Păpușa lui Tataia
Cerul își trage pe cap gluga de nori
cusută cu fir de noapte
luna își mută ochii pe partea întunecată
din sirena ambulanței urlă moartea
l-au luat pe Tataia
nu o să-l mai văd
păpușa lui îi plânge urma pe bancă
îmi amintesc cum umblam
cuvânt lângă cuvânt
prin mine
urmărind parcă un film trist
mă așez lângă ea
între noi golul lui Tataia
locul lui în junglă
unde patru ani și a vânat leul
la fel ca el
filosof și alcoolic
îi spun:
va veni și rândul nostru
odată
dar când
prietena mea?
poezie de Relu Cazacu (21 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre întuneric
- poezii despre vânătoare
- poezii despre tristețe
- poezii despre păpuși
- poezii despre prietenie
- poezii despre plâns
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.