Sinucigaşul (In memoriam, pentru Mădălina Manole)

Cumul, de strigăte în timp, neauzite,
De suferinţe, fără de ieşire
În talazul minţii, diabolic în iuţire...
Cu prăvăliri, haotice-n simţiri zdrobite.

E lipsă de suport de ambient,
Cu rezultat fatal, în consecinţe
Şi false rezolvări, de suferinţe...
Sfârşit, prin anacronic accident.

E lipsa crasă de comunicare,
Ce ar spăla, reziduri de eşec
Păstrate-n sumbra capă, de "eveque";
Pe-ascuns exorcizată... în condamnare.

Vina-i acelui ce nu moare,
Ce este partener, amic, părinte...
Indiferentul, făr' de har, ce minte...
Ei niciodată, nu au vină, de întâmplare.

Trăim, printre conştiinţe-n deficit...
În egoism, ne exersăm demonul.
Suntem absenţi, la lecţia în care omul
Ne este seamăn... şi-l tratăm învinuit.

Sinucigaşul, este o ultimă strigare,
Ecou aşteaptă dintr-o lume strâmbă
Să-i fie salvator, să poată, s-o înfrângă...
E-n disperarea-i ultimă... să nu se mai omoare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnare prin viciu de procedură

... invocat, ca o excepţie:
trăim cu toţii pe culoarul condamnaţilor la moarte
printr-o sentinţă pronunţată în lipsă,
încă înainte de început, de data naşterii
şi fără nicio cale de atac,
emanând de la instanţa ultimă, supremă,
iar redactarea nu conţine vreo justificare motivată,
mai mult, nici nu ar avea o minimă importanţă,
fiindcă... oricum este postumă...
... respinsă, ca nemotivată, pentru lipsa de-orice studiu, neînvăţată lecţie:
e paradoxul asumării existenţei, singurul accept aparte,
prefăcut de cum ar fi uitată, ori voit ascunsă de-un cotidian, ce-i umbra de-o eclipsă
în faldul fricii necunoaşterii,
ori, tocmai că-i ştiut că nu i s-a venit de hac,
este precum o teoremă,
îndeajuns că-i numai enunţată,
un troc sperat, fără chitanţă,
că execuţia nu va fi pusă-n practică, de ştergi zi după zi, pân' se sfârşeşte gumă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpi

În orice faptă e o prima oară,
Cum prima dată este o scuză,
Iar niciodată, poate o acuză,
Ori jurământ, la ce-o să piară.

Întotdeauna e-o angajare,
Un gaj de, neîntrerupt, credinţă,
Sau atestat de elocinţă...
Cel mai adesea-i o încercare.

Arar zis, nevinovăţie,
Dar şi la lipsă, o asumare,
Doar parţială, nu eroare,
Iar gafă, adese, e-o prostie.

Regret, este-o ultimă dată,
Justificare repromisă,
Din când în când o nepermisă
Vină, iar neîncetat, sentinţa luată.

Păcat, trăim intermitent
Şi-am putea pauze s-avem,
Ca din puţin, mult să putem
Şi aproape am fi, un... permanent.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate sinucigaşul nu ştie asta, însă, din clipa sinuciderii, el se întoarce, într-un timp foarte scurt, în cercul unei vieţi şi mai grele. El nu ajunge la odihna şi la pacea veşnică după cum crede, ci la suferinţe şi mai grele faţă de cele de care a fugit. Câteodată ne lovim de cazuri cu copii care se nasc cu malformaţii grele, sau se nasc într-o realitate imposibilă. Este foarte posibil să fie vorba despre aceleaşi persoane care au cerut să fugă de suferinţe şi, prin aceasta, au schimbat un necaz cu altul şi mai rău decit cel în care a fost. Omul nu are nici o cale de a ocoli suferinţele, căci, da, suferinţele derivă din ascunderea Puterii Supreme, iar când omul fuge de suferinţe, el se îndepărtează de Puterea Supremă şi mai tare, iar faza următoare în viaţa sa va fi coborârea pe o treapta şi mai inferioară faţă de cea pe care el se afla.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XVIII - Sinuciderea nu este o cale
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este tristă, şi restul e agonia morţii. Omul nu este creat pentru lungi suferinţe, ci pentru o zi de mulţumire. Amar aceluia ce nu poate să înţeleagă acest secret. El va fi pedepsit prin suferinţe fără repaos.

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocabular...

... arealul şi timpul, pe care ne întindem fiecare amprentă,
sunt sigur dependente de bagajul limitat, purtat cuvinte în sine,
ce odată dacă s-au parcurs, ar fi, fără un alt izvor, epuizate,
s-ar duce orice orizont, apare un fel de neputinţă aparentă;
nu te mai satisface anturaj ştiut, plictisitor, unde nou nu mai intervine...
e simplu, lipsa de limbaj, un lapsus de comunicare devine sursă de alieri uzate...
straniu, pare-se că există, când promovăm de regulă un "arar",
o lume-individ, ce singurul se vrea, îşi omorând seamăn, din lipsă de... vocabular.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ieşire... de serviciu

E prea des moartea, omniprezenţă,
La fiecare în parte una,
Că-i ca o hidră... ca şi Luna,
Cu-o parte ascunsă, în decadenţă...

... Căci e-n perpetuu anacronic,
Doar ea persistă într-un etern
De neschimbat, mai mult infern...
Că rai, se pare-i doar canonic.

Eu, am mai conversat cu ea,
În fond ea a monologat,
Să ştiu c-a fi nu-i doar distrat...
Să-mi dea semnal cât e de rea.

O văd, alăturea îmi merge,
Aşa tacită, pe ascuns,
Ea, ce deţine nepătruns
De firi şi nume... ce tot şterge.

Fatal traseu e-n neclintire
De milioane de-ani, milenii,
Chiar rugi de-au fost, serale denii...
Stoic... prezentă-i la întâlnire.

Inconturnabila ieşire...
Ne... raţionala-n timp, ivire.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teleapelul

Mereu inopinată vocea în teleportare
Când chiar neaşteptată, este mereu surpriză
Din poli se contactând într-o electroliză
Fără de rezultat ştiut, o întâmplătoare.

În fond nimic nu este total întâmplător
Căci apelantul ştie în timp ce-are să ceară...
Şi-a programat apel devreme, de cu seară
Îşi repetând în minte scopul, sârguitor.

Este inechitabil însăşi apelu-n sine
Căci cel care-l primeşte şi-n grabă îi răspunde,
Habar nu are cine-i, cui i-adresat, de unde;
Veşnic nepregătit îl întoarce cum îi vine.

Morala-i foarte simplă; când primeşti un semnal
Reflecţia urgentă-i pentru cine-i, ce-l doare
Şi-n timp ce voce asculţi, doar puneţi întrebare;
Spune-i s-aştepte o clipă, aşa doar teatral!

Dă de-nţeles că altu-i deja pe fir, aşteaptă
Şi timp ia-ţi-l să ai răspuns, ce se cuvine;
Să nu fi prins prosteşte cu pantalonii-n vine
De cel ce te-a sunat, cu vocea-i... înţeleaptă!

Chiar în amurg primesc apel; nimic precis,
Aşa din întâmplare, că-i singură şi-i plat...
Şi doar dintr-o greşeală de număr a sunat
Şi cum s-a nimerit... ar da din ce-a promis!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E... "nu-i"!

Cum oare-o fi senzaţia, o zi, de-a nu mai fi?
Căci şi nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc şi el; neant, cui te supui!

Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanţă,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanţă!
N-ar fi lipsa, în minus, aşa cum e, o esenţă
Şi şir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valenţă?!

Şi cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca şi astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...

Şi neantul dus, plecat, ce-l ţinem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Nefiinţa... cu eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

Cu-nconjur de-atât mult
suntem atât de singuri
când verb "te văd", "te-ascult",
e-o aiurea; a febrei... friguri!

Nu e nimic ofertă
din pur benevolat;
doar pânda stând inertă
de-un ţel mult aşteptat!...

... Şi-nvăluitu-n fum
că "timpu-ţi dăruieşti"
-ce-ţi trece orişicum-
crezând că răsplăteşti!...

E doar justificare
de lipsă d-altruism
etern; care pe care,
simbol de egoism!

Paradoxal e însă,
că însăşi egoismul
cu mâna-ntinsă, plânsă...
cerşeşte altruismul!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă invit la moralitate! Intrarea e liberă... Şi este singura ieşire!

aforism de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă prada este aceeaşi, colţii unei suferinţe actuale muşcă întotdeauna mult mai adânc decât colţii tociţi de timp ai unei suferinţe trecute.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înţeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...

Când orice probă-i ignorată
Şi adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...

Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Şi bec aprins, fără lumină...

... Aşa e "dreptul", râs în barbă
Cu uşa-nchisă... luată clanţă;
Justiţia pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăţi... fără balanţă!!!...

Căci... "altul"... n-are importanţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume...

Trăim o lume mercantilă,
Cu sufletul vândut Satanei...
Nebună de amor, febrilă
La jilţ şi aurul coroanei.

Ne clădim tot din egoism,
Ne facem noi copiii copii
Şi rău-l dăm cu altruism...
Minţim şi-n spovedanii, popii!

Ne prosternăm la rame sfinte,
Ce le-am umplut de noi, icoane,
Ne sfinţuind, cărunţi, părinte
După crime-n idei, slogane.

Ne-ntoarcem coaja de ţărână
Şi ne-aşteptăm ploi să ne scalde
Bucăţi, bucate împreună...
Mâini ucigaşe, în smaralde!

Ne pregătim minţile-n şcoli
Să fim stăpâni la alţii, sclavi
Şi nici la moarte, plini de boli,
Nu ne-acceptăm învinşi... bolnavi!

Ne-am lăsat ancoră adâncă
În abis şi erupem vulcane.
La cerşetor suntem o stâncă,
Avuţi; perversele-s sărmane!?

Suntem cu toţii, gând în gând,
S-avem planeta pentru noi;
La fiecare, una!... Stând;
Să le fim altora nevoi!?

În mercantil lumea se moare...
Când nu va mai avea vreun preţ!
Când toată va striga, c-o doare,
Pe-un epitaf... cu scris citeţ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs vital

Trăim o lume de pedepse...
Pedeapsă, viaţa o trăim.
Eşti lume cât o viaţă este,
Iar viaţa-i lume ad interim.

Nu-i trai în viaţă fără lume
Şi lume-i mereu alte vieţi,
Iar rai, la scuză, e un nume;
Că-n lume viaţă nu repeţi.

Doar sunteţi treacăt, într-o lume
Pe-un fir, troc între două vieţi.
Trăiţi crezându-vă un anume;
O bilă-n snooker... Nu ce vreţi!

Cursul de-o viaţă îl face-o lume,
Din neştiute alte vieţi,
Se tot ciocnind, hazard să-ndrume;
Trasee scurte... de drumeţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caz... medical

Etiologiile-s complexe;
Reies din bună anamneză
Cu situări în antiteză
Şi multe bănuieli, diverse.

Deci cauzele-s multitudini
Ce doar din interogatoriu
Discern neutru de notoriu
Şi inuit... dau certitudini.

Totu-i simptomatologie
Care-ţi oferă diagnostic,
Putând prefigura prognostic;
Semn demi-cert, de ce-o să fie.

În fond, e doar manifestare
Ce-ţi dă, de te pricepi, motivul
Ce-i diferit cu individul;
Răspunsu-i... grav, sau vindecare.

Startul este-n profilaxie
Cu scopul cert de prevenire;
- E-o cauză de nesimţire?
- Ne-am pregătit la ce-o să vie?

Etapa ultimă e cura
Într-un patern de tratament
Cu rezultat eficient,
Doar respectându-i anvergura.

E medicina noastră oare
Cum ne-a transmis-o Hipocrate?
Îi respectăm... exactitate,
Sau "facem ştiinţe... amatoare "?

Profesia-i un derizoriu...
Nu-i etic, nu este percept,
Trăim la timpul "imperfect"...
Dispreţul este meritoriu!

"Pasionat", "deontolog"...
Prin şarlatani devin eresuri.
Progresul ştiinţei; doar regresuri,
Cu medicul... un necrolog!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţe fără concludenţe...

E lipsa, existenţă?
Potenţa-i, impotenţă?
E lucrul, energie?
E masca, efigie?

Trăitu-i, evidenţă?
Amoru-i, dependenţă?
Ce-a fost, o să mai fie?
Cantata-i, elegie?

Întoarcerea e, nou?
Răspunsul e, ecou?
Dorinţa-i, reciprocă?
Neştiinţa, se invocă?

Urâtul e, frumos?
Ce-i sus, poate fi jos?
La crimă este, leac?...
Pedeapsa-i an, sau veac?

Hoţia e, virtute?
Prostiile-s, ştiute?
Minciuna-i, adevăr?
Geniul e, impostor?

Mereu le-ncrucişăm!
Relativ invocăm!
Stupid remodelăm!...
Trăim între valenţe!
Nu credem concludenţe!
Ignorăm experienţe!
Visăm reminiscenţe...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!