în ordine. Blonda a reușit să-l convingă, iar eu eram mulțumit, pentru că nu mi-ar fi convenit deloc ca eu să fiu motivul pentru care ei doi să se certe. Sunt un cuplu reușit; le stă foarte bine împreună!
Lia: Așa e. Să nu uiți acest lucru!
Lucian: Ce vrei spui, Lia?
Lia: Nimic. Mă întrebam doar cum poți intri mereu în astfel de încurcături neplăcute?
Lucian: Și eu m-am întrebat acest lucru... N-am găsit încă un răspuns.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Dinescu

Eram foarte timid când eram mic. Abia cu vremea am devenit mai dezinhibat. Agresivitatea asta e și o formă de apărare. Odată, în clasa a patra, eram un băiat destul de delicat pe atunci, mama mi-a dat cămașă albă călca­tă, iar podelele clasei erau unse cu păcură. În pauză, cineva m-a împins și-am căzut. Când m-am uitat pe cămașă, eram negru. M-am întors furibund și l-am bătut măr pe primul care mi-a ieșit în cale. Când mi-am dat seama ce am făcut, m-am îngrozit: era bătăușul cla­sei.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Vino in rochia ta simpa de stamba" de Mircea Dinescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 14.99 lei.

Nebunia omului de rând

arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereții,
stau calm și să aștept treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulți bărbați dependenți de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se lovește de pereți.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii și era în plin divorț.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curățat și i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pișat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simțit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colțul lui liniștit
cu bucata aia de carne în gură,
și-a învățat lecția.

soldații mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
și nevestele lor fac sex cu alți bărbați
care nu sunt chiar atât de proști, încât să-și riște viața pentru idealuri care nu-și au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândești la asta,
e trist scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ți-ai petrecut toată viața printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Nu înțeleg; până acum, în ceilalți ani n-ai reacționat astfel, de ziua mamei tale.
Lucian: Nu?! Așa crezi tu?! Ți-am mai spus, Lia, cât de puțin cunoști; aproape deloc, chiar...
Lia: Adică...?!
Lucian: Ce-ai vrea să-ți spun? Da, tot așa m-am comportat de fiecare dată, în fiecare an, de ziua ei... Doar , desigur, nu de față cu voi...
Lia: N-am observat.
Lucian: Nu mă mir...
Lia: Dar nu înțeleg, de ce te chinui?
Lucian: Ți-am spus, i-am zis unele cuvinte care nu-mi dau pace, chiar dacă ea m-a iertat, ba chiar m-a asigurat că n-a fost supărată deloc, că n-a luat seama la câteva cuvinte rostite în acele momente tensionate. Dar știi bine cum sunt eu, cum mă comport în asemenea momente, adică, exact cum n-ar trebui, prostește, iar cuvintele rămân, nu pot fi șterse; de aceea, ar trebui să ne gândim mai mult înainte de a le rosti.
Lia: Ce puteai să-i fi spus, atât de grav? Cred exagerezi!
Lucian: Exagerez?! Nu, deloc... Cumputea să exagerez? Atunci, da, într-adevăr am exagerat, însă nu și acum.
Lia: Dacă-mi povestești, poate te vei simți mai bine după aceea.
Lucian: Nu cred, dar dacă ești dispusă să mă asculți...
Lia: Te ascult, Luci.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Florin Zamfirescu

Eu sunt profesor de școală și am fost foarte șocat când meșterul Beligan, pe care îl respectăm cu toții, m-a întrebat odată: «Ce mai e dragă pe la școala aia a voastră?» Avea așa un ton peiorativ... adică ceva de genul: s-a ales praful de tot. Și eu eram rector atunci la UNATC și i-am zis: «De ce nu veniți vedeți?»... Eu cred că nu e bine să vorbești așa despre școala asta care ne e mamă și tată tuturor.

citat din (2013)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soția Eva, noi fiind bieții Adami,
mereu păcăliți.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde și dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctorițele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăiești, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că și ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
și m-a învățat merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă și mândră ca zeița Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
nu poarte coasă.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Horă în duminică

Ca și cum nu ți-aș mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă și o scufund adânc adânc acolo unde începe apa șovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopții ar curăți-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îți par pesemne mai frumoasă așa... cu amândoi umerii dezgoliți
cu o cămașă
care să mă acopere trăiesc în cămașa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuiește nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roșie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum și mama purta.
Îmi port mersul meu cum și mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne și clopotarii își țin femeile
în brațe și în tot felul de cămeși. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept și bălai de pe peretele cu sfinți
cu un strop de apă sfințită pe pleoapă, părul lui galben și prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniți
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoțeii de la gleznele lui
i-am spus
tu ești moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ți s-a născut nu ți s-a născut nu ți s-a născut
glumești nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
și i-am zis atunci sună din clopote și el a bătut din nou din palme și din picioarele lungi
auzeam clopoțeii de la picioarele lui dar mai voiam trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită ești femeie pentru tine sunt clopoțeii aceștia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
și a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela și mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Nu... Dacă Ly nu are nimic împotrivă, nu văd de ce aș ascunde adevărul. Deci, dragii mei colegi, cunoașteți destul de bine pentru a nu pune la îndoială ceea ce vă voi spune; știți că de obicei sunt foarte, foarte sincer. Așa voi fi și acum, cu toate că mi-e foarte greu recunosc și în plus, nu știu ce veți înțelege voi din toată povestea asta, însă... Desigur, întrebați ce s-a întâmplat; am să vă povestesc personal totul, chiar acum. M-am îmbătat pentru că doream să uit că m-am purtat ca un idiot, ceea ce am și reușit, pentru că uitasem cu adevărat, absolut totul. Dar nu definitiv... Deci, voi ați plecat din navă duminică seara, iar ziua imediat următoare, luni seara, am trecut prin oraș, s-o caut pe colega mea, domnișoara consilier Lia, însă în camera din orașul artificial, unde locuiește provizoriu, n-am găsit-o decât pe colega ei de cameră, Ly. Din motive pe care nu vi le-aș putea explica vouă acum, pentru că ar dura prea mult și tot n-ați înțelege nimic, dorind să-i demonstrez ceva domnișoarei Ly Kuny, anume poate avea încredere în mine, chiar dacă eram singuri în încăpere, am ajuns la un sărut, pe care i l-am dat, bineînțeles, mai mult fără voia ei. Evident, s-a supărat pe mine; nu s-ar fi putut altfel... În plus, tocmai în acel moment a intrat și colega ei de cameră, Lia, surprinzându-ne astfel și a ieșit un fiasco total, pentru că eu nu i-am putut explica nimic nici domnișoarei consilier, dat fiind că nu dorea să mă asculte, deci, normal, pe moment și ea s-a supărat foc. Colac peste pupăză, ziua următoare Ly i-a povestit lui Mihăiță tot ce s-a întâmplat; evident, inevitabil, s-a supărat și el pe mine, neînțelegând ce se petrecuse în realitate, mai ales că nu dorea asculte nici un fel de explicații din partea mea, explicații pe care nici eu nu i le puteam oferi. Atunci n-am mai putut suporta; deja era prea mult pentru mine, depășea... Gândul că-mi pierdeam dintr-o dată, dintr-o prostie, trei prieteni apropiați, la care țineam foarte mult, chinuia cumplit. Mi-am pierdut raționamentul, controlul, logica, totul... Din cauza asta m-am comportat astfel. Nu știu dacă a fost bine... De fapt, corectez, acum îmi dau perfect seama nimic din ceea ce am făcut în ultimul timp n-a fost deloc bine; am acționat prostește, am greșit enorm, dar asta este. Am făcut-o și gata! Uff...
Alex: E greu de crezut că tu ai fi făcut așa ceva. Te cunosc de atâta timp și nu-mi vine să dau crezare acestor cuvinte. Parcă n-ai fi tu cel despre care ne-ai vorbit. Serios, Luci!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Lumii toți suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris și eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest țel: cum să facem noi să le fie semenilor noștri mai bine. Și, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiați și tata a venit pe bicicletă și ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea și ea un rând de copii, iar unul dintre ei era așa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia și dă-i și lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a mușcat și a scuipat.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Mihai: Serios?! Chiar ești așa? Tu, Luci?!
Lucian: Da; ce-ți închipui?! Că aș fi un tip insensibil? Te rog, Mihai, nu începe și tu cu astfel de suspiciuni, în ceea ce mă privește... Despre tine știu foarte bine că ești emotiv din fire, dar, uite... Îți mărturisesc că și mie mi-a fost foarte greu la început, până m-am obișnuit cu ideea. Primii ani mi s-au părut un chin greu de suportat, un adevărat calvar, chiar dacă nu dădeam de înțeles acest lucru. N-aș vrea trec din nou prin toate astea; sincer, n-aș putea suporta, m-ar afecta prea mult. Presupun că la fel ar păți și ceilalți. Ce fel de echipaj am mai fi în acest caz?! Vezi, astea ar fi motivele mele, doar unele dintre ele, pentru care nu sunt de acord cu această acțiune.
Mihai: Te înțeleg... Și-ți dau dreptate. Nici eu nu eram foarte convins că ar fi bine să iau totuși legătura cu cei de acasă, dar simțeam nevoia să fac acest lucru. Poate că a fost mai bine că nu erau acasă și astfel n-am vorbit cu ei. Nu știu ce-aș fi simțit dacă i-aș fi văzut sau aș fi stat de vorbă cu ei. Dar așa, m-am liniștit. Văzând totul în ordine acasă, mi-am dat seama că sunt teferi, că viața și-a urmat cursul și pentru ei, a mers înainte chiar și în lipsa noastră; s-au obișnuit cu ideea. În plus, n-ar fi corect nici față de ei, apărem așa, deodată, în viața lor, după ce, în toți acești ani s-au străduit să se descurce fără noi, iar apoi, când vom părăsi Proxima, dispărem din nou, la fel de brusc, pentru o altă perioadă de timp, destul de lungă. Ar suferi și ei prea mult. De asta nu trebuie să-i învățăm din nou cu prezența noastră. Ar fi prea greu de suportat, atât pentru ei, cât și pentru noi.
Lucian: Mda... Iată, ai găsit un alt motiv bun pentru a nu lua legătura cu ei. Nu mă gândisem la asta! Ca vezi, cât de egoist am putut fi... Mă gândeam doar la suferința noastră, nu și la a lor, de parcă ei nu ar putea trece prin aceleași stări sufletești ca și noi...
Mihai: Asta nu înseamnă că ai fost egoist. Ai omis doar, dar nu intenționat.
Lucian: Da, nu intenționat, sper... Poate doar din cauză că mă concentrez prea mult asupra problemelor noastre. Uit că și alții le-ar putea avea, la fel ca noi.
Mihai: E normal, doar tu ești comandantul, deci, e normal să te preocupe mai mult problemele noastre.
Lucian: Mda, poate...

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!