Star Trek

Sunt science fiction... personajul
Care aleargă printe stele
Acolo sus, am avantajul
De-a spiona lupta-ntre ele
Căci informatia-i putere
Eşti foarte cool, dacă o ai
Iar eu o dau doar cui... mi-o cere
Precum agenţii FBI
Ştiu... vreţi să ştiţi ce vi se-ntâmplă
Ce vă e scris acolo sus
Ce gânduri vi se bat sub tâmplă...
Ce-aţi vrut să spuneţi şi... n-aţi spus!
Ce semn e astăzi mai în formă
Din universul vast, astral
Şi face faţă la reformă
Pentru-a trăi omul normal!
Ce semn zodiacal, fireşte
Permite s-aduni bani la CEC
O fi Berbecul? O fi peşte?
În faţa lui eu, zău, mă plec!
Căci banii mei, salar pe... Lună
În doar o zi îi cheltuiesc
Azi ce-ai în mână... e minciună
Ca minciuneaua se topesc!
Şi uite-aşa îmi trec tot anul
Cum trec şi stelele pe cer
Cu... uite banul, nu e banul
O lume plină de mister!
Precum în Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Tot pe acolo sus vuieşte...
Bate de libertate-un vânt
Sub semnul Racului... fireşte
Căci racul dă-napoi... pământ!
Bietul ţăran român se-ntreabă
(De auzit, aude... vântul)
Aşa... doar să se afle-n treabă
Unde-i pământul? Nu-i pământul!
Unde e legea? Nu e legea
Cea din domeniul agrar
Şi stă ca prostul Sandu Blegea:
Păi sunt sau nu sunt proprietar?
Cu legea funciară-n mână
Dar şi cu ochii ţintă-n cer
Ţăranul nostru-o să rămână
Învăluit doar în mister
La fel ca-n Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Pe boltă totul străluceşte
Sub semnul de neconstestat
Al Vărăstorului fireşte
Vărsăm... impozite la stat
Căci timpul trece-n fărădelege
Şi-s mulţi care încurcă treaba
Specialişti, se înţelege
La lovituri de stat... degeaba!
Iar noi... cu taxe şi chirie...
Şi ne-or mai cere pe dreptate
Impozite şi pe chelie
S-acoperim tot ce se poate
Pe senatori şi chiar pe Sfântu'...
Pe Domnul X sau pe alt domn
Nu-i ştie vântul nici pământu'
Şi sunt cinstiţi numai în somn
Uite aşa facem de toate
Tot aşteptând daruri din cer
Noroc divin şi sănătate
Iar restul este un mister
La fel ca-n Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Acolo sus... totul e bine
Sub semnul stelelor din cer
Şi al Balanţei căci, în fine...
Ea pune totul pe taler
Cu bucurie, cu suspine
Că suntem slabi că suntem tari
Viaţa noastră o reţine
O... Floare şi doi grădinari
Din când în când mai dăm de dracu'
Mai dăm cu dreptul nostru-n stâng
Dar când să mai plângă săracu'
Când până şi bogaţii plâng!
Şi chiar de câteodată-i vine
Să dea el cu cuţitu-n piatră
Ce poate face? Se abţine
Privind la câinii care latră
Căci precum Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

poezie satirică de Corneliu Sofronie din Unda veselă, spectacolul "Dosarele U" (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

science fiction

Science fiction - un fel de arheologie a viitorului.

definiţie clasică de Clifton Fadiman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de laudă

Laudă inimă a mea pe Domnul,
Căci astăzi baţi doar pentru El.
Să-L laude prin imnuri, tot omul,
Ca să primim coroană sus în cer.

Lăudaţi ochi ai mei pe Domnul,
Căci astăzi priviţi a lui mărire
Precum frunzele adoră pomul,
Şi filosoful stă-n gândire.

Lăudaţi urechi pe Domnul Dumnezeu
Căci auziţi glas de păsărele
Precum se-nalţă sus mereu,
Aşa să fie imnul vieţii mele.

Căci cum inima, privirea şi auzul
Nu au fost de om create
Nici Soarele, luna sau amurgul.
Toate pentru-n scop au fost lăsate.

Laudă omenire pe Domnul Sabaot
Căci tot ce vezi îi aparţine,
Nu îţi asuma tu tot,
Laudă-L şi dă-i iubire.

rugăciune de Cosmin-Emanuel Petraşc (9 mai 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Domnului străbat tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă Înaintea Lui

Priveşti? Cu toţii Doamne în suflet avem pete
Dar Tatăl Nostru pare mereu să ne tot ierte,
Dacă avem credinţă ne sprijină. Tu cere
Putere-n trup şi suflet, de vrei să ai putere.

Înţelepciune, milă, dreptate şi tărie
Pe toate-n timp, în lume le vei avea cu tine
Şi cupa vieţii tale cu câte se va umple
De vei avea credinţă şi nu avea răbdare.

Inima ta întreagă-i? Iertarea unde-i oare?
Domnul te are-npreajmă? Îl vezi în depărtare?
El nu-i decât un spirit urmat de noi... Cetate
În care stau ascunse inimi nevinovate...

Nici veşnicia nu va fi de-ajuns
Spre a cunoaşte totul despre lume
Dar de acolo, din adânc, de sus,
Tot ce putem zări sau nu
Îşi are rostul lui şi are-un nume
Sunt stele care au murit de mult
Dar existenţa lor rămâne trează
Căci ele-s rostul nostru pe pământ...
Când le privim, visăm la nemurire
Şi inima de dorul lor vibrează

De m-aş ascunde-n mare, din nisipul
Atâtor zeci şi mii de molecule
Ce nu pot fi de nimeni numărate
Dar au, acolo, sus, şi ele-un nume
Eu mi-aş putea. răni... integritatea

Dar rostul nostru-aici e de-a muri
De-a nu purifica sufletul meu în două
Căci jumătate-i spre a suferi
Iar alta-i pentru-o lume pură nouă
Promisă..... într-o zi

Tatăl trimis-a Fiul ca dovadă...
Exemplul lui să fim şi să luptăm,
De Duhul Sfânt să fim tot mai aproape

Şi tot ce-i rău în noi să aruncăm
Voinţă avem? E de ajuns... Priveşte...
Întinde-ţi mâna către Tatăl Tău
Căci El te va susţine în credinţă
Şi-atunci nimic nu o să-ţi pară greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să joc în mai multe filme science fiction e foarte bine pentru mine. Îmi place să le fac.

citat din Sarah Douglas
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea

Doar o lumină venită dintro parte,
de acolo unde amintirile mai dor.
Ca să le uit, n-am strai de eternitate,
doar pe ele, când mă strâng cu dorul lor.

O neânţeleasă formă mă însoţeşte,
să tac sau poate când mi-e bine să suspin,
flori de cais mi se aşează într-o coroană,
mă plimb prin amintiri, când vreau să mă alin.

Să urc, să le privesc, nu-mi este cu putinţă,
căci una dragă 'mi stă aprinsă-n stea,
să mă cobor păşesc pe a mea fiinţă,
o prelungire sunt, o umbră, a ceea ce e ea.

Cum pot în spaţiu' acesta sacru să 'nverzesc,
când nici prea jos şi nici prea sus nu am tulpină,
doar flori în cer, iar pe pământ sunt azi,
o urmă cu umbră şi-n ea adâncă rădăcină!

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Io-s Pisoi.. Nu m-am trezit
Şi visez peşte prăjit!
Sunt vreo patru ce-mi dau roată
Şi-s mai buni ca niciodată!
Să nu vă-ntrebaţi cum, unde,
C-am cuptor cu microunde!
Au intrat spre-a se-ncălzi
Şi-acum nu-i mai pot opri!
Se rotesc pe lângă mine,
Nu ştiu ce nu le convine,
Fiindcă dacă aş fi treaz
Sigur ar da de necaz!
Şi mai simt pe la picioare,
Un mic semn de întrebare,
Ceva ce m-ar gâdila!
O fi şoricel, cumva?
S-ar putea doar să visez,
Zic unii că inventez...
Pai cum, nu, căci stau închis,
De vreo luna, şi am zis,
Măcar să mănânc, să dorm,
Că-s pisică, nu sunt om!
Recunosc, m-am îngrăşat,
De mâncat şi stat în pat..
Însă, ce să fac şi eu?
Lângă mama-i locul meu!
Dacă ea e necăjită,
Sunt şi eu, într-o clipită!
Dacă se-aşează la masă,
Eu sunt primul, căci mă lasă,
Iar dacă se odihneşte,
Mă gândesc numai la peşte..
Aşa că, nu vă miraţi,
Că visez doar peşte, fraţi!
Zău, în astă izolare,
Mi-e gândul doar la mâncare,
Însă, sunt şi de folos,
Căci nu mă opresc din tors!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De noi depinde ce va fi

Dar, uite, ce frumos e-afară!
De ce refuzi să te dezgheţi?
Mai bine hai printre poeţi... –
Şi-n suflet se va face vară!

Lasă în urmă amintiri
Precum acelea de aseară.
Afară este primăvară,
Las' să se facă şi-n trăiri...

De ce continui să te miri
De parcă n-ai simţi ce scriu?
Stai liniştit, eşti încă "viu":
Cât timp stai bine în simţiri...

Este normal ca, uneori,
Să mai şi doară viaţa...
Nu poţi gusta numai dulceaţa
Celor mai calzi fiori...

E necesar, de multe ori,
Să simţi şi cum e să te zbaţi
Între banal şi ignoranţi,
Pentru-a putea, apoi, să zbori...

Nu poate fi totul doar roz
Şi nici nu este indicat,
Căci am uita ce-i important,
Am fi pe placul la moloz...

Dar nici nu trebuie să crezi
Că, dacă mâine-ţi va fi ger
Şi îngeru'-ţi va fi stingher,
Va fi la fel şi-a doua zi...

De noi depinde ce va fi,
De va fi soare, sau doar nori...
De vom putea face comori
Din ale noastre vieţi şi poezii...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (2 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea science fiction are o mulţime de oameni care gândesc serios imaginativ.

citat din Paul Krugman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi

De –ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Şi soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viaţa o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.

De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldaţii în război!
Să nu ne temem de dânşii
Căci Eminescu e cu noi.

Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit şi îl iubesc la infinit.

poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi...

La noi se poate întâmpla orice
Şi din spital încept belelele.
Cât ai clipi, sistemul sanitar
Adaugă o lege an de an.
Aici nu-s legi, e-ontreagă tavetură
Se minte şi... decât se dă din gură...
Poveştile de adormit sugari,
Făcute însă pentru oameni mari.
De pildă, dacă ai asigurare
E fix acelaşi lucru mi se pare
Ca şi atunci când faci pe bani ceva...
Deci, tu, asigurat, nu te stresa!
La telefon se spune: programare
Faci după-ntâi! Dar asta-i legea, Doamne?!
Căci de m-am dus după cuvântul dat
Că m-au prostit frumos, am constatat.
Alergi ca prostul dup-o programare
Şi mortu-şi trage ultima suflare.
Mai mult, spre-a contata decesul îl consulţi,
‘L-întrebi de taxe şi de bani mărunţi,
Apoi îţi dă verdictul. E normal!
......................................................................
Cu popa-ţi dai examenul final...
Examenul de dizertaţie, deci...
Altfel, ca mort, nu vei putea să treci.
Dar să revin la legea din spitale:
La morgă, mortu-i mort precum se pare.
Rămâne confirmarea, căci se vede
Că în pezent, mai nimeni nu mai crede.
E mortul, mort cumva de-o săptămână,
Dar tot ma mişcă un picior, o mână...
Deci na-ţi-o dreasă, să ţi-o frâng apoi,
Căci lumea asta e un car cu boi.
POFTIŢI VĂ ROG LA MORGĂ! Constataţi
Cu ce-aţi putea să vă mai confruntaţi.
Mortul îşi cere dreptul la-ngropare,
Noi ne luptăm aici, în continuare...
La crematoriu-i cald şi zăpuşeală...
Să mergi acolo, nu-i mare scofală!
Trataţi-vă ad-hoc cu un pamflet!
Eu zic că-i lucrul cel mai înţelept...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zile, sau mai bine spus nopţi, când somnul mi se pare o pierdere de vreme. Atunci când, frânt de oboseală pleoapele se închid şi mă scufund în lumea lui Morfeu, odihna e binevenită, binefăcătoare şi dătătoare de noi puteri în perspectiva confruntării cu provocările de a doua zi. Dar sunt şi nopţi în care somnul mi se pare un furt, căci adormirea mă privează de posibilitatea de a face ceva pentru spirit, pentru sufletul meu, cum s-ar spune. Bunăoară de a asculta în linişte un fragment de muzică clasică, de a scrie câteva versuri ori de a vedea ce mai face Saturn la ora două noaptea. Căci am telescop, iar o noapte senină, cu luminile neoanelor stinse pe străzile oraşului, nu e tocmai un lucru de lepădat...

Mihail Mataringa (25 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1977, fiind părinte pentru prima dată şi lipsit de orice entuziasm pentru orice fel de carieră, m-am trezit scoţând de la naftalină vechiul meu interes pentru science fiction. Simultan, zgomote ciudate s-au auzit din New York şi Londra. Cu un deceniu în urmă, vedeam literatura punk ca pe un fel de bombă cu explozie întârziată îngropată adânc în coasta societăţii şi mi s-a părut că revenirea mea la literatură este un semn. Şi am început atunci să scriu.

citat din William Gibson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare de prea multă poezie...

Am constatat cu-ngrijorare că versul meu nu vă e drag
V-am plictisit şi rău mă doare, că doar câţiva mai sunt în prag...
Şi ca urmare, iau măsura ce se impune, nu mai scriu
Decât la lună-o poezie şi poate chiar şi mai târziu...

Tristeţera mea nu e benignă, ştiu că v-aţi săturat de ea
Dar ea e-n mine şi ştiţi bine că n-am să mă despart aşa
De-odată, niciodată, căci este-n soarta mea şi ştiţi
Toţi cei acei ce de-ani de zile, în orice clipă mă citiţi...

De fapt, firesc chiar mi se pare, că scriu prea mult şi nu-i normal
Să vin cu versurile-n ploaie şi să v-acopăr cu-al lor val.
Eu scriu fiindcă aşa mi-e bine şi mă retrag unde doar eu
Mă sfătuiesc în poezie, la margine de Empireu.

Am universul meu sihastru, unde n-aud şi nici nu văd.
Acolo cerul e albastru şi niciun nor nu întrevăd...
În versuri sunt cea mai frumoasă şi nu am vârstă, nici nu mor
Doar, uneori mă răscoleşte de tine, toamna mea, un dor...

Îmi cer iertare pentru toate poemele ce vi le-am scris
Şi sper să îmi respect cuvântul şi să mai scriu cât am promis...
Că ce-i prea mult nu este bine, devine agasant, vetust
Iar eu nu vreau ca dezolanţa de la cei dragi, nicicând s-o gust...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!