Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Toate trec pe lângă mine

toate trec pe lângă mine
ca un râu leneș printre coline,
lună și stele, soare și cer, toamne și primăveri,
a trecut și iubita pe lângă mine ca o fata morgana,
parcă era de porțelan,
avea ochii pictați în albastru,
gura ferecată, închisă cu un fermoar,
corpul rupt dintr-un grup statuar
și-mi făcea semne cu mâna stângă,
îmi chema sufletul lângă ea
să mi-l tortureze,
dă-mi mâna, mireasa mea, să fugim undeva,
ea tăcea și ofta,
fă-mi un semn ca să te inventez,
să trec marea cu tine spre malta,
să ieșim din mitul acesta
spre antichitatea greco-latină
să citim din poemele lui lucrețiu.

toate trec pe lângă mine,
am trăit într-un secol nenăscut,
câmpiile elizee erau undeva departe,
nu mă mai interesa dulcea mea antichitate,
mă spălam cu apă dintr-un fraget nor,
peste mine plonjau capete de morți
din cruciadele care căutaseră crucea lui Cristos,
o țeastă de om era a lui Shakespeare,
am văzut prin ea otrava îndoielii lui otello,
am văzut-o pe desdemona pe catafalc
și pe iago rânjind ca un deavol de bucurie,
apoi mi-a apărut bătrânul rege lear fugind pe câmp,
înnebunit de durere, cu cadavrul fiicei în brațe,
după care danemarca, hamlet, a fi sau... anu fi...
să mori, să dormi, să dormi poate visând,
ce vise-n somnul morții poți visa?

toate trec pe lângă mine
ca niște evantaie străine care-mi mângâie fața,
parcă nunta mea cu iubita s-a petrecut undeva în somn,
toți erau treji și jucau,
numai eu cu ea dormeam,
pe perini de nori, pe aripi de cocori,
ne azvârleam trupurile fragede în tenebre,
mai întâi mâinile, apoi ochii, picioarele, sentimentele,
rămâneam imponderabili fără corpuri,
amorfi ca niște duhuri albastre care ucideau liniștea,
cerul în jurul nostru se ilumina,
linia orizontului era dreaptă și curgea împotriva timpului,
nu mai era doar un univers, erau multiuniversuri
prin care se plimbau nave galactice ce duceau cu ele
plânsul lui baudelaire cu toți corbii lui edgard poe
și cu dramele lui shakespeare.

toate trec pe lângă mine,
viața cu colții rânjiți care încearcă să muște din sentimente,
să dărâme echilibrul dintre inimă și rațiune,
care încearcă să ne transforme în niște mimi banali,
ce joacă în acest circ în care fiecare crede că e primadonă.

acest poem plânge c-un ochi și râde c-un ochi
cu lacrimile mânjite de duhul neputinței,
se rostogolește tăcând și tace plângând,
lăcrimează ca o amforă uitată prin nisipurile vremii.
ochiul care plânge e adânc ca o fântână,
ochiul care râde e parșiv și plin de răutăți,
sărută din tine, iubito, sternul
și cu chipul tău cel drag străbate într-o clipă eternul.

poezie de (20 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naște din haosul nopții, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viața,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri și de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine și se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineață
prin ochii mei ca niște lasere albastre
și-mi ucid dorul și vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
și voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viață și lumină și dragoste
-i loc alunece triumfător și ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincși, piramide și obeliscuri,
stai dreaptă și răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri și tavane,
punându-ți sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogățiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii și preoții sacerdoți,
alunecăm și noi prin timp ca niște mimi
despărțind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

știu, câteodată treci prin somn ca prin niște inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecțiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în brațe,
ca frumoasele botticelliene, pline de grație și de poezie.
ți-am promis vom merge la Florența,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu șerpi, cu gânduri,
vom ieși din mit și vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călător prin cerul meu

nu mai pot scriu și pace
mâna mea-n durere zace,
îmi flutură brațul întins
pe lampadarul ce s-a stins.
văd madone-n faetoane,
trecând prin doruri iluzorii
cu ora, ziua, săptămâna
și, de dispar, rămâne luna.

se rupe totul în adânc,
cad fluturii încet pe jos,
doi derbedei se joacă stos,
de undeva, de-acolo sus,
de pe spinarea lui isus
coboară cerul peste mine
cu darurile lui divine,
de unde îngerii și sfinții
au înfipt în mine dinții
și-am visat că se va face
între mine și ei pace.

pe deasupra mea un nor
a trecut ușor în zbor
și m-a dus lungit în cer,
luându- prizonier,
și m-a luat domnul la rost
pe unde-am umblat și fost,
unde-am fost cu săptămâna,
seara, cînd răsare luna.

ore albe și albastre
mă plimbau frumos prin astre
și acolo nimfa mea
s-a ivit, doamna, pe-o stea.
Eu, speriat și livid,
am căzut ușor vid,
sângerând cu gura moartă,
domnul m-a băgat pe-o poartă,
peste niște vinuri grele
puse toate în ulcele...

printre stele mă preling
și încet-încet sting,
doamne, stelelor piezișe,
cu isus pe cruci crucișe,
lângă mine, lângă, lângă
se-așeză mândra bolângă,
și ș-a-ntins corpul de nea
pe sub plăpomioara mea.

ce tăcere, ce tăcere,
cu asemenea muiere,
se-așezase așa întinsă
ca o monaliză ninsă
scăpărând numai scântei
peste șoldulețul ei.
..............................
când m-am deșteptat în frig,
doamne, am început s-o strig.
...........................
pe fundal de cer albastru
am fost meteor și astru
ca în viața mea subțire,
să am parte de iubire,
bine-ar fi să fiu fiind
visez așa murind...

poezie de (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un pom stătea lângă mine

un pom
stătea lângă mine
și mă
privea

prin ochii mei
ochii lui
fugeau
și-mi căutau amintirile
c-un pom lângă drum
ce mă
privea
rezâmându-și privirea
de
propria mea privire

și m-a țesut
în idei
și-n priviri
o floare frumoasă de pom
ce încă
mai sătătea lângă mine
și mă privea
06-05-2016 cluj

poezie de din Antologie-Poetica
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvara, horesc toate petalele

Îmi pare , sub pom,
nu sub măr,
îl găsisem pe Dumnezeu, era plâns, hainele curgeau de pe El,
avea muguri străini, pe la sprâncene, era mugure de salcă și trist,
în blândețea Lui, molcom, cu sandalele rupte, încercând să nu spuie,
așa s-a îndepărtat.
Ce faci cu primăverile, Doamne, Domnul meu? l-am întrebat
unde pleci, Doamne? primăvara, horesc pentru Tine toate petalele
de ce îți iei, de la mine, ștergarele, și Te duci, cu ele, departe?
Îmi pare , în clopotniță, se auzeau clopotele care erau mânate de soare și vânt,
eu nu vând;
se auzeau miei behăind, mugeau, parcă, animalele,
în loc de clopotele
care nu se
tânguiseră
încă
pentru El.
Era devreme, și am știut, atunci, că se apropia Paștele.
Unde te duci, Domnul meu, pe ce Cruce? Lasă
Crucile Tale în pace, și mănâncă de la mine din ștergar, și bea apă,
căci ți-am pus, în el, câteva poame...
Nu știu de ce a tăcut, și nu aveam Îl mai văd vreodată.

Pe coliba de paie,
se așezaseră berzele, era primăvară, și Îl găsisem, desculț, lângă o biserică,
una străinică,
încă necreștină,
lângă pom.
Și tot ceea ce mă întrebam, atunci, era
dacă El a avut vreodată nevoie de sufletul meu
și de pâinea mea arsă, pe care I-aș fi întins-o, pentru Mielul era Vinul.
Știam că se apropiau, pe la El, Paștele.
Unde ești, Doamne, și de ce nu mai
treci spre Samar?
Samaritenii, toți, suntem barbari, dar femeile au ștergarele foarte curate...
În ștergarul meu, nu știam,
dar se adunseră lacrimile mele, frumoase, ca niște boabe mari de diamante,
sau poate era, doar, roua de pe merele-acelea uscate...

(cred)
(uscate)
un pic.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Sorescu

Arcadă

Azi am văzut un ochi
Care iubea.
Vedeam bine m-ar fi primit
Sub sprânceana lui.

Dar a venit un nor
Și ochiul s-a-nchis,
Ori s-a speriat
Și-a fugit în chipul tău
Lângă celălalt ochi,
Lângă fruntea și lângă gura
Care nu mă iubesc.

poezie celebră de din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.

Viața mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine și trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
plângă atunci când simte.
Îmi place pentru știe să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar și mai mult,
iar viața este și mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
și îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranța totul va fi și mai frumos.
Îmi place când privește
atunci când dorm și îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără ușor
și este înțelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
și când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveștile lui și este în centrul atenției.
Îmi place are încredere în mine,
respectă pentru îl susțin în ceea ce face
și că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
și viața mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păpușa lui Tataia

Cerul își trage pe cap gluga de nori
cusută cu fir de noapte
luna își mută ochii pe partea întunecată
din sirena ambulanței urlă moartea

l-au luat pe Tataia
nu o să-l mai văd
păpușa lui îi plânge urma pe bancă

îmi amintesc cum umblam
cuvânt lângă cuvânt
prin mine
urmărind parcă un film trist
așez lângă ea
între noi golul lui Tataia
locul lui în junglă
unde patru ani și a vânat leul

la fel ca el
filosof și alcoolic
îi spun:
va veni și rândul nostru
odată
dar când
prietena mea?

poezie de (21 aprilie 2016)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii albaștri ai ploii

car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut -i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Și pot s-adorm fără suspine
Căci simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Și cerul pare mai senin.
Și orice-aș vrea fac, știu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Și-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi ești sprijin și noroc,
Puterea mea de-a face bine
Și trec prin apă și prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuiește cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în brațele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc și rămân aiurea
suspendate între două vârste

am pășit
încet
în fața oglinzii
să mă învăț cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca și când aș fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât încapă și această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut

apoi m-am liniștit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce pașii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o liniște asurzitoare

păream atât de naivă
în fața oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvățată cu toate jumătățile
ce se înjumătățesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în brațele bărbatului obișnuit
cu umbletul meu din fiecare viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă și ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar și atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi și dezgoliți de nevoi.
Așteaptă cu mine, tot ce nu poate fi așteptat
Așteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când ești doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deșiră și timpul,
Nu pleca, îți voi spune mai târziu motivul...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carte

Era vara în care am încetat să o mai caut. Când am încuiat toate ușile, am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut arunc fotografiile, dar am reușit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aștept pe ea să vină să mă salveze. Atunci am început trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru abia după ce am pierdut-o, am reușit să o cunosc cu adevărat.

în In Tempora
Adăugat de Andreea BlânduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "In Tempora" de Andreea Blându este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 23.20 lei.
Wislawa Szymborska

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenușii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la țărm.

Deci din ea a ieșit
în lume,
în neveșnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet și gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în fața mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenușii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuși, și el născut.
Născut ca toți.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absență
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mișcările lui
sunt abateri
de la sentința generală.

Am înțeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar așa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Drumul spre liniște

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniștit câteodată printre cruci,
în orașul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deșertul umbrelor,
este o scurtătură prin orașul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăți.
când oasele mă încearcă,
când îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răcește întunericul
și tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
orașul celor șapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre liniște

corbi uriași stau cocoțați
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraș de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,
vin cei morți să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.

ești aceeași și niciodată tu...
stai lângă mine...

poezie de (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 4 mai 2017.
Distribuie

Ceremonia rugii din spatele gândului

E târziu în timpul meu
trupul obosit de bolovanul gândului
se ascute sub desaga tainelor
ascunse de ochii lumii
Nu cutez deschid ochii în vis
de frică să nu-mi iasă la iveală
bântuirile bolnave din mine
sunt împrăștiată și le adâncesc în vis
Lăsam în urma mea doar nesiguranța clipei
profitând de decorul din gând
fericire nu era așa că nu aveam ce specula
iar pornirile mele lăuntrice erau cameleon
Mă oglindeam în pasiuni imaginate
și regizam piese întregi de teatru
apoi priveam singură imaginea
reflectată în aer liber
Uneori credeam pot abandona
pornirile astea goale fără rațiune
dar nu puteam
Așteptam ziua în care voi cunoaște ființa
și nu aventurile imaginate
prăbușeam în stratul adânc al absenței..
Îmi ruinasem interiorul umblând
în căutarea unei căi pot ieși din ceața
densă a ficțiunilor din gândurile mele
regretam multe și cu toate astea
o luam mereu de la capăt
Greutatea asta a nestatorniciei
apăsa ca piatra unei mori
o rugam în gând plece
apoi o chemam căci nu mai aveam ce plânge
Îl iubeam ca pe un bărbat adormit
și-mi înșelam fiecare clipă cu ceea ce îi cerșeam lui în gând deși
nepăsarea și indiferența lui erau justificate
nu ne știam dar existam pe undeva
Era atât de mult în secundele acelea
dar nimic când deschideam ochii
doar rugi dincolo de gânduri
clepsidra cernea fără milă
iar timpul îmi număra trăirile netraite
Sorbeam totul în mine ca o sugativă
strălucirile necunoscute se risipeau în clipele luminii
efectul ruina mai mult în mine
mi-am luat inima în dinți și am deschis ochii bine
Iar el... era destinul
era al meu, calm, cu brațele întinse
era răspunsul la o rugă
care-a străpuns ruina.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alerg în timp

tata-mare era
mai tot timpul plecat
la câmp
nu știu ce obsesii avea
adune bob lângă bob
pună porumbul în saci
miriștii îi dea foc
ardă zăpezile
mama-mare tăia deseori
jumătate din lună
și o punea pe masa rotundă
la care stăteam ochi lângă ochi
ne îndemna pe fiecare
mai ia copile o bucată de vis
hrănește această himeră
acum pentru atunci
lui tata-mare nu îi plăceau smiorcăiții
avea o pușcă de vânătoare
dar niciodată el nu vâna
din bucata de cer rămas
deasupra mesei cu trei picioare
mama mea mare făcea baiere
cu care își lega fruntea
să nu o mai doară nimic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă trezesc dimineața

trezesc dimineața cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina și mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd țara în ochii lui luciferici
care se hrănește cu speranțe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau -i ating absența
pentru a o sfinți cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea și stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
și în ce ținuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absență sură
răspândită printre lucruri.
a plecat și eminescu în călătoria lui
ca acel om din tinerețe fără bătrânețe
și viață fără de moarte
caute taina dorului printre stele.
călătorește luceafărul noapte de noapte
prin spațiile interastrale,
caută speranța și dorul și țara lui,
noi nu mai avem țară, eminescule,
fiii noștri s-au mutat în alte spații,
noi trăim de azi pe mâine, numărând zilele,
ascultând foșnetul frunzelor uscate
bătute de vântul toamnei.
țara noastră s-a mutat în suflete, eminescule...

poezie de (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Și transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparține),
Ci doar în mai puțin frumos...

Iar eu le consemnez și le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
transform din rău în bun,
edific, să mă înțelepțesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Și zic: "acesta e trecutul meu"...
Și este... îmi aparține mie dar,
Stăpân pe el a fost și este clar
Și categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparțin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparțin,
Căci toate sunt din El și pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeața din țărână
Și-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta și ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinați risipei...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumină de soare și trist

Îmi părea narcisele toate înfloriseră
pe jos se întinseseră drumuri de fizică veche
și de ceai
lor!
însă nu înțelegeau înflorirea peste toate păcii pomilor dintâi
poate pomii nu mai sunt
și
Adam e prea vechi
și Eva de mult s-a-învechit
care pace care pace dumnezeul tău nu e nicăieri
în pieile noastre de animal în peșterile acelea vechi
se vorbea despre un soare străvechi și însemne rupestre doborâte
de timp
și
uitare
nedrept
ieșeam afară cu tine și mă deznodam de trecut
pesemne dumnezeu începuse înainte de peșteri
se arătase cu mult dinainte însă noi nu L-am știut
viețuiește dintotdeauna în cer
plânsese pentru fiecare tușă mai
aspră
pentru mine plânsese
pentru fiecare prunc
poate tristă ajunsese sub urse și lângă caledonii de mult uitate în vreme
urma mea I se-nchina undeva foarte jos, căci El înălțime
supremă, lacrimă curată era
pe sub pleoapa închisă
i se supune
lui
Soarele
Lui îi închină tot binele, chiar și fără popor
să fi auzit miceenii de El sau mayașii cei cu ochiul
în timp și în fizică foarte clar
El nu are popor
El este
târziul oricărui popor
dar pleoapa mea Îl caută în vechime unde este încă
lumină de soare și trist.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!