"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mişcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă priveşte...
Intru în maşină ud, nu ştiu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu pridideşte.

Simt sufletul curat, de-ardoare aş vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet şi lumină!
Căci uite un căruţaş- ce nu-i dotat hi tech-
Şi simte tot, la maxim; nu cum eu... în maşină?!

Şi fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculţ pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încreţiri de alb-
Ce poartă în aspiraţii, traiecte nesfârşite.
Gândesc la cei pieriţi, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către maşină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg şiroaie multe, nici nu mai ştiu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neştiinţă... Am inima plouată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă că sunt bătrân

aşteaptă-mă că sunt bătrân
când doi copaci ne mai rămân
şi păsările s-au ascuns
să le-mpărţim într-un apus
sau doar în gând

s-aştepţi când toamna e în toi
când plouă-n lumea de apoi
iar eu te chem în visul meu
dar nu ştiu cum, te pierd mereu
prin norii goi

aşteaptă-mă într-un pustiu
mereu ajung, dar prea târziu
când nimeni nu mai e în prag
şi pleci cu tot ce mi-e mai drag
şi nu mai vii

aşteaptă-mă că plec curând
trec inorogii pe pământ
mă poartă spre un alt tărâm
aşteaptă-mă că sunt bătrân
sunt prea bătrân

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

plâng şi plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
trupul a prins rugină
s-a frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
şi lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în noroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

plâng şi plâng
mai mult mă plâng
mai am cu mine
doar un fluier şi o pană
să plâng într-un cânt
să scriu ultimul rând
cânt, geamăt în gând
geamăt în cânt
lumină nu'i aici
e doar o eternă tăcere şi multă durere
din gene se preling
lacrimi ce curg
curg şi curg
dincolo de nori
aproape de zări
acolo în amurg
de atâtea lacrimi
rugină am prins
m-am frânt într-un cuvânt
mi-e sufletul amar şi trist
lacrimi curg acum
iar şi iarăşi curg, în tragic decor
ireal şi absurd, ca la noi
mereu mă întreb
şi câte Doamne, nu mă întreb
dar trupu'i rece, ochii goi
de atâtea lacrimi ce au curs în gol
noroi, gunoi, puroi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transoceanie

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred şi
nu există direcţii, sau ar fi
dar sunt şterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă şi sunt aşa mic...
şi sunt mulţi alţii, mulţi, mulţi
într-un păienjeniş, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniţi de fulgere...
şi niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
şi plouă
cu picături ca nişte mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcţie, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalţă un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuţi
până când tună
şi fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

E-o boare caldă diafană
De aer, în Zefir curgând.
E-o lene de plăceri şi gând...
Îmi vindec, de-o idilă, rană.

Sunt pe nisipul răcorit,
Nu te aud, e doar talaz.
Am inima într-un Alcatraz...
Doar ai plecat, şi-i asfinţit.

M-atinge valul şi tresar;
-Nu-ţi este trupul răcoros,
Te-ai dus cu gând de neîntors?!?...
Nici plin, nu mi-am făcut măcar.

Se-aud mii pescăruşi... În larg
Marea e-n vuietul de-o scoică.
Din perle ce ţi-am dat, o troică,
Mi le-ai făcut lacrimi şirag.

La coastă clipocesc delfini,
M-au înţeles că-agonizez.
Uit totul, îi privesc, visez,
Mă duc cu ei... suntem marini!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să tac sau să cânt

tristeţea a ucis lumina în jur
curg lacrimi, şuvoaie, şiroi
păşesc prin noroi
nimeni nu vede nimic
este sfârşitul, nu...
am ars, văpaie în vânt
mă izbeam de nori, pluteam pe albastre zări
cădeam, mă ridicam apoi
mai pur, mai curat, mai bun
acum zac pe pământ
aş vrea să tac, dar nu mai pot
să tac privind în jur...
tu crezi că sunt nebun
mă afund în lacrima unui cuvânt
şi plec să lupt, să cânt
ştiu, ştiu...
mă lupt cu morile de vânt
dar plec să mor luptând, cântând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de ploaie

Plouă afară, curg şiroaie,
Cafeaua are gust de ploaie,
Sau gust de viaţă... nu mai ştiu,
E dimineaţă... sau târziu.

Îi sorb caimacul din priviri,
Citesc în el doar amintiri,
Cu degetul l-ating încet,
Să mă inspire, ca poet.

Văd parcă inimi desenate,
De frumuseţi neîntinate,
Dansează toate, fericite,
Că s-au născut, că sunt iubite.

Mă tot gândesc... pot să le sorb
Dar fără ele aş fi orb...
Îmi plouă-afară, curg şiroaie,
Cafeaua mea... miros de ploaie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea lumii

liniştea se ascundea într-un gând nespus
rătăcită în marasmul cotidian
avea multe faţete
mă retrăgeam în mine
să nu aud urletul hienelor în noapte
zac, uneori privesc vremea ce trece
ce vine
dacă mai vine
vorbesc dar nu aud
sunt atât de obosit
stau în aşteptarea ţipătului
geme pământul în răsuflări oprite
sub frunze moarte de vreme, prea devreme
mă zbat fără grabă în tăcerea crudă a lumii
azi nu mai pot
sau nu mai vreau
să cer, să iau
gunoaie de pe drum
un drum croit
din oase frânte şi mult fum
aş vrea să zbor, un zbor etern
la cer
spre norii albi, pufoşi şi puri
să mângâi sufletul unui pescăruş în zbor
dar nu ştiu cum
doar stau şi plâng
la margine de mare
ce să mai cer
ce să mai sper
e prea târziu acum
ne facem că facem, fără să facem
ne facem că vorbim
dar vorbim în tăceri studiate
nu ştim nimic, dar totul ştim
lucrăm, nu muncim
plecăm dar nu plecăm
şi stăm, ce bine stăm...
nu ştiu de dorm
de când, de ce şi până când
o clipă sau o veşnicie
privind in jur
privind la voi
târziu am inţeles
că lumea asta nu-i de mine
văzând că nu sunt de folos
mă întorc incet şi plec pe jos

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz Angelic (Închin, sopranei Angela Gheorgiu)

Sunt tremur, în valvule-n cord, de semnale
Citite din cânt îngeresc în corale
Şi nu mor d-extazul morfinic de cântec
Ce-mi zguduie corpul, din creier în pântec.

Îs o strună ciupită din pielea-mi-n extaz,
Ce-i strânsă-n vibrato lipsit de răgaz...
Trăiesc doar din susurul fin de vocale
Ce-mi curg prin aortă, în fineţi-capilare.

Am pieptul o boxă suavă de sunet
Sosit din înaltul, Big-Bang-ul de tunet,
Ce scade treptat, ca un fulg în relaş,
Prăvălit diafan într-un alto, în făgaş...

E cumulul-glas, tot ce-s păsări lumeşti
Unite-ntre timbruri, de vis, femeieşti,
Revărsând mii-fiori peste aule pline...
Răsturnând neajunsuri, în clipe divine.

Planeta-i un sunet şi Domnul o strană
Ce-ascultă-n extaz, triluri lungi de soprană;
Splendidă zeiţă, creatoare de patimi
Punând Dumnezeu, în emoţii de lacrimi.

Pierdut sunt cu totul, în vrerea plăcerii,
Zburând în zăgan, piscuri calde-ale verii,
Cu sufletu-n scaun, cuprins de magie
Şi trupul un vid, eroin d-elegie.

Cum oare natura crează extremul,
Unind eleganţa, frumosul, blestemul,
De-a fi într-un trup, suflet pur de capelă,
Cu Domn ce se roagă, la glas de Angelă?...

Doar aşa,, mai am gustul speranţei trăite
Că nu-i totul fad, euri sunt zămislite
Din lutul de sori, să creeze sublimul;
O româncă de-Adjud... mi-ntregeşte destinul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Priveşte cum plouă afară
Cum picură norii mărunt.
Mă mir că mai este şi ploaia
Mă mir că încă mai sunt.

Priveşte cum plânge azi cerul
Ce lacrimi arzânde m-ating.
Mă mir că mai sunt încă norii
Mă mir de ce nu mă sting.

Priveşte ce singur mă simt
Plouat cu picuri de gând.
Mă mir că mi-e dor de acasă
Mă mir de ce umblu şi plâng.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de Dorina Radoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister... de râu

Oricâte explicaţii aş avea,
-din cărţi citite, ştiinţă câştigată-
când stau pe mal şi îl privesc cum curge,
cum malurile-n piatră şi în mâl distruge...
E peste logică, de unde atâta apă?
Am creierul, un labirint de cursuri, o reţea!

Mă uit în zare, în aval,
la creţul cafeniu, învolburat continu
ce pleacă-n nesfârşit şi amontele-i ia locul.
Ah, Doamne, de ce nu-s la fel, nu am norocul
să fiu mereu un început, "remake"-ul rectiliniu?!
... Sunt lung, la fel de lung, sunt un imponderal!

Întrezăresc petrecerile-i multe
în care-s poate, doar infimă moleculă
din nesfârşitu-i debit veşnic susurând,
ce umple mări, oceane, care-i sunt mormânt;
cum locu-mi va fi luat, d-un ou, morulă, o gastrulă...
Oh, cum nimic nu ştiu, din ştiinţele oculte?!

Nu ştiu, e static, mişcă, pleacă, vine;
stau împietrit pe malul cu miresme
de iarbă-n spic, cu izuri fin mirositoare
amestec de sublim, de fân în floare,
cu gând la îmbăierile bunicii, cu aghiesme...
Tresar, un fulger viu, în tunet intervine!

Sunt culme de lanţ trofic negreşit
şi-aş vrea să fiu, o cameră de luat vederi;
retina, s-am peliculă de film şi poză
să o transmit umanităţii, zilnic, doză...
Mesaj-aş da în viitor, de ieri, drept mângâieri...
Să stau, să dorm, să mă curg RÂU, la infinit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi furtunoasă

Sfârşit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind şi gând efemerid
În lene... soră cu dezastru'.

E scalpul tot într-o sudoare
Şi ape curg pe braţe, ceafă...
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.

E-un abur fin în atmosferă
Ce-năbuşă şi-un simplu gest...
Şi soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.

Şi mers devine o povară;
Se simte tot lipit de piele
Şi-n troleibuz, ieşit pe scară...
Ciorapii-s umezi, ca obiele.

Aud ades o ironie,
Ce tot la fel gândesc, ascuns;
"Ce-i asta? Nou Sfântu' Ilie?!?...
Nici sfinţi n-avem? Rău am ajuns!..."

... Doar ce-am ajuns, sunt în grădină
Şi cer devine încet spre gri
Şi parcă scade-un pic lumină
Şi-i şi mai cald... Nori vineţii!

Fără aviz, mercur e boltă
Într-o vâltoare ca asfaltul
Şi păsări brusc 's aduse-n voltă...
Şi-un vuiet sumbru scurmă-naltul.

... Nu-i timp nici de-adăpost de hulă
Ce-n răget rupe crengi, loveşte,
Aruncă mese, foc derulă
În fulgere... Pământ trosneşte!

Un râu se scurge în şiroaie
Cu picuri gri pocnind ca piatră...
Un zarzăr plin deodat' se-ndoaie
Şi crapă tot, cracă cu cracă...

E-un urlet surd dezlănţuit;
Printre rafale, tot ar smulge
Şi stau în mijloc pironit...
De-abia respir, sânge nu-mi curge.

Mă chinui frânt spre-un adăpost
Fragil; 'n genunchi, ca-n heleşteu,
C-un ultim gând; ce mic am rost,
La Curtea Lumii!... E, Dumnezeu!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce amărui sărat

Nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat
Parfum de liliac si trandafiri
Un aer dulce amărui sărat
Si visele nocturne-mi dau de stiri

În urmă noastră a rămas
Parfumul tău în sticla de topaz
Un scîncet de usă ca un glas
Cafea rămasă în ibric pe aragaz

Si timpul pare a fi oprit în loc
Mă-nvârt în vârfuri nu găsesc
Cărbuni-s negri stinsi în foc
Într-un târziu eu te zăresc

Esti într-un fulg alb de nea
Ce dă târcoale pe la geam
Cu geru-mi desenezi o stea
Tu te asezi tăcut pe ram

Te iau cu ramură cu tot
Te stâng la pieptul meu cu dor
Te asez să te ncălzesc la foc
Eu mă întorc tăcută-n coridor

Lacrimi din ramuri izvorăsc
Un aer dulce amărui sărat
Din lacrimă doi crini ce înfloresc
O inimă doua suflete fată si băiat

Iubire-n frunze si petale
Sărutul cel duios pe frunte
Rămân cu gândurile mele
Izvor de lacrimi sapă-n munte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!