Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Petre Ioan Crețu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

1
STelu Pop [din public] a spus pe 26 martie 2019:
remarcabil final de mândru poem, felicitări maestre!

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita
2
Petre Ioan Crețu [din public] a spus pe 22 noiembrie 2019:
Mulțam fain Stelu Pop pentru comentariu și sărut-mâna doamnă Cornelia Georgescu pentru postarea poeziei mele pe acest site

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook