Condamnare prin viciu de procedură

... invocat, ca o excepţie:
trăim cu toţii pe culoarul condamnaţilor la moarte
printr-o sentinţă pronunţată în lipsă,
încă înainte de început, de data naşterii
şi fără nicio cale de atac,
emanând de la instanţa ultimă, supremă,
iar redactarea nu conţine vreo justificare motivată,
mai mult, nici nu ar avea o minimă importanţă,
fiindcă... oricum este postumă...
... respinsă, ca nemotivată, pentru lipsa de-orice studiu, neînvăţată lecţie:
e paradoxul asumării existenţei, singurul accept aparte,
prefăcut de cum ar fi uitată, ori voit ascunsă de-un cotidian, ce-i umbra de-o eclipsă
în faldul fricii necunoaşterii,
ori, tocmai că-i ştiut că nu i s-a venit de hac,
este precum o teoremă,
îndeajuns că-i numai enunţată,
un troc sperat, fără chitanţă,
că execuţia nu va fi pusă-n practică, de ştergi zi după zi, pân' se sfârşeşte gumă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calificat speranţă

De ce-i credinţa în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Şi orbi n-am şti ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?

Deci dacă este şi urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aş vrea să ştiu de cine, cât?
Şi de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?

Că este şi neobservat,
Trecut fără vreo importanţă,
Cel mai puţin de timp uzat...
O fi el acul de balanţă?

E adevărat?... El e... o speranţă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de frig

Atât hazard de neştiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Şi poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Şi ştiu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aş putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Şi nu mă-nşel c-am tot atins plecaţii dragi,
Cum ştiu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Şi poate-am şi-ngheţat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spaţiului să ţină
În neschimbare, însă ştiu că-i doar dorinţă
Şi infinitul n-are reguli, nicio preferinţă...
Că tot din accident suntem şi noi! Deci n-are nicio vină!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit dincolo

O zi, în timp, poate aş putea imagina o întâlnire,
cu părinţi-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoştinţă
că ne-am cunoaşte de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conştiinţă.

Vom trece, straniu, ca necunoscuţi indiferenţi,
amestecaţi; copii cu nepoţi, fără nicio vârstă, atemporali,
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte,
un eu cărunt, cu toţii -într-o retină, neabsenţi,
tot încercând să plâng, neînţeles de nimeni- ajunşi atât de imorali,
nerecunoscători... se pare că-s în dincolo, care nu-i, o lume necuvântătoare dusă, ca şi eu, uitată până şi-n cuvinte, nemaiştiind nici şoapte!...
Neînchipuita, dinaintele şi de după mine... noapte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înţeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...

Când orice probă-i ignorată
Şi adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...

Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Şi bec aprins, fără lumină...

... Aşa e "dreptul", râs în barbă
Cu uşa-nchisă... luată clanţă;
Justiţia pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăţi... fără balanţă!!!...

Căci... "altul"... n-are importanţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconvingătoare replicare

Mă întreb pentru ce goana apocaliptică de procreere,
De la bacterii şi furnici, primate, păsări, om, lepidoptere?
Ce ţintă le e aşa supremă, într-un etern consum de-amor?...
E oare râvna narcis, surdă doar pentru un existent decor?
Şi cu-i prieşte oare lupta neîncetată pentru-a fi
Noi replici -când alt scop nu e- decât perpetuul zi cu zi?...
Pentru ce albine viaţa-şi riscă eviscerând pe-un vârf de ac?...
Zău nu mai ştiu; gândeşte oare microb să treacă veac de veac?...
... Căci tot nu cred că-i tot doar intuiţie şi gustul pentru rut,
Aşa neînvăţat, ca şi cum cipul ribozomic e înnăscut
Fără vreo noimă, nici cutumă, numai o simplă repetiţie
Fără rol scris?!... Nu-i logică!... Căci lume n-ar mai fi!... Doar dispariţie!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânţă,
E-o basculare de "întâi", de competiţie acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânţă.

Se înalţă pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Şi Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-şi astrul în eclipsă.
Călugăriţa după ce-a iubit îşi adoră amorez cu "lipsă",
Iar reuşita de nu-ţi iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Aşa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrânceşte-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau ţipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-aşa progresul se învaţă, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie

Cel mai adesea nu-i;
este o lipsă,
adică o eclipsă
de-a nu ştiu cui.

Nu-i Lună, Soare
-în sclipiri pierdute-
doar fiinţele mărunte,
nişte oarecare...

... Cu pretenţii însă,
peste calităţi;
doar zeci d-impurităţi...
şi fiecare ascunsă!

Lipsa i se declară
aşa de complezenţă;
pretinzând o prezenţă
de fală, într-o doară!

Ascunziş al prostiei
-sau lipsei de talent-
este un impotent
... în ale meseriei!

Se-aplică şi ştiinţei,
sau pentru fizic, har...
Poate fi şi un dar?!...
Un eres de credinţă.

Ar fi o calitate...
şi e esenţială!
Azi însă este-o boală
la castă onestitate!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşaloanele extincţiei

... mai pun de-acum încă vreo douăzeci şi cinci de ani,
adăugaţi la mult, de când mă ştiu pe mine
şi-un leat complet, de peste şase miliarde, o să dispară,
poate mai mulţi; şi ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conţinut "mai bine"...
şi nu mă dumiresc cum pot atât de mulţi... atâţi să moară?

... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toţii de o zi cum puii de găină
crescându-şi puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-aşa e şi umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
şi dispărând deodată tot... cât de înfiorător!

... ar fi, o secundă, Terra într-o linişte lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmaşi,
că n-ar avea conştiinţa încă a amintirii
şi-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăşi vor fi indieni-apaşi
cu zâne, regi, moşi, făt-frumoşii... sufletului, firii.

... mi-aş fi dat tot şi-aş da şi acum din ce-a rămas,
s-am restul împărţit în astfel de secunde
de pur pe câte-un secol, în iar şi iar să fiu,
cum câine credincios la neştiut, chiar dacă-i de pripas...
fără de mâine, ieri, fără din ce şi fără nici de unde,
doar o secundă mesager din peste şase miliarde... încă viu!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpi

În orice faptă e o prima oară,
Cum prima dată este o scuză,
Iar niciodată, poate o acuză,
Ori jurământ, la ce-o să piară.

Întotdeauna e-o angajare,
Un gaj de, neîntrerupt, credinţă,
Sau atestat de elocinţă...
Cel mai adesea-i o încercare.

Arar zis, nevinovăţie,
Dar şi la lipsă, o asumare,
Doar parţială, nu eroare,
Iar gafă, adese, e-o prostie.

Regret, este-o ultimă dată,
Justificare repromisă,
Din când în când o nepermisă
Vină, iar neîncetat, sentinţa luată.

Păcat, trăim intermitent
Şi-am putea pauze s-avem,
Ca din puţin, mult să putem
Şi aproape am fi, un... permanent.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucigaşul (In memoriam, pentru Mădălina Manole)

Cumul, de strigăte în timp, neauzite,
De suferinţe, fără de ieşire
În talazul minţii, diabolic în iuţire...
Cu prăvăliri, haotice-n simţiri zdrobite.

E lipsă de suport de ambient,
Cu rezultat fatal, în consecinţe
Şi false rezolvări, de suferinţe...
Sfârşit, prin anacronic accident.

E lipsa crasă de comunicare,
Ce ar spăla, reziduri de eşec
Păstrate-n sumbra capă, de "eveque";
Pe-ascuns exorcizată... în condamnare.

Vina-i acelui ce nu moare,
Ce este partener, amic, părinte...
Indiferentul, făr' de har, ce minte...
Ei niciodată, nu au vină, de întâmplare.

Trăim, printre conştiinţe-n deficit...
În egoism, ne exersăm demonul.
Suntem absenţi, la lecţia în care omul
Ne este seamăn... şi-l tratăm învinuit.

Sinucigaşul, este o ultimă strigare,
Ecou aşteaptă dintr-o lume strâmbă
Să-i fie salvator, să poată, s-o înfrângă...
E-n disperarea-i ultimă... să nu se mai omoare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civism, nedevoalat

Atât extaz pe-asfalt şi-n noapte,
Ascuns sub umbra de-o pancartă,
Cu strigăt doar în cor, în şoapte...
Aşa, printre mulţimi se poartă!

Online pe facebook, like divers
Cel mai ades sub avataruri,
E greu de dezvăluit pervers...
Când nu se-mparte nimic, daruri!

Invitaţi ziua, în unicat
Un, câte unul, pe vedere,
Doar sub fular, pe gât urcat
Şi-adăpostesc... pân' şi plăcere!

E diferenţa-ntre truism
Şi adevăr în enunţ pe faţă,
Când doar pitit este civism,
În lumea noastră... de paiaţă!

Rămânem tot în misticism,
Creduli că-i îndeajuns doar greaţă
Sau, poate-i numai pesimism,
De-atât neadevăr... de-o viaţă?

Dar, civism e... O ţară, în piaţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interioare...

Ascunzişuri acoperite de fumigene mascante
cu cotloane întortocheate ce irump în ieşiri violente,
uneori doar exprimate în subterfugii ezitante,
sau pur şi simplu, sunt doar recunoaşteri de realităţi... evidente.

Inexplorabilul e doar dogmatic, invocat în loc de neştiinţă...
Este-o simplă inerţie, ce încearcă să-şi justifice inacţiune,
sub neverosimilitatea unei pretinse lipse de putinţă,
dar cu pretenţia unei pseudocunoaşteri proclamate, sau prin... delaţiune.

Suntem copleşiţi de descoperitori futurişti de destine
fără şcoli pertinente ale ştiinţei, doar profitori de ocazie, autodidacţi,
simulatori de evenimente incontrolabile, invocate spre deruta de sine;
cu scop coercitiv, de obţinere de profituri fără nicio justificare, nişte abstracţi...

Oricum suntem nişte produşi cosmici, ai astralului nemărginit,
sensibili conjuncturilor de aşezări la masa... Universală,
şi precum oceanul, ce se ridică doar la trecerea unei Luni-satelit...
Inima, mintea, şi în general trupul, nu sunt numai o existenţă... carnală.

Interioarele, în fond, ţin de-o arhitectură cu proiecte precise,
cu termene de execuţie asumate şi realizate după standarde personale,
ce ar ţine de reguli, regulamente şi legislaţii, la plural "bine- simţite";
dar adesea sunt dejucate machiavelic, cu cert suport în relaţii... de o minte anormală!

Concluzia ar fi irefutabilă, prin însăşi înţelesul de "interior",
care presupune fără putinţă de tăgadă, că totul necesită o deschidere...
Deci pentru evitarea exploziei concentrării minciunii şi a perversului "superior"
Ar fi necesară, la faţa locului, pentru început, cel puţin o serioasă... descindere!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ornamentală

E ca şi-o plantă de monumentală,
Un scump dorit, de ambient,
Fragilă, de interior, de-o neglijezi... fatală;
Ţie dependentă, în totalitate, e-un excipient...

N-are niciun habar de întreţinere,
Niciun produs nu-ţi dă, e un consum;
Se dă-ntr-o floare-n 10 ani, spre propria menţinere...
Nu are preferinţe de stăpân, i-e orişicum.

S-o sprijini, vrea mai mult, cu ani ce trec
Spaţiu-i devine mic şi mai mult vrea;
Pretenţiile-i, la resursele ce ai, le-ntrec...
E ornamentala, poate fi o plantă, sau e EA!

Şi se pretinde, fără anotimp, o pururi verde,
Infatuată, ignorând nevoile exterioare
Şi moare într-un final, lipsită de-ajutor, fără dezmierde;
Crezându-se că-i îndeajuns ea, să facă ornament... doar cu o floare!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoare

Un standard, de cotaţie în baremuri stricte,
Probat numeric în reguli acceptate
De-o masă-ţintă, evitând delicte
De impostură, fals, duplicitate.

În plus, e merit ipotetic, sau palpabil;
În minus, pierdere, doar presupus avută.
Adesea-i doar un acceptat valabil,
Iar fără, e căutare-n ieftin... necerută!

E relativă, în afirmaţii partizane
Şi absolută, ar fi, de-i intrinsecă;
Cum în conducere-s numirile profane
Ce carte-au... raft de lemn, bibliotecă.

Nefericirea-i că-i aşa profund subiectivă
Şi-n sinea ei credulă-i, renegată ades;
E-un demodat cotidian, este o arhivă...
Un praf dintr-un alt timp, valabil tot mai şters!

Este o extincţie de amfitrioni, mecene;
Doar superfluul cras, tembel, e-n căutare,
Căci şi cerinţa şi oferta s-au decis s-antrene
În jocul nulităţii, reciprocul, lipsa de valoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentinţă

Totu-anceput pe neaşteptate;
Era-nrtr-o zi de mai, cu soare...
Întorşi sleiţi dintr-o plimbare
Stăteam ferice, întinşi pe spate...

... Lăsaţi cu gândul dus alene,
Când sufletul molcom se-ntinde
Şi-n gând nimic nu se aprinde,
Doar vis nespus se scurge-n vene...

... Şi ca din gol uitat, răsună
Un clopot tremurând haotic
'n timpane surde, rău, despotic...
Făcând din linişte, furtună...

E-o voce stranie pe fir
Ce dă verdict de suferinţă
Fără retur, crudă sentinţă;
Că-i drumul către cimitir...

E-un rezultat de analiză
Transmisă despre soţ, femeii;
Că viaţa n-o salvează zeii...
Nici Dumnezeu n-are expertiză!

Cad toţi cu aerul distrus
Şi-ncepe lupta cu destinul,
Fără vreo şansă cu puţinul
De ştiinţă... de duşman intrus.

Şi bătălia scumpă costă
Şi tot era neprevăzut...
Nu mai e zâmbet, glasu-i mut
Şi viaţa e o tristă anostă!

N-ajunge efortul, nici prieri,
E numai rău ce galopează
Nebun... Pe viu moartea exersează...
Nici viitor nu e, doar ieri.

Dintr-un semeţ şi plin de viaţă
Se cocârjează, nu mai mişcă,
Se uită-n jur privirea tristă
Şi caută un suport de aţă...

Priveşte agale neputinţa,
Cu ochii goi cerşeşte mila
Şi resemnat întoarce fila
În minte... Are doar credinţa!

Nici luptă nu mai poate duce;
'n sfârşit de august se va stinge...
Un pedepsit ce-ar vrea să strige
Dreptul de-a fi, c-un semn de cruce.

Ce crud se prăvăleşte fiinţa
În cumul disperat spre boală,
Ca-ntr-un galop... Nu se mai scoală!...
Când pronunţată e sentinţa!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!