Nemulțumiri de-o iarnă
Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răcește între noi
Și nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Și râuri aburinde îngheață, mințindu-ne c-ar fi fierbinte.
Ne face și copii să fim, să ne jucăm pe niște scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale și e fermă
Iar din întinsurile cuminți se răscolește-n dune rânduri,
Sau avalanșe răsuflarea în puf ne e inerție eternă.
Atâtea vieți a luat degeaba cu oglinda morții ne îmbiind
Și din bucăți ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viață scurtându-le și nopți mărind...
Și asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiș din fier!
Și ce-i mai rău e că an sfârșește și-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruși, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Și m-amăgește-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre iarnă
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zile
- poezii despre râuri
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
- poezii despre nemulțumire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Precipitații
ninge din stele cu lumini pentru noi
ninge din suflet cu doruri ardente
ies la suprafață straturi de noroi
aleanul răzbate printre sentimente.
când iarna sosește o privesc pe fereastră
dar frigul străpunge arborii golași
au pălit de mult florile din glastră
pe străzi se joacă doar pruncii poznași.
viscolul îngheață murmurul de izvoare
păsări zgribulite nu mai ciripesc
iarna nu are nici un fel de candoare
plâng arborii gliei din rărunchi trosnesc.
sunt tot mai mohorâte razele de soare
dar învăț că și iarna trebuie s-o iubesc.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre viscol
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre păsări
- poezii despre plâns
- poezii despre ninsoare
- poezii despre lumină
- poezii despre jocuri
Zâna iernii vine...
Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvășită, se răcește încet,
Umbre, lumini și vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului și păsările dispar la pachet.
Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut și aerul se răcește,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii și noaptea o trezește.
E cam pustiu în zori în iarna ce îngheață,
Furtuni și freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezește la viață
Și vraja iernii-ntensă mă duce ușor în poezie.
E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce și fragilă fată,
Iubim și clipele de viscol ce-și schimbă iar veșmântul
Și naște-n vis povestea din țara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul și cântul.
poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre uragane, poezii despre tăcere sau poezii despre trecut
Duhovnici
S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din țesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinți, ce-și zic așa, cred necredințe ar fi, nimicuri.
Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smerițenii, un pic trecute, arhaic.
Se umflă tot mai mult zișii lui Dumnezeu slujbași,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjurați de sărăcime, mulții nevoiași
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.
E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem și ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâți copii
Duhovnicește, chiar de-i din amor, carnal și el... Oh, Doamne!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre întuneric, poezii despre zgârcenie, poezii despre tinerețe, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre foc sau poezii despre creștinism
Restanță de... loc
Mă scald cu trup și minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studențesc de-o Dâmboviță, apă
Ce spală încă oraș de tranzitu-mi de-o viață, spartă-n bal
De școală, într-o escală de amintiri șuvoi, ce gându-mi scapă.
Sunt parcă pictorul ce-și cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-și joacă rol în filmul din retină, mut.
Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-și scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.
Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Și-o zi voi ști ce-i totul, când n-oi fi, doar liniștea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumești,
Scăpând esența iar, restanțier de-o toamnă, în București...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme, poezii despre școală, poezii despre toamnă, poezii despre studenție, poezii despre sfârșit sau poezii despre pictură
Ne-om face
Cu rodul vremii strâns în noi
Ne-om face sufletul, tot, roată;
Iar din tristeți, si din nevoi-
Ne-om face amfore, cu toartă!
Ne-om face multe, de-om putea,
De n-o fi vremea prea căruntă...
Ne-om face și în cer, o stea-
Oricât ar fi ea de măruntă!
Ne-om face inima vioară,
Îar gândul ni l-om face arcuș,
Să cânte melodia clară-
Ne-om face un pic chiar și... sacâz!
Și câte nu ne-om putea face
Din vise, și îngândurări?
Când toate-n noi se vor preface-
Ne-om face margine, de zări!
Dar timpul zboară, nu stă-n loc,
Și tremurăm... ne-om face foc!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre zbor, poezii despre vioară, poezii despre tristețe, poezii despre păr cărunt sau poezii despre inimă
Râs
E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Și inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.
Să simt că fruntea descrețește-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioși, se sparg în stele
Și dinți umbriți scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colțuri, din rărunchiuri.
Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanșe,
Poate și lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Și să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereții să-mi fac planșe.
Și glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... și-n vise!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre trup și suflet, poezii despre promisiuni sau poezii despre fotografie
Halucinație
Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablație
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinație.
Nici nu mai știu de-mi mai păstrez conștiința, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
și moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...
O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre superlative, poezii despre posibilitate, poezii despre moarte, poezii despre intimitate, poezii despre gânduri sau poezii despre conștiință
Mă am
Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.
Alerg de când mă știu alte dorințe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credințe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.
Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Și-o șterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i și mai rău urât să mă surprindă...
Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârșite vor fi zile
Și nu mă cruț să-mi vând din ele pentr-o pâine.
Iubesc că sunt așa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări și oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-și toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre încredere, poezii despre zâmbet, poezii despre zaruri, poezii despre viitor sau poezii despre trădare
Fața nevăzută a lumii
Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferență,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoție, impertinență.
Când lumea s-ar trezi spășită
De nedreptățile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.
Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.
Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toți să joace
Și asasini vor face pâine.
Când lumea singură va ști
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulți copii
Să-i spună amor ce-l moștenesc.
Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanță
Și inegală, c-ar cădea...
Și-ar da la toată importanță.
Când lume-o venera ce-apune
Și orice naște pururi nou,
Se va renaște o nouă lume
Cu individul om, erou!
Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinți-părinți,
Trecerea spațiu' o să cunune
Și vom fi iar trimișii sfinți!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre pace, poezii despre obrăznicie sau poezii despre naștere
Ploios
Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eșecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.
E precum salt, când bați cu pas elanu-n groapă
Și-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranță șchioapă
Și iar și iar, la linia de start, e numai vid, e gol.
E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalță în caier și se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate și el să se evapore-n broboane.
De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Și, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Și tot s-ar șterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre nori
Schimbul de ieri
Când vezi stele pe cer cu coadă sau halou
Nu-i bine, ai mai pierdut din ce-a fost nou
Și când resimți genunchi că ai, nu se îndoaie
Ai devenit prevestitor de timp frumos, de ploaie.
Din sprinteneală, mișcări iuți, ești sacadat
Iar păr încet-încet mai pierzi, decolorat.
Când pielea-i tot mai multă, se-ncrețește
Și ochi mai pal, pâclit, nu strălucește.
Când ști s-asculți cu calm și vocea-i caldă
Și-ai timp de copii mari, ce alți copii îi scaldă,
Ești un cadran cu sferturi duse, arcul stors
Ce nu se-ntoarce; remontoru-i rupt sau scos...
Nici electronica n-ajută, nu e resetare,
E trecerea molcom-a zilei înspre înserare;
Când vis ia loc la neputințele de-o viață
Și-i tot permis... În fine-ai liniștea ce te răsfață!
Așa-mi văd eu, proorocul neștiut, bune și rele
Și toate-s semne ce cunosc... Dar nu sunt ale mele!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre răsfăț, poezii despre păr sau poezii despre mișcare
Clone de creator
În fond suntem niște introvertiți
Așa cum singuri ne creem o lume
Ce-o practicăm din experiențele antume
De talentați, spectaculoși, smintiți.
Ne făurim de secole plăcutul,
Suntem neant luat fiecare-n parte;
Nici Elvis, Marx, Chopin, sau Bonaparte
N-ar fi valori, de n-am juca... recunoscutul.
Ne-nlănțuim precum mărgele la extaz
Ce-l cultivăm frenetic între noi;
Făuritorii-ncântului de solo sau de doi
Prefigurând necazul, ne inducem haz.
Suntem consumatori la ce producem;
Nimic nu am primit, ni-l facem singuri,
Ne îmbătăm, ne scriem, creăm nimburi
Ne căutăm... În grup, plăcerea ne-o inducem.
Ne încântăm de coardele vocale,
Din suflul pulmonar ne facem cântul;
Cu trup și suflet încântăm Pământul,
Transmițători de euri epocale.
Tot ce-i cultură, rit, le-am făurit...
Designul, arta, limba sunt invenții!
Noi suntem singurii din Univers, potenții
Ce scară am construit și-evoluat introvertit!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre valoare, poezii despre umor, poezii despre talent sau poezii despre plăcere
Prea multă ceață
E ceață, genul acela intens de ceață
În care se pierde mult chiar din... speranță
Și caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăț de speranță... doar ea mă alină.
E ceață extinsă, la oras si la țară
E ceață în cap, e ceață și-afară
Din cauza ceții ne dăm cap în cap
E lipsă de lumină și-i mare handicap.
Rătăcim bezmetici, că-i ceață în țară
Unii rătăcesc frustrați și pe-afară
Se agață de câte-un licurici crezând că-i lumină
Uitând că aceștia au viață puțină.
Ce-i ce creează lumină.... înțelepții
Nu încap de cei ce au alte concepții
Și care, din tristă întâmplare, oare?
Formează acea clasă.... conducătoare.
Și zilnic această clasă ceață sifonează
O ceață ce pare din ce în ce mai deasă
Iar noi, noi nu mai vedem ce-i bine
Și asta face să mă cert eu și cu tine
Iată, e multă orbecăială că-i smog
Produs de-un sistem intens demagog
Și caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăț de speranță... doar ea mă alină.
poezie de Ionel Popa (5 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre sat, poezii despre licurici, poezii despre handicap sau poezii despre demagogie
Înțeles
Tot nu înțeleg ce-i omorul de seamăn, luat viață,
Că ea nu se ia și nici locul nu-i liber, apoi să-l deții,
Iar morții, noi fiind orișicare temporari printre vii,
Inutil e omor; doar mutat dinspre spate, înspre față!
Și asasinu-i mortal; condamnatu' ce-și află inuit viitorul,
Un prost... l-asumându-și-l fatalitate,
În loc răzbunarea s-o îndrepte ei... morții, cu omorul,
Fără a fi judecat!?!... Pierde șansa la drept, câștigând nedreptate!
Pedeapsa-i; oricine la moarte are a sa paritate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie sau poezii despre libertate
Mi-aș țese inima de-a ta
Mi-aș țese inima de-a ta
Să bată împreună,
Eu doar al tău, tu doar a mea,
Noi Stele, Soare, Lună.
M-aș face, eu, una cu vântul,
Chipul tău mereu să-l mângâi,
Aș vrea doar eu să fiu cuvântul
Celui te iubesc dintâi.
Mi-aș țese ființa mea de-a ta
Ca amândoi să mereu fim,
Dintr-un aluat cu fericirea,
Dospiți, pe veci, să ne iubim.
Mi-aș face timp și din netimp,
Doar ca să fiu mereu cu tine,
Aș inventa alt anotimp,
Tu să-mi fii anotimp, iubire!
Aș țese din raze de soare
Veșmânt doar pentru amândoi,
Din curcubeu aș lua culoare,
Să colorăm viața din noi;
-Căci te iubesc cum n-am iubit,
Cum nu speram c-o să iubesc,
Cu tine mă simt împlinit,
Tu îmi ești darul, sfânt, ceresc!
poezie de Răzvan Isac (30 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inventatori
Sponsorului necunoscut
În somn ne chinuie himere
Mereu tot mai puțină pâine
Și-aceeași falsă mângâiere:
Azi e mai multă decât mâine!
Și lumea merge mai departe
Că n-are cum să stea pe loc
Și tot mai greu se scrie-o carte
Și nu se vinde mai deloc
Adesea rafturile-s pline
Și doar cumpărătorii lipsă
Cultura intră în eclipsă,
Nimic nu merge de la sine
Și totuși ăsta-i adevărul:
Mai sunt nebuni gata să scrie
Și să despice-n patru părul
Că sunt nebuni de poezie
Cei mai frumoși nebuni din lume
Își taie viețile în porții
Și fără nici un fel de glume,
Le vând pe poezie, morții
Iar poeziile vibrează
De suferință și nesomn
Între coperți și se-adresează
Măriei Sale, cititorul domn
Poate c-așa ne fuse gena
De n-am citit cumva pe dos
Tot căutând câte-un Mecena
Cu înclinații spre frumos,
Să ne mai surpe din obsesii
Să-ți pună-aripile la loc
Cum duce mirele miresii
O floare albă de noroc
Auzi-mă: te-aștept de-o viață
Arată-te că e târziu
Că vine frigul și-mi îngheață,
Acest creion cu care scriu!
Și lui 'i-ofer aceste rânduri
De-ndreptățită mulțumire
Cu cele mai frumoase gânduri
Născute din adânc de fire.
poezie de Ion Untaru din vol. Vestitorul, 1999
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre poezie sau poezii despre suferință
Obloane-'n fața morții
Lacrimile rup părți din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul își cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar și cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!
Păcatul își face veacul dincolo de porți, se închid biserici!
Se pun lacăte la porți, ferestrele își trag obloanele în fața morții!
Vlăstarele.. născute în miezul nopții nu mai apucă razele de soare!
Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp și fără Noi, dimineața pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toți ascunși de... Omul Negru!
Povești se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu știu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe față!
E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezește-mă în dimineață și dă-mi o palmă peste față!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre cuvinte
Evaporări pluviale
Iubesc pe fiecare picătură a ploii ce-i cernută...
Poate a atins deja fostă iubită.
E-n parte o fărâmă de parfum evaporat,
Sau ruj din buze, ce s-a spart din sărutat.
Mă încânt de stropii ploii, fără vreo cadență,
Doar purtători de amintiri de pași, o esență
Spărgând oglinda de o gaură-n asfalt...
Ce m-a stropit cândva, în 'mbrățișări în asalt.
Mă ung cu picurii leșii, de ploi în peripluri,
Ce-au fost o cremă trupului în nisipuri,
Adânc rămas tipar, dar șters de val batant...
Ce-mi umple gol în inima-mi, cu loc vacant.
Mă spală picătura în lacrimă vărsată
De despărțiri, nevrut de plâns că era fată
Și mă las gol, să mă ud tot șiroaie
De aburinde dragi, ce tot ating... a ploaie.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ruj, poezii despre nisip, poezii despre cosmetică sau poezii despre amintiri
Toamna
După cum ți-am mai spus, după cum ți-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Și mă scuipă cu ploi și cu frunze de nuc.
Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunță dator și mă scoate din joc.
Nu-nțeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câștigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.
După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Și-mi scrîșnește, din vânt, un alint: "hai sictir!"
Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.
poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare sau poezii despre frunze
Dilemă
Am fost nedumerit de ce în țară
E lumea cam de toate sictirită,
De prețuri, de corupție, de mită...
Guvernul, c-ar vopsi o altă cioară,
Pân' ce-am ajuns acasă, personal,
După treizeci de ani peste Pacific,
Să aflu-n prima zi și să edific
Dilema,-n modul cel mai rațional ;
De cum am coborât din avion,
M-a luat un bagajist de geamantan
Și pân' s-ajung la viză, un roman
Mi-a înșirat să fiu cu toate-n ton:
De șpagă, de corupție, de pile,
De gropi ce nu au loc nici pe trotuar...
Iar să fi fost măcar parlamentar,
Cu el toate mergeau ca pe șenile,
Nici pomeneală, criză, faliment (!)
Industria gemea, agricultura,
Și n-ar fi existat harababura,
Pe cât era mnealui de competent ;
Am luat apoi, de-afar', un taximetru,
Iară șoferu,-n drum, pe scurtături,
Cât a condus printre înjurături
Mi-a explicat, frumos, metru cu metro:
De legile parșive, idioate,
Și-tât ce se promite și se minte...
Cinci ani dacă era el, președinte,
Le regula cu mâna lui pe toate ;
Dar la frizer ce chesti' am aflat (!?)
Modest, doar cu bacșișu-obișnuit,
Făr' să insist, cât m-a ferchezuit,
O oră mi-a făcut capul pătrat:
Că nu avem guvern pentru popor (!)
Și el, în două luni, operativ,
Corupții i-ar fi ras definitiv,
De ar fi fost măcar un senator...
Așa că după cum fui informat
De indivizi onești și competenți,
Cuminți, nici pomeneală violenți,
Chiar foarte simplu am concluzionat
Că de-aia-i rău, să vezi profesioniști
Ce-n loc a guverna o țărișoară,
Își fac o viață dulce și ușoară...
Ca bărbieri, șoferi sau bagajiști!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre corupție, poezii despre parlament, poezii despre guvern, poezii despre bărbierit, poezii despre automobiliști, poezii despre violență sau poezii despre tuns