Citate similare cu Cioplesc cuvintele în ape curgătoare,...

Antagonice

Cioplesc cuvintele în ape curgătoare,
Se pierd tăceri asurzitoare,
Ideile ca iezii mor de sărbători,
O lacrimă să-mi dărui, Mirador.
Virgine trec, în urmă cavaleri,
În pulbere se nasc puberi,
Sunt legendarii noştri străbunici,
Ce-mi pasă mie de călăi pitici?
Au o mustaţă sus şi una jos,
Au creier jos şi-n craniu sos,
Sunt holograme, umbre de copaci,
Din cauza lor n-ai timp să taci.
Desfac petala florii fără vini,
Ce-mi pasă dacă-n Rai e şi venin?
Un ocean fără rechini
E mort şi pentru albastrul cristalin.
Ştiau şi anticii, nu-i bine fără rău,
Fu... l dracii fără Dumnezeu.

Singurătate, tu eşti obiectul studiului meu,
Cu tine L-am găsit pe Dumnezeu,
Într-o noapte am visat că am ucis un om,
Dimineaţa, în curte, murise un pom,
Dar m-am dus la poliţie să întreb ce şi cum,
În noaptea aceea murise-un nebun,
mi-au spus, tu eşti acela, viu sau mort,
nu mai ştiam, kein einziges Wort.
*****************************************
Mergeam spre locul de execuţie,
Brusc, am luat-o pe o stradă laterală,
m-au întâmpinat lilieci înfloriţi,
apoi m-am dus după rezultatele analizelor,
lună de lună m-am dus,
mi s-a spus să mai aştept,
am aşteptat până m-au îngropat.
Provizoriu.
Am primit o veste proastă,
Am luat bicicleta şi am pornit în viteză,
Am simţit cum mă ridic, un nor m-a luat sub aripa lui,
Vestea cea rea s-a luat după alţii.
Irina X nu mai e la nici un etaj,
O fi sub scoarţa pământului,
Sub aripa vântului?
No, no, no, este-n familie şi croletează versuri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

Citate similare

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Italia

Băi mânca-vaş, am o boală,
Să aflaţi cine sunt eu:
Sunt născut în pielea goală,
Şi fără să am vreun leu.

Ai mei m-au ţinut la soare,
D-aia-s negru "abanos",
Dar nu-mi pasă de culoare,
Că nu sunt vreun ruşinos.

Părinţii grăbiţi tare,
Cum am făcut de zece ani,
Au făcut o nuntă mare,
Cu o pirandă din ţigani.

Şcoala am făcut în stradă
Unde-am învăţat la greu,
Cum să îmi aleg o pradă,
Cum să fur un portmoneu.

Având studii terminate,
M-am simţit stingher în ţară,
Mi-am luat o boccea în spate,
Şi-am plecat grăbit, "afară".

Aici am intrat în mână,
Chiar din prima zi de treabă,
Am violat o bătrână,
Seara, am spart o tarabă.

Am "lucrat" ceva în gară,
Le-am furat şi din metrou,
Apoi pentru prima oară
Am luat gâtul unui... bou.

M-au băgat la puşcărie,
Unde, am stat câţiva ani,
Cea mai mare şmecherie,
Am învăţat să fac bani.

Am mai scos femei pe piaţă,
Că ţiganii sunt şi peşti,
Am luat o maşină hoaţă.
Şi mă rog... alte poveşti.

Dar acum macaronarii,
S-au obrăznicit de tot,
Doar ce am simţit dolarii,
Şi-mi cer să nu mai fiu hoţ.

Azi ei mă discriminează,
Tată-a zece puradei,
Când încerc să fiu pe fază,
Să nu-i prindă şi pe ei.

Ba mai mult, fără vreun rost,
Şi amprente vor să-mi ia,
Da-i pârlesc, că nu sunt prost,
Mâine, am să fug în Spania.

În final vă cer părerea,
Nu-i aşa că sunt măgari?
Mi-au stricat afacerea,
Ticăloşi... macaronari.

PS:

Să nu uit, nu vă speriaţi,
Sunt ţigan dar nu şi porc,
Vă rog liniştiţi să staţi,
Oricum la voi nu mă-ntorc.

poezie de Paul Constantin (14 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ai venit la mine

Curiozitatea mea e mare
când la Tine eu privesc.
Nu-ţi cer apă, nici mâncare.
lasă-mă să-ţi povestesc:
Am adunat atâtea-n viaţă
şi m-am bucurat de stele.
Dar s-a rupt firul de aţă,
nu mai sunt legat de ele.
Am cunoscut ce este răul,
am cunoscut şi ce e bine.
Într-o noapte am văzut hăul,
cel pregătit pentru mine.
Despre el, mi-a spus destinul
că mă-înghite fără apă.
Speriat precum copilul,
chiar am căzut într-o groapă.
De-acolo, privind la Tine
m-am închinat şi m-am rugat.
Ai venit Doamne la mine
şi din groapă m-ai salvat.
Ştiam că-ţi pasă de mine.
Când mi-e greu, Tu îmi dai bine.
Lângă mine stai oricând,
eşti Tatăl meu, eşti Tatăl Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachel: Chiar credeai că nu mi-am luat la revedere de la tine pentru că nu-mi pasă?
Ross: Mie aşa mi s-a părut.
Rachel: Nu pot să cred că după zece ani nu ştii numic despre mine!
Ross: Bine. Atunci de ce nu ţi-ai luat la revedere de la mine?
Rachel: Pentru că e al naibii de greu, Ross! Nici nu pot să-ţi explic cât de mult o să-mi lipseşti. Când mă gândesc că nu o să te mai văd în fiecare zi, îmi vine să nu mai vreau să merg. Bine? Aşa că dacă îţi imaginezi că nu ţi-am spus la revedere pentru că nu îmi pasă de tine la fel de mult ca de ceilalţi, te înşeli. E pentru că însemni mai mult pentru mine. L-am spus, bine? Uite-ţi salutul.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice clipa

Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.

Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,

Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

Cartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preţ, la ~~-69.36-~~ 48.99 lei.

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuţie!

Textul original este scris în limba română.

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asterisc

Copiii altora sunt copiii noştri. Ce
uşor se intră în rai, ce greu se naşte un
copil. În ziua a şaptea, Maria îşi
târî trupul slab la biserică. De o lună
îi murise mama. Vântul bătea uşor.
Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar
de Watteau ce ziceţi? Spaima era ca o
nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar
Igoriuncik? Aista, da, nume. Un
copil. Luna e şi ea un copil. Întors din
război cauţi femeia. Călătorii
imaginare pentru copii. O adevărată
nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău
cu Dumnezeu. Acordeon, tu eşti
unealtă divină. Din tine se nasc copiii.
Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un
sărut – un copil. Ţi-aduc odrasla unei
nopţi cu aripi de sânge, au arome şi
aur, cu diamant geros, lampa angelică
se sparse. La ora surâsului privelnic,
faţa părintelui se lumină. Maica îşi
legăna pruncul. Genunchii-s reci,
primeşte pruncul. Violă şi clavecin în
glas. Femeia curge-n alb, gurile sunt
arse, azurul însetat te soarbe. Poetul
spunea, ce spunea el? Azi noapte el
s-a dus să se plimbe prin Calea
Lactee, eşti prea tânăr, i-am spus, el a
murmurat ceva, o formulă, nu ştiam
că era cabalist, e drept că ultimul timp
purta pe cap mereu o pălărie şi repeta
că ziua morţii este şi ea o zi. Dar ziua
naşterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de
la locul faptei, pentru prima oară l-am
zărit zâmbind, un zâmbet frumos,
luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie
mototolită în mână, era tot ce
rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai
auzeam, mă acoperise o lacrimă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textul original este scris în limba română.

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am ştiut despre tine.
Am scris poezii multe şi un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte şi citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubeşti,
mi-ai spus că nu mai poţi iubi,
că eşti "bătrân" şi dedicat unei iubiri apuse.
Ţi-am acuzat oglinda de infidelitate
şi m-am întrebat:
oare, m-am înălţat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuţit
şi am tăiat cartea în două.
Literele plângeau şi zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbuşit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de ruşinea
lăsată de ele asupra mea
şi am aşteptat să renaşti
aşa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agăţat între
indecizie, neputinţă şi dorinţă.
Te-am rescris exact aşa cum erai
şi am bătut la uşa ta,
pentru a mă învăţa şi pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)