Final

... Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Chiar dacă-n suflet port doar ninsoare
Şi-n inimă sloiuri de vânătă gheaţă –
Dar merge-nainte banala mea viaţă.

Ştiu: profeţesc doar iluzii şi vise –
De-oricine dorite – de nimeni atinse.
Iubirea e ţelul spre care ţintim
Dar cel mai adesea în ură sfârşim.

Cad stele din ceruri, comete se sting,
Tristeţi şi depresii într-una mă ning.
Urzit-am iluzii, fără vreun rost
Începuse bine – s-a sfârşit prost.

Când unul iubeşte şi altul mimează
Iubirea... în suflet nimic nu vibrează.
Şi asta se simte din vorbe, din fapte
Şi false sunt, astăzi, suavele-ţi şoapte.

... Şi dorul de tine, nu mă mai doare –
Ninsoare-i pe tâmple – în suflet ninsoare;
În ochi port tristeţe şi-o umedă ceaţă
Şi inima-i toată o vânătă gheaţă...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor şi dor

Cine poate?... Cine oare?
S-alunge dorul când doare?
Că-l aştept ca pe-o minune,
Sufletul să mi-l aline.

Dorul, dorul, călătorul,
M-a acoperit cu norul,
De tristeţe şi de jale
De mă duce-ncetla vale.

Doru' mi de-a mea măicuţă,
Şi de tine... Of!... Tăicuţă,
Că te văd doar în icoane
De când ne-ai lăsat orfane.

Doru' mi de tine frate
De nepoţi şi de nepoate,
Dar sunteţi aşa departe
Şi sunt singură de moarte.

Doru' mi să fiu iubită
Şi să mă simt ocrotită,
Dar pe tâmple am ninsoare
Şi-s prinsă într-o vâltoare.

Dorule, tu eşti ca vântul:
Răscoleşti mereu pământul,
Dar de n-ai fi tu pe lume
Ar avea Iubirea nume?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de dimineaţă...

Te-am îndrăgit atât de mult
Te-am întâlnit şi mi-ai plăcut
Din suflet să te scot nu pot
Pentru iubirea ta aş da tot.

E un sentiment de nedescris
Iubirea ce ţi-o port în suflet,
Numai eu ştiu cât am plâns
Când mă gândeam la tine.

Îmi place viaţa lângă tine
Tu ma iubeşti şi asta-i bine
Eu te iubesc de nu mai pot
Eşti mai dulce ca un tort.

Tu într-una îmi răspunzi.
Ca pe mine mă iubeşti.
Însă eu nu te înţeleg
Şi te fac mereu să gândeşti.

Numai cu tine aş vrea eu să trăiesc
Cu tine aş vrea să înfloresc,
Cu tine să îmbătrînesc
Şi tot cu tine-n Rai să mă găsesc!

poezie de Eugenia Calancea (8 iulie 2017)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Scrobeala cerului mă doare...
E-un anotimp controversat:
Pe-o parte-a inimii port soare –
Pe alta brume s-au lăsat.

Şi-n timp ce-n chiote desprinse
Din desfrânări cu noul vin,
În mine, sentimente aprinse,
Înfăşurate-s în pelin.

Pelin mi-e sufletul şi viaţa,
O! Toamna-i anotimpul mort...
Mă adumbreşte zilnic ceaţa –
Şi nouri negri-n suflet port.

Prea mult iubit-am primăvara –
Prea mult iubirea-am preamărit...
Ştiu c-am greşit – şi port povara
De-a mă minţi şi a fi minţit.

Pentru că-n fond, ce e iubirea?! -
Un şir perfid de doruri vagi;
Nu să iubim ne e menirea –
Ci suferinţei să-i fim dragi.

Dezamăgiri, trădări şi vise,
Treptat, cu grijă, m-au sleit...
Mi-s tâmplele de doruri ninse
Şi de dorinţe-s obosit.

Aşa c-o să mă-ntorc în locul
De unde am fugit, stupid,
Ca să-mi găsesc în dor norocul...
- La mine-n suflet mă închid.

Şi-o să şoptesc cu voce calmă,
Azi, când pe nimeni nu îndrăgesc,
Rostind aprins, ca pe-o sudalmă –
Oricui voi-va - "te iubesc"...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă ce încă doare...

Eu am plecat de lângă tine iar,
Dar sufletul meu n-a plecat.
E doar al tău şi este în zadar,
Sa mint mereu că te-am uitat.
În nopţile târzii când dorul doare
Şi când prin ciob de gând te caut,
Lacrima arde-n ochi cu disperare,
Iar dorul plânge-n cânt de flaut!

Îţi scriu pe cer că încă te iubesc,
Cum floarea iubeşte grădinarul.
Şi c-aş dori sa te reîntâlnesc,
Cu tine doar, eu aş uita amarul.

Pe unde eşti? Şi pe ce valuri?...
Te poartă viaţa asta blestemată,
Aş vrea să ştiu de-ai găsit maluri,
Eu nu sper să le pot găsi vreodată!

Iubirea ni s-a stins anost,
În acea tristă zi a despărţirii
Şi nu-i mai găsesc adăpost,
Inimii arse-n patima iubirii!

poezie de Dorina Omota (6 aprilie 2016)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să-ţi scriu, iubito...

Azi vreau să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin şi furios –
Şi-aş vrea să-mi sting tristeţea – gândindu-te frumos.

Ştiu c-ar putea să-ţi sune banal şi prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!" –
Dar prea puţin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor şi de iubit,

Şi ştiu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet

Şi zâmbete în juru-i stârnind, cu înţeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.

Tu mă priveşti, iubito, cu ochii strălucind
Şi simţi în piept o caldă mirare, tresăltând...
Ştiu, cam ciudat şi palid îţi par, adeseori
Şi cam prea des lunatic, pierdut cu capu-n nori;

Dar vreau să ştii că-aceasta înseamnă să iubeşti
Şi, singură, iubirea, din cele omeneşti
Ne scoate din tristeţe, durere şi gând rău
Şi, sigur, ea ne face, vecini cu Dumnezeu.

... Am vrut să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem
Dar, parcă, stins mi-e glasul, prea trist şi răguşit
În lumea asta sumbră şi dură – de granit...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu privirea pot să-ţi ajung
Anii tăi tineri, făr-de-păcat –
În mine iluzii absurde se zbat.

Iluzii absurde cum că-ntre noi
Bâzâie dragostea ca şi un roi
De-albine de aur, dulce-nţepând,
Despre iubire şi ură-ngânând.

Sentimental – ştiu sigur că nu-s –
Anii de aur mi s-au cam dus
Şi sufletul meu e tot mai sărac –
Şi-s tot mai cinic şi tot mai posac.

Căci deşi trupul mi-e încă bun –
Sufletul meu e doar moş nebun
Vreau să te-ating dar simt că-s impur
Şi rău mă mai doare privirea-ţi de azur.

Puştoaică dragă, cu gura de foc
Sunt plin de tristeţe şi de nenoroc
Tu poţi, eu nu pot deloc să-ţi ofer
Dragostea-aceea ce duce la Cer.

Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu privirea pot să-ţi ajung
Anii tăi tineri – căci, vai! Anii mei
Trecut-au aiurea, făr-de-temei.

Puştoaică dragă, cu părul bălai,
Cu ochii de azur, ce duc către Rai
Ştiu din privirea-ţi că ne iubim -
Dar eu-s pe calea spre ţintirim.

Ştiu că iubirea nu-i un păcat
Dar sufletul tău – în tandreţe bogat
Şi sufletul meu – moşneagul nebun
Sunt ca şi acul în carul cu fân.

Puştoaică dragă, cu suflet candid
Atâtea iluzii în mine ucid...
La marginea zării croncăne-un corb –
Iubirea e oarbă – eu nu sunt orb.

... Puştoaică dragă, cu părul tău lung
Doar cu regrete pot să te ajung
Aproape, departe – sunt, par anii mei
Ce-n fugă zburat-au făr-de-temei.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă mă lovesc tăios oamenii, mă doare cu tine,
iar durutul e mai rotund...
iar daca aruncă cu pietre peste sufletul meu... mă doare, dar amestecata cu dorul de tine, durerea păleşte...
orice aş face... tu mă compui atât de frumos..
o alcătuire de ţărână şi zbor...
de durere şi surâs...
de la suflet la trup şi de la trup la suflet
Şi nimic nu-mi mai atinge
vreo rană...
Vesmant cald... cuib de suflet fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirajul visului

Cuprinsă de poveste
În lunga mea visare
Simt că iubirea este
Din ce în ce mai mare.

Te port cu mine-n astă viaţă
În mirajul visului ce port
Braţele-mi întinse ca o... Torţă
Sub... Cupola Cerului... suport.

Pe întinderi lungi de ape
Când noaptea, misterios, se lasă
Te simt tot mai aproape
De nimeni şi nimic... nu ne pasă!

Lungi raze de visare
Se-adună-n caldă-mbrăţişare
Să-ţi spună cu ardoare
Aşteptăm, dorul de tine... doare!

poezie de Geta Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zaţul din cafea uscat pe cană
Îmi aminteşte cât ne-a fost de bine
Şi-mi pustieşte sufletul c-o rană.

Cât cenuşiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai şti cât doare
Absenţa ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.

Şi pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminiţe ca pe cer în noapte
Şi-atâtea bunătăţi puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.

În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristeţe inima-mi îngheaţă
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun şi-n altă viaţă?

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de gheaţă

Îngheţ, îngheţ, nu am pic de viaţă
În mine sunt ţurţuri, zăpadă şi gheaţă
Aş vrea doar un sfat, ca să-mi fie bine
Să topesc zăpada şi gheaţa din mine;
Pot să-nghit şi flăcări, însă chiar şi-aşa
Ştiu că doar iubirea mă va ajuta;
Totuşi vreau să simt zăpadă şi-ngheţ
Dacă cu iubirea o să mă dezgheţ.

poezie de Robert Herrick, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dor

Fără tine, iubite, sunt uitată de ploaie
Şi de Muza ce picură mirul pe foaie,
Lacrimi şi insomnii iar nu ştiu să împac
Şi de dorul nebun nu mai aflu vreun leac.

Tu îngăduie-mi doar să întreb, de greşesc,
În vreo viaţă-ai simţit ce-i un dor femeiesc...?
N-o să cred niciodată că tăcerea nu doare
Şi te plimbi ca un val, pe întinderi de mare...

E-un păcat, că pân' azi medicina nu are,
De iubiri ne-mplinite, un colac de salvare...
Îmi las dorul fierbinte în palma divină,
Mulţumind, c-am trăit un potop de lumină...

Clipele nerodite le dau mită uitării
Şi-a lor mirişte arsă, voi lăsa-o iertării,
Bunul Cer te-a trimis, al visării, catarg,
Ca un semn că iubirea n-a uitat al meu prag...

Nu ştiu de vei citi, c-amintiri mai deşir,
Când brodez o poemă cu al dorului fir
Şi-i pun aripi de vis, să se fac'- a ta pernă,
Să-nţelegi cum e dorul din iubirea eternă...

Iar când pe dinafară te vor frânge furtuni
Şi lutul va ţipa cu-ai dorului plămâni,
Să te gândeşti c-aşa arde femeia,
Dacă-i trezeşti în pieptul ei scânteia.

La ce bun semnul tău, de consolare,
Dacă nu-mi simţi a inimii cântare?
După-un potop de suflet (ce mirare!)
Se limpezeşte lutul şi-n el se face soare!

Doar dorul, ca un rug, te mistuie cu foc,
Ori fugi peste-oceane, ori arzi tăcut, pe loc...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e natura

Frumoasă e natura, frumoasă dimineaţa,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Şi roua şi zefirul, şi floarea şi verdeaţa,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor,
Şi vântul îţi şopteşte misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Şi visuri fericite, iluzii îngereşti,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuieşti.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ş-orice bunuri aş vrea a le uita.
Nimic nu cer vieţii, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ţi zbor.

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Tot ce am în viaţă e tristeţe
În ochii mei durere şi necaz
Nu am cuvinte care să mă înveţe
Nu am decât regrete şi lacrimi pe obraz

Şi sufletul meu arde de atâta suferinţă
Pierdut în umbra morţii în fiecare zi
Tot ce iubesc ramane astăzi umilinţă
Si inima tăciune a morţilor cei vii

Nu văd decât o umbră a zilei ce a fost
Nu văd speranţă oarbă sau vis de fericire
Rămâne doar otrava iubirii fără rost
Şi zilele amare raspaltă în nemurire
Raspata unui cost

Şi întind a mele mâini spre Dumnezeu
Şi trup şi suflet Lui se-nchină
Iubirea s-a eternă va exista mereu
Şi-n suflet am doar pace şi lumină

poezie de Grigore Ovidiu (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Ţi-ar închina poeţi, poeme, mii şi sute...
Dar sufletu-ţi de mamă, o rugă vrea s-asculte,
O voce vrea s-audă, în suflet îngropată...
"Mi-e dor de tine, mamă! Stai! Nu pleca! M-aşteaptă!"

Spre tine duce dorul, în evantai de stele,
Un evantai de gânduri... Eşti înger vieţii mele!
Se-nalţă din privire lumini în stol de lacrimi...
Pleoapa-mi e doar o umbră... Tu-n umbra ei te clatini...

Din depărtarea aspră mă-ntorc... Te port icoană,
În suflet, din pruncie, căci dragostea de mamă
E legea ce te prinde în vraja existenţei,
E dulce mângâiere, e roua dimineţii...

Oh, cât eşti de frumoasă, măicuţa mea, şti bine!
Ninsori s-au prins în păru-ţi bătătorit de timp.
În suflet port un suflet... Rămâi, râmâi cu mine!
Rămâi măcar o clipă, să-ţi spun cât te-am iubit!

Rămâi să-ţi sprijini paşii spre diincolo,-n tăcere,
De braţul meu... şi-n paşii-ţi, n-ai să mai simţi durere...
Mi-aplec genunchii mamă şi simt... mă pierd cu firea...
Am rătăcit în lume... şi crudă-i omenirea!

Acum tu pleci departe... Te vei întoarce-n vise
Şi vei găsi-n odaie luminile aprinse...
Pe scaun, lângă sobă, plâng eu, cu capu-n palme...
Nimic nu-i mai puternic ca dragostea de mame.

În candelă mai arde o flacără firavă...
Oare ţi-am spus, măicuţă, vreodată, că mi-eşti dragă?!
Acu ce rost mai are?! Mă mai auzi tu oare?!
Mă-ntorc în timp cu gândul şi vreau să-mi cer iertare...

Acum tu pleci departe... Mă tem că te voi pierde!
Un licăr de speranţă în suflet se mai vede...
Un licăr de speranţă... Nu-ţi alunga feciorul!...
În gânduri lasă-i umbra... în suflet lasă-i dorul!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi.

citat din Cecilia Ahern
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!