Lume...

Trăim o lume mercantilă,
Cu sufletul vândut Satanei...
Nebună de amor, febrilă
La jilţ şi aurul coroanei.

Ne clădim tot din egoism,
Ne facem noi copiii copii
Şi rău-l dăm cu altruism...
Minţim şi-n spovedanii, popii!

Ne prosternăm la rame sfinte,
Ce le-am umplut de noi, icoane,
Ne sfinţuind, cărunţi, părinte
După crime-n idei, slogane.

Ne-ntoarcem coaja de ţărână
Şi ne-aşteptăm ploi să ne scalde
Bucăţi, bucate împreună...
Mâini ucigaşe, în smaralde!

Ne pregătim minţile-n şcoli
Să fim stăpâni la alţii, sclavi
Şi nici la moarte, plini de boli,
Nu ne-acceptăm învinşi... bolnavi!

Ne-am lăsat ancoră adâncă
În abis şi erupem vulcane.
La cerşetor suntem o stâncă,
Avuţi; perversele-s sărmane!?

Suntem cu toţii, gând în gând,
S-avem planeta pentru noi;
La fiecare, una!... Stând;
Să le fim altora nevoi!?

În mercantil lumea se moare...
Când nu va mai avea vreun preţ!
Când toată va striga, c-o doare,
Pe-un epitaf... cu scris citeţ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... suntem români!?

Ni s-a urcat burta la cap
Şi mâinile-s cu ghiuluri grele.
Credinţa a devenit păcat
Şi obrazul s-a-ngroşat de piele!

Vedem prin ceaţă atât de aproape,
Toţi cataractici de interese;
Copiii... diplome, nu tu carte,
Copiind... nume şi adrese.

Nu ştim că ţara-i un pământ
Şi n-are singură avut
De nu e muncă, zel, cuvânt?...
Patriotism e-n... prefăcut!

Minţiţi şi în amor, pedeapsă,
Tot nu ne-am lecuit de rău;
La praf de puşcă suntem capsă
Şi-n ochi îl vrem, chiar de-i călău!?

Redezgropăm vicleni parşivi,
În zâmbete specialişti;
Plini de emfaze, guralivi
Hidoşi... Noi, neocomunişti!

Inertă, mintea nu ne duce
Nici cât pe-un melc, de atâtea bale!
Doar ştim să facem semn de cruce
La moaşte, sau când dăm de "boale"!?

Parc-am fi neam de cerşetori,
Că nu ştim ce e sacrificiu;
Să dai ce poţi, muncind din zori
Şi hoţi să bagi la zdup, 'n ospiciu!

Ne păcălim, quaternal ciclu,
Cu aceleaşi lepre stând la pândă
Să-şi facă din viaţă un periplu
Pentru-ngrăşat în burţi şi-n pungă!

N-avem decât gustul de sânge
În răzbunări, mistici păgâni,
Cu crez că a sâmbetei apă tot curge
Schimbând stăpâni, cu alţi stăpâni.

Hlizim a proşti văzând călăul
Mascat mereu şi suntem orbi,
Neştiind că noi le suntem răul
Şi el e-un alt corb, printre corbi.

Tot clevetim şi nu înţelegem
Cu toţii acum suntem la fel,
Cum nemţi, francezi! Putem să dregem
Greşeli!... Facem un Turn Eiffel?!?

Dar nu, c-avem rău de-nălţime
Şi-ntr-o mocirlă ne iubim;
Narcisişti, top frumoşi, sclipime
Ne-auto-apreciem!?... Minţim!!!

Avem imens tupeu în toate;
Dăm "Paşaport de România",
Crezând că tot e-un dat din coate,
"Învăţând " pe alţii... cu tăria!?

E timpul scurt să ne trezim,
Să învăţăm ce-i spirit civic;
Să cerem mai puţin! Să fim;
Om doar şi mai puţin... partinic!!!

M-am săturat de manifeste
Ce scriu şi nimeni nu citeşte!
C-aşa suntem; "Ori, cine este
Ăl de ne spune? Ce vorbeşte?

... Că noi ştim tot! Ce ne prosteşte?"

Am şi răspunsul pregătit,
Că ştiu de-acum reacţiunea;
"Uşor să spui, să ceri citit!..."
Ba nu, c-am şi-alta, naţiunea!...

... Ce-i tot la fel de mică, mare,
Dar şi-a făcut ţară de vis;
O uriaşă, nu oricare!
Prin cinste, fără compromis!

... Eu, un de-al ei! Nu un pros(t)cris!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste după cel de-al treilea război mondial

Iubito n-avem nici un nume
Doi prieteni buni, veniţi la mal
Nu ne-am lăsat ucişi de Lume
Nici de războiul mondial

Ne-am tras la loterie sorţii
Şi-am înviat devreme-n zori
Am pus iubirea-n calea morţii
Şi am ieşit învingători

Tu eşti de-acum o Evă dulce
Iar eu doar un Adam stingher
Ce-aşteaptă noaptea să îşi culce
Firavul trup pe-un colţ de cer

Suntem doar noi pesemne-n Lume
Dintre iubirile ce-au fost
Şi ne minţim c-avem un nume
Şi ne minţim c-avem un rost

Eşti mântuirea de păcate
Tu schimbi păcatul pe amor
Hai, vinde-mi farmecele toate
Să-ţi fiu c-o viaţă mai dator

Eşti viaţa mea de după moarte
Lumina mea din orice zi
Cântecul rătăcind prin şoapte
În miezul clipelor pustii

Hai să fugim în Ursa mare
Pe firul unui gând rebel
În lumea asta trecătoare
Ea este ultimul hotel

Se stinge-ncet lumina Lunii
Ci pleacă-ţi capul pe un nor
Dă-ţi trupul victimă minciunii
Şi-acum sărută-mă uşor...

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământeni

Suntem pământ, turnat în forme
Şi-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuş, ne scriem norme.

Din lut mâncăm, în porţelanuri,
Şi, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar şira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.

Ne curgem timp, că suntem apă
Şi-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi cu lună

E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre;
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.

Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâţia "noi", ne ştiind păcat!?...

E transparent de diafană
Şi o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd şi cald nu scade!

Sunt stând şezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...

... Un firicel d-eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor frugal

Cu siguranţă ne prefacem;
Amor ne este ineditul?!?
De la-nceput îi vrem sfârşitul
Şi jurământul îl desfacem!

Suntem într-o metamorfoză
Şi-apoteotic ne dorim;
Ţelul ne-atingem când minţim...
Mimăm credinţa, totu-i poză.

Mai bun, e tot mereu un altul
-Căci în fond suntem animale-
Ca la tv.; schimbăm canale...
E bun mai gros, mai lung, înaltul.

Ne căutăm simţiri profunde
-Cu clinciuri scurte, vii, în stern-
Şi ne-nşelăm într-un... modern;
Dorim amor oricând, oriunde!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai cui suntem?

Suntem ai Tăi; ne preţuieşti
Simţim că eşti cu noi pe cale
Trimiţi, mereu, lumini cereşti
Şi melodii instrumentale.

Suntem ai Tăi; ne-ai scos din vid,
Ne-ai îmbrăcat cu fericire
Ne-ai dat un fundament solid
Pe care scrie:"MOŞTENIRE".

Suntem ai Tăi; nu vrem stăpâni
Învinşi de patimile firii
‘Nălţăm, convinşi, ambele mâini
Spre-altarul drag al răsplătirii.

Suntem proprietatea Ta
Să ne răpească nu-s în stare
Acei ce nu-Ţi pot slavă da
Şi n-au crezut în vindecare.

"Suntem ai Tăi... suntem ai Tăi"
Aşa cântăm, aşa vom zice
Nu vrem tumultul altor căi,
Vrem Legea Ta să se aplice.

Suntem ai Tăi; plătit-ai preţ
Cum nimeni n-a plătit vreodată
Ca în dogoare şi-n îngheţ
Să ştim că vine o răsplată.

Că singuri nu vom fi nicicând
E rezultatul înfierii
Azi orice simţ şi orice gând
Ne-arată zorii Învierii.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (22 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Ne doare ura dintre fraţi,
Dar şi când suntem agresaţi
Şi dacă suntem amendaţi
De nişte pungaşi birocraţi

Ne doare dorul de sorginte,
Dar şi aleanul de părinte
Mai doare patima fierbinte
Pentru cele ce sunt sfinte

În fiecare zi mai speri
Să scapi de doruri şi dureri
Să uiţi şicanele de ieri
Să scapi de răni şi poveri

Ne doare că am fost seduşi
Şi că ne cotropesc intruşi,
Când ne atacă trepăduşi
Sau ne lovesc fără mănuşi

Ne doare pizma dinte fii
Şi că se nasc puţini copii
Şi când ne tulbură stihii
Dar şi câmpiile pustii

Ne doare ura dintre fraţi
Şi dacă suntem rău famaţi
Peste măsură faultaţi,
Aici în ţara din Carpaţi.

poezie de David Boia (15 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisori cu ferestre spre cer

Rătăciţi printre vremi
Mereu trişti, obosiţi
Încărcaţi de nevoi,
Suferinţe şi boli -
Suntem prinşi în hăţiş.
Prizonieri pe pamânt
Plini de ură şi-n gând,
În vârtej ne rotim
Într-un cerc vicios.
Nu mai ştim ce e jos
Nu dorim decât sus.
Suntem tot mai flamânzi
De putere şi bani,
Nu mai ştim de cuvânt
Am uitat ce e sfânt.
Ne ucidem părinţi
Şi ne vindem copii,
Pe bâtrani îi lăsăm
În azile zălog.
Nu privim către cer
Doar spre ce-i efemer
Şi datori pe la bănci
Ani am pus amanet
Pentru câţiva bănuţi.
Traiul nostru-i acum
O ruletă de joc
De pariuri, noroc,
Unde vieţi azi jucăm.
.......................
Nu trăim ci suntem
Prizoneri de închisori
Cu ferestre spre cer.

poezie de Angelina Nădejde (20 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex free...

Mi-aş dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puţin un bigam
De ocazie... barem.

Viaţa-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat şi la fată,
Totul trece prin vrej.

Să te înfrupţi cu nesaţ,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maţ.

Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creştem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!

Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... şi făcut,
Lăsaţi soare şi lună!

Suntem plini de dorinţi,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminţi.

Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Îşi doreşte "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!

Suntem, aşa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Şi când vrem, nu putem.

Ne minţim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alţii vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!

Ne minţim sentimente
De perverşi sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".

Suntem handicapaţi
Din reţineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul daţi!

Recunoaşteţi natura,
Dogme, naibii lăsaţi.
Obiceiuri schimbaţi...
Şi trăiţi... AVENTURA!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emo

M-automutilez, cu sufletul fachir,
Până ce nu mai simt nici aer, să respir,
Să fiu crezut curat şi gând şi trupul cast,
Mă dăruind complet, oricât mi-e de nefast.
Adorm pe pat de cuie şi vorbe, le înghit foc,
Stau strajă ziua toată, cu ochi ţintiţi pe-un loc,
Mă călcând în picioare, oricine vrea spectacol;
Că rănile nu dor şi aşa mi-e scris de-oracol.
Sunt pe un crucifix, cu cap în jos, minţi gol
Şi am piron săgeţi, de amor fără de rol,
Să joc măcar un act din drama scrisă rău,
Că m-ai uitat zvârlit, o vechitură, nou.
Mi-am ars şi mâini, picioare, să nu mai am aripe
Cu nerv, uitând că doare, de-ar vrea să înfiripe
Un elf dintr-o speranţă, cenuşă fin purtată
Şi aştept cuţit să pice în inima-mi pe o roată,
Să-mi merit eu greşeala, de arunci... la ochi legată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aroganţi

Suntem răi şi aroganţi,
I-ncurcăm pe guvernanţi,
Vrem mâncare şi copii
Şi ne place să fim vii,
Mama noastră de zbanghii!

Degeaba vă miraţi mereu
Că nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumină sus,
Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificăm, stângaci,
Cu milioane de bogaţi
Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii
Un alt noroc să fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin şcoli cu preţ redus.

Bătrânii noştri mor uitaţi,
Pe-acelaşi tragic aisberg,
Că, la bolnavi de vârsta lor,
Salvările nici nu mai merg.

Şi, după tot ce-am îndurat,
Când mai umili şi când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiţi din Est,
Mai devenim o dată sclavi.

Şi după ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi plătim impozit nou,
Pe toate rănile din Est.

De libertate amăgiţi,
În fostul nostru lagăr mort,
Azi, nu ne duce nicăieri
Umilul nostru paşaport.

Iar, dacă nemţii s-au unit,
Sfidându-şi ultimul infarct,
De ce aceiaşi păpuşari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdată n-am aflat
Un singur şef să fi venit,
Să facă bine pe pământ
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Şi tot aşa va fi mereu,
O lume fără sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri (10 iunie 1994)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţia la zi

Cei dragi se-nmormântează
În saci de plastic, Doamne.
Se-apropie Crăciunul...
Noi plângem la icoane.
În lume-i pandemie
Ş sufletele plâng,
Vin morţii să se-nchine
Pe muntele Parâng.
Plâg brazii cu tămâie
Şi mir de ape curge
Din muntele durerii.
O lume-ntreagă plânge!
Se sfarmă libertate,
Credinţă şi familii.
Uită că-n astă lume
Noi suntem pelerinii.
Ne-mpresurăm cu ură...
Doamne, acest calvar
E scris cu suferinţă
Şi plâns în calendar.
Spitalele, deodată,
Sunt cimitire pline.
Ni se ucid părinţii,
Copiii... Ce ruşine!
La colţuri se vorbeşte
De-un virus ucigaş
Ce umblă astăzi liber
Prin orişice oraş.
E haos peste lume!
E genocid. Păcat!
La astă suferinţă
Tot oamenii ne-au dat...
Nu mai avem iubire!
S-a prăbuşit în noi...
Avem în schimb mari lipsuri,
Salarii mici, nevoi.
Nici urmă de cultură,
Învăţământ, lumină.
Şi pentru toate-acestea
Tot omul poartă vină.
Of, n-avem anotimpuri!
Suntem flămânzi şi goi.
Ne-am aruncat copiii
La lada cu gunoi.
Nu mai avem credinţă,
Prea mult am îndurat
Şi am trăit de-a pururi
Făraădelegi. Păcat!
În lanţurile morţii,
Tu, Doamne, fi cu noi!
Salvează-ne, Tu, Părinte!
Şi spală-ne cu ploi...
Ne pleacă- n ţări străine
Copiii. Şi trudesc
Îşi părăsesc pământul
Şi portul românesc.
Îşi părăsesc tradiţii
Şi pleacă-n depărtări,
Mai vin la câte-o nuntă
În ţară, uneori.
Ori la o-nmormântare.
Au viza de flotant
De când, plini de speranţă,
Din ţară au plecat.
Opinca şi cojocul
Au devenit istorii.
Alungă, Doamne Sfinte
Durerea, plânsul, norii!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîntreruptă trecere

E stranie senzaţia, de dus, de gol
Când întinzi mâna şi nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coşmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.

Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toţi!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?

Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenţi;
Cărunţi un pic, cu aere preocupate,
Ieşind tiptil din şcoala existenţei, repetenţi...
Se strânge viaţa într-o austeritate!

Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Şi nici n-am gând, de atârnat de grindă.

Când deschid ochi, tot ce privesc, visez,
Devin introvertit, am poze-n gând;
Revăd istoria-mi, ce-ncerc să precizes...
Sunt eu cu mine, tot mai... când şi când.

Am lacrima un nod, mereu mai des
Mă văd... părinţi şi-i înţeleg tardiv;
E lumea pururi nouă, doar cu un acces...
Ieşirea-i, pe un singur recviem, din portativ.

De este alinare, de-o ofertă, din iubit
-De-ai dat, ca să primeşti, fără să ceri... la fel
În timp, puţin câte puţin, crezând în infinit-
Rămân-eternul; el sau ea, iubit, iubita, trecător fidel!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încercăm să îi schimbăm pe alţii şi să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură şi să ne dăm seama dacă noi înşine suntem un exemplu şi facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm şi să înţelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutaţi, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată şi îngustă încât e o dovadă de aroganţă maximă să crezi că ştii ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieţii. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viaţa altora şi, mai mult, vom plăti un preţ uriaş pentru asta. Ştiu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferenţa în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară şi să nu ne mai batem capul cu ce fac alţii până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negură peste tine, netimp peste noi

A noastră amuţire ne îngheaţă
În statuete scoase-n iarmaroc
Şi-n fiecare zi o precupeaţă
Ne dă târcoale pentru câte-un troc.

Se poate să avem un preţ de iarnă,
Pentru-a rămâne drepţi, măcar întregi,
Însă din purgatoriu parcă toarnă
Jăratec – apoi apele culegi...

Să ne iubim, că suntem închisoare
Pentru nădejdea ce ne este sclavă,
Să ne iubim, că suntem şi strânsoare,
În lumea fericită şi mârşavă.

Să ne urâm, că suntem locuinţă
De suflete, pe frunze de pelin
Şi câteodată, din obişnuinţă,
Gustăm amar, puţin câte puţin.

Să ne minţim că suntem veritate,
Înscrişi curat pe câte o tăblie,
Stând ca un epitaf într-o cetate
A simţurilor, care ne îmbie.

Să ne-amintim că suntem arbalete,
Ce trag săgeţi înspre iubiri de foc;
Şi totuşi, – îngheţate statuete –,
Ne vinde precupeaţa-n iarmaroc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând de pază

Când mi-am făcut calcul cât sunt,
am găsit spaţiu mult, din tine ocupat
pe un piedestal,
un minaret în care locuieşti, loc sfânt
şi cui mă închin neîncetat,
eu, un bonzai oriental,
ce te apăr, stând de pază,
să-ţi rămân, în deşertul rătăcind, o oază...
mai plec şi sol de gând,
din când în când,
în beduin,
să văd, să simt până şi-un gând hain,
de s-ar putea reprezenta, în al tău destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!