Nebunul
Am îndrăgit, fără nădejde,
Pe zâna moartă Fericirea.
Să nu vă bateți joc de mine,
Sunt om ca voi în toată firea...
Și-o văd, în fiecare noapte,
Mireasa tânără cum vine;
Ca o vedenie ușoară
Încet s-apropie de mine.
Din creștet, vălul alb, subțire
De-a pururi fața i-o ascunde.
Prin străvezimea lui, se vede
Zăpada formelor rotunde.
În părul lung și negru poartă
Uscate flori de lămâiță...
Ființă-aievea ori părere,
Eu te iubesc de mult, zeiță!
Dar ochii tăi, ascunși vederii
Nu vor, cu dulcea lor otravă,
Să-mi vindece durerea-nfiptă
Adânc, în inima bolnavă.
O, vino, vino mai aproape,
Aruncă vălul de pe față!
Să simt fiorul sărutării,
Să te cuprind odată-n brațe!...
De la-nceput ți-am fost ursită,
Dar o putere ne desparte
Și ne-a menit să fim, iubite,
În veci aproape și departe.
Pierdut ești pentru totdeauna,
De-mi ceri să-ți dau o sărutare,
Că, dacă mă cuprinzi în brațe,
Ca fumul, trupul meu dispare.
E vai de cel ce-n viața asta,
În suflet, taina mea o poartă.
Când toți vor crede că sunt vie,
El singur știe că sunt moartă!...
.....................
Plutind, pornește pe alee,
S-ascunde-n umbră de palate
Și stă, o clipă, lângă banca
Unei perechi înamorate...
În cimitir acuma intră,
O văd cum trece înainte:
O arătare luminoasă
Pășind încet peste morminte.
Și-n colț m-așteaptă lâng-o groapă:
E amăgirea cea din urmă...
Cu brațele întinse dornic,
Alerg... Puterea mi se curmă...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre sărut
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
- poezii despre păr
- poezii despre palate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
XII
Dacă din dorința de a face ceva, vrei să umpli ulciorul tău, vino vino la lacul meu.
Apa va cuprinde cu putere picioarele tale și-ți va susura taina ei.
Umbra ploii ce vine, se-ntinde peste dune, nori negri întunecoși se odihnesc pe coroana albastră a arborilor, întocmai ca smocul de păr, pe sprâncenele tale.
Cunosc prea bine mersul pașilor tăi.
Sunetul lor face să zvâcnească neîncetat inima mea.
De trebuie să umpli ulciorul tău, vino vino la lacul meu.
Dacă trântită în voie vrei să lași să lunece pe-ntinsul apei ulciorul tau vino, vino la lacul meu.
Iarba câmpiei e înverzită și în depărtare florile sălbatice se ridică cu miile.
Gândurile tale vor părăsi adăpostul ochilor tăi ca și păsările cuibul lor.
Vălul tău se va nărui la picioarele ființei tale.
De n-ai nimic de făcut vino vino la lacul meu.
Dacă cu ochii plini de somn vrei să te cufunzi în apă limpede, vino vino la lacul meu.
Lasă-ți pe mal mantia ta albastră, căci o apă mai albastră te va învălui.
Valurile s-or înmuia să-ți mângâie gâtul tău catifelat și să-ți șoptească mii de taine.
De vrei să te cufunzi în el, vino vino la lacul meu.
Dacă nebună, alergi spre viața morții vino vino la lacul meu.
E rece și nemăsurat de adânc.
E negru ca un somn despuiat de puterea viselor;
Acolo, în adâncimea lui, nopțile și zilele sunt la fel și cântecele toate sunt potolite.
De vrei să te cufunzi în moarte vino vino la lacul meu.
poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre apă
- poezii despre ochi
- poezii despre negru
- poezii despre întuneric
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre timp
Cine crede dar în Mine
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învățat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie în El cine se încrede
Și așa Mântuitorul ne-a vorbit de Ființa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morți îl voi învia
Eu sunt Pâinea din cer ce s-a pogorât
Domnu așa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau și-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viață atunci era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăiește
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuși este
Însă Doamnul le-a vorbit între voi să nu cârtiți
La Mine nimeni nu vine viața de nu o sfințiți
Dacă Tatăl nu v-atrage și nu locuiește-n voi
Nu puteți veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris toți vor fi învățați de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu ființa îi voi învia
Și de-a pururi și-n vecie viață el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are și el de la moarte la viață vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieții din cer care se coboară
Și din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar el va trăi
Și Pâinea pe care o dau este trupul Meu să știți
Pentru voi dar iată-l dau frații Mei cu toți să fiți
Cine crede dar în Mine Viața veșnică o are
Căci Eu îi ofer un nume și îi dau pe veci salvare
O veniți dar prin credință Evanghelia o urmați
Ca să fiți cu toți de aicea și surori și să-mi fiți frați
11-02-2020- mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre învățătură, poezii despre moarte, poezii despre creștinism, poezii despre încredere, poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre salvare sau poezii despre religie
Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre zâmbet, poezii despre plâns, poezii despre dor, poezii despre înțelepciune sau poezii despre tristețe
Vânzătoarea de plăceri
Pe când copilă eu eram
Sedusă am fost de un infam
Și părăsită apoi
În griji și cu nevoi.
Cu viața o duceam greoi
Rămasă în brațe
Cu un orfan
Pe stradă fără niciun ban
Eu viața mi-o jerfesc
Copilul să mi-l cresc
Că pentru el trăiesc.
Sunt vânzătoare de plăceri
Și în taina unei seri
Îți dau tot ce îmi ceri
Dar suflet n-am de unde
Fiindcă el este mort
Și-n trupul meu îl port.
Când stele se aprind pe cer
Și noaptea-i plină de mister
Mă vezi pe trotuar
Pășind încet și rar
La umbra unui felinar.
Iar dacă-n noapte un bărbat
În urma lui mă cheamă
Mă duc fiindcă sunt mamă.
Îți dau tot ce îmi ceri
Sunt vânzătoare de plăceri.
cântec interpretat de Loredana Groza
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre comerț, poezii despre stele, poezii despre seducție, poezii despre seară sau poezii despre plăcere
Alină-mi inima
În miez de zi stau și oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
că nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.
Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.
Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.
Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
să simți ce simt și eu
să simți când nu te simt tot timpul,
să știi,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.
Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aș vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.
Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.
poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre uitare
Speranța
Îmi zâmbește într-o doară și se uită-n ochii mei,
Apoi vine lângă mine, din priviri îi ies scântei,
Se așează, mă cuprinde și mă mângâie ușor, Buzele-i subțiri și calde i le simt pe obrăjor,
Fața-i rece se-ncălzește, se aprinde parcă-i foc,
Mă cuprinde peste umeri, eu o strâng pe la mijloc,
Gura-i dulce mă sărută, dorurile mă-nfioară,
Buimăcit nu văd lumina de și-i zi și nu e seară,
Simt doar clocotul din mine, cum sângele mi pulsează,
- Te iubesc! Aud în șoapte:- Inima mea te visează.
E un vis? Ori
Sunt reale, clipele necugetate?
Sau e doar o joacă-n sine, de moment, apoi uitate?
Adevărul e la mijloc, numai luna-l poate spune,
Ea încearcă câte-odată, tainele să le adune.
Dumnezeu ia dat puterea să privească și să știe,
Câtă dragoste dispare sau câtă rămâne vie.
Omul este un luceafăr sau un monstru, altă dată,
El aleargă și se zbate, n-are inima-mpăcată
Până când înghite mărul, altuia, care-i mai dulce,
El se-nșeală și înșeală, până popa-i face-o cruce
Și un parastas la moarte, Domnu-l ierte de păcate,
Că a fost un crai năstrușnic și iubit în zece sate.
Aglaia! ești o femeie, mândră ca stropul de rouă,
De-ai fi sinceră cu mine nu te-ași da nici pentru nouă.
Dar năravul mi te poartă să alergi precum o Zână,
Poate-i rău sau poate-i bine, vrei să fii numai stăpână.
Tu să fii mereu privită, ca un idol printre stele,
Ca icoana unei Sfinte, ca rubinul din mărgele.
Chipul tău, privirea-ți blândă, te înșeală mai mereu,
Pe moment îți pare bine, să te-ntorci, îți este greu,
Amintirea te alină și te-ndeamnă să revii,
Nu știu pentru a câta oară, asta, numai Tu o știi.
Lună plină ce de veacuri ești arbitru pe pământ,
Iartă-i tu nelegiuirea, n-o lăsa dusă de vânt,
Ea visează, ea aleargă, cu prea multă pasiune,
Încercând să-ș ducă trena, fără multă rațiune.
Rațiunea ei e una, să-nvingă cu orice preț,
N-o privește dacă mâine intră-n a lumii dispreț.
O
Revino-ți iar în fire, să mă uit în ochii tăi,
Să-ți văd trupul, să-ți simt gura și al inimii bătăi.
Vino și arată-mi-te, în cămașa de mătase,
Să te văd și pe-ntuneric, când perdelele sunt trase.
Vino
Să te am aproape, de ești caldă, de ești rece,
Dorurile mă doboară, niciodată nu vor trece.
Lasă-ți lumea ta șireată, că are mai multe fețe,
Ea te vinde, ori te-nșeală, ca șnapanul din piețe.
Cu mine vei fi ferice, cu ardoare te iubesc,
Bucurii și sănătate, din suflet ți le doresc.
Dacă Tu vei fi loială, cum ai fost de-atâtea ori,
Îți voi dăruii din mine, ale inimii comori.
Speranța mai este vie, și-mi zâmbește ca o floare,
De se duce, ea revine. Este ultima ce moare.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre vânt sau poezii despre viitor
Lacrimii mari
Când vorbesc, îți curg lacrimii mari pe față
Nu te strîng în brațe și mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Și închid a mele pleoape și trag a mea perdea.
Rămân cu tine în noapte, să-ți fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi și eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână și n-am cum să adorm.
Și dimineața-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în brațe și eu stăteam pe pat
Și-ți aud a tale buze, la ureche cum șoptesc
Îți iubesc eu trupul, dar sufletul tot ți-l urăsc!
Și dinadins îmi spui, că tu ești lângă mine
Îmi simt sângele slab și umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă și mâinile-s de ger
Și ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.
poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre urechi, poezii despre sânge sau poezii despre plumb
Tu ești Zeul vieții mele
O, tu Zeu al vieții mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino liniștește-mi dorul
Și mă scapă de robie.
Osândit am fost în viață
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! liniștește-mi dorul
Și mă scoate iar la maluri,
Fă-mi viața fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Liniștește-mi clocotirea
Și în mine te-n firipă.
Să te simt o veșnicie
Scufundată-n trupul meu,
Să fii veșnic lângă mine
Și la bine și la rău.
Vino, oprește-mi durerea
Și focul dezlănțuit,
Vino, îți vreau mângâierea,
E timpul s-o faci, în sfârșit.
Ori, dacă inima ți-e crudă
Și la rele te îndeamnă,
Fă din mine o epavă
Și-n morminte mă condamnă.
Osândește-mă pieirii,
Scapă-mă de tiranie,
Să nu simt arzând în suflet
Focul, veșnica făclie.
Ai și leacul și otrava,
Ai puterile în mână,
Spulberă-mi cenușa-n ceruri
Sau trimite-mi-o pe lună.
Și când dorul te-o cuprinde,
În văzduhuri te avântă,
Fă-mi statuia nemuririi,
Tu, miracol, Maică Sfântă.
Fă din mine o păpușă,
Un breloc, o jucărie,
Să mă poți purta cu tine,
În sânu-ți o veșnicie.
Ca un simbol al iubirii,
Să mă ai mereu aproape
Și în lacrimi să-mi vezi chipul
Blând, și legănat de ape.
Fie-ți dorul meu puterea,
Rănile să ți-le-aline,
Veșnic să-ți rămân în suflet
Eu, și... tot ce am în mine.
Fericirea să te poarte,
Cum dorești, în lumea mare,
Peste tot, în rai sau iaduri
Mândră, zveltă, ca o floare.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre simbolistică, poezii despre sfârșit, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
În biserică
O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul,
Și eu voi fi cucernic cât ești de blândă tu.
Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă,
Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!
Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri,
Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături,
O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii!
Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaște iară,
Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând,
Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând,
La candela eternă cu mâini împreunate.
Și eu voi prinde ruga din piul tău respir,
Precum din gura mamei copilul ia cuvinte
Să zică tot aceea ce zice ea nainte;
Pristol îmi vor fi ochii și gura ta potir.
Atât de ideală, blândeța ta mă-mbete
Să simt în ea căldura vangheliei lui Crist,
Și crede-te-voi înger, cum știi să zâmbești trist
Și-ți scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.
Vorbește-mi de speranță, de rai și Dumnezeu,
De tot ce nu-mi încape în inima pustie:
Ce n-am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție,
Și face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău.
Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet
Și-atâta poezie din ochi am să culeg;
Zâmbindu-ți inocența din sufletul întreg,
Eu voi cunoaște raiul din fiecare zâmbet.
Voiește numai, dragă, și-atât de bun voi fi!
Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny,
Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii,
De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi.
Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă!
Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă-n sublim,
Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un cheruvim,
Îmi fac din tine idol și-atât îmi ești de dragă!
Oh, prinde-mă de mână, iubito, și mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul,
Și eu voi fi cucernic cât ești de blândă tu.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre mamă, poezii despre cuvinte, poezii despre îngeri sau poezii despre vecini
In memoriam
Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Și privesc printr-o ferestră.
Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvășite;
Gândesc ce o să mai fie
Și tristețea mă cuprinde.
Pe măsuța prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd și lada îmbătrânită
Așezată în colț cu'n rost.
Unde ești tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.
Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet și geme.
E micuțul greieraș
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaș
Rămas singurel pe lume.
Că stăpâni-s duși departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.
Și... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei și ce sunt eu.
Ei țărână...
Și un nume care-i al meu.
Supărat în miez de noapte
Și cu somnul dispărut
Aud gâzele în șoapte
Și tot cuget la trecut.
Unde ești tată acuma?
Să-ți sapi pomii din grădină,
Unde ești tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.
Voi m-ați trimis departe
Lăsând plugul și plăvanii
M-ați trimis să-nvăț carte
Să-mi făuresc destinul, anii.
Dacă am fost un copil rău
Să mă ierți o tată al meu
Și tu scumpă mamă a mea
C-așa-i viața și lumea.
Unul naște, altul moare
Într-un colț din univers
Și atunci când el dispare
N-are cale de întors.
Cugetând târziu în noapte
La ce a fost și ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre noapte
Liniște (primului coleg decedat)
Pășeșete-ncet și vino aproape, mai aproape...
Ușor și lin, cu pasul călcând pe ape line,
Căci doarme codrul--somnul albitului moșneag--
Nu, nu vorbi, căci vorba mă tem să nu dezgroape
În inima bătrână, un vuiet lung, pribeag...
Ascultă cum stejarii se leagănă de vânt...
O, spune-mi de-nțeles-ai al greierilr cânt;
Ascunși ca niște demoni în umedele plete
De iarba liniștită, ei torc cu-al lor cuvânt
Visul de-argint și aur al tinerelor fete.
Ascultă-n iadul nopții cocoare rătăcite
Și vezi cum și pe ele tartarul le înghite.
Pășeșete-ncet și vino: ah, vino mai aproape!
În liniștea pădurii te văd cum mi-ieși-nainte
Și vii ușor în noapte cu pasul ca pe ape.
Te-așează lângă mine și spune-mi, dar în șoapte;
O, spune-mi dacă morții se pierd pe veci în moarte...
Așa precum se pierde un vis în somnul dulce,
O, spune-mi dacă dânșii nu prind să se deștepte
Și spune-mi, chip de înger, când merg ei să se culce?
Vă place mult pădurea cu taina-i neguroasă?
O, de-aș ști că toți morții acolo vor să iasă,
I-aș aștepta o viață, cu dânșii să petrec.
...................................................
O mână grea ca plumbul pe suflet mă apasă
Și am să-și spun atâtea, atâtea.... de mă-nec...
(primului poet al clasei și primul care ne-a părăsit)
poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1928)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri
Gândul inimii
Prin față, un gând jucăuș
Îmi trece și pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În brațe făcute căuș.
Îl prind cu o plasă de dor
În brațele-ntinse ușor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n brațe-mi pulsa.
Ești tu, ori e gândul ghiduș
Ce știe neliniștea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aș putea
Să-i simt mângâierea pluș?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre muzică
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ți cărnoase, dulci și ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De șoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea și viața mea.
Tu nu știi, că la rău și bine,
Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,
Ca iedera te înfășoară
Sufletul meu, cu frunza lui ușoară.
Tulpina ta se-nalță pîn' la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu știi că ești totul pentru mine,
Lumina mea și zările senine,
Văzduhul nalt și apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mâna tânjește, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pământul meu te cere, cerul meu,
În care-aud șoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Țâșnind în sus în soare
Și-aducătoare de răcoare.
Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânți ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde și topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adânc și în lumină.
Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet și mă-nveșmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai știu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre cărți sau poezii despre tăcere
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ți cărnoase, dulci și ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De șoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea și viața mea.
Tu nu știi, că la rău și bine,
Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,
Ca iedera te înfășoară
Sufletul meu, cu frunza lui ușoară.
Tulpina ta se-nalță pân' la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu știi că ești totul pentru mine,
Lumina mea și zările senine,
Văzduhul nalt și apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mâna tânjește, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pământul meu te cere, cerul meu,
În care-aud șoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Țâșnind în sus în soare
Și-aducătoare de răcoare.
Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânți ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde și topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adânc și în lumină.
Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet și mă-nveșmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai știu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înmormântat deja... mâine
Am o imensă milă de mine, cel ce va fi-ntr-o zi în cimitir
aproape gol de haine putrezite,
cu oase pe deasupra,
de frumusețea formei dezgolite
în atât de negru, nesfârșit sub flori, sau pir.
Poate-oi dori să mă ridic, nu știu, un pic,
dar văd că nu se va putea,
că atât de grea pe creștet va fi crucea,
de atâtea păsări, ce vor poposi, vor sta,
făr' să le mângâi cântecul ce-mi zic.
Voi fi milenii nemișcat, o lenevie
în lumea de departe, istovândă,
de aceea aș vrea de-acuma să-mi las gând,
când nu voi mai putea izbândă,
ce nu voi mai fi... un nimic demult, nici amintire vie.
Îmi storc mintea de logic și sufletul, o știu,
m-agăț cu palma întinsă, cu degete de atins,
să mă ating pe mine,
cel rece, de nerecunoscut de stins...
mă văd și mă plâng singur, înmormântat de viu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre păsări, poezii despre logică sau poezii despre lene
Pur și simplu: "Te iubesc!"
(sau "Declarație de dragoste", un alt posibil titlu)
Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Ești visul meu de odinioară
Și realitatea întruchipată.
Prezența ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Și am simțit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.
Ești prima mea mare iubire,
Ești unică în felul tău
Și pot ghici în a ta privire
Că și eu sunt iubitul tău.
Ești visul meu, ești viața mea,
Ție-ți închin dragostea...
Ești tot ce am mai bun în lume,
N-aș vrea să te desparți de mine.
Ești dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ți-e ademenitoare.
Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgești că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.
Tu ești o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Și ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.
Privirea ta de foc mă arde
Și într-o clipă mă vrăjește;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademenește.
Cu trupul tău mă ispitești,
Cu dragoste mă-nlănțuiești;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi șoptești: "Tu ești al meu."
Și chipul tău mă zăpăcește
Și glasul tău mă aiurește...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezește dragostea.
Mireasna ta mă amețește
Și mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmărește,
În gând, în vis și tot mereu.
Ador zâmbetul tău divin,
Ești tot ce mi-aș putea dori,
Iar dragostea ce ți-o închin
Nicicând nu se va ofili.
Îți jur o dragoste eternă
Și pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea maximă!
Pentru mine ești divină,
Prezența ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...
Ce numai pentru tine bate
Și a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.
Tu ești cea care- mi dă putere,
Iubire, speranță, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să știu că n-ai să mă înlături.
Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te știu,
În gândul tău mereu să fiu.
Aș vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăiești numai cu mine,
Uniți pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.
Aș mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aș vrea să îl opresc.
Aș vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind ușor în brațe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ți mângâi ale tale coapse.
Mereu aș vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îți șoptesc,
Să-ți cânt, să-ți spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.
Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai știu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...
Spaima că te-aș putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.
Pentru tine aș face orice,
În schimb cerându-ți dragoste;
Ți-aș da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...
Nu am cuvinte ca să-ți spun
Ce pentru mine tu însemni;
Știu doar: Te iubesc ca un nebun
Și-n veci te voi iubi la fel.
Doar tu ești tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire iar și iar...
Nu te voi înșela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ți văd chipul plângând,
Nu vreau să te știu suferind.
Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să știu că mă iubești pe mine.
Și nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viața mi-aș da.
Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandrețea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne unește dragostea.
E minunat să te iubesc,
Să știu că mă iubești și tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ție să-ți dăruiesc sufletul.
Nimic nu-i mai frumos de așa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.
Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum știu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.
Când mă atingi înnebunesc,
Când mă săruți încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting și mă răcesc, pe veci...
poezie de Cornelia Georgescu din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre dorințe
Rană
Nu voi găsi cuvinte când simt brațele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.
De aș afla cum să mă apăr când leii vor să muște
Aș fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viață de senin odat' pe-acest pământ.
Plânsul meu se scrie în cărți ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Și privesc la mine, ochi lăcrimați revăd
Și un suflu cald luptând în rece sacru.
Te-ntrebi vreodat' cum mă rănești și mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulțesc atunci când nici nu știi...
Eu așa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.
Lucrurile bune vin și din căi greșite;
Asta învățat-am în viață pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptățite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre schimbare, poezii despre muște sau poezii despre lei
EU MUZA VREAU SĂ-MI VĂD...
Eu muza vreau să-mi văd o dată-n zori!
Putea-va, oare, Ceru-a nu dori,
Să-i las deschisă poarta mea de flori
Prin care trece versul zi de zi?
În fața muzei mele vreau să-nchin
Paharu-n care-am pus iubiri de vis
Cu mierea lor dar și cu mult venin
În care Iad a fost și Paradis,
Eu muza vreau să-mi văd cu gând păgân
Și s-o iubesc așa cum n-am iubit,
S-o-nvăț a ști că-i sunt pe veci stăpân
Prin versu-n care-i sunt mereu robit;
Cum muza mea himeră-n veci va fi
Și versul meu va fi topit de timp,
Visând că, totuși, o să fie-o zi
Când voi vedea și muza mea-n Olimp!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre miere sau poezii despre iad
Coloana Infinitului
Respir încet
și văd
se unesc în sânge și trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului
Respir încet
și văd
căzuți sunt toți
în strângerea de șarpe
măslinul singur
stă drept în noapte
Respir încet
și văd
la ieșirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
și treizeci de arginți
Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici și în ocară
ei nu mai sunt
Respir încet
și văd
sunt toți
suntem toți
răstignim Coloana Infinitului
poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre vamă, poezii despre oi sau poezii despre măslini
Ultimul mesaj
Se scurg zilele din viața ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul și îndepărtatul meleag,
Voi locui și eu, ca și alții ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele și dragele, visele mele.
Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îți vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd și în brațe să te strâng?
Am să fiu mereu singur și iubirea am să-mi plâng.
Ai fost în viața mea o apariție divină,
Frumoasa mea blândă și cuminte copilă.
Plec totuși fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat și cald simțământ omenesc.
Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Și voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are și un sfârșit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înțelegi și să mă crezi.
Să-ți rămân pe veci în amintirea ta aș vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Și să-ți amintești așa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost și rămâne... Cornel.
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre început sau poezii despre telescop