Soție bolnavă
A fost bolnavă ani și ani;
Într-o zi m-a chemat să-mi spună ceva.
Nu putea vorbi limpede,
Iar lacrimile-i curgeau râuri pe obraz.
"Te împovărez cu niște copii,
Cu copiii noștri, în curând orfani.
Nu-i lăsa flămânzi sau în frig;
Dacă greșesc nu-i lovi.
Când îl vei lua în brațe pe cel mic,
Legănă-l și cântă-i de nani-nani.
Nu uita să faci asta."
Înainte de a muri a mai spus,
"Când i-am luat in brațe prima oară n-aveau îmbrăcăminte,
Iar acum hainele lor n-au căptușeală."
Am închis ușile și ferestrele,
Am părăsit copiii rămași fără mamă.
Când mi-am întâlnit prietenii, am plâns.
M-am așezat jos, neputând să-i însoțesc.
I-am rugat să cumpere niște dulciuri copiilor mei.
Am plâns în fața lor.
Am încercat să nu mă vait, dar durerea era prea mare.
Am dat prietenilor banii trebuincioși.
Când m-am întors acasă copiii
m-au întrebat de ce mama lor nu-i mai ia în brațe...
Am umblat încolo și încoace
Prin camera aceea goală.
Apoi am ieșit afară și am jurat,
"Voi uita și nu voi mai vorbi despre ea niciodată."
poezie de Autor necunoscut,sec. I î.e.n - China, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre prietenie
- poezii despre mamă
- poezii despre copilărie
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre soție
- poezii despre râuri
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
* * *
30.09.1996
Seară.
Nu voi mai vorbi despre neguri.
Voi nota doar că am meditat și azi
dacă să-i spun sau nu,
că m-a înțepat de câteva ori,
aș putea spune că m-a întărâtat,
dar nu i-am răspuns,
nu i-am spus că-mi amintește de cineva
știut de zece ani.
În octombrie se vor împlini.
Mă dusesem pe întâi, secretara
m-a chemat peste o săptămână,
când am venit și am fost acceptat.
Deci pe 9 octombrie, probabil, mi-am
început, îmi începusem cursurile
în clasa a unsprezecea.
Oi fi văzut-o din prima zi?
Se pare că nu, oricum în următoarele,
foarte repede...
Nu-mi propun nimic deosebit,
dar versurile astea chiar nu-s versuri
vreau să fac versuri sau jurnal
sau să-mi notez ceva indiferent ce
cum să continui
la aparat cântă,
mâncarea așteaptă să fie făcută,
dar trebuie să continui.
Încerc să-l citesc pe Mircea Ivănescu.
Desigur, fiecare are locul său în lume,
modul său de expresie, dar
ce este arta
încă n-am aflat.
Dacă nu am ceva de spus...
Lumii m-am arătat,
dar lumii nu-i pasă de mine,
dar ce-i pasă lumii de mine.
Oh, când voi fi mulțumit de mine
mi-am tras la sorț cine-mi
va fi nevastă, pe cine trebuie
să mă concentrez; din trei.
a rămas cea mai veche
pe care-o știu de zece ani.
poezie de Marius Irimia (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre început, poezii despre săptămâni, poezii despre superlative sau poezii despre seară
Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuiești cu niște verișori la o fermă de oi și cai în Montana. Și...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Și într-o dimineață, pur și simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur și simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i așa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... țipete. Un fel de țipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furișat în șopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Și ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii țipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Și țipau.
Hannibal Lecter: Și ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portița țarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur și simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai așa că ai fugit, nu-i așa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel și am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu știu. Nu aveam nici apă, nici mâncare și era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câțiva kilometri când m-a luat mașina șerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.
Hannibal Lecter: Ce s-a întâmplat cu mielul tău?
Clarice Starling: L-au omorât.
replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre oi
- citate despre timp
- citate despre întuneric
- citate despre voce
- citate despre visare
- citate despre primăvară
- citate despre ore
- citate despre ochi
- citate despre mâncare
Prietenul meu, patul
Cănd m-am născut, mama m-a înfășat
Cu dragoste și m-a culcat în pat,
Eu, adomind, din plâns am încetat:
E cel mai bun prieten al meu pat!
Când am crescut, cu-n umed sărutat,
Ademenind femeile in pat
În desfătări de-amor m-am cufundat:
E cel mai bun prieten al meu pat!
Când mai târziu femeie mi-am luat,
Am zămislit un prunc în al meu pat
Să fie Domnul nostru lăudat,
E cel mai bun prieten al meu pat!
Acum când sunt cu duhul tulburat,
Fără să fi mâncat, în al meu pat
Cu fața la perete m-am culcat:
E cel mai bun prieten al meu pat!
Cu lacrimi de durere m-am rugat,
Iar Dumnul a privit spre al meu pat:
"I-ați patul tău și umblă!'' Și-am umblat
E cel mai bun prieten al meu pat!
poezie de David Daniel Adam (18 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre femei, poezii despre sărut, poezii despre naștere, poezii despre mâncare sau poezii despre laudă
Roscoe Purkapile
Mă iubea.
Oh, cum mă iubea
N-am avut o șansă să scap
Din prima zi când m-a văzut.
După ce ne-am căsătorit, am sperat
Că-și va dezvălui partea muritoare și mă va elibera
Sau va divorța de mine. Dar... puțini mor și nimeni nu renunță.
Apoi, într-o nebunie, am fugit de-acasă și dus am fost pentru un an.
Dar ea niciodată nu s-a plâns. A spus ca totul o să fie bine acum,
Că m-am întors. Și mă întorsesem.
I-am spus că în timp ce făceam o cursă cu barca
Am fost capturat lângă Van Buren Street
De pirații de pe lacul Michigan,
Ținut în lanțuri, așa ca nu am putut să-i scriu.
A plâns și m-a sărutat spunând că a fost îngrozitor,
Șocant, inuman.
Atunci am înțeles că, de fapt, căsătoria noastră
Era un privilegiu divin
Și că nimic nu o putea desface
În afară de moarte.
Am avut dreptate.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre căsătorie, poezii despre piraterie, poezii despre nebunie, poezii despre dreptate sau poezii despre divorț
După doi ani m-am întors acasă, ș-am început să fac singur iconițe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi așterneam hainuța jos, îmi întindeam marfa pe ea și-mi așteptam mușterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la țară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... și cumparau, bieții oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă dupa cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveți și când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine și m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva și s-a întors repede cu fața spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viața mea.
citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre icoane, citate despre început, citate despre viață, citate despre sărăcie, citate despre sărut, citate despre superlative, citate despre sat sau citate despre plâns
Târziu
Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-ați auzit și mi-ați răspuns
Că-i o problemă foarte grea.
Și-am fost ridicol stăruind
Și-am încercat să vă mai spun
Și noi m-ați învinovățit
Și m-ați considerat nebun.
Și eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem niște pasageri,
Și voi ați construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.
Și-acum de ce vă bucurați
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-ați condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuțit?
O locuință v-am cerut,
S-o dăm artiștilor pribegi,
Și jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.
Acum, e gata casa lor
Și v-ați putea și voi mândri
Că dați o casă celor morți,
Deși ei v-au cerut-o, vii.
Târziu răspuns și ipocrit,
Artiștii au ajuns pământ,
E gata casa vieții lor,
Dar locatarii nu mai sunt.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre artă, poezii despre învinovățire, poezii despre viață, poezii despre trecut, poezii despre protecție, poezii despre prezent sau poezii despre ocrotire
Mi-e dor de copiii mei...
Nu vă speriați copiii mei,
Când va tuna și fulgera afară,
E dorul meu ce vine la voi
Și care pe voi vă cheamă.
Mi-e dor de voi copiii mei,
Comoara mea cea sfântă...
Să vă strâng la al meu piept,
Cu-o dragoste adâncă...
Chiar dacă astăzi părul meu
Pe la tâmple mi-a albit,
Voi sunteți tot copiii mei,
Pe care eu mult i-am iubit.
Și chiar oriunde vă aflați,
De mama să nu uitați,
Că eu mă rog în fiecare noapte,
Ca domnul să vă de-a sănătate.
poezie de Eugenia Calancea (17 august 2017)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre dor, poezii despre sănătate, poezii despre sperieturi, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre păr sau poezii despre noapte
Nu a trebuit să plâng singur
Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în ușă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.
Apoi
Tata m-a luat în brațe
Și m-a ținut strâns
Și m-a chemat pe nume în șoaptă
Iae
Și iar
Și iar.
Durerea nu înceta,
Dar știam
Că nu sufăr singur.
Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.
Atunci Tu m-ai luat în brațe
Și m-ai ținut strâns
Și m-ai chemat pe nume în șoaptă
Iar
Și iar
Și iar.
Durerea nu înceta,
Dar știam
Că nu trebuie să plâng singur.
poezie de G. Gant din Vitamine duhovnicești pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre durere, poezii despre tată sau poezii despre mâini
Clipa în care am vrut să o strig pe mama
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre visare, poezii despre tăcere sau poezii despre promisiuni
Ritualuri matinale la 60 de ani
I-o serveam nevestei dimineață
Și pe frig năprasnic și pe soare,
Dar de-un timp, imi spune verde-n față,
C-a îmbătrânit și e prea tare.
Am mai pus vreo două căni de apă
Și m-am prezentat cu ea degrabă
Dar mi-a repezit precum o țoapă,
Pretextând că-I lungă, dar e slabă.
M-a șocat cumplit schimbarea sa,
Constatând că nu-i ca înainte
Și i-am spus atunci s-o facă ea...
Dar era prea neagră și fierbinte.
A mai pus și cuburi reci de gheață
Zahăr cu miros de mere coapte,
Dar acum i-am spus-o verde-n față
Că e rece și-o prefer cu lapte.
Am chemat vecina, o versată,
Ce gustând, verdictul să ni-l spună
Și a spus că-i dulce, aromată,
Nu e nici prea scurtă, deci e bună!
Morala
Ca sexagenar n-ai mare vină,
Când îți bei cafeaua la vecină...
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre zahăr, poezii despre vinovăție, poezii despre schimbare, poezii despre negru, poezii despre mere sau poezii despre lactate
Rugăminte
La țară într-o căsuță
Stă și plânge o măicuță.
E bătrână, nu mai poate
Să-și ducă povara-n spate.
După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit și zi și noapte
S-ăibă copiii de toate.
Fir-ați voi să fiți, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Ați uitat că v-am făcut
Și cu trudă v-am crescut.
V-am dat viață, v-am pus nume,
Iar acum uitați de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!
Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniți, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!
Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniți cu nepoții,
Ei sunt bucuria vieții!
Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniți cu ei să mă vadă,
Să-i văd și eu prin ogradă!
poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre sat, poezii despre cunoaștere sau poezii despre creștere
Străinul
într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză și ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ți se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din fața casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâșietor la lună
și toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlțâia patul și casa
și întunericul nopții
mă înfricoșa
când s-a făcut dimineață
străinul i-a luat lui tata căruța
și caii și pe mine sub braț
de atunci nu mai știu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână și m-a dus
înapoi acasă la părinții mei
era liniște și fain
ca și cum aș fi ajuns în rai
mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
și că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris și Nichita
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre îngeri, poezii despre toamnă sau poezii despre suflet
Copii care uităm
Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înțelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!
Și mă întreb de ce contăm,
Când ai putea și fără noi?
De ce accepți să existăm,
Acum și-n ziua de apoi?
De ce ne ierți și ne ajuți,
Chiar și atunci când nu putem?
Știu bine Doamne, suntem mulți,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem
Dar totuși încă ne mai ții
În brațe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm
Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi
Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O știm prea bine... dar uităm
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre devenire sau poezii despre ajutor
Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre copilărie, citate despre încăpățânare, citate despre viitor, citate despre tinerețe, citate despre mamă sau citate despre căsătorie
Cântec
A venit un lup din crâng
Și-alerga prin sat să fure
Și să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.
Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu și i-am spus:
-"Puiul meu e bun și tace,
Nu ți-l dau și du-te-n pace!
Ești sărac dar n-am ce-ți face!
Du-te, du-te!" Și s-a dus.
Și-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubește mama lor.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit și l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Și-a plecat.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre păduri, poezii despre pace sau poezii despre muzică
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei
Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în orașul în care m-am născut
nu știam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
și atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, să îți iei sarafanul
cu care te duceai la școală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viața în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când și când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
și mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi să-ți pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
și acum"
Apoi a deschis ușile dulapului
și a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
și a scos uniforma pe care o purtam
la școală
avea chiar și emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să știe ce e aia o emblemă
Uite și banderola, mi-a spus
și mi-a întins cordeluța albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără și frumoasă
și tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa că va avea o fată
care se va numi
ca și mine
Medeea,
iar eu am luat-o
și mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâția ani
eram din nou școlăriță
și când m-am dus la liceu
toți colegii au rămas încremeniți
aproape nu le venea să creadă
că este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm și noi cu tine?
Puteți, bineînțeles că puteți, doar am fost
colegi
am împărțit aceleași vise
cât încă mai visam
bineînțeles că puteți!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am așezat fiecare în banca lui
așa cum stăteam înainte
și domnul diriginte a început să strige
catalogul
fiecare aștepta cuminte la rând
striga prezent
după care își etala realizările
aveam chiar și un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar și apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanța lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
și dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînțeles
ca unei școlărițe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraș mare? Unde-i
localizat?
Aș, i-am răspuns, este un orășel prăfuit
de lângă București, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu și mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
și mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i dorește nimeni
și atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut să spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este că pot încăpea și acum
în acest sarafan,
Bineînțeles că
toți au început să râdă
chiar și domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
și m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată așa deșteaptă ca tine?
Auzisem că ai terminat
Facultatea de Horticultură
și faci grădini
pentru oameni bogați
care plătesc bine
nicidecum că ești profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac și acum, i-am răspuns,
dacă înțelegeți ce vreau să spun
iar dumneavoastră sunteți primul
care ar trebui să înțeleagă
întrucât lucrați cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
și viu
pentru că s-au născut din pământ arid
și se luptă ca să supraviețuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
și profund
acum înțeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat să-i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit să le fac o surpriză
elevilor mei
și m-am dus așa îmbrăcată
eram curioasă dacă mă vor recunoaște
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitați-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper că va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum și era de așteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteți
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
și când colo erați chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliți
Dar chiar așa și este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
mă primiți și pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiți ce drum lung și anevoios
am străbătut
ca să ajung aici
poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre liceu, poezii despre frumusețe, poezii despre sfârșit, poezii despre oraș sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Autobiografie
Uneori
când venea vorba despre ea însăși
mama spunea:
Viața mea e tristă și liniștită,
eu întotdeauna am pășit în vârful picioarelor.
Dacă mă supăr un pic
și bat din picior,
ceștile pe care le am de la mama,
încep să zdrăngăne pe șifonier
și mă fac să râd.
Când m-am născut, așa mi s-a spus,
un fluture a intrat pe fereastră
și s-a așezat pe patul mamei,
dar în același moment un câine a urlat în curte.
Mama s-a gândit
că e un semn rău.
Viața mea n-a fost chiar
așa de liniștită ca a ei.
Dar când, cu mâhnire,
iau seama la ce se întâmplă-n zilele noastre,
privind prin niște rame din care fotografia lipsește,
și tot ce văd e un zid prăfuit,
realizez că a fost, totuși, minunată.
Sunt multe momente
pe care nu le pot uita,
momente ca strălucirea florilor
de toate culorile și nuanțele,
seri pline de miresme,
asemeni strugurilor roșii
ascunși în frunzele întunericului.
Am citit cu patimă poezii
și am iubit muzica,
și m-am aventurat, întotdeauna mirat,
dintr-o frumusețe-n altă frumusețe.
Iar când am văzut prima oară
fotografia unei femei goale
am început să cred în miracole.
Viața s-a desfășurat repede.
A fost prea scurtă
pentru dorințele mele
care erau fără limite.
Înainte să-mi fi dat seama,
sfârșitul vieții mele era aproape.
Moarte-mi va bate curând la ușă
și va intra.
Surprins și îngrozit mi se va tăia respirația
și voi uita să respir din nou.
Poate o să mai am fericirea
încă o dată să sărut mâinile
celei care cu răbdare și-n pas cu mine
a mers și-a mers și-a mers,
și care m-a iubit cel mai mult.
poezie clasică de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre picioare sau poezii despre zile
Clipa î
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineața aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns
ploua și era frig...
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre umor, citate despre sport, citate despre soție, citate despre siguranță sau citate despre prietenie
Copiii au suflet de înger
Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce și ușor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoși și pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o știm,
Mai ales când ne cer iubirea și noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerșesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate și îngerii au suflet de copii.
Cine știe asta, poate tu, Doamne, știi?
poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre pâine