Lui Omar Khayyam

Khayyam îmi ţine de urât în noapte.
Şi el e singur – veşnic călător.
Aceleaşi întrebări şi eu le-aş pune.
Răspunsul însă n-are viitor.

Mă-ntreb şi eu cum s-a-ntrebat şi el,
De ce se-ntâmplă tot ce se întâmplă?
De ce ne naştem şi murim mereu
Şi doar regrete risipim în urmă?

De ce iubim iubire interzisă?
Şi cine-acest cuvânt l-a inventat?
Balanţa vieţii e şi-aşa prea tristă.
De ce amarul l-am îmbraţişat?

poezie de Viorel Mitea (18 august 2009)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Efemeri ne naştem vii
iubim cerul peste vii
călători cu pirostri.
Călători murim sublim
încercând să ne iubim
vindecaţi de nebunii.
Viitor ne nemurim
înspinaţi în ţintirim
pe pământul heruvim.
Ce lumină, ce descânt,
ce speranţă în cuvânt
ca să facem legământ
pe pământ şi sub pământ.

poezie de Florentin Palaghia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire platonică

E dragostea precum un tonic,
Şi-aşa cum hotărât-a Firea,
Cea mai frumoasă e iubirea
Când totul e ceva platonic
Şi eu iubit-am "faraonic",
Mereu, intens, doar cu gândirea,
Iubita însă îmi dă ştirea,
Că-nsărcinată-i, -ton laconic-
Ciudat, o dragoste placidă
În pântece să nască roada?
Ce intervenţie perfidă,
Putea s-o lase grea pe Ada?
Răspunsul: n-ar fi fost gravidă,
Dar îşi băgase dracu' coada!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce îmi răsuceşti mereu cuţitul
Tăcerilor prin gândurile toate
Şi îmi arunci în suflet cu granitul
Nesomnului din fiecare noapte?

De ce atunci când simt apropierea
Limanului atât de jinduit,
Mă-ndepărtezi vorbindu-mi cu tăcerea
De linişte, dar nu şi de iubit?...

De ce nu-mi spui ce ştii că-mi tot doresc
Şi îmi frămânţi prin inimă amarul
Când un cuvânt, doar unul, omenesc...
M-ar face să privesc iar gol paharul?

De ce ţi-e teamă de a ta simţire
Când ea se zbate-n tine pe uscat?
Nici m-ai lăsa, nici că mi-ai da iubire...
De ce-mi mai vii dacă ai tot plecat?...

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformare

Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.

Vesel şi zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.

Se-mpleteşte-n cale cu un pârâiaş,
Fratele mai mare, mai poznaş,
Iar la confluenţă se învolburează
Când se-adună-n braţe şi dansează.

Merg îmbrăţişaţi spre un râu
Şi se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieţii, într-un fluviu.

Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârşeşte, într-o mare!
Arşiţa-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăşi, la izvor.

Ăsta-i ciclul vieţii, de nu ştim,
Am crezut că viaţa e ca să murim
Şi că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!

Din sămânţă-n floare, din crenguţă-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puştanii veseli devenim adulţi,
Mai albim puţin şi suntem cărunţi.

Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învăţăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri şi uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.

Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nţelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simţim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.

Asta este lumea! Luptă şi se zbate!
Sufletul şi-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut îşi cere!

Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naştem, pentru ce trăim?
Oare ce e viaţa? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?

Când n-avem putere să ne mai mişcăm
Şi privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mişcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?

Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii şi averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă şi zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!

Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de ştire!
Ce luăm cu noi?
Suflet şi iubire

poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mereu

Iubirea nu-i un ultimatum...
Nici prima nici ultima, vreau să rămâi
Iubirea din mine nu e doar patul,
Iubirea în mine-i pe locul întâi.

Iubirea nu-i o datorie...
Nici rimă, nici vers, nici fior sau cuvânt,
Ciudată mereu, un pic fistichie,
Ea veşnic ne poartă între cer şi pământ.

Iubirea mereu... e doar... iubire,
Sentimentul fiebinte, e nodul din gât
Fiorul din pântec, un vis-amăgire,
Iubirea-i iubire... iubim... şi atât.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (6 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, lucru sfânt

Îmi amintesc iubire
Mă vizitai in noapte
In suflete aveam unire
Sopte vorbe de iubire

Luna ne veghea mereu
Păstrată tainică iubirea
Dintre o stea si un zeu
Meniţi să dăruie iubirea

Mereu tuturor spunând
Iubiţi vă pe acest pămînt
Chiar de ar fi si-n gând
Iubirea este lucru sfânt

Iubim un pom ce creste
Iubindul noi pe Dumnezeu
Iubim omul care sădeste
Si El ne va iubi mereu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i cel ce a greşit

Susţii mereu că n-ai greşit
Şi că eu doar sunt de vină,
Însă nu ţi-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Şi tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" şi "sfânt".

Vei trăi cum îţi doreşti,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ţi aminteşti
Şi dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruţi încă odată
Ţărâna mormântului meu.

Visând că ne ţinem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în ţărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ţi va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îţi doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Şi odată, Dumnezeu,
Pe toţi la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aş vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greşit?

poezie de Diana Enachii (2007)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri permanente

Să ne iubim cum se iubesc nebunii
Cu jar în ochi şi cu mirări şuvoi,
Cu sufletul legat în mii de funii
Să ne iubim cum se iubesc nebunii
De parc-am fi pe lume numai noi.

Să ne iubim ca îngerii în ceruri
De nimenea ştiuţi ori osândiţi
Înmugurind ca ghioceii-n geruri
Să ne iubim ca îngerii în ceruri
În şoaptă şi în lacrimă zidiţi.

Să ne iubim ca fluturii, o oră
Apoi pe o corolă să murim
Făcând din efemera viaţă horă
Să ne iubim ca fluturii, o oră
Apoi o veşnicie să dormim.

Să ne iubim ca peştii de sub valuri
Mergând contra curentului mereu,
Lăsând în urmă frumuseţi pe maluri
Să ne iubim ca peştii de sub valuri
Uitaţi de toţi, iubiţi de Dumnezeu.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iubim la timpul trecut

ne iubim la timpul trecut
dintr-un cuvânt, într-o părere
îţi spun că te visez mereu,
iar când te văd, te pierd printre himere,
alerg din ce în ce mai greu
să te visez, să te ating, să te sărut...
un ceas... îmi spune c-a trecut
şi timpul... a rămas în urmă,
şi zbor spre tine seara şi ascult
cum ne iubim sau ne iubeam demult...

poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce tu?

De ce nu mă ţin de cuvânt,
De câte ori te-alung din mine?
De ce te strig să te alint?
De ce te joci şi jocul tău cât ţine?

Ce mi-ai făcut şi nu îmi spui,
De nu pot nopţii să te cer?
Sunt oare-a ta, a nimănui!
În ce mă schimbi, ce am fost ieri?

De ce-s pierdută fără tine?
Ce mi-ai făcut, ce îmi faci oare?
Supărarea mea, de ce nu ţine?
De ce chiar lipsa ta mă doare?

De ce adorm mereu târziu?
Ce-mi faci de somnul nu îmi vine?
Te simt în toate, dar nu ştiu,
Cum să te uit, sau cât pot ţine?

De eşti tu şi cine-mi eşti?
Cum ai venit aşa deodată?
De ce eşti parte din poveşti
Ce nu credeam că scriu vreodată?

De ce mă faci să-mi pară rău
Că nu-s fecioară, să mă ai?
Să fii tu primul om al meu
Ce gustă colţul meu de rai.

De ce tu şi de ce eu,
Am să mă-ntreb mereu... mereu?

poezie de Mihail Coandă (3 decembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş fi un ram cu frunze

Dac-aş fi un ram cu frunze şi-ar cânta toamna în mine,
Nu m-aş scutura de toate, le-aş lăsa când iarna vine
Cu zăpada viscolită, să îmi ţină de urât,
Ca să uit că-s singurică, eu c-un suflet zăvorât...

Nu m-aş desfrunzi nici dacă mi-ar promite nemurire,
Nici dacă m-ar duce-n iaduri, peste flăcări, biciuire,
Ci le-aş ţine lângă mine şi le-aş legăna uşor,
De mai pică câte una mă voi tângui sonor.

Dac-aş fi un ram cu frunze botezate în aramă,
Eu le-aş înveli în noapte, cum o face orice mamă,
Şi le-aş săruta fiorul, spaimele din nopţi adânci,
Şi de vrea Muma Pădurii să le fure, i-aş da brânci.

Nu m-aş desfrunzi nici dacă mi-ar promite tinereţea,
Le-aş păstra că-s pruncii mei, vreau să le transmit nobleţea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Iubirea-i tema veşnic vie,
Ce a schimbat mentalităţi.
Au încercat mulţi s-o rescrie,
Trecând peste prejudecăţi.

Un dar divin primit de om
În zorii dimineţii,
Ce l-a făcut nemuritor
În marea dramă a vieţii.

Nu poţi trăi fără iubire
În lumea noastră zbuciumată,
Căutând veşnic o ieşire,
Alta, decât ţi-a fost dată.

Iubirea este trup plăpând,
Încorsetat de vină,
Având la bază doar un gând,
O simplă rădăcină.

Ea poate creşte, sau pieri,
Influenţând o soartă,
Făcând din noi nişte copii,
Sau doar o masă moartă.

Iubirea înseamnă transformare,
Un aliaj de sentimente,
Întotdeauna vindecare
Şi cele mai de preţ momente.

Iubirea este planta vieţii,
Ce trebuie intens udată,
Nu doar în anii tinereţii,
Ci până-n ultima etapă.

Iar dacă planta nu înfloreşte,
Oricât de mult tu ţi-ai dori,
E semn că ceva nu-ţi prieşte,
Dar viaţa nu ţi-o irosi!

Şi ce se-ntâmplă când iubim?
Ce mecanism se declanşează?
Pe orice gând scrie "sublim",
Iar răul chiar nu mai contează.

Dar cât trăim să nu uităm,
Să credem în iubire,
Căci tot ce-n viaţă învăţăm,
E despre fericire...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni pentru templul meu

Totuşi nu mă sinucid
prea-i de tot urât în lume
îmi voi pune rana-n zid
templul meu să o consume

N-o mai fi urât în lume
moartea îşi cam bate joc
viaţa se ţine de glume
nenorocul de noroc

Moartea să nu-şi bată joc
îmi pun viaţa iată-n zid
la cuvinte le dau foc
poate astea mă ucid

Şi cum e urât în lume
îi dau morţii un alt nume

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost arestat că şi-a înecat amarul în băutură.

aforism de Viorel Mitea (26 octombrie 2011)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hamletiană

"A fi sau a nu fi-nsurat"
Cum e mai bine-acuma ştiu;
Răspunsul însă l-am aflat,
Ca toţi bărbaţii... prea târziu.

epigramă de Vasile Langa din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda vieţii

Oare
Ce ne-ar putea
Mărturisi
Oglinda vieţii
Dacă ne-am privi
În apele ei
Veşnic tremurânde?
Ce viitor în ea,
De noi,
Se-ascunde?

Dacă trecutul
Ni l-am revedea
Am mai putea
Schimba
Din el ceva?

Căci dincolo
De tot ce-a fost
Şi este
Rămâne
Doar frântură
De poveste...

poezie de Mariana Bendou din Florile inimii (2012)
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Ce stupidă, de neiertat, eroare
că omenirea a inventat
timpul...
şi-acum moare.

Şi de-o fi fost, prea bine,
el singur de la sine,
timpul...
de ce l-am calculat?

L-am umplut de repere,
pierzându-ne-n himere
timpul...
ce n-ar fi existat.

Că-n fond e doar un ciclu
de lucruri, în materia-n periplu...
timpul
ce pleacă mai ales... nu vine.

Aşa vrem noi s-avem măsură
pentru că vrem s-o avem ca o tortură,
timpul...
un sfârşit de sine...

Ce oroare... lamentabilă,
definitiv irevocabilă...
Timpul...
n-are resetare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta este voia Ta

Mi-ai dat glas să strig în noapte
Ca un ropot de migdale
Şi mi-ai pus miere în şoapte,
Să-ndulcesc vorbele tale

Te ascult fără prihană,
Rob al dragostei eterne,
Însă Doamne, îmi e teamă
Că zăpadă-n mine cerne

Cum să pot să-ndur amarul
Ce-l primesc în tot ce simt?
Este foarte dulce harul,
Însă nu pot să te mint

Toate lacrimile care
Curg de pe obrajii lor,
Mă ard Doamne, de ce oare
Le resimt?... şi de ce dor?

Eu nu sunt divin ca Tine,
Sunt doar om, un simplu trup,
Printre suflete străine
Care-l sfâşie şi-l rup

Am un singur scut... iubire,
Dar şi el pare firav,
E atâta învrăjbire...
Crede-mă Doamne... e grav!

Să mă ierţi, nu-mi plâng destinul,
Asta este voia Ta,
Ca eu să adun tot chinul
Şi să-ncerc a-l alina

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara vieţii

Singur, mult prea singur sufletul
i-am programat o întâlnire cu el însuşi
azi e ocupat, mâine nu ştiu dacă va avea timp
poate poimâine -
până atunci clipele curg după un ritm prestabilit
pentru marele univers suntem mereu parteneri
indiscutabil e singurul care ne cunoaşte
ne recunoaşte
ne urmăreşte cursul
ne află toate secretele
când suntem prea istoviţi
simţim cum ne cheamă
dar nu cum ar crede unii
spre moarte, ci doar
pentru a ne pune pe umeri povara unui nou început.

poezie de Valeria Tamaş (mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!