Ploios

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eşecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.

E precum salt, când baţi cu pas elanu-n groapă
Şi-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranţă şchioapă
Şi iar şi iar, la linia de start, e numai vid, e gol.

E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalţă în caier şi se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate şi el să se evapore-n broboane.

De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Şi, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Şi tot s-ar şterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!