Corp de femeie

În primul rând, este simbolul
Eteric, diafanul, e dorinţa,
Apoi e material, adică fiinţa;
Doar Ea le poate combina, îşi joacă rolul.

E-n gesturi, cu mişcări unduitoare...
Cu şarmul de gheişă sau de mim
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă...
Prin iris poţi intra în făgaş de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îţi este scris;
Poţi colinda prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung şi moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou...
Te poţi juca cu el, de îi eşti erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiţi înfermecat- le-ai vrea lipite...
Te zbaţi între real şi-între ispite
Să le atingi, să simţi miere de floare.

Sprâncene-s arce de subânţeles
Ce-şi schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.

Ovalul feţei-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipeşte îngrijit de creme fine;
Cu el te încântă, ea amor deţine...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină şi i-o urmăreşti
Cum mişcă de cuvinte de nectar...
Îţi vine s-o săruţi, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerşeşti.

Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Şi ocazia îţi dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aştri şi pământ d'esenţe-
Tot el discerne vrute existenţe;
E şi simţ practic, ştie neştiutul.

Suavul gât prelung, mereu subţire,
E loc de nu-ţi permite s-o răneşti;
De aici îi vin silabe îngereşti,
Şi-i loc să-i laşi amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguşti, nu-i loc de vis;
Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,
Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n "V" de literă te încânţi;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârşind în mijlocul de pietate
Şi-n el simţi suflet... inima ce-o cânţi.

Pe sânii fermecaţi pentru creaţii,
Din sfârc de roze cu pistil, să bei;
Nu vrei să ştii- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îţi pierzi, în incantaţii.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mişcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui, ce-şi câştigă dreptul printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în braţe ai ţine,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinţi pui pielii, făr' s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple ca de zbor,
Genunchi şi glezne fine, de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită...
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.

Contemplul maxim e locul de plăcere...
De te doreşti în trup să-i fi un "plug"
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să "mori" şi-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esenţa vieţii ea o poartă, o dă, o naşte.
Noi toţi suntem ai ei... Este eternul Paşte!
Renaşte simţ şi fizic, este sursa... de vedenii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi

Cu mulţi ani, demult
Amândoi
Ne şopteam, taină grea
De fiori
Suflete-mpletite
Doar un trup
Dragoste-nălţată
Miere-n stup...

Ochi în ochi, sprâncene
Doi cocori,
Părul moale, slobod,
Zână-mi zbori...
Buze roşii, calde,
Un sărut
Dinţii albi şi limba
Prinse-n rut...

Gâtul alb, aluna,
Îmi zâmbesc
Sânii tari ca piatra,
Se trezesc...
Pântec plat şi şolduri
Mă ascund,
Tot suspini, mă strângi
Când pătrund...

Fese moi şi coapse
Lupta-i grea,
Şi genunchi delicaţi
Mă tot vrea...
Gambe lungi de cerboaică
Mă cuprind
Glezne fine de iapă
Mă ating.

Tălpi cu degete fine
Alergând
La-ntâlnirea de seară
Într-un gând.
Noaptea-ntreagă, de iarnă,
Colindând,
Stele mari, curioase,
Tot bârfind...

poezie de Petrică Conceatu (1 ianuarie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau aieve

Gândul dus... doar tresar! Ce-i privirea sfioasă,
Silueta, pe aleea în penumbră, spre casă?
Cântec ritmic- de dans de sanda cu toc înalt-
Asortat în delir, la "deux pieces" elegant?

Totul pare aievea, într-o eră a maşinii,
Incapabilă încă, să străfulgere inimi.
Să mă închin, spre suavă, de înger făptură
Ce păşeşte plutind, se cufundă-natură?

Corpul, drept ca fuiorul, impecabil, înalt...
Mijloc strâns în taior, totuşi larg, tolerant...
Pas de undă, în pendul, dinapoi înainte;
În avansul Eteric, ne oprit... Doamne sfinte...

Doar cobor cu privirea... Fusta liră, elixir,
Copiind lungă coapsă, acoladă în potir,
Glezne fine, prelungi, ce se înalţă în gambe-
Ce fragile, ce drepte, ca picturile-n stambe-

Spre genunchi de priere, strâmţi şi lungi, intuiţi,
Amintind de gazele... zbor pe pajişti fierbinţi.
Are părul ca pruna, luciul Lunii... cristalul,
Zâmbet, tic băieţeşte, doar în colţ... imortalul.

Ochii umezi şi calzi, înmuiere de suflet,
Migdalaţi, nepătrunşi- nici nu sper s-o înduplec.
O îmbiere a rutinei, nimănui să n-o dai!...
Cum cafeaua sau drogul- nu te-opreşti să le ai.

Dinţii, perle de Arctic între buze prelungi
Desfătare-s.... De e stea?! Nu răzbaţi s-o ajungi.
Vrei, ca martor făpturii să fi pururi, mereu;
Păzitor şi de corp, şi de lacrimi... de-i e greu.

Te trezeşti însă, iute, nici n-ai timp, nu-ţi permite
Nici un jind, nici un dor, exprimări potrivite...
Îţi răspunde- glas fin la întrebare nepusă-
"Am gravat pe inel... o fidelă sedusă."

Mă întorc din aievea, nod am... lacrimă aştern;
Universul... nu ştie cine îl face... etern?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăştii lumea de nectar,
Din stele eşti o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munţii albi de spumă castă
Eşti piscul ce vor toţi s-atingă,
Din închisori eşti o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu eşti dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brăţară viageră.

Din tot adâncul de mister
Eşti mina-n pietre preţioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Eşti flacăra de rugi pioase.

Din fundul de abis marin
Tu eşti lumina călăuză,
Din glas eşti sursa de suspin,
Din scris doar tu te-aşterni, o muză.

Din toate viile-nsorite
Tu eşti esenţa de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Eşti singura ce dă candoare.

Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.

Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simţ, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moştenit.

Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopţile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.

Din fiecare clip-a vieţii
Doar tu-mi faci ore de nesaţ,
Din anii dulci ai tinereţii
Doar tu mi-eşti chip de vis la braţ.

Din tot ce nu-i şi din tot ce-i
Să plămădeşti ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ţi fiu ingredient pe listă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Este mai mult de-o simplă închipuire,
Adică, nu-i neapărat un trup, o fire.
E o încercare, d-exprimare oarecare
Fără pretenţii certe, de finalizare.

Este-o realitate existentă, evidentă,
De a-şi transmite, ce dorinţă are, ardentă.
E ce-l ce-şi caută cu înverşunare şi-are adepţii
Aşa cum profu', prin predare îşi face lecţii.

E neînţelesul general, este-un mister
Ce nu degajă integralul, un boem, un auster.
Îţi dă ocazia unor reflecţii fine...
Incită, oferă, şi pui restul de la tine.

E-un summum infinit, este un geniu,
Este rarisima apariţie de mileniu.
E chintesenţa ce n-o ştie omenirea...
Singur, se leagă trup şi suflet, cu iubirea.

Ei-s totul, la un loc, ei sunt mixtura,
Tot ce-au creat, cu proza, tot, literatura!
De nu vor fi, nu sunt, n-ar mai fi fost,
Eram sortiţi... ca să ştim totul, pe de rost!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de uşor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Şi-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar să-ţi dau... că poţi să mori;
Aşa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg şi doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, să şterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine să strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea să iasă
Din piept, din braţe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îţi visam,
Zăresc printre arbuşti, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog de fidelitate

Ce-ai vrea să-ţi spun mereu la nesfârşit să-ţi placă
Să stai cu gând pierdut în coate pe birou
Să nu mai vezi nimic, să n-auzi... Eu ecou
Să-ţi fiu de chip, de gesturi, prietenul de joacă?

Ce nuanţă de culoare să-ţi dau la chip, la păr,
S-o atingi pe-obraz cu palma visând gânditoare?
Ce nuanţe să-mi fac sufletul; ţi-ar place, care-s oare
Să-ţi colorez gând, vise, cum florile de măr?

Care-i parfumul clasic, monden sau futurist
Ce-ai vrea să-ţi fac din carnea ce-ai tremur, în amor
Să-mprăştii-n cercul Lunii la poli, ecuator,
Să revii să-mi ceri izuri din şipul de ametist?

Ce fluturi să-ţi trimit să-ţi zboare-n pântec, stern,
Să-i simţi o frământare când mi-ntâlneşti privire
Şi să nu-şi piardă aripi de vrut în risipire...
Să m-ai o crizalidă şi-n solzi de drag să-ţi cern?

De unde să m-adăp să-ţi dau picuri de apă
Să te-mbăt seve-n sânge, să mă curgi fine lacrimi,
Să-ţi limpezesc din simţuri, torent să fii de patimi,
Să-ţi umpli piept de-o mare iubire, stând să-nceapă.

Sunt tot o mică parte din mine ce-ţi fac daruri
Colet cu funde roşii şi c-un răvaş de apel,
Ce-mi închin tot întregul cu idilicu-mi rebel,
Că nu ştiu alt suav, sublim, de-atâtea haruri!

Nici nu te-am întrebat când inim-am străpuns
Fără să-mi aparţină şi ţi-am lăsat-o frântă
S-o porţi ca pe-un implant, cum frunza-n pom ce cântă...
Ce-o pierzi însă când anii-nspre iernuri reci s-au scurs.

Aşa că mă pun gajul să-ţi rămân vieţi promise
Şi de mă porţi trup-suflet să-ţi fiu pe scrin seiful;
Să poţi să-ţi pui alături inima-n scris cu cifrul...
Gând-simţuri să deschidem când ne vrem trupuri-vise.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivitate II

Ce chin să-i fii şi să nu-ţi fie...
Să nu mai poţi simţi cum te râvnim,
Noi toţi, cei ce am vrea să-ţi devenim
Eliberarea din sclavie.

Cum poţi trăi în colivie,
Când tot frumosul e de partea ta?!
Şi-atâtea inimi demne, ca şi-a mea,
Te-ar scrie pentru veşnicie.

De ce te-ai stinge-n tragedie
Lângă un rău ce nu e necesar?!
Nu poţi schimba ce este în zadar.
Iubirea nu e agonie.

De unde-atâta sărăcie,
În inima ce-o vrei şi nu te vrea?
În felu'-acesta rişti s-ajungi ca ea,
O altă tristă poezie.

De-ar fi iubire, ar fi vie,
Dar ceea ce trăieşti... e altceva.
Rolul iubirii e de a salva,
Nu de a ţine în robie.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare

Pastel din humă, răsărit petale
În culori de vis ce nu poţi reproduce,
Mânjind de-o frumuseţe eternă
Pământ sau cer, ce altfel ar fi goale
Şi lumea-ntreagă nu s-ar reproduce...
... O himeră.

O hrană a sufletului de dulceaţă
Din gâzele-mbătate-n fin nectar,
Sublim ingredient de fine simţuri
Dintr-o planetă-nfiorând în colţ de gheaţă
Sau un umed tropic... ingerând un insectar
... Capcană-n zimţuri.

Cupă-n venin cu gust parşiv de drog
În miresmi de crin sau laurul mortal,
O catifea cu imitaţii crunte ale teamei
Să n-o atingi, s-o scuturi, să-i iei rod...
Se-ngemănează-n fioros de "look" de animal
... Cu otrava zeamei.

În final scurt, ce-i vine efemerei,
Îşi joacă eternul rol al actului "self sex";
Să-nsămânţeze câmpul, muntele-n culori,
Ne producând gratuitatea fiinţei Terrei...
În fond pe-a noastră, componenţii de-un index
... Cu ea trăind şi tu... ca să nu mori.

Este sublimul frumuseţii algoritmic remultiplicat
Dintr-un străfund de timp imemorabil, fără dată,
Ce pururi, sigur a perpetuat mirosuri, gust, fiori,
Într-un reciclu minunat de flori, de flori, de flori...

Te însoţind din primul plâns, al tău... la al altora... când mori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta... (Steaua mea...)

Eşti steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi străluceşti atât de tare,
Eşti altruistă, luminoasă!...

Şi m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunţ la visul meu,
Şi veşnic m-ai încurajat!

Tu mă cunoşti între adâncuri...
Mă simţi cu inima ta dulce,
Şi mă citeşti prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot să mai urce...

Eşti vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriţi candoare, împlinire...
Mă încălzeşti pe timp de ger...

Ai să primeşti daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Şi de iubire să ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!

Puţini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...

Şi deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Eşti caldă şi strălucitoare
Ca multă lume, să se mire...

O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porţi în viaţă...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreaţă!...

Aş vrea să ştii cât te iubesc...
Aş vrea să simţi că eşti un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca şi-o floare...

Eşti preţuită că exişti...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că rezişti,
Şi n-ai căzut în amăgire...

Şi poate toate au un rost...
Şi soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci eşti balsam şi alifie!

Şi multă binecuvântare,
Eu îţi urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!

Să ai tot ce inima cere...
Să fii mereu aceeaşi stea...
Uită de lacrimi şi durere...
Şi nu uita de steaua ta...!

Eşti stea care călăuzeşte...
Eşti pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbeşte
Pe omul care nu e demn!

Tu să rămâi veşnic în soare,
Să ai Lumină şi iubire...
Să străluceşti atât de tare,
Şi să atingi o împlinire...

Meriţi respectul ce ai dat...
Să fii citită printre rânduri...
Şi dragoste şi gând curat,
Să fii în ale noastre gânduri...

Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...

Şi nu uita că te iubesc...
Deşi iubirea astăzi moare...
Şi ce eu sunt, îţi dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!

Un La mulţi ani sincer îţi scriu,
Cu sănatate şi iubire...
Şi lângă tine-aş vrea să fiu,
Şi să intrăm în nemurire...

Aici nu se termină tot...
Există viaţă după viaţă.
Eşti dreaptă ca şi un pivot,
Iar steaua ta, veşnic măreaţă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit...

Cristale fine de lumină
Ţi-au răsărit acum sub gene
Şi picurând culoarea pură
A inimii privită-n ele

Se-adună... sufletu-mi atinge
Şi noaptea rece mă cuprinde
Şi-aş vrea să strâng aceste lacrimi
Să plâng doar eu şi pentru tine...

Nu mai zâmbeşti, nu mai vezi luna
Prin templul tău trec clipe reci,
În irişi îţi vedeam lumina
Dar nu-i mai simt, nu mai am veşti...

Se-ascund... prin gene de-ntuneric,
Clepsidra nu îi mai atinge,
Prin fante false de lumină
Ascult un suflet ce se stinge...

Rămâi... nu trece-n altă lume
Cu inima doar jumătate,
Şi nu lăsa să-mi prindă dorul
Un infinit ce ne desparte...

Nu mai sunt om... nu mai am lacrimi,
Doar caut trist prin univers
Acea cărare, să mă poarte
În nefiinţă... unde eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut de vers

Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
Dar când citeşti, pari a o face,
Nu poţi ascunde după măşti
Ceva ce-n suflet nu îţi tace

Nu înţeleg, nu înţelegi,
De ce cuvântul te atrage
E un mister ce nu-l dezlegi
Ce din cotidian te trage

Fiori resimţi fără regret
Bătăi de inimă-ţi dansează
Valsând în gânduri de poet
Care iubeşte şi visează

Cumva te pierzi în lumea lui
Ce-ţi pare bună, împăcată,
Şi deşi taci, ai vrea să-i spui,
Că nu mai vrei să pleci vreodată

El îţi zâmbeşte stingherit
Sărut de vers îţi dă pe frunte
Îţi aminteşte c-ai iubit
Şi că iubirile sunt sfinte

În clipa aceea realizezi
Că dragostea din nou revine
Că tu poţi încă să visezi
La tot ce vrei, la tot ce-i bine,

Poetul iar zâmbeşte vag
Apoi încet ochii apleacă
Căci tot ce-i este lui mai drag
Prin versul său vine şi pleacă

El nu rămâne cu nimic
Mai mult decât o mulţumire
C-a vindecat poate un pic
Şi că ţi-a oferit iubire

poezie de Adi Conţu (11 iunie 2017)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să iubeşti femeia

Femeia trebuie iubită
În fiecare clipită
Fără întrerupere
Ca-ntr-un perpetuu mobile

Chiar înainte de a se trezi
La tine-n braţe să o ţii
Să îi vorbeşti în şoapte
S-o strângi în braţe

Să-i spui că ai visat-o
În somn ai savurat-o
Ca-ntr-o poveste de amor
De ea îţi este tot mai dor

Visurile sunt stări ce le trăieşti în noapte
Sunt amintiri ce nu se vor uitate
De vrei femeia s-o iubeşti cu voluptate
Poţi să-i vorbeşti de vise, iubeşte-o în realitate

Să o iubeşti la mic dejun
Spune-i că fără ea eşti un nebun
Să-i aminteşti că e frumoasă
Să o săruţi când pleacă de acasă

La ea întreaga zi să te gândeşti
La prânz şi seara doar de iubire să-i vorbeşti
S-o rogi de ea să îţi vorbească
Cuvintele ce-i spui, să nu o plictisească
 
Să-i aminteşti, când tristă este
Că viaţa-i o poveste
Ce niciodată nu se va sfârşi
Atâta timp cât ea te va iubi

Câte un buchet de flori
Să-i dai în fiecare zi
Şi dacă romantic vrei să fi
Să-i scrii şi poezii

Să o priveşti în ochi
În mână capul să îl ţii
Să o săruţi pe obrăjori
De dorul ei să-i spui că mori
 
Să nu îi spui c-ai obosit
Să nu-i arăţi, dacă eşti plictisit
Să îi vorbeşti de viitor
De ea mereu îţi va fi dor

Să-i aminteşti de prima întâlnire
Chiar dacă uneori a existat şi-o despărţire
Să îi spui că-n lumea astă
Ea va rămâne o pasăre măiastră
 
Şi seara când acasă staţi la masă
Să îi mai spui o dată cât este de frumoasă
Şi dacă îmbrăţişaţi mai beţi un par cu vin
Să-i spui că viaţa lângă ea este un vis divin

Chiar dacă anii au trecut
Să o iubeşti la fel de mult
Şi fiecare zi să fie un început
Pentru iubirea voastră

Cum să iubeşti femeia, rămâne
Pentru mulţi bărbaţi un fel de-a spune
Doar pentru mine a te iubi
E unicul motiv, pe lumea asta, de a mai trăi

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plonjare în inconştient

Motto: Cea mai importantă în viaţă este Rătăcirea, dar ea este inutilă fără Regăsire...

Şi dacă tot ce-am vrea ar fi iubire,
Şi dacă ne-am fi mulţumit şi cu puţin...
Am face mari averi în fericire,
Dar fericirea... e un concept divin!

Nu toţi ne recunoşteam fericirea...
La fiecare ea se scrie în alt fel,
Ferice de cine-şi acceptă rătăcirea,
Căci fără ea, nu te cunoşti defel!

Nu poţi să te cunoşti mergând numai în lume,
Cutreirând şi socializând mereu!
Stai şi cu tine suflete şi te ia la palme,
Alegând ce-i place mult Lui Dumnezeu!

Stai mereu şi judeci tot ce vezi şi-auzi,
În loc să stai cu tine... s-nveţi să te-asculţi!
Stai printre orbi şi surzi şi simţi că eşti deasupra...
Dar eşti la fel ca ei, unul dintre sluţi!

Cât timp petreci cu tine, singur... şi să-ţi placă?
Ce mult fugi de tine, de nu poţi să-ţi rezişti,
Refugiindu-te în lumea ta săracă,
Unde doar acolo ştii ca să te mişti!...

Eşti limitat în sine, vezi lumea, dar nu vezi,
Ce este important: să te cunoşti pe tine!
Te dai judecător, dar de fapt visezi,
Doar conştiinţa vie te scapă de ruine!

Şi tot ce trebuie să faci: e să accepţi ce eşti!
Degeaba în oglindă te vezi cel mai frumos...
Degeaba crezi c-ai tot, când ai numai lumeşti,
Lucruri, scopuri, ţinte... ce n-au niciun folos!

Uiţi că trupul ţipă când sufletul ucizi...
Uiţi că spiritul îţi animă corpul!
Toate câte ai, totul ai să pierzi...
Şi numai sufletul îşi caută rostul!

Ah, aş vrea să mori!... Să vezi că-i altă lume,
Unde ştii ce-i clar şi ce e de prisos...
Oare de ce trăieşti doar îmbrăcat în spume,
Ale unui val având scopul pietros?...

A fi plăcut de lume, nu e scop divin!
Căci, lumea şi Lumina, nu au scopuri comune!
De ce nu-ncerci mai bine să faci ce e sublim,
Şi să suporţi povara, ca rodul să se-adune?!...

Dreptatea şi iubirea este ţinta noastră!
Şi de le-ndepărtezi... te pierzi odat' cu ele...
Vei trece doar prin starea cea neagră şi albastră,
Ce mult vor apăsa... consecinţei grele!

De nu ai fost să fii vreun aur scos din foc,
Poţi să-ţi doreşti să-ţi vezi numele înscris...
Să-ţi capeţi veşnicia ce încă nu-i faci loc,
În viaţa ta măruntă, a nu pieri-n abis...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Daniela S
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cât aş vrea...

Nimic nu e ca înainte,
nimic nu va mai fi ca azi,
şi mâine-aducerile-aminte
când tu pe gânduri ai să cazi

Îţi vor spori tristeţea vie
ce-o simţi în clipa care trece
când te îndrepţi spre veşnicie
şi nu vrei timpul a-l întrece...

O, cât aş vrea să nu mai suferi
şi ochii tăi să nu mai plângă,
tu, lac acoperit de nuferi,
ce ştii că mâine-n zori, să-i strângă,

Veni-vor cei ce nu se-aşteaptă,
în viaţa ce prin ei trăieşte,
s-audă-n clipa înţeleaptă,
pe care totul le-o vesteşte,

A disperării rugă mută,
a plânsului tăcut din lume,
speranţa lor demult pierdută
s-o regăsească, să-i dea nume,

Şi tu să poţi prin ei cunoaşte
cum ei prin tine pot să ştie
că tot ce s-a născut renaşte
şi tot ce va muri învie...

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!