Zădărnicie
E-atâta liniște în mine
Mă doare jalnic nepăsarea,
Celor ce spun că îmi vor bine
Și-un dar frumos îmi fac: Uitarea!
Îmi plânge ochiul și suspină
Iar cerul sufletului meu,
Vorbește-ncet: n-ai nicio vină!
Fii demnă! cum ai fost mereu.
Zadarnic strigi pe nu știu unde
Și zgomote produci ades,
Ele răsar ca o Lumină
Chiar dacă nu te-au înțeles.
Scrii iar de dor și cu durere
Despre un zbucium fără rost,
Lumea-i o tristă adiere
Prin vieți ce vor striga: am fost!
Doar timpul și eternitatea
Mai par dispuse să asculte,
Romanța ce-i întâietatea
Iubirilor demult pierdute.
poezie de Lusiana Drăgușin (27 iulie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Pentru mine...
*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniștea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar și tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să știu, că așa ceva mai și exista.
.
Ai fost si ești copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Și le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu știu c-au fost puține
Eu nu știu ce ți-a fost... dar știu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu știi c-au fost prea multe, eu știu c-au fost puține
Acele vorbe-alese... și-aș vrea și-acum să-ți spun...
Că visu-mi este-același... același vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi ești trezire!
Nu pot fără de ochii-ți, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre și-un țărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăți de vieți,
Un rug născut spre-a arde... și-o singură vestală.
Au fost prin noi... și frunze... și toamne și nămeți,
Ne-au mai rămas memorii... și-o ultimă petală...
Eu nu știu ce ți-a fost... dar știu ce-a fost cu mine,
Tu știi c-au fost prea multe, eu știu c-au fost puține.
poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dilemă
Ce e omul pe pământ?!
Frunză purtată de vânt...
O bate vântul și-o duce,
Și nu stie unde ajunge.
C-așa m-a dus și pe mine
Ș-am ajuns în "zări" străine.
C-a fost bine, c-a fost rău,
O știu eu și Dumnezeu.
M-am întors din nou acasă,
Dar am inimioara arsă
Am fugit din mărăcini
Ș-am dat de niște străini.
De mi-i rău, sau de mă doare,
Nu am nicio consolare.
Fiecare-i pentru sine,
Nu te-ntreabă de ți-i bine
Dacă ai sau dacă n-ai,
Important e sa le dai.
Ma intreb, dar fără sens
La mijloc e iubire, sau e doar interes?!
poezie de Mariana Simionescu (14 noiembrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea din noi
Câta liniște e în noaptea din mine,
Și câta iubire e în ziua din tine,
Sunt fericită, că avem de acum,
Și zi și noapte, doar un singur drum.
Am rătăcit străini prin lume...
Dar nimeni n-a știut să dea un nume
Și pe la fel de fel de uși am fost,
Însa iubirea noastră, are acum un rost.
Îmi mângâi pletele si asta ma-nfioară
Si gura mi-o săruți, a câta oară?
Sunt împlinită că am fost și suntem doi,
Și fericită c-avem liniștea în noi!
poezie de Lusiana Drăgușin (14 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii... alții
... unii spun c-ai plecat,
alții râd c-ai venit
ceilalți zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri
uni spun - te-au iubit,
alții strigă că nu
unii mint că pe tine,
alții plâng - cică tu...
numai eu știu prea bine
că n-ai fost un delir
deși mulți alde mine
te-au tratat cu sictir
unii spun vei veni,
alții plâng niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu știu prea bine
că oricum vei veni
și golgota din mine
numai tu vei iubi...
poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...
Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...
Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...
Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai fost mereu al meu
Si daca viata mi te-a dat,
Si Bunul Dumnezeu a vrut,
Sa fii al meu neincetat
Sa ne iubim, de la-nceput.
De din-nainte sa ne stim,
Sa ne vedem, sa ne simtim,
Si-n ziua aceea de-nceput
Sa stim ca doar ne-am revazut,
Caci ne iubeam demult, demult,
Cand nu ati fost voi pe pamant
Si Doamne cat ne-om mai iubi,
De-acum Tu lucrul asta-l stii,
Caci doar iubirea noastra unica
Poate avea "viata vesnica".
poezie de Lusiana Drăgușin (30 ianuarie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un înger
Zilele trec triste și goale
noi mereu ocupați cu diverse,
cine are timp de meditații,
de suflet, unde va fi
dupa ce noi ne vom ridica
la cer?
Avem mereu ceva de făcut
evident pentru alții,
pentru efemer
dar n-avem timp pentru
veșnicie,
da, știu,
toate sunt deșărtăciuni aici,
însă dincolo... oamenii mei buni
știți ce este?
Eu știu despre mine
că sunt un înger de lumină!
poezie de Lusiana Drăgușin (27 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre durere
Mă doare acum chiar peste tot
Nu vreau să caut antidot,
Durerea are rolul ei în lume
Eu o tratez mereu cu glume.
În cotul meu ea se așază
În fiecare după-amiază,
În capul meu ea se strecoară
Și vreau s-o prind doar cu o sfoară!
Fără pastile și rețete
Durerile-s mult prea concrete,
De tratament nu mă feresc
Doar că-i ușor cam nefiresc.
Căutăm plăcerea peste tot,
Pozăm doar lumânări în tort,
Și câteodată totu-i mort...
Nimic nu iese la lumină,
Nici îngerii nu vor să vină!
Caut o piatră, un pretext,
Cuvinte sparte dintr-un text,
Durerere fără chip și rost
De ce-ai în mine adăpost?
Eu te voi vinde orișicui
Îmi spune că durerea lui,
E mai presus sau mai albastră,
E mai intensă sau mai proastă!
Dar la final nu încerc să fug,
Nu vreau să știu unde ajung,
În lumea asta ce n-ascultă,
A cui durere-i prefăcută?
poezie de Mircea Țenche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe frumoase
Au fost multe clipe frumoase
Și cred că nu vor mai fi, știu bine,
Au fost desprinse ca din poveste,
Atunci când eu sunt cu tine.
Aș da tot, cât aș putea
Să vină din nou timpul, știu bine,
O clipă doar să pot să mă-ntorc,
Cu zâmbetul deschis la tine.
Speranța mea nu mai are vlagă
Ea vrea să se stingă-n mine,
Dar domnul mi te-a scos în cale
Și sunt acum cu tine.
Vreau să fiu bine dacă îți dai seama
Și vreau să ne fie bine,
Că uneori greșesc, tu iartă
Și fii mereu cu mine.
poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Ce liniște am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Și totuși.... ceva nu e bine.
Mă simt ca bolnavă. Și tristă,
Lipsește dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să știu iar de tine.
Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai ești. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor
Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald și cu pace în suflet și-n gând.
Va fi ca și cum n-am știut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ține-mă bine!
Ține-mă bine, în brațe de poți,
Chiar dacă mi-e greu să respir uneori,
Să simt cum îmi bate iubirea la porți,
Și trupul să-l simt inundat de fiori.
Ține-mă strâns, în buzunarul secret,
Căci știu că acolo e bine!
Cum care?... cel de la piept,
Ține-mă acolo, numai pe mine.
Ține-mă bine, la fel eu te țin,
Chiar dacă viața împotrivă va fi,
Știu sigur, că tu ești al meu destin,
Vom fi împreună, într-o bună zi!
poezie de Lusiana Drăgușin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar fi avut?
Ce rost ar fi avut această viață
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aș fi știut nicicând cum se-nvață
cu sufletul să fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în față
trecând prin lume, de-i ușor sau greu.
Am înțeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
să îndrăgesc, așa cum se cuvine,
și să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preț în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.
Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.
Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori și din copaci,
iar tu vei ști că cineva, anume,
prezent și nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ți netezească locul care-l calci.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doamne, iartă-i și ne iartă...
Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
ești o liniște de bine,
ești în jurul meu mereu
nu sunt snob și nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minții magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd
îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul și în mine,
ce complex Tu m-ai făcut
văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic
spre sfârșitul care vine,
chiar și cei nedumeriți,
se îndreaptă către Tine,
își dau seama, sau mințit
Doamne iartă-i și ne iartă,
noi nu vrem să îți greșim,
doar ai noștri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te simt și te am...
Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniștea copacilor, ce stau triști pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Și în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.
Te simt pe cerul de dor, fericit că ești bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... și te am, căci de-acum suntem doi.
poezie de Lusiana Drăgușin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa
Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Și ne-a fost cler însuși Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.
Nuntași ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu și eu... și macii
Și toate-n jur aplaudau.
Nici noi n-am înțeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.
Dar ne-am simțit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtați de îngeri pe aripe,
Acum te am și tu mă ai.
Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înțeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu și eu.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare
Ah! viața pentru mine,
Scump înger! fără tine
Nu are nici un bine,
Nu are nici un dar.
În cer fie lumină,
Sau nori, sau noapte lină,
Sufletul meu suspină,
Suspină cu amar!
Oricare nălucire
L-a omului simțire
Aduce-nsuflețire
Cu glasu-i încântat,
Se pierde-n neagra ceață
Ce-ntunecă-a mea viață
Și glasu-i se îngheață
De mine depărtat.
Acum cerul zâmbește,
Natura-ntinerește
Și tot care trăiește
Se simte fericit;
Dar mie ceru-mi pare
Cuprins de-ntunecare;
Văd lumea-n întristare
Ca sufletu-mi cernit!
Zadarnic cat plăcere,
Zadarnic mângâiere,
S-alin a mea durere,
Să curm al meu suspin.
Trecuta fericire
Izvor e de jelire,
Și dulcea-i suvenire
Hrănește jalea-n sân!
O, valuri mari de spume!
Purtați-mă prin lume
Ca frunza fără nume
Ce o plutiți ușor,
Și m-aruncați din mare
Pierdut, fără suflare,
Pe malul cu uitare
Adâncului Bosfor!
poezie clasică de Vasile Alecsandri (mai 1847)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca și o undă
Am prins aripi și am zburat
Îți mulțumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu
Ce m-aș fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă
Dacă nu te cunoșteam
Era doar noapte fără șoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate
Plec mă simt însingurată
Un vis de inocență am fost
Am fost lină și plăpândă
Am trecut ca și o undă
Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputință
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credință
Cea fost a fost el va trece
Și trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristețea ca să plece
Să vină fericirea nu vom jeli
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un reportaj fără votcă
Lui Florentin Florescu in memoriam
Posteritatea să te doară ca o boală
și-un copil să-ntrebe unde-ai fost
și-un poet să scrie haide scoală
s-a terminat cu noaptea pe de rost
Un copil să-ntrebe unde-ai fost
și-un reportaj să scrii c-o jucărie
iubita să te ia frate la rost
iar tu în gând să-i spui o mârlănie
Și-un reportaj să scrii c-o jucărie
poet de te-ndeamnă scoală
să uiți de moarte ta fir-ar să fie
posteritatea să te doară ca o boală
Și-un copil să-ntrebe tată unde-ai fost
și râsul tău să fie poate un ultim cost
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2020)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aștept să-mi scrii
Să-mi scrii, să-mi spui că in grădină
La noi acasă caisele s-au copt
Că seara la fereastră e lumină
Si toate sunt așa cum știu c-au fost
Aștept să-mi spui dacă la crucea veche
In iarbă-s maci sau fire de mohor
Dacă e gardul rupt si prin el vede
Ochiul tăcut al unui trecător
Aștept să-mi scrii dacă a fost aseară
O ploaie in torent nestăvilit
Si dacă tigla a rămas pe casă
Aș vrea să-mi spui că incă n-am murit.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!