M-am risipit

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ...
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

M-am risipit în versuri, m-am risipit în carte.
M-am risipit în vise şi în iubiri deşarte...
Deşertăciune-i tot... nu vreau să recunosc.
Viaţa-i un miracol şi toate au un rost.

Dar când apusul zilei se-apropie de mine,
Simt cum se frânge-o rază şi sus din înălţime,
Cu ochii ei cei roşii imi spune-n glas şoptit:
-Sä nu te-nfrângă noaptea, aşteaptă-n răsărit.

Voi fi din nou cu tine şi bucurie-n glas...
Te-ajut în zorii zilei să-ncerci încă un pas
Spre altă risipire de gânduri din fuior,
Şi te adun spre seară într-un poem de dor!

poezie de Doina Bonescu din Versuri risipite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârciumăreasa

La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simţit bine, am stat în capul mesei,
M-am fâstâcit, mireasma lor m-a îmbătat,
Am căzut în braţele cârciumăresei.

Un deget mi-a întins, uşor m-am ridicat,
Onorat am sărutat mâna miresei,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simţit bine, am stat în capul mesei

Crinul in frac fură un sărut metresei,
Cârciumăreasa e cu gândul ne-mpăcat,
Ruşinată şi-a schimbat culoarea feţei,
Catrinţa roată i se face la jucat,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

M-am comparat cu copacii –
Iar aceştia, tomnatici, m-au presărat cu frunze.

M-am comparat cu copiii.
Au crescut şi m-au părăsit.

M-am comparat cu bărbaţii.
Au plecat – să-l caute pe Dumnezeu.

M-am comparat cu marea,
De curând acoperită de cârduri.

Orizontul nu mai asigură nimic.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genune pe genune cheamă

M-am adunat în vârful sufletului,
am dat drumul stărilor amonte, la decolteul zorilor.
M-am adunat în jindul cascadei pentru susurul dulce
de dincolo de ruptura malului,
ca o peniţă în mâna Lui Dumnezeu
ce scrie pe trupul tainei cu cerneala dăruitoare
de lumea ce o-ncape.
Am rămas cu ceea ce ştiu din înfruptările aerului.
Dacă m-au întâmpinat vlăstarii ferchezuiţi de primăvară,
mi-i amintesc pleznind de entuziasmul căldurii,
dacă m-au aşteptat cutremurătoare ploile,
mă pregătesc pentru inundaţii şi proptele de vânt.
Când m-au urmat în pivniţa inimii seminţe de cer,
le-am udat rădăcina,
când au călcat pe chiştocul nopţii
după eterice atingeri de zare,
m-am retras scorbură, scripcă de patos,
scotocind lemnul de cânt
şi ca Magritte, mi-am lăsat mâna să picteze natura
între văz şi orbire, între lumină şi rătăcire.
Bag seamă, genune pe genune cheamă.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei

Din orice colţ de stea, prin fulgii de nea,
susură dulci izvoare, şuşotesc, în piept se rotesc.
Din vârf de tei, ţipă şăgalnic şi mierle, porumbei.
Am dat deoparte bucăţi de idei, ştiuci, miei,
inelul acela colţat, m-am căutat,
am iscodit mădularele anilor să văd: cu ele ce-au luat?
Ce-am uitat? Câte ocazii de cânt, strălucind, m-au curtat?
Cu ce m-am furat? În ce m-am risipit, în ce m-am adunat?
Am pus tăriile la pritocit,
să văd de care parte mă împiedic,
cu ce mă aşez în tihna inimii frumos.
S-au aşezat oasele în tăcere la tors.
Au tras de firul ochilor duios.
Mai la vedere, mai pe dos,
s-au aşezat privirile untos pe colţul acela de rai.
Şi tot ziceau: Hai! Hai! Hei! Hei!
Luna la stos? Cai verzi pe pereţi?
Neastâmpărul cailor în lan?
Căldura pernelor pe divan? Cu tine ce iei?
În ce capcane se prind ochii tăi?
Înalţă gâtul, dintre ierburi, ghiocei.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am pierdut

C-o damă trăznet azi m-am întâlnit
Şi m-am pierdut la primul "iubiţel!"
M-am căutat apoi, m-am re-găsit
Dar nu de tot ci... fără portofel.

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Femeia, chiar și fără haine, e-o prăpastie de taine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ati spus ca totul e iubire

M-am ridicat pe varfuri de munti
si am sperat sa ma primeasca cerul
... nu m-a iubit!
M-am aruncat hapsana in focurile dorintei
si am asteptat sa ma incalzeasca ele
... nu m-au iubit!
M-am ascuns in intunericul ignorantei tale
si am cautat fericirea cu care te lauzi
... nu m-ai iubit!
M-am inchis in raiul meu de sticla
si am crezut in Dumnezeul inimii mele
... nu m-am iubit!

Ati spus ca totul e iubire
dar "totul" vostru m-a mintit...
si pentru voi, si pentru mine,
eu sunt ne_buna de iubit!

poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurist

Jurist ajuns, n-am vrut mai mult
Decât să fiu jurist consult
Şi-atât de mult m-am consultat
Până ce m-am... recuzat.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...

În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezminţire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea peţitorilor,

Simplu mit
Din care Homer şi editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sirenele
Circe
Penelopa
Sunt farse
Născocite de un orb zdrenţăros
Pentru un happy-end fermecător şi duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
soţia
fiul
câinele
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele
Itaca stâncoasă şi marea albastră - căci asta mi-e voia,
Risipit - adunat între ziduri surpate,
Ulise rămâne la Troia!
Aţi vrut să îmi luaţi spada şi coiful
şi scutul zgâriat şi lovit
În cărţile voastre Ulise-i un biet rătăcit
Mă reneg pentru un plug
Simbol de taur care trage la jug
Nici acum nu-nţelegeţi -
E atâta de greu?!
Că Ulise e Troia, şi că Troia sunt eu...

........................................

De patru milenii amestec cu spada mortarul pe plajă
Cioplesc lespezi
ridic ziduri
Înălţându-mi în marmură voia.
De patru milenii
Ulise ridică
O nouă cetate la Troia...

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am risipit mereu

M-am risipit mereu, dar nu regret nimic
din ce am dat în dar, sau am pierdut în viaţă,
atâta vreme cât, în universu-mi mic,
mă bucur când respir o nouă dimineaţă.

Mă-ncânt privind vrăjit imaculaţii zori,
sorbindu-le-nsetat mirabila răcoare,
de tinereţea lor se-mbată ai mei pori
şi propriu-mi sfârşit un început îmi pare.

Nu pot pleca acum, mai am atâta rost,
mai e rod necules, ce-nfrigurat aşteaptă
să nu mai rătăcesc prin locuri unde-am fost
şi să-i prefac grăbit visul de-a fi în faptă.

Strâng spicele şi cânt un cântec nou mereu
şi simt că undeva, în mine sau pe-alături,
cu răsuflarea Sa de foc, chiar Dumnezeu,
zâmbind, topeşte blând şi vechi şi noi omături.

poezie de Anatol Covali
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tuse cu subînţeles

după ce m-am gândit
mi-a venit chiar să plâng:
cine sunt eu? m-am gândit
iar în gât
râdeau prosteşte nişte bomboane expectorante
(?!)
nu am o viaţă de invidiat
m-am gândit
şi după ce m-am gândit
parcă am supt la bomboanele alea
şi am tuşit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întregesc din câte pierd

A rămas un pic din mine
pretutindeni – A. Dumbrăveanu

M-am risipit pe drumurile toate
Că nu mai poate nimeni să m-adune
Simunul cald mângâietor de dune
Nici cârcotaş, nici iubitor de gloate

Un cântec straniu noaptea mă străbate
O adiere rece peste strune
Murind de dor lunaticele rune
Pe lespezi de ruine şi palate

Îmbogăţit de ce-am lăsat în urmă
Ajuns la termen de-njumătăţire
Robit de câtre-o dulce amintire
Cu căngi de aur care-n mine scurmă,
M-am risipit în zare pretutindeni
Ca un zefir în ziua de Armindeni

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-AM PIERDUT !

În adâncimea ochilor căprui
M-am pierdut ca într-un ocean,
Că mă iubeşti ai vrut să-mi spui
Când eu la mine te chemam.

Nimic tu nu m-ai întrebat
Mi-ai vorbit pe un ton direct,
Nici un cuvânt n-ai calculat
Doar m-ai strâns la piept.

Atunci a izbucnit în mine
Ce niciodată n-am visat,
O rază, din zările senine
Fără să vreau m-am tulburat

M-am trezit curând la realitate
Cu gândul la nevinovata sărutare,
Nu mai ştiu în care calitate
Ţi-am trimis prima scrisoare.

Câmpia Turzii Ianuarie 1965

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Şi-n cuvânt şi în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălţat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.

Şi m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!

În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!