Ferice clipa

Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.

Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,

Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, rămâi, rămâi cu bine...

O, rămâi, rămâi cu bine
Deşi-n sufletu-mi te port,
N-avuşi sânge tu în vine
Şi născut ai fost tu mort.

Da, amor fără de nume
Ce în veci am tăinuit,
Umbră-ai fost în astă lume
Şi o umbră ai pierit.

Ce m-apuci de gât, iubită,
De ce plângi şi de ce tremuri?
În cenuşa părăsită
Nu aprinzi tu alte vremuri.

În zadar mă ţii în braţe,
În zadar îmi plângi pe piept,
Pentru-a-ţi spune neadevărul
Al meu suflet e prea drept.

Am iubit în tine visul
Tinereţii mele scump,
Dar se duce tinereţea-mi
Şi din suflet eu te rump.

Astăzi trece tinereţea-mi,
Ea în ochii mei se stinge
Eu te văd o umbră albă
Un corp alb fără de sânge.

Cu a vieţii mele flăcări
Au trecut ş-a ta viaţă
Şi asupra ta se lasă
Nenduraţii-mi ochi de gheaţă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena şi pământul... aprilie

Într-o noapte de aprilie
După dulci zile de vanilie
Şi frumosul soare îmi zâmbea
Şi căldura lui îmi vorbea

A apărut din vid, de nicăieri
Ochii ei reci precum bradul, cu văpăieri
Un suflet curat, e o sirenă
M-a privit... m-a pus in scenă

Desculţ, tânăr şi isteţ
Sincer... păcătos... descurcăreţ
În călătoria mea în viaţă
m-a trimis, suflet de gheaţă...

Şi o coroană işi aşează, cu spini
Şi iese la suprafaţă din tulpini
Ochii mari se înroşesc
Pot citi cum mă sfârşesc...

M-au dus departe, nici nu ştiu
Mă simt bine, e un pustiu
de umbre fără corp, feţe de ceaţă
lipsite de mine, lipsite de viaţă...

M-au târât, iubit şi chinuit
M-au blestemat, m-au mântuit
Şi mi-au inspirat trezirea
voiam să aflu nemurirea...

Sunt eu, dar nu sunt un voi
Port în suflet un război
Să ştiu ce va să fie
un trup nobil de stafie...

Şi nu depind nici de pământ,
nici de apă sau vreun sfânt
Mi s-a terminat rolul, l-am jucat
Însă nu a mai aplaudat...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii paralele

Nu mă mai regăsesc în farmecele tale,
M-au consumat destul, hrănindu-le...
Era şi timpul să revin la realitate,
Trăiam de prea mult timp pe Marte...

Mă simt de parcă aş fi după moarte,
De când m-am reîntors la libertate...
Căci, lângă tine, mă simţeam legat
De tot ce ţine sufletul încătuşat.

De când m-am rupt din lanţurile tale,
Pot spune că mă aflu, în sfârşit, pe-o cale
Ce nu mă-nstrăinează de a mea natură,
Am mers deja prea mult pe arătură...

Era şi timpul să mă-ntorc la mine,
Nu mai pot spune că sunt plin de tine,
Simt, în sfârşit, că pot fi iarăşi eu...
Mi-ajunge doar un singur Dumnezeu.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (8 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patinele m-au învăţat

să dansez pe gheaţă pe râul alb
fac piruete şi zbor spre soare
aproape mă topesc în ochii ei

în dansul meu scriu cu patinele
poezii de dragoste pentru tine
au o caligrafie de elev eminent

sunt o fiinţă coborâtă din alt timp
plutesc peste oraşul fragil
te port în braţe şi frigul intră-n ochi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Algebra unei vieti

Mă simt ca o variabilă
lîngă o constantă reală.
M-au închis între paranteze
pentru că port un minus
şi aş putea infecta celelalte cifre...
M-au raportat, m-au comparat,
mi-au extras şi rădăcina
ca-n final să fiu egalat cu zero.
Am valoare nulă...
cel puţin am soluţie...
Sper să nu mă pierd în mulţimea vidă -
ar fi o condamnare iraţională.
Am un singur vis:
să mă regăsesc în infinit.

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea
Şi-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat şi berzele şi cucii
Şi m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mişună haiducii
Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt aşa de frunză şi de ram
Încât mă rup de mine şi rămân
O frunză doar din cel care eram
Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă şi tristeţe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece şi-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă aşa curat şi drept
Şi bun, cinstit şi sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiţă de foc,
Tot ce avem în viaţă nu ţine de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine şi de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar şi-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Aşa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părţi
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărţi

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeş, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greşit şi ştiu că la mine m-am uitat
Aşa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toţi prieteneşte dar, Doamne, ce tâmpit

Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morţi aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus şi până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv şi că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aş fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol şi murdar şi vânăt dar totuşi fericit,
Aşa eram şi tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa

Dar nu vedeam c-orbeşte mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am preţuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viaţă
Şi m-am trezit deodată ieşit la suprafaţă

Şi n-am ştiut, chiar astăzi, să reacţionez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur şi unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Şi lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de uşor
Poate să fiu legendă şi pildă tuturor

Să ştie să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viaţa pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină şi Cerul luminos!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîntreruptă trecere

E stranie senzaţia, de dus, de gol
Când întinzi mâna şi nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coşmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.

Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toţi!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?

Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenţi;
Cărunţi un pic, cu aere preocupate,
Ieşind tiptil din şcoala existenţei, repetenţi...
Se strânge viaţa într-o austeritate!

Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Şi nici n-am gând, de atârnat de grindă.

Când deschid ochi, tot ce privesc, visez,
Devin introvertit, am poze-n gând;
Revăd istoria-mi, ce-ncerc să precizes...
Sunt eu cu mine, tot mai... când şi când.

Am lacrima un nod, mereu mai des
Mă văd... părinţi şi-i înţeleg tardiv;
E lumea pururi nouă, doar cu un acces...
Ieşirea-i, pe un singur recviem, din portativ.

De este alinare, de-o ofertă, din iubit
-De-ai dat, ca să primeşti, fără să ceri... la fel
În timp, puţin câte puţin, crezând în infinit-
Rămân-eternul; el sau ea, iubit, iubita, trecător fidel!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

... Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Chiar dacă-n suflet port doar ninsoare
Şi-n inimă sloiuri de vânătă gheaţă –
Dar merge-nainte banala mea viaţă.

Ştiu: profeţesc doar iluzii şi vise –
De-oricine dorite – de nimeni atinse.
Iubirea e ţelul spre care ţintim
Dar cel mai adesea în ură sfârşim.

Cad stele din ceruri, comete se sting,
Tristeţi şi depresii într-una mă ning.
Urzit-am iluzii, fără vreun rost
Începuse bine – s-a sfârşit prost.

Când unul iubeşte şi altul mimează
Iubirea... în suflet nimic nu vibrează.
Şi asta se simte din vorbe, din fapte
Şi false sunt, astăzi, suavele-ţi şoapte.

... Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Ninsoare-i pe tâmple – în suflet ninsoare;
În ochi port tristeţe şi-o umedă ceaţă
Şi inima-i toată o vânătă gheaţă...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antagonice

Cioplesc cuvintele în ape curgătoare,
Se pierd tăceri asurzitoare,
Ideile ca iezii mor de sărbători,
O lacrimă să-mi dărui, Mirador.
Virgine trec, în urmă cavaleri,
În pulbere se nasc puberi,
Sunt legendarii noştri străbunici,
Ce-mi pasă mie de călăi pitici?
Au o mustaţă sus şi una jos,
Au creier jos şi-n craniu sos,
Sunt holograme, umbre de copaci,
Din cauza lor n-ai timp să taci.
Desfac petala florii fără vini,
Ce-mi pasă dacă-n Rai e şi venin?
Un ocean fără rechini
E mort şi pentru albastrul cristalin.
Ştiau şi anticii, nu-i bine fără rău,
Fu... l dracii fără Dumnezeu.

Singurătate, tu eşti obiectul studiului meu,
Cu tine L-am găsit pe Dumnezeu,
Într-o noapte am visat că am ucis un om,
Dimineaţa, în curte, murise un pom,
Dar m-am dus la poliţie să întreb ce şi cum,
În noaptea aceea murise-un nebun,
mi-au spus, tu eşti acela, viu sau mort,
nu mai ştiam, kein einziges Wort.
*****************************************
Mergeam spre locul de execuţie,
Brusc, am luat-o pe o stradă laterală,
m-au întâmpinat lilieci înfloriţi,
apoi m-am dus după rezultatele analizelor,
lună de lună m-am dus,
mi s-a spus să mai aştept,
am aşteptat până m-au îngropat.
Provizoriu.
Am primit o veste proastă,
Am luat bicicleta şi am pornit în viteză,
Am simţit cum mă ridic, un nor m-a luat sub aripa lui,
Vestea cea rea s-a luat după alţii.
Irina X nu mai e la nici un etaj,
O fi sub scoarţa pământului,
Sub aripa vântului?
No, no, no, este-n familie şi croletează versuri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Scrobeala cerului mă doare...
E-un anotimp controversat:
Pe-o parte-a inimii port soare –
Pe alta brume s-au lăsat.

Şi-n timp ce-n chiote desprinse
Din desfrânări cu noul vin,
În mine, sentimente aprinse,
Înfăşurate-s în pelin.

Pelin mi-e sufletul şi viaţa,
O! Toamna-i anotimpul mort...
Mă adumbreşte zilnic ceaţa –
Şi nouri negri-n suflet port.

Prea mult iubit-am primăvara –
Prea mult iubirea-am preamărit...
Ştiu c-am greşit – şi port povara
De-a mă minţi şi a fi minţit.

Pentru că-n fond, ce e iubirea?! -
Un şir perfid de doruri vagi;
Nu să iubim ne e menirea –
Ci suferinţei să-i fim dragi.

Dezamăgiri, trădări şi vise,
Treptat, cu grijă, m-au sleit...
Mi-s tâmplele de doruri ninse
Şi de dorinţe-s obosit.

Aşa c-o să mă-ntorc în locul
De unde am fugit, stupid,
Ca să-mi găsesc în dor norocul...
- La mine-n suflet mă închid.

Şi-o să şoptesc cu voce calmă,
Azi, când pe nimeni nu îndrăgesc,
Rostind aprins, ca pe-o sudalmă –
Oricui voi-va - "te iubesc"...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!