Vis sau aieve

Gândul dus... doar tresar! Ce-i privirea sfioasă,
Silueta, pe aleea în penumbră, spre casă?
Cântec ritmic- de dans de sanda cu toc înalt-
Asortat în delir, la "deux pieces" elegant?

Totul pare aievea, într-o eră a maşinii,
Incapabilă încă, să străfulgere inimi.
Să mă închin, spre suavă, de înger făptură
Ce păşeşte plutind, se cufundă-natură?

Corpul, drept ca fuiorul, impecabil, înalt...
Mijloc strâns în taior, totuşi larg, tolerant...
Pas de undă, în pendul, dinapoi înainte;
În avansul Eteric, ne oprit... Doamne sfinte...

Doar cobor cu privirea... Fusta liră, elixir,
Copiind lungă coapsă, acoladă în potir,
Glezne fine, prelungi, ce se înalţă în gambe-
Ce fragile, ce drepte, ca picturile-n stambe-

Spre genunchi de priere, strâmţi şi lungi, intuiţi,
Amintind de gazele... zbor pe pajişti fierbinţi.
Are părul ca pruna, luciul Lunii... cristalul,
Zâmbet, tic băieţeşte, doar în colţ... imortalul.

Ochii umezi şi calzi, înmuiere de suflet,
Migdalaţi, nepătrunşi- nici nu sper s-o înduplec.
O îmbiere a rutinei, nimănui să n-o dai!...
Cum cafeaua sau drogul- nu te-opreşti să le ai.

Dinţii, perle de Arctic între buze prelungi
Desfătare-s.... De e stea?! Nu răzbaţi s-o ajungi.
Vrei, ca martor făpturii să fi pururi, mereu;
Păzitor şi de corp, şi de lacrimi... de-i e greu.

Te trezeşti însă, iute, nici n-ai timp, nu-ţi permite
Nici un jind, nici un dor, exprimări potrivite...
Îţi răspunde- glas fin la întrebare nepusă-
"Am gravat pe inel... o fidelă sedusă."

Mă întorc din aievea, nod am... lacrimă aştern;
Universul... nu ştie cine îl face... etern?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!