Să nu-mi mai fie sete mâine

Prin noi trecutul trece gol şi absurd,
am devenit biserici fără sfinţi.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunţat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost şi ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorinţe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un şubred ruginit sau un ceas de remuşcare,
în închisoarea vieţii noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinţei,
mi-am fracturat un picior al minţii ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc şchiop şi merg fără mâini,
aşa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

nu vrem sa fim un ieri
nu vrem sa fim cârlige agăţate de cer

după ce ne-aţi aruncat în gol
nu ţipaţi
pământul de jos ne-a îmbrăţişat pentru eternitate
nimeni nu va plânge după noi
ei sunt inutilul şi nu-nţeleg cuvinte
abandonaţi lumea care nu vă convine!

apăsaţi butonul vieţii, vindecaţi-vă cu iubire
nu deschideţi dezastre cu destine
a devenit o boală în acest mileniu
libertatea lor
copii nu mai vor să fie
unii au transformat răul în bine
o bombă cu întârziere
răsare şi nu va mai fi niciun mâine
iubiţi-vă în fiecare zi ţinându-vă de mână
nu vă abandonaţi singuri

poezie de Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor
iar pisica nu mai trece pe lângă mine şi simt un dor
am devenit ţărână aruncată-n vânt rătăcitor
o melodie un... doi, un... doi, gimnastica şi dansul
dimineaţa vă înviorează, hai cu spor
uff... trebuie să mă scol, tu... te-ai trezit?
te iubesc, hai să ne jucăm, mai avem timp
întoarce-te şi pune aici, pe umăr, un picior

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nu mai sunt!

Întunericul îmi fură lumina,
strâmbă suflete, urăşte viaţa.
Rădăcini simt cum se zbat pe canale negre
sufletul e-n captura minţii,
gâdurile mi se zbat, se caţără
iar eu,
înverşunat strig cu disperare;
- daţi-mi drumul din închisoarea capului,
nu-mi mai puneţi acolo ideile voastre!

Omule!
ascultă-mă şi pe mine;
- de ce strada se uită urât la mine, goneşte viaţa
iar tălpile îmi ard şi asfaltului prea subţire
îi este frig iarna şi-n primăvară se peticeşte?
Sunt zdrobit, carnea mi-e moartă
boturi uriaşe de maşini îmi ignoră viaţa.

Mă simt un nimic
în ochii bulbucaţi din geamul fumuriu.
Piticul strămb, antebelic, care mi-a furat trecutul şi viitorul
merge mai departe
el se crede Dumnezeu!

Un gând ce moare-ncet, mă ceartă;
- mi-ai rupt durerea
nici pe ea măcar nu o mai am!

Capul îmi are, drept pernă, o bordură,
priveşte cu ochii deschişi, pentru todeauna
cum cerul zboară pe albul păsării albe,
şi printr-un ultim gând, suspină;
- ea a uitat ca să mai soarbă lacrimi din ochii mei.

Intr-un tărziu, o picătură de sânge picură
de pe albul aripii rupte
şi asta a fost ieri, astăzi nu mai sunt.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ

E linişte, de-o vreme-ncoa mi-ai îngheţat în vene.
N-aş fi crezut că vom putea trăi acest îngheţ...
Dar ne obligă, din păcate, frigul ce se-aşterne
Pe neputinţa dintre noi, – născută din dispreţ...

E-atâta ger în noi, cât nu a încăput în nicio iarnă
Ce şi-a permis vreodată să se-abată peste lume.
De mult ne ninge-n suflete şi... încă toarnă,
Atât de mult, că-n noi nu se mai văd nici urme...

Este un azi ce ieri părea un imposibil răspicat,
Doar o poveste născocită din prea multe frici.
Nu mai eşti tu, dar nici nu te-am uitat...
Ci doar am renunţat să te mai caut printre cicatrici.

Fără să vrem, am devenit doi bulgări de zăpadă,
N-ai spune c-am jucat cândva şi rol de soare.
Tot ce-am clădit prin flacără a devenit povară...
Ne-a îngheţat o lume-ntreagă la picioare.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (22 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt un spaţiu gol
cu un fruct oprit, înăuntrul său
sunt
fără mine de multe ori
sunt
o fereastră fără ramă, fără geamuri
sunt o cheie încuită în gândul meu
am devenit o lacrimă ce încet coboară
acum pe chipul tău

să nu mă mai cauţi

pictez pe un apus o cruce
cu picături de sânge şi sârmă ghimpată
sunt o marmură rece

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actor pe scena vieţii

a venit vremea şi clipa să ne aducem aminte, să nu uităm
că am fost un trup şi-un suflet, iubindu-ne nebuni

a venit vremea să nu mai mergem pe-o dungă de viaţă
că nu mai este timpul să fim uniţi în piese, actori paiaţă

a venit vremea să nu uităm că teatrul vieţii nu ne iartă
că am fost farsori, păcălindu-ne o viaţă-n întreagă

a venit vremea să ne adunăm recuzitele, costumele rebegite
că am fost uitaţi şi-am devenit de mult amintiri prăfuite

a venit vremea ca vieţile noastre să fie puse ele-n scenă
că noi, nu uita! - am fost o dramă pentru suflete, iubite -

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau alte dimineţi!

privesc prin geam fără mine
colbul cerului-n roşu
ridică
durerea orizontului cel rece
întoarcerea ce mă aşteptă
suspinul răsăritului de mâine

geometric drumul ne-ndoaie
destinul ne-a devenit un prea mic cerc
linia dreaptă nu ne mai ştie
am uitat să încercăm a mai fi drepţi

beau negrul cafelei din noapte
frânturi de gânduri în săgeţi
mă-ntorc
noroiul pentru unii străluceşte-n cărbune
şi arde-ntrun roşu de sânge în gropi

degetele–mi sunt oase uscate
nu-mi mai refuză nici amâgirea
ochiuri de lacrimi au strâns în ele tristeţi
adun zile senine pentr-un mâine
să nu moară-n alte dimineţi

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

MAI rămâi pentru o secundă,
MAI cade un strop pe-o frunză.
MAI aşteptăm zile senine,
MAI sperăm să fie bine,
MAI vrem să iubim frumos,
MAI vrem să gândim duios,
MAI vrem, multe noi mai vrem
MAI vrem să fim ce nu suntem,
MAI vrem s-ajungem în Rai..
MAI... MAI... şi iarăşi... MAI!

Elena Bulancea în Personală (1 mai 2017)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie

trebuie să nu mai fim ieri,
în nicio ipoteză a lui Arhimede, Platon sau Tolstoi
rătăcind în albastru pe traiectorii false
cu sinapse sângerânde.
să plecăm fără să cădem în tăcerea golului,
trebuie să nu mai fim în ochiul copacului retezat,
să nu mai dăm dimineţii un nume
şi orei tic-tacuri grăbite.
devenim o tăcere dizolvată pe marginea sferei
de nu apare o trezire cu alte simţuri
scoţând inima din piatră,
pentru iarbă, pentru ploi, pentru cer, pentru pământ,
pentru tot ce-i lângă noi,
trebuie să nu mai fim ieri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri şi mâine (Tomorrow never knows)

-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine şi cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ţi povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!

Întreb un bătrân, ţine strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri şi mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!

-Înţeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine şi ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:

-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost şi care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Şi câţi de mâne crezi c-o sa mai fie?

Viaţa este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poţi iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?

poezie de Alex Dospian (mai 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între neamurile bolnave, noi suntem cei mai bolnavi. Bolnavi de o sterilă sănătate. Plusul nostru de vitalitate, neavând direcţie, suferim prea-plinul ca un minus. Ciobani decadenţi - ţăranii; fleacuri sceptice, domnii. Iar între ei, câţiva inspiraţi, ce doresc moartea ca să scape de năpăstuirea osândei generale. - Mai bine am muri cu toţii, decât să fim atât de puţin! Să dăm foc inimilor noastre, să ne secerăm întrezăririle, să ne salvăm printr-o pieire vrednică! Să geamă spaţiul sub vijelia sângelui nemângâiat! De-am lăsa măcar o pată, vastă, de strălucire, care să fie îndemn pentru acei ce-ar fi cândva ca noi! Ce suntem şi ce-am fost, nu mai putem să fim.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

Nu eram nici măcar gol.
Cineva mi-a adus pielea
şi-a lăsat-o pe mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva mi-a adus inima
şi-a trântit-o în mine
A stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu oasele
Şi s-a răzgândit
Am fugit după el
deşi am stat!
Nu eram nici măcar gol
Cineva venea cu cineva...
Eu mi-am deschis pieptul
El din tot sufletul
mi-a zis să stau!
Şi-am stat!

poezie de Alin Gheorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!
Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pământeşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gânduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
când suntem unul şi nu doi,
când şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucării

Noi, care suntem îngrozitor de mari,
Care n-am mai căzut pe gheaţă
Dintre cele două războaie,
Ori dacă din greşeală am alunecat vreodată,
Ne-am şi fracturat un an,
Unul din anii noştri importanţi şi ţepeni
De gips...
O, noi, cei îngrozitor de mari
Simţim câteodată
Că ne lipsesc jucăriile.

Avem tot ce ne trebuie,
Dar ne lipsesc jucăriile.
Ne e dor de optimismul
Inimii de vată a păpuşilor
Şi de corabia noastră
Cu trei rânduri de pânze,
Care merge la fel de bine pe apă,
Ca şi pe uscat.

Am vrea să încălecăm pe un cal de lemn
Şi calul să necheze o dată cu tot lemnul,
Iar noi să-i spunem: „Du-ne undeva,
Nu ne interesează locul,
Pentru că oriunde în viaţă
Noi avem de gând să facem
Nişte fapte grozave”.

O, cât ne lipsesc uneori jucăriile!
Dar nu putem nici măcar să fim trişti
Din cauza asta
Şi să plângem din tot sufletul,
Ţinându-ne cu mâna de piciorul scaunului,
Pentru că noi suntem nişte oameni foarte mari
Şi nu mai e nimeni mai mare ca noi
Care să ne mângâie.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma din cenuşă

Am vrut să opresc
timpul in loc
Am aruncat clepsidra
timpului in foc
Nisipul din ea pe loc
s-a topit
Timpul nu este ars nu
l-am oprit
Citesc in urma de
cenusă
Cum toate si inima
mi-e arsă
De depărtare
dintre noi
Acum noi sîntem
amândoi
Dar intr-o zi timpul
cel hadru
Va trece pe la noi
ne vâ-a zâmbi
Si doar pe unul el ne
va gasi
Să profiam de timpul
nostru amândoi
Să fim ce am fost si ieri
să fim si azi
Si-n fiecare zi sa fim
iubiti mereu
De Dumnezeu!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!